Andreea a plecat în America, dar n-a plecat de tot, îi face pe americani pe acolo să râdă în cluburi de comedie și vine înapoi. Apoi pleacă iar și tot așa. Care e treaba cu Andreea Georgescu?

Andrei Crăciun

Cine este Andreea Georgescu și de ce face ea show-uri de stand-up comedy tocmai pe la New York, ba chiar și la Gotham Comedy Club? Dacă n-avem drum pe la America și vrem totuși să vă ascultăm glumele cum procedăm? Îndrumați-ne către youtube, către ceva.

Andreea este o fată la care îi place să râdă și care este obsedată (not in a weird way) de oameni, povești și detalii. E pe observație fata asta. Adică așa crede ea, că se uită și observă. Uneori zice că și înțelege. Alteori doar judecă. Face și ea cum poate, că e doar o femeie. Dintotdeauna i-au plăcut orașele mari și aglomerațiile, probabil și din cauza unor probleme la cap. Dar să nu aruncăm primii cu piatra. Și ce oraș mai mare și mai complicat decât New York-ul știm? Că nu prea mai știm. În metropolele astea se întâmplă tot timpul lucruri, tot timpul există ceva de făcut, de testat, de învățat, de râs, de vorbit, de mâncat și, nu în ultimul rând, de băut. E mai multă viață acolo. Dacă ar fi să traducem cele de mai sus, cred că lu’ Andreea îi place să nu fie ușor și să aibă (mai) tot timpul o provocare, un challenge cum ar spune popoarele vorbitoare de engleză. Adică toate. E adevărat, a fost și la Gotham, dar și la New York Comedy Club, Broadway, Greenwich, West Side, dar hai să nu let call each other names. Plus că, din câte am auzit, i se pare minunat că umorul e limbă de circulație internațională. Ar fi bine să se introducă, într-o zi, vize de liberă circulație pentru oamenii cu simțul umorului. Dar să se acorde pe criterii foarte stricte, să nu treacă și oamenii cărora le-a fost îndepărtat umorul la naștere. Pe Youtube e doar un video momentan, dar, din câte am auzit, e posibil să urmeze niște apariții, de data asta cu focus pe piața din România. Dar mai știm noi ce să credem și ce nu?

Se câștigă din comedie sau trebuie să mai aveți și un serviciu de oameni serioși, cum ar spune orice pensionar rezonabil din țara noastră.
Hai că acum am venit eu, chiar Andreea, și răspund singură la întrebări. Nu mai am nevoie de băiatul ăsta la care am externalizat, că nu prea are umor. Eu, Andreea, am avut noroc și am câștigat destul de bine din primul an. Dar în România. În America se merge pe investiție, nu câștig niciun ban acolo. Dar am scris la serial la PRO TV, Triplusec, am avut show-uri private de comedie la diverse companii, iar acum scriu la piesă de teatru on-demand, care va avea premiera în mai. Nu a mers rău, chiar dimpotrivă. Sigur, e nevoie și de un job serios, atât din motive financiare, dar și ca ocupare a timpului și folosirea a minții, în cazul meu. Mi-e greu să mă focusez doar pe un domeniu de activitate. Prefer să nu mă pricep la mai multe lucruri în același timp. Doar nu o să stăm acum să râdem tot timpul ca proastele… Eu am un business și e cam greu să nu am și un job serios, să meargă vechimea și să am de unde trage nădejdea pentru un pahar de apă la pensie. Dacă mi-o fi sete. Dar se poate trăi bine merci și fără jobul serios. Văd asta la o mulțime de amici comedianți de la noi. În US e cam greu să trăiești doar din asta, că durează multuț până să produci suficient. E nevoie și de investiție mare de timp, pentru că trebuie să fii o prezență constantă. Sunt foarte puțini cei care reușesc să fie doar stand-up comedians for a living. Ca să ajungi să faci bani, să zicem să fii rezident la un club mare din NY pentru un weekend lung (joi – duminică), și să faci din asta 4 – 5.000, trebuie să ai niște mii de apariții la activ, să fii pretty popular și să ai material nou constant.

Ați practicat în prima parte a vieții jurnalismul și ați avut înțelepciunea necesară de a pleca la timp din cadrul breselei. Cum s-a produs binevenita ruptură și ce ați făcut ulterior cu viața dumneavoastră? Unde aveți acum cartea de muncă băgată, unde vă merge vechimea?

