Theo Manusaride s-a născut și a crescut în București, unde a studiat Administrarea Afacerilor. În 2007, când era în anul al doilea de facultate, și-a dat seama că vrea să facă fotografie de nuntă. Așa că și-a deschis un mic business local, care a supraviețuit până acum. Între timp, Theo s-a mutat în Olanda, țară în care continuă să facă ce-i place cel mai mult: să fotografieze cupluri în ziua lor cea mare.

de Ionuț Axinescu

Cum se deosebește fotografia de nuntă de alte tipuri de fotografie?

Fotografia de nuntă pare ușoară la început, dar ajunge să te surprindă prin dificultățile ascunse care se văd abia pe parcurs. Aproape orice fotograf pasionat, chiar și amator, va reuși la prima încercare să „scoată” câteva cadre OK și se va entuziasma de sumele vehiculate ca remunerație, pentru doar o zi de muncă. Însă în timp descoperă că o zi de muncă înseamnă 12/16/20 de ore de fotografiere, mai mult decât la un job obișnuit. Ore petrecute mereu în weekend, departe de familie și prieteni.

Fotografierea implică ulterior editare, adică alt timp, taxe și impozite, asigurări de sănătate și pensie, cheltuieli de business, cunoștințe de marketing și de vânzări. Se adună. Dar cea mai mare dificultate vine când dorești ca toate cadrele unei nunți să fie la un nivel înalt de calitate. Când nu îți permiți ție însuți, în primul rând, să ratezi momente, să nu ai imagini impecabile de fiecare dată, să nu-ți lași problemele personale să îți afecteze munca sau să ai o zi proastă. Principala deosebire față de alte tipuri de fotografie e că nu există repetări. Nu poți relua majoritatea cadrelor din ziua nunții. Dacă nu au ieșit, sunt pierdute pentru totdeauna. Iar asta, cel puțin mie, îmi dă un sentiment profund de responsabilitate.

Există mulți fotografi în România, unii care lucrează sub prețul pieței. În contextul acesta, cât de greu e să ajungi la client, să-l impresionezi?
E tot mai complicat, iar situația asta o regăsim în multe locuri din lume, nu doar în România. Vorbind strict despre țara noastră, povestea fotografilor buni care „se vând” prea ieftin e de actualitate. Dar lipsa educației financiare îi face să muncească pe sume prea mici. În aceste condiții, cred că doar fotografii care reușesc să se diferențieze clar, ori prin calitatea extraordinară a imaginilor, ori printr-un client service excepțional, vor avea în continuare un business solid.

Restul vor fi nevoiți să scadă prețurile, să se reorienteze sau să deschidă și alte afaceri ca să-și suplimenteze veniturile. Numărul evenimentelor e relativ constant, dar cel al fotografilor e în creștere continuă. Activăm pe un buyer’s market dificil, care va începe să caute deal-uri bune la fotografi talentați și nou-veniți, care încă nu înțeleg încă ce costuri de funcționare au, de fapt.

Ce te-a determinat să te muți în Olanda?
Fotografia de nuntă nu a avut legătură cu decizia mea. Dimpotrivă, am fost tristă că a trebuit să închid un business pe care l-am crescut și îngrijit timp de 12 ani. Decisive au fost întâlnirile cu sistemul de sănătate și problema calității vieții din București. Aglomerația de aici, traficul și poluarea, lipsa spațiilor verzi, a posibilității de a merge pe trotuar, de a folosi transportul în comun într-un mod predictibil, construcțiile haotice, în neconcordanță cu infrastructura… Practic, când ieșim din casă, ne lovim de imposibilitatea de a ne deplasa în condiții decente, într-un timp rezonabil și în locuri gândite pentru oameni, nu pentru profitul altora.

De asemenea, am petrecut mult timp în spitale în ultima vreme (nu pentru mine, ci pentru cei dragi mie) și am înțeles că nimic nu e mai important decât viața. Iar în România, aceasta nu e garantată. Sistemul e atât de subfinanțat încât toți medicii și asistentele, chiar și cu salariile lor proaspăt mărite, nu vor putea compensa, cu bunăvoința lor, lipsa locurilor din spitale, a medicamentelor, a echipamentelor medicale. În continuare, nu se găsesc suficiente bandaje, seringi, botoși de unică folosință, dezinfectanți, ca să nu mai vorbesc despre nesubvenționarea medicamentelor mai rare, mai scumpe, pentru bolnavi cronici. Spre exemplu, mulți bolnavi de cancere rare sau boli autoimune nu au șansă la tratament decent în țară.

