Andreia și Ionuț Chiperi sunt doi tineri frumoși, curajoși și cu o poveste delicioasă despre o experiență pe care puțini au ocazia să o trăiască. Sătui de rutina de acasă, au decis să își ia un an sabatic în care să exploreze cultura, obiceiurile și stilul de viață asiatic, asta după ce s-au îndrăgostit de Bali, loc în care au petrecut o vacanță de 3 săptămâni.

Au vândut tot ce aveau în București, și-au luat la revedere de la prieteni și părinți și au pornit pe un drum presărat cu multe lucruri interesante pe care le vom afla în rândurile de mai jos:

Bună! Spuneți-ne câte ceva despre voi. Cine sunteți, de unde veniți, cu ce vă ocupați? Care e povestea voastră?

Bună! Noi suntem Chiperii, adică Andreia și Ionuț, doi pasionați de călătorii și vacanțe exotice – exploratori de meserie – plecați într-o aventură asiatică și sabatică, de aproape opt luni de zile, HaiHui în doi. Suntem originari din Bucovina – Suceava – zona pe care am lăsat-o, în urmă cu 15, respectiv 10 ani pentru a ne îndrepta către capitală, cu visuri, idei și proiecte mărețe de carieră și de viață. Eu, Andreia, am lucrat timp de 9 ani la un mare retailer francez ca Responsabil Resurse Umane pentru unul din magazinele din Bucureșți, iar Ionuț vine cu o experiență în media de peste 10 ani.

În urmă cu doi ani ne-a trecut prin minte ideea unui an sabatic, a unui an doar al nostru, în care să ne deconectăm de la viață noastră agitată – trăită pe pilot automat, de cele mai multe ori – în care să ne bucurăm sufletul prin experiențe, momente pe care altfel le-am fi accesat doar în vacanțe, preț de două – trei săptămâni pe an. Am luat în serios această idee, după o vacanță de trei săptămâni petrecută în Bali, când Universul nostru și tot ceea ce construisem, până la acel moment, se zdruncinau puțîn. Ne-am dat seama, de fapt, cât de ocupați încercăm să fim cu exteriorul și mai puțîn cu interiorul nostru; cât de puțînă atenție acordăm trărilor noastre, nevoilor noastre profunde.

Cum ați decis să plecați definitiv din România? Și de ce ați ales Bali?

Nu am plecat definitiv din România, ci am luat o pauză. Încă de la startul anului sabatic, am luat în calcul ideea de a ne stabili undeva pe drum, într-un loc cu care să rezonam mult. Să ne conectăm la energia, valorile, oamenii, tradițiile sau cultura locului, însă nu am exclus niciodată ideea de a reveni în România. Am ales Bali că prima destinație pentru că eram de-ai casei. Ne-a primit cu brațele deschise, în urmă cu doi ani și ne-a oferit mici impulsuri ce aveau să ne schimbe radical, viața. Și în plus, după ideea de a renunța/vinde tot ce era pe numele nostru, fără ideea a ne mai identifica cu un job la care am mers zi de zi, de la 8 -17, aveam nevoie de o tranziție ușoară de la viață de corporatișți la cea de nomazi. Am rezonat mult cu acest loc, cu spiritualitatea poporului balinez, cu obiceiurile lor, cu oazele de liniște și cu energia aparte. În general, cu tot ce ține de cultura lor. Pe undeva, ne-a amintit de Bucovina, din vremea copilăriei noastre. Apoi, ne-am dorit mult să explorăm Thailanda, Vietnam, Cambodgia, Sri Lanka, Filipine, Malaysia. Nu voiam să venim în vacanță – preț de două săptămâni și să bifăm, în grabă, obiective, experiențe fără să le trăim, cu adevărat. Voiam să fim prezenți acolo, 100%, ancorați în cultura lor, fără grabă, fugă sau bife.

Care a fost primul lucru pe care l-ați făcut când ați ajuns acolo?

Primul lucru, hmmm…. În prima zi, am manifestat recunoștință profundă atunci când ne-am trezit și am dat perdelele la o parte, realizând, de fapt, unde ne aflăm; pentru momentul 0 în care noi ne avem posibilitatea de a ne scrie povestea cu prezență și autenticitate. Apoi, ne-am urcat pe scuter și am plecat să revedem locurile ce ne-au provocat atâta emoție, atunci când am venit în calitate de turișți. Am luat și o camera cu noi pentru că voiam să dăm startul unui proiect de travel care să includă și un vlog de călătorie.

Cum e viața în Asia? Care sunt principalele diferențe culturale?

