Nida a învățat la Leeds și Komamoto, a încercat de două ori să se întoarcă în România, dar nu s-a putut readapta la mentalitățile românești. S-a stabilit la Praga, în Cehia, și ne spune deschis că România a pierdut deja prea mult timp gonindu-și tinerii care își doreau excelența în țară. Are 28 de ani și e plecată din România de aproape un deceniu. Vor mai reveni cei ca ea în țară? Iată. 

Andrei Crăciun

Nida Șerban, dumneata ai plecat să urmezi studiile universitare în Anglia, la Leeds. Cum și de ce? De ce o asemenea decizie? Care e povestea ta?
Aveam prieteni din generaţiile trecute care plecaseră la studii în Anglia și ascultând poveştile lor mi se părea o şansă extraordinară de a vedea lumea printr-o prismă nouă, de a studia prin alte tehnici, la alt nivel, într-un sistem corect, unde studenţii iau notele meritate. M-am gândit că această alegere îmi va oferi mai multe şanse la întoarcerea în România şi la construirea unei cariere, dar şi la contribuţia pe care o voi putea avea la societatea românească, venind cu perspective noi şi cu lucruri învăţate în vest. Am ales Universitatea din Leeds pentru că este o universitate veche, cu renume, care mi-a oferit un program unic de “Joint Honours” prin care făceam două facultăţi în acelaşi timp si un an în străinătate. Ca bonus, Leeds este al treilea oraş ca mărime din Anglia si încă unul foarte frumos, unde mă vedeam trăind. Acest lucru nu ar fi fost posibil însă fără eforturile părinţilor mei extraordinari, cărora le mulţumesc că m-au susţinut necontenit în demersul meu.

Ca și cum nu era de ajuns ai mai făcut și un an în Japonia – care e treaba cu Japonia, de ce Japonia?
Prin programul universitar de la Leeds, am ales Facultatea de Științe Asiatice și cea de Științe Politice. Japonia a fost un vis de-al meu încă de la 14-15 ani când m-a cuprins febra “anime-urilor” și am început să studiez limba japoneză singură, apoi cu o excelentă doamnă profesoară printr-un program de vară al liceului meu Colegiul Național Mircea cel Bătrân (n.r. – din Constanța). Mi-am dorit să continui aceste studii și la universitate, iar prin această alegere am avut acces la un program de exchange în Japonia, unde un an am fost studenta Universității din Kumamoto și unde am avut aproape exclusiv cursuri în limba japoneză.

Și uite că după acest traseu academic excentric ai ales să te întorci în România – cum a fost întoarcerea și de ce ai plecat din nou să lucrezi în străinătate – de această dată în Cehia?
Întoarcerea nu a fost ușoară, am trecut prin procese psihologice de readaptare – parcă nu eram acasă. Nu mai am foarte mulți prieteni rămăși în România și a trebuit să încerc să îmi creez o viață nouă ca și atunci când m-am mutat în altă țară, cu singură excepție că acum îmi aveam familia aproape. Mă angajasem la o firma japoneză unde puteam lucra de acasă part-time ca profesoară de limba engleză. Acest part-time însă a devenit full-time şi am decis să îmi caut altceva. Experiențele intervievării în România însă nu au fost prea plăcute iar nici ofertele prea atractive. Nu aveam experiență, însă nu doream ca după anii grei de studiu și eforturi să trăiesc la limita existenței într-un loc fără alte oportunități. M-am gândit ca lucrurile vor fi mai uşoare dacă 2-3 ani capăt experienţă undeva in Europa. Am găsit astfel un program de traineeship într-o firma britanică de recrutare și după câteva interviuri și un assessment center la Londra, am primit oferta de a pleca în Cehia și a lua parte la acest program. După trei luni și jumătate am devenit angajat cu drepturi depline, iar acesta a fost începutul carierei mele în resurse umane. După aproape doi ani, am avut o a două încercare de a mă întoarce definitiv în România, iar timp de câteva luni am căutat altceva și chiar am încercat să îmi deschid un business propriu, însă frustrările s-au ținut lanț și am renunțat. Am revenit astfel pentru a două oară în Cehia, în Praga, unde lucrez pentru o companie internațională care îmi oferă multiple oportunități de dezvoltare personală și profesională.

La capătul acestei prime tinereți zbuciumate, ce înseamnă România pentru tine, Nida?
Cu riscul de a suna cinică, mă încearcă sentimente contradictorii când mă gândesc la România, pentru că și eu fac parte dintre cei care au plecat temporar cu gândul să se întoarcă într-o zi și să contribuie la o Românie mai bună, însă am fost dezamăgită de fiecare dată. Cu fiecare vizită în România descoper că mentalitățile nu s-au schimbat, totul stagnează și mă încearcă sentimente de frustrare. Sigur, România este patria mea, asta nu se va schimba, iar sentimentul de drag şi de apartenenţă va rămâne cu mine veşnic. De aici vin și dezamăgirile – pentru că încă îmi pasă foarte mult de România și de ceea ce se întâmplă cu țara noastră.

