Cum s-a conturat proiectul Coaliția pentru Educație? Cum a luat naștere inițiativa? 

Daniela Vișoianu: Noi am fost o comunitate mai mare care se cheamă Restart în Educației. Practic, o generație în educație care a beneficiat de programele de pre-aderare PHARE, care au însemnat niște bani care au venit pentru organizații non-guvernamentale, altfel decât prin mecanismul clasic de sponsorizare. România era o țară destul de săracă înainte de anii 2000, săracă, săracă, așa că visuri despre cum schimbăm educația sau finanțăm programe pentru elevi sau profesori pentru creșterea stimei de sine erau în capul oamenilor ca niște deziderate, dar nu existau pe piață mecanisme pentru susținerea lor. Odată cu creșterea economică și apropierea de intrarea în Uniunea Europeană au apărut mecanisme de granturi și de proiecte care sigur au dat o altă energie pieței și au ieșit din universități generații mult mai conectate internațional. Pe acest fundal, s-a conturat comunitate Restart în Educație, oamenii care au adus în România educația non-formală. Au fost mai multe întâlniri ale oamenilor interesați de dezvoltarea educației în România, iar din această comunitate, care participa în fiecare vară la un fel de tabără Restard EDUCAMP, a apărut Coaliția pentru Educație. Noi la nivelul federației nu facem proiecte direct cu elevii sau cu profesorii pentru că asta este treaba organizațiilor membre. În schimb, noi punem niște resurse împreună și încercăm să stăm aproape de ceea ce înseamnă politică publică, dezbateri, advocacy.

 Cum arată sistemul de învățământ din România? Care sunt slăbiciunile lui? Care sunt punctele lui tari? 

Daniela Vișoianu: Când esti medic și te uiți la un pacient sau, mă rog, îți intră un client și tu trebuie să îl ajuți sau să îl sprijini cumva. În acel moment, trebuie să fii mai apropiat sau mai îndepărtat de pacient. Noi am constatat, pe măsură ce am început să lucrăm, că există o formă în care dacă lucrezi cu sistemul, mai devreme sau mai târziu oglindești sistemul. E ca o boală pe care nu ai cum să o tratezi fără să te îmbolnăvești, ca un medic al cărui pacient suferă foarte mult și ajungi să îți pese dincolo de cadrul profesiei. Sistemul de educației din România este foarte, foarte în urmă din punct de vedere al metodelor și tehnicilor foarte învechite. A funcționat în ultimii ani ,,încremental” se spune, sistemul e peticit, o formă care ține pe colțuri, un șurub învechit cu o piuliță care îl zdrăngăne. Nu a fost așezat pe o bază, nu a fost gândită o bază nouă în ultimii ani. Singura încercare majoră a fost cea din 2011, cu Legea 1, însă proiectul nu a prins contur din cauza modului în care a fost adoptat. Guvernul și-a asumat legea prin răspundere guvernamentală, a venit cu ea în Parlament și a trecut-o printr-un vot, dar nu s-a discutat niciun articol, niciun alineat. Legea avea rotunjime, avea un concept în spate serios care probabil că ne ducea mult mai departe decât am fi fost acum, dar nu s-au putut aplica decât măsuri care erau imediate în anul școlar următor. În rest, tot ceea ce era în continuarea procesului început, ulterior a fost anulat. Legea 1 /2011 în forma ei inițială era un proces amplu de reformă a educației, am fi avut deja în 2019, am fi avut cinci promoții de profesori în sistemul de educație care ar fi trecut prin masterul didactic, masteratul didactic era plătit cu salariu de profesor debutant, era un program care chiar scotea profesori din universități. Tot ce a fost mai interesat s-a amânat, sunt prevederi care se prorogă în fiecare an. 

Proiectul România Educată vine în completarea acestei legi sau este un proiect adaptat nevoilor acestei societăți?