Diferențele culturale au la bază, de cele mai multe ori, religia – predominant budhistă și pe alocuri, hindusă sau musulmană. De aici, derivă bunătatea lor, sprijinul necondiționat – că urmare a credinței în karma; zâmbetul lor larg, cât e ziua de lungă și atitudinea în fața viețîi; calmul și deschiderea. O frumusețe interioară ce se reflectă, cu ușurință în exterior. Nimic din ceea ce există în Asia de Sud Est că și stil de viață, religie, cultură, credințe, obiceiuri sau superstițîi nu au nicio legătură cu România sau cu Europa. Spre exemplu, mâncarea este total diferită față de obișnuințele noastre: orez mult și accente foarte, foarte picante; ritualurile lor – spre exemplu, în Bali depun ofrande și de câteva ori și manifestă recunoștință pentru darurile primite – punând accent pe niște detalii suprinzătoare; apoi aromonia dintre om și natură a fost, iarăși, o lecție. .

Ați avut parte de întâmplări neplăcute?

La fix șapte luni de la plecarea din România și colindat în țări, precum: Malaezia, Indonezia, Filipine, Sri Lanka, Vietnam Cambodgia sau Thailanda, Ionuț a fost mușcât de un țânțar și s-a ales cu…. febra dengue, pe-o insula din Indonezia. O boală tropicală care se manifestă că o răceală mai serioasă. Nimic grav – dacă virusul este depistat din timp și tratat corespunzător. Am hotărât să ne internăm într-un spital pentru confortul și liniștea noastră și totul a decurs bine. În rest, am avut parte de experiență intense, extrem de plăcute; de lecțîi nenumărate și aventuri demne de povestit nepoților.

Cum vă înțelegeți cu localnicii? Cum vă privesc?

În majoritatea țărilor în care am ajuns, localnicii sunt obișnuiți cu turiștii. Deși, cred că în Sri Lanka ne-am simțit, nu incomod – e mult spus – poate, mai răsfățați. Datorită faptului că în 2009, s-au deschis granițele pentru turișți, oamenii au o fascinație aparte pentru străini. Suntem diferiți de ei și venim cu multe elemente de noutate, și atunci, se opresc, te privesc intens – admirativ – și îți zâmbesc cu gura până la urechi sau te salută de la zeci de metri distanță și te întreabă, întotdeauna câte ceva. Ne-am simțit mici staruri de cinema. E o plăcere să stăm cu ei la poveșți, să ne satisfacem multe curiozități legate de țara lor, de obiceiurile lor sau de religie. Se deschid cu o plăcere nemaipomenită și ar stă la vorba cât e ziua de lungă. Ne privesc ca pe copiii lor sau prietenii din România, nicidecum că pe niște turișți.

Ce vă lipsește cel mai mult de acasă?

Sunt clipe în care ne lipsesc: familia, prietenii, mâncărurile tradiționale și chiar un loc al nostru, în special în momentele în care nu rezonam foarte mult cu o cazare. De Paște ne-a lipsit pasca cu brânză din Bucovina, dar și tradițiile, acum, vara ne lipsesc căpșunii din grădina părinților. Dorul e o emoție pe care o experimentăm destul de rar. Suntem adaptabili, deschiși și am visat mult timp la momentul acesta, așa că ne ancorăm destul de rar în trecut și oricum, e de scurtă durată.

Spuneți-mi un lucru pe care l-ați descoperit în Asia și ați vrea să fie implementat și în România.

Rețeaua de transport din Kuala Lumpur ne-a cam lăsat fără cuvinte. Au trei tipuri de trenuri: metrou, tren de suprafață și sky train. Ne-am gândit, instant la Bucureșți , ne-am întristat și am proiectat un astfel de oraș și în România, poate peste 50 ani. Tot din Malaysia am aduce infractructura – sistemul de autostrăzi – unul din cele mai dezvoltate din lume, Apoi, ne place, grozav o lege din Bali: guvernul a hotărât, de curând, că în fiecare joi, copiii să poarte haine tradiționale la școală, iar angajațîi instituțiilor publice să respecte aceeași regulă. Ni s-a părut fascinant să vedem grupuri de copii pe străzi, îmbrăcăți în haine tradiționale sau să fim intervievați la Biroul de Imigrări de un domn îmbrăcat în tradiționalul sarong. O idee nemaipomenită menită să păstreze identitatea unui popor! De altfel, portul tradițional este promovat prin angajațîi aeroporturilor sau chiar ai liniilor aeriene: Sri Lanka, Malaysia.