Am practicat multe meserii de-a lungul timpului. Dar, într-adevăr jurnalismul a fost ultimul meu job serios. Am plecat din presă în 2011, fix după ce ne loviseră în plin cele două crize din 2009 și 2010. Am fost norocoasă și m-am ținut bine în perioada aia, n-am fost dintre cei care au mâncat pizza (inside joke din vremea Ringier). Ba chiar eram destul de bine, redactor șef la libertatea.ro și redactor șef adjunct peste toată redacția. Cam multuț pentru o fată simplă, de la țară. Ruptura s-a produs pe considerente emoționale. Ale mele, că ei sunt elvețieni și mai puternici din fire. Așa că am plecat, fără niciun plan, ca orice tânăr responsabil. Și am ajuns să fiu întâi freelancer pe digital, apoi am angajat și un om și ușor ușor au fost puse bazele imperiului psedo-financiar care este astăzi agenția Webspire. Unde îmi și merge vechimea de aproape 8 ani de zile. E adevărat, însă, că poți să scoți un om din presă, dar nu poți scoate presa dintr-un om. Uite, acum am văzut că a murit Luke Perry și pentru că sunt în US și știu că în RO e 9 seara, mă gândesc că poate n-au văzut mulți jurnaliști de digital știrea, așa că am dat un mesaj cu asta unui fost coleg. Iar acum mă gândesc cum aș acoperi eu subiectul, astfel încât să rupem cu traficul până dimineață. Un pic cam prea pragmatic poate. 

Când nu sunteți prin țara noastră, cum se vede ea din America? Vă uitați la ea, vă preocupă viitorul micii noastre fâșii de pământ sau nu vă mai leagă de România nici firul de ață al gândului întâmplător, cum zicea un prieten de-al meu, undeva, cândva?
Adevărul e că de fiecare dată când sunt aici, mă gândesc mult mai mult la România. Când sunt în țară o iau așa cum e, că sunt în mijlocul evenimentelor, dar de aici simt nevoia să mă implic, să știu mai multe. Am învățat multă istorie a românilor de când plec mai des prin State, ca să pot explica mai bine și mai clar celor care mă întreabă de unde sunt și ce întâmplă pe la noi. În mod paradoxal, plecarea din România m-a ajutat să fiu mai apropiată de țară. Ceea ce e cam frumos.

Cum reacționați când suntem ponegriți peste hotare? Suntem? Sau nu suntem buricul galaxiei, cine suntem?
În NY nu prea suntem așa populari ca pe Europa. Din cauza vizelor obligatorii, încă mai avem o imagine bună aici și asta pentru că, în mare parte, habar nu au unde e România. Mulți cred că Europa e o țară cu totul, așa că de multe ori nu e nevoie de explicații suplimentare. Exagerez, desigur. S-a întâmplat o singură dată să aud aici despre români că sunt gypsies și a început să îmi zvâcnească ochiul drept. Sau stâng, nu mai știu care era semn rău. Chiar m-am suprins și eu pe mine. Eram un spectacol de comedie, MC-ul a zis că uite a venit și prietena noastră comediant din România în seara asta, iar când a întrebat dacă știe cineva ceva despre țara noastră, canadianul a greșit și a zis gypsies. Având în vedere că l-am așteptat la finalul show-ului și i-am ținut o lecție despre România, nu cred că mai greșește cu așa ceva prea curând. Pe unul l-am rezolvat, dar așa începe orice mare schimbare, cu un om. Oricum, sunt mândră atunci când doamnele manichiuriste asiatice mă întreabă de unde sunt și zic imediat după “Nadia Comăneci”. 

Proiecte, planuri pe mai departe. Cum aveți de gând să treceți mai departe, la #altnivel?
Am avut noroc să mă nasc la #altnivel. E imposibil să fi fost doar o coincidență cele 5 kg de la naștere. Sau cei 187 cm de-acum. Dumnezeu nu se joacă. Adică cred că se mai joacă, dar nu cu lucruri din astea serioase care țin de cum arată omul. Nu prea am planuri. Nu îmi place să-mi fac planuri, că mă țin prea ocupată din a trăi. Planul meu e să fiu cu fața la joc și să fac tot ce se poate să intru pe teren cât mai des. Atât la meciuri interne, dar și pe internațional. În rest, Duamne Ajută!

CITAT
Planul meu e să fiu cu fața la joc și să fac tot ce se poate să intru pe teren cât mai des. Atât la meciuri interne, dar și pe internațional.
Andreea Georgescu, stand-up comedian