Daniela Vișoianu: Proiectul România Educată este tot ce nu a fost Legea 1/2011. Legea Educației Naționale a fost un proces de reformă impus de sus în jos, în care a venit un grup de oameni, experți, a pus pe masă o lege și a spus luați-o, dar noi ne retragem. De data aceasta, România Educată a spus: haideți, să începem noi de jos, să mergem în țară, să ne întâlnim cu mai mulți oameni, deschizând posibilitatea ca oricine are orice de spus, să aibă cuvântul pentru că în felul acesta o schimbare are susținere populară. Proiectul România Educată recuperează din discuția despre reforma aferentă Legii 1/2011 temele care nu au fost discutate. Proiectul România Educată discută serios despre echitate și discută serios despre formare profesională în sistem dual sau în sistem nedual, pune problema faptului că nu toți copiii termină studii universitare, deci este onest să le dăm tuturor acces la o formare inițială de calitate, inclusiv cea în meserii. Un copil de 18 ani poate să aibă identitate personală și profesională, dar este foarte important să iasă puternic din liceu, să știe ce știe, cum știe, să se angajeze onorabil. Este o credință și este și credința mea: soluțiile sunt acolo unde sunt problemele. Există o soluție pentru fiecare dintre probleme: fie slaba performanță a cadrelor didactice sau slaba performanță a unei învățătoare sau lipsa de educatoare calificate. România Educată a făcut acest lucru, i-a întrebat pe toți cei care au un punct de vedere ce se întâmplă în educație și ce se poate face în educație și a sistematizat aceste opinii. Trăim într-o perioadă în care toată lumea are o opinie, informația circulă mult mai bine, iar atunci când ai o lege nouă, trebuie să ai și susținători pentru ea. Atenție, orice lege nouă, orice schimbare are câștigători și pierzători. E știut, e de manual, politică nouă are categorii de subiecți care vor fi afectați, de aceea trebuie să ai grijă și să ai un plan de rezervă pentru ei. 

Cum ați descrie actuala generație de copii? Cum ar trebui să ne raporteze la ea atât profesorii, cât și părinții? 

Daniela Vișoianu:  Ce este foarte important de reținut despre această generație de copii este că este cea mai prețioasă generație de copii a României. Și într-un fel, prețiozitate și caracterul ei special se manifestă mai pregnant în România decât în alte state europene pentru că noi am trecut prin acest fenomen al exodului, al plecării masive de populație. În România sunt puțini copii și acești puțini copii sunt de cele mai multe ori copii doriți și este aproape o crimă să ne uităm și să constatăm că într-o țară care s-a dezvoltat și a crescut economic, există în continuare foarte mulți copii săraci. Al doilea aspect la care m-aș uita la acești copii din România și la părinții lor este că România nu este o țară prietenoasă cu copiii și cu părinții, cu familiile cu copii. Ne uităm pe toate procentele și datele de la Statistică, noi nu avem o economie sau o societate care să valorizeze familiile cu copii: de la modul la care sunt organizate orașele, transportul în comun, accesul la școală, serviciile de îngrijire în timpul liber, suportul școlilor sau primăriilor pentru familiile cu copii, accesul la serviciile medicale pentru familiile cu copii. Serviciile stomatologice, de exemplu, care nu ar fi costisitoare în zona de prevenție pentru copii, acces neîngrădit la stomatologi până la o anumită vârstă. În România semnalul transmis este: dacă ai făcut copii, trebuie să te descurci cu ei. Lucrurile nu sunt chiar așa pentru că se presupune că există un contract social între stat și copil, iar copilul va deveni un cetățean al statului respectiv, contributor la buget și dezvoltare. Un stat se dezvoltă pe măsura resurselor umane pe care le are. Din păcate, capitalul social, stocul de resurse umane pe care România îl are este de tot mai slabă calitate, e numeric scăzut. Gândiți-vă că unu din patru copii nu reușeste să termine facultatea, iar acest lucru înseamnă că noi pregătim în continuare tineri pentru alte state, tineri care să muncească acolo necalificați pentru că sunt mai bine plătiți decât în România. România este în urmă cu foarte multe lucruri, vezi spitale, vezi autostrăzi. Mâine dacă România are bani și probabil s-ar putea să aibă din fonduri europene, nu are cu cine să construiască nici spitalele noi, nici școlile noi și nici autostrăzi. 

 Cum vedeți profesorii din România. Ce sfaturi le-ați da dascălilor români?