Apoi, ideea de a te deplasa cu scuterul ne-a plăcut mult – la noi cred că nu e suficient de încurajată. Există legi și reguli foarte stricte față de străini și de ideea de proprietate. Practic, în mai toate țările din Asia de Sud este aproape imposibil să devii proprietar dacă nu eșți localnic. Ne-am exprimat dorința de a ne stabili în Malaysia, de câteva ori, așa că am aflat care sunt și condițiile în care putem face asta. Nu este imposibil, însă costisitor. Au implementat un sistem super inteligent menit să țînă chinezii la distanță. Altfel, ar fi invadat țara, iar localnicii ar fi fost în imposibilitatea de a-și mai achiziționa o locuință. Viza costă 350.000 Ringgit (= 363,574 Lei sau 85.805 dolari) pentru 10 ani. E mai degrabă un depozit: jumătate îi poți cheltui după primul an, iar restul vor stă blocați în contul bancar, până în momentul în care expiră viza (încă 9 ani). Ca expat trebuie să investești cel puțîn un milion de Ringgit/Lei pentru a-ti achiziționa un apartament. Nu îți dau voie să achiziționezi ceva mai ieftin de atât.

Iarăși, în Bali ne-a plăcut mult modul în care balinezii sărbătoresc anul nou: printr-o zi a tăcerii – Nyepi Day se numește. O zi în care onorează liniștea, Pământul, pe ei înșiși sau familia. Nu au voie să folosească electricitatea, decât pentru gătit și asta în condițiile în care nu trebuie să se vadă din exterior. Nyepi Day e ziua în care nu ai voie să te plimbi pe străzi; să conduci – decât în situații de urgență. Stai, efectiv în casă, meditezi și te bucuri de prezența celor dragi. E prilejul perfect că familia să se reunească; nepoți, bunici, unchi, frați se întâlnesc, poate o singură dată pe an și se bucură de această sărbătoare ce marchează un nou început, până la urmă. Sunt 24 de ore de tăcere, fără poluare, fără agitație, claxoane sau turiști rătăciți. Fără restaurante sau baruri deschise; fără mașini sau scutere pe străzi. Fără muzică, TV sau alte distracții. E o zi a liniștii – în care tăcerea este de dorit – o zi în care balinezii meditează, reflectează; mulțumesc zeilor, îndeplinesc ritualuri, aduc ofrande și-și cer iertare unii altora. O zi a purificării. Am introduce orezul, mai des, în alimentația noastră și am aduce calmul, bunăvoința, empatia, zâmbetul, atitudinea oamenilor din Asia și în România. Și ei au lipsuri, nevoi, însă cu toate astea au o bucurie de a trăi… molipsitoare.

V-ați obișnuit cu mâncarea? Care sunt preparatele lor tradiționale? Ați gustat și lucruri ciudate?

Da, iubim mâncarea asiatică! Picantă, dar și cu orez, aproape nelipsit și servit în porții generoase. Cred că în prima luna ne-a fost puțîn dor de mâncarea de-acasă, însă acum, dacă trece o zi și nu mâncăm orez, ceva nu e în ordine. Lipsește ceva… Practic, nu a existat vreun gust/aromă/condiment care să ne displacă, poate doar durianul – un fruct urat mirositor, cu o textura ciudată, dar și un gust … pe măsură mirosului. Am mâncat broaște – gătite excepțional în Vietnam și am evitat gândacii, insectele, scorpionii, crocodilii sau chiar șarpele – gătit în multe moduri și ne-am axat pe mâncarea cu ingrediente, cât de cât, cunoscute. Peste tot unde ajungem, întrăm și mâncăm în restaurante locale pentru că suntem gurmanzi și ne interesează aromele din spatele restaurantelor turistice. Mâncăm alături de localnici – mâncăruri bizare pentru noi, ca și prezentare sau combinație – delicatese pentru ei și ne declarăm cuceriți. Pătrundem, pe această cale, mai profund în cultură lor.

Ce planuri de viitor aveți?

Ne întoarcem acasă în septembrie – plănuim să ne aventurăm și prin țară, o vreme, apoi nu știm ce vom face. Ne focusam pe proiectul de travel venit la pachet cu anul sabatic și ne vom continuă călătoriile, cel mai probabil, către alte destinații însorite.

Cum se vede România și viitorul ei de la 10.000 de kilometri depărtare?

Se vede o luminița, undeva, departe, în zare. Destul de timidă, însă ne bucură că există. Recunoștem că și situația politico-economică ne-a determinat să părăsim România pentru o vreme. Am conștientizat și mai mult, în anul sabatic, ce țară bogată avem și cât de puțîn e exploatată turistic; cât de puțîn accent se mai pune pe tradiții, obiceiuri sau istorie. Însă, generația noastră ne da aripi. România se vede, acum, într-o manieră optimistă.