Bogdan Nechifor, fondator al Companiei de Teatru Labirint: „Evoluția întregii țări e legată de evoluția teatrului!”

-

Originar din Turda, actorul Bogdan Nechifor are 31 de ani și se descrie drept un „om pasionat de ce se vede și ce se ascunde. Un om curios. Mi-e greu să mă definesc, dar în principiu mă bucur de ceea ce este și îmi antrenez atenția, necesară pentru un adevăr altfel decât al meu”.

de Ionuț Axinescu

Bogdan a absolvit licența și masteratul la UNATC, la clasa profesorilor Ion Cojar și Adrian Titieni, iar în 2010 a fondat Compania de Teatru Labirint, un concept modern în lumea teatrului. De-a lungul anilor, a jucat în diverse piese de teatru și filme, obținând numeroase premii naționale.

Care este povestea Companiei de Teatru Labirint, ce aduce nou în lumea teatrului?
Am luat contact cu această metodă în 2008, într-un stagiu de pregătire la Milano, condus de fondatorul ei, regizorul galez Iwan Brioc. Este o formă de teatru în care locul scenei e luat de un set de spații interioare și exterioare prin care spectatorul trece, de cele mai multe ori, singur. Întâlnirile pe care le are pe măsură ce e purtat prin labirint îl transformă într-un mod subtil pe spectator în co-creator, în personaj principal al spectacolului.

Am fondat Compania de Teatru Labirint probabil dintr-o necesitate, datorită impactului pe care îl are această metodă asupra participanților, fie ei constructori sau spectatori. Experiența labrintului ajunge să fie foarte personală și plină de sens.

Care sunt principalele realizări ale Companiei de Teatru Labirint în toți acești ani și cum a schimbat percepția publicului român?
Teatrul Labirint propune o schimbare de perspectivă care să facă posibil un joc cu distanța dintre observator și observat. Prin scoaterea spectatorului din întunericul sălii de teatru, mută lumina pe spectacolul propriei sale vieți. Compania de Teatru Labrint și-a propus să dezvolte și să aducă această formă de spectacol în peisajul cultural românesc și a descoperit un public care a devenit avid de acest gen de perfomance.

Pe lângă spectacolele și evenimentele pe care le-a coordonat, Compania a ajutat la răspândirea acestei abordări asupra teatrului în România, participând la crearea în Craiova, Cluj, Sibiu, Timișoara și Iași a unor noi grupuri și asociații care lucrează cu această metodă. De asemenea, CTL este printre membrii fondatori ai rețelei internaționale The Republic of The Imagination, care se ocupă cu cercetarea și dezvoltarea artelor participative la nivel european.

Care a fost cel mai complex și solicitant rol pe care l-ai jucat de-a lungul carierei de actor?
Cred că e ceva fascinant la fiecare personaj jucat, deci n-aș putea să fac o ierarhie. O experiență recentă și memorabilă a fost întâlnirea cu regizorul Andrei Șerban, la teatrul Unteatru, unde pentru rolul Treplev din Pescărușul, a trebuit să-mi resetez multe dintre ideile și convingerile pe care le aveam despre munca la un rol. Acesta este, de altfel, un proces foarte sănătos pentru un actor.

Ce diferențe există într-un rol dintr-o piesă de teatru și unul într-un film? Cum se deosebesc?
Căutarea adevărului personajului e asemănătoare, dar deosebirile par să vină din distanța (cel puțin aparentă) față de spectator. La teatru se simte un schimb energetic între public și scenă (fie ea convențională sau nu), care pentru mine e esențial. La film, în schimb, publicul e înghesuit în obiectivul aparatului de filmat și nu prea reacționează, fiind de multe ori ignorat. Când ajungi în sala de cinema și simți în sfârșit publicul, se dovedește cam greu să mai schimbi ceva.

Cum ai descrie scena de teatru din țara noastră, comparativ cu ce se-ntâmplă în alte state europene?
Deși teatrul și cultura sunt, în general, subfinanțate la noi, chiar și în comparație cu țările vecine, cred că pe scenele din România se pot vedea și spectacole remarcabile, probabil și datorită capacității noastre proverbiale de adaptare la context. Chiar dacă s-ar interzice fenomenul, cum ai senzația că se vrea mai ales în orașele de provincie, prin amestecul brutal al politicului în managementul teatrelor, ar continua să apară spectacole de referință. Totuși, diferența de nivel datorată viziunii pe termen lung din statele mai dezvoltate e evidentă.

În București și Cluj se tot vorbește despre calitatea spectacolelor din zona independentă și publicul e atras de finețea și prospețimea lor. Dar fără o formă de susținere similară cu cea din țările vestice, companiile de teatru depind de cele mai multe ori de singura linie de finanțare a Ministerului Culturii. Să ții pe roate un spațiu independent cere un curaj frate cu inconștiența, dovadă că puține apar și multe se închid, iar în majoritatea localităților nici nu se poate visa la așa ceva.

Cum vezi evoluția teatrului din România în următorii cinci-zece ani?
Teatrul o să continue să se adreseze cum se pricepe mai bine problemelor individului și ale societății. Iar societatea o să-l prețuiască și ea cât se pricepe. Nu cred că în următorii ani o să fie lipsă de probleme, dar am mare încredere în noile generații.

Despre evoluție aș mai zice că nu e unidirecțională. Și evoluția întregii țări e legată de evoluția teatrului. Fără susținerea și dezvoltarea teatrului, a artei în general, ca formă a educării identității culturale, nu ne rămâne decât să ne consternăm perpetuu în fața spectacolului decadent al mitingurilor electorale, de exemplu, fără să vedem ieșirea din cercul vicios.

La ce lucrezi acum și ce proiecte ai în plan pentru viitorul apropiat?
Sunt în repetiții pentru Platonov, la Teatrul Metropolis – „spectacolul unei generații” cum îl numește Liviu Lucaci din postura de regizor. Învăț textul pentru un scurtmetraj, îmi văd în continuare de cursurile de improvizație de la Școala de Improvizație și pun la cale noul spectacol al Companiei de Teatru Labirint, care va avea premiera în toamnă. De asemenea, aștept liniștit vara și viitorul ei apropiat.

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ionut Axinescu