Daniela Vișoianu: Cred că primul sfat pe care aș putea să îl dau profesorilor este să fie onești față de ei și dacă nu li se potrivește și nu le place meseria respectivă să se retragă. Cred că România este într-un moment în care are nevoie de forță de muncă, dar, în același timp, statul trebuie să susțină orice tip de proiect de reconversie profesională a cadrelor didactice care ar ieși din sistem pentru că consideră că nu li potrivește. Este foarte scump pentru orice țară să mențină în sistem un educator, un învățător de slabă calitate pentru că împreună cu el pierzi sute de copii, pierzi toate generațiile care îi trec prin mână. Prefer sisteme de educație în care copiii să își poată urmări pasiunile, să poată să își aleagă pasiunile în liceu, iar în ultimii doi ani să facă mai puține discipline, să facă o școală mai puțin generalistă. Doar așa, pe măsură ce cresc în vârstă o să știe ce li se potrivește, unde este nevoie să aprofundeze mai mult anumite lucruri și să plece în viață cu un bagaj mai mare de cunoștințe pe anumite domenii. Nu se mai face apropierea copilului față de muzică, de artă, de cultură, de orice tip de sport. Foarte mult a scăzut importanța, atenția și rolul care sunt acordate sportului pentru copii, un copil este și minte și corp și suflet. Mintea unui copil este ca un burete, iar noi în școală îl dopăm cu niște examene. De asemenea, și cancelariile s-au schimbat foarte mult, nu mai regăsești aceeași energie și se întâmplăt acest lucru pentru că mulți dintre profesori au ales această meserie pentru că le-a fost la îndemână, alții sunt dascăli din inerție. Este nevoie de profesioniști în educației, care cu o anumită formă de fermitate și căldură, de claritate, de trăire a valorilor personale să ghideze acești copii, nu către gesturi de recunoștință individuale, ci către gesturi de creștere. Copiii aceștia trebuie să crească pe dinăuntru, este importantă siguranța emoțională și este nevoie de foarte multă muncă și efort. Un moment cheie pentru pedagog este să ajute un copil să cunoască satisfacția depășirii unei dificultăți. 

Ce sfat le-ați da sfaturi părinților?

Daniela Vișoianu: Dacă toți dascălii ar fi profesioniști, atunci unul dintre efecte ar fi acela ca părintele să rămână la ușa clasei. Cine este profesionist în educației știe că părintele nu are ce să caute în clasă, nu vine părintele să îi spună cum să predea, nu vine părintele să îi spună cum să se poarte cu un coleg sau cu o colegă. Părinții trebuie să investească în cadrele didactice care lucrează cu copiii lor foarte multă încredere, este foarte important ca părinții să valorizeze rolul școlii. Părinții trebuie să întărească convingerea copilului că este important să meargă la școală. În cazul în care, profesorul de la clasă nu poate, nu știe, părintele ar trebui să îi explice copilului de ce este importantă învățarea, poate să fie un partener în viața copilului. Dacă copilul este expus acestui mesaj că școala nu este importantă, că se pot descurca, atunci nu are cum să se ducă la școală cu încredere și este foarte greu pentru un cadru didactic să îi stârnească încrederea sau motivația pentru școală. 

Daniela Vișoianu: Marile paradisuri de vacanță, plaje infinite, unde resorturile sunt încojurate de garduri înalte de piatră și sărăcia dincolo de ele este lucie.  Vine un moment în care dacă ieși din acel resort, cetățean al statului respectiv, turist, iar viața ta este în pericol. Nu există garduri perfecte după care să ne ascundem de propriile noastre neputințe

Ce reprezintă școala românească ?

Daniela Vișoianu:  Școala românească este școala unde eu m-am format, am avut profesori cărora le sunt în continuare recunoascătoare. Școala românească este școala unde s-au format copiii mei și eu am prins timpi diferiți de școală și cred că e parte din datoria mea patriotică să pun energie și pasiune în tranformarea educației din România. Cred că o societate mai educată este mult mai incluzivă și mai solidară. Cred că sunt într-un moment al vieții în care soluțiile individuale nu rezolvă problemele existente. Eu am vrut pentru copiii mei și am făcut să le fie bine, dar am înțeles că nu este numai despre copiii mei, nu poate să fie despre copiii mei. Marile paradisuri de vacanță, plaje infinite, unde resorturile sunt încojurate de garduri înalte de piatră și sărăcia dincolo de ele este lucie. Vine un moment în care dacă ieși din acel resort, cețățean al statului respectiv, turist, iar viața ta este în pericol. Nu există garduri perfecte după care să ne ascundem de propriile noastre neputințe.