Cum e piața de nunți din Olanda, comparativ cu cea din România?
E în creștere față de acum zece ani, când cuplurile alegeau să conviețuiască sub un contract de parteneriat civil, în detrimentul căsătoriei. Tot mai multe cupluri aleg să se căsătorească și să serbeze momentul cu o petrecere. Semnalele sunt, deci, pozitive și trendul e ascendent.

Care sunt principalele diferențe între nunțile din Olanda și cele de la noi?
În primul rând, în Olanda, risipa e văzută prost. Mulți spun despre olandezi că sunt zgârciți, dar ei, de fapt, urăsc risipa. Își cumpără strict cât au nevoie, când au nevoie și asta se vede inclusiv la nunțile lor. Ținutele sunt simple, din materiale bune, dar nu opulente. Se servesc doar două feluri de mâncare. Un starter sau finger-food și un fel principal, de multe ori în regim de bufet. Florile sunt, de multe ori, doar în buchetul miresei.

În afară de asta, olandezii au două tipuri de invitați. Cei care vin ziua, la ceremonie, și cei care sosesc seara, la petrecere. În funcție de cât de apropiate sunt relațiile dintre miri și invitați, aceștia vin doar la petrecere sau încă de dinainte de ceremonie. Nu în ultimul rând, nunțile se încheie cel mai târziu la unu sau două dimineața, iar masa și dansul sunt separate. Întâi se servește cina, care în general e acompaniată de discursuri, după care urmează petrecerea.

Fotografii de acolo sunt priviți altfel decât în România?
Da, am observat că timpul oamenilor e mai respectat. Dacă în România nu există deloc conceptul de timp de fotografiere sau pachete de servicii diferențiate pe număr de ore, iar clienții se așteaptă ca fotograful să fie disponibil oricât pe parcursul unui eveniment, în Olanda se obișnuiește ca un cuplu să solicite serviciile unui profesionist pentru 8-12 ore. De asemenea, în România s-a împământenit ideea de „clientul nostru, stăpânul nostru”, uneori există și o atitudine de superioritate a clienților, și nu doar în domeniul nunților. În schimb, în Olanda există o relație de egalitate între client și furnizor, procesul de rezervare merge mai repede. Ajută când un furnizor răspunde repede, când are o atitudine prietenoasă și depășește un pic așteptările clientului.

A dăunat sau a ajutat faptul că, la un moment dat, a fost „o explozie” de fotografie în România?
Nu pot să dau un răspuns categoric. Cred că, indiferent de percepția inițială, fiecare fotograf pasionat ar trebui să realizeze, mai devreme sau mai târziu, că fotografia poate rămâne doar un hobby, fără să fie neapărat o ocupație. Odată cu responsabilitate, dispare și un pic din bucuria aceea pe care o aduce libertatea de a face ce-ți place. Asta mi se pare esențial: să nu uităm că totul pleacă de la pasiune, iar pasiunea nu trebuie musai transformată în job.

Cum devii mai bun în meseria asta? Experiență, studiu, participarea la conferințe sau un mix între toate trei?
Toate cumulate și un pic de șansă și de curaj. Acum, mai mult ca oricând, accesul la informație este limitat doar de timpul pe care ești dispus să-l investești. Te poți educa ieftin sau chiar gratis. Acum 12 ani, resursele erau limitate în domeniu. Azi, trebuie doar să vrei să obții ceva. Și să ai curajul să te dezici de stereotipuri, să experimentezi și să încerci lucruri noi.

Ce sfaturi le-ai da unor tineri care își caută fotograf pentru nuntă? Cum să-l aleagă?
Fiecare cuplu trebuie să stabilească mai întâi cât vrea să investească în fotografie și ce servicii dorește să primească de suma respectivă. Apoi, ar trebui să facă o listă cu fotografii ale căror portofolii le plac. Și, cel mai important, să se întâlnească cu cei cu care simt că se potrivesc, pentru a vedea dacă și chimia dintre ei e bună. Esențial este să își aleagă un om care să le placă, nu numai un fotograf bun.