Ce îți place cel mai mult la români? Cum vezi dumneata viitorul României? Unde o vezi – ca să zicem ca la resurse umane – peste zece ani?
Românii sunt oameni foarte adaptabili și care #rezistă, iar asta o putem confirma și cu cifra celor stabiliți în diaspora, și de-a lungul istoriei noastre – din punctul meu de vedere, acestea sunt caracteristici de admirat. Dacă ar fi să ne gândim la statul românesc ca la un business, lucrurile nu stau foarte bine nici acum – iar peste 10 ani ar fi din păcate, o companie fără vreun viitor despre care să vorbim. Niciun business nu rezistă fără un plan de afaceri pe termen-lung și fără investiții de viitor. Nicio companie nu va reuși să continue fără oameni cu viziune la vârf, fără a-i valorifica pe cei cu potențial, fără a investi în ei și fără a le oferi șanse reale de a contribui la o schimbare pozitivă. Dacă aceste lucruri sunt absente, dacă o companie nu se conformează dorințelor oamenilor, aceștia vor pleca.. Am încă speranța că lucrurile vor sta diferit într-un deceniu, dacă în viitorul apropiat românii vor deveni uniți în dorința lor de schimbare.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat în școala românească? Dar cele pe care nu le-ai învățat?
Am avut profesori excepționali, atât în școala generală cât și în liceu și le mulțumesc pentru dedicația lor, care a contribuit foarte mult la formarea mea ca om. Mă gândesc la anii de școală cu drag și apreciez faptul că acolo am învățat disciplina, etica muncii și importanţa de a fi pasionat de meseria pe care ți-o alegi. Am avut dificultăți însă în a învața cum să fac cercetare în primul an de facultate, unde citarea câtorva articole de pe net și Wikipedia într-un eseu era inacceptabil și îți aducea în cel mai bun caz o notă de trecere, oricât de logic ar fi fost argumentul tău. Personal, mi-ar fi fost mai folositor să învăţ cum să comunic în situații dificile, în loc să mai învăț o a treia sau a patra limba străină. Sistemul educațional din România are și părți bune, însă este prea stufos, prea one-size-fits-all și nu îi pregătește pe copii pentru viața reală. Ne focusăm prea mult pe dezvoltarea abilităţilor tehnice şi a cunoştinţelor generale și nu îi învățăm cum să fie oameni în societate, cum să se comporte, cum să se înțeleagă pe sine însuși și pe alții.

Te gândești să te întorci definitiv în România? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca generația voastră să revină aici?
Viitorul este imprevizibil – nu pot spune nici că da, nici că nu. Pot însă să mă gândesc la cât de puțin probabilă devine întoarcerea mea în România cu trecerea anilor. Toamna aceasta se vor face 9 ani de când am plecat prima dată, deci mă apropii de un deceniu. Am încercat deja să mă întorc, nu o dată, ci de două ori în acești ani – iar momentan nu văd niciun motiv suficient de bun pentru a o face din nou. Nu mă mai leagă foarte multe de România în afară de familia mea și amintirile copilăriei și adolescenței. Cred că există un termen limită pentru a atrage generațiile de tineri înapoi în țară, iar România a pierdut deja mult timp gonindu-ne. Când aceste generații de tineri vor începe să își formeze familii, șansele vor scădea incredibil de mult să mai considere vreodată întoarcerea în țară, iar România ii va pierde, pe ei și pe urmașii lor, pentru totdeauna. Pot spune că multe lucruri trebuie să se schimbe ca să avem ”o țară ca afară“. În primul rând oamenii de la conducerea țării trebuie să vadă potențialul și unica oportunitate pe care România o are, cu această masă de oameni școliți și trăiți în afara frontierelor, care aduc noi viziuni, noi idei și abilități și care pot avea contribuții imense la construirea României viitoare, o Românie cu adevărat europeană. Din tot ce am urmărit până acum din păcate, reacția este inversă și suntem taxați pentru alegerile noastre, tratați ca niște inamici ai guvernului actual și ai societății românești pentru că vrem să trăim într-o țară cu bun simţ, fără corupție, cu spitale curate, personal medical etic, șosele ș,a.m.d.. Din punctul meu de vedere, nu este însă necesar că toate aceste lucruri să fie deja puse la punct (ar dura decenii cel puțin) pentru ca tinerii să dorească să se întoarcă, ci este doar nevoie de a le da speranță – speranța că lucrurile se pot schimbă în mai bine.

Ce întrebare ai fi vrut să îți pun și cum ai fi răspuns la ea?

Cum este societatea cehă și ce poate România învăța de la ea? Cehia, un alt stat post-communist, este mai bine pus la punct din orice punct de vedere. Prietenii mei praghezi se plâng în general de faptul că nu au semnal de date în metrou sau că ruta X a tramvaiului este în renovare două săptămâni și sunt nevoiți să ia autobuzul în acest timp – deci lucruri mărunte și de cele mai multe ori inconveniențe temporare care sunt în folosul comunității.Cehii sunt în general oameni destul de relaxați care știu ce vor și știu să o și ceară. De aceea concediul de maternitate este de trei ani, de aceea se pleacă acasă mai devreme de la muncă, de aceea serviciul de transport public este ieftin și bine pus la punct, de aceea doctorii nu îndrăznesc să îți ceară vreun ban în plus când mergi la spital. Sigur, sunt și lucruri ce trebuie schimbate iar corupția există, dar nu la toate nivelurile societății, ci mai mult la nivel înalt. Deci ceva de învățat pentru români de la cehi ar fi să nu mai accepte lucrurile care îi deranjează, să reclame, să posteze, să lupte, să terminăm cu neregulile și frustrările de zi cu zi ale unei vieți în România. Doar atunci se va schimbă ceva, când noi toți vom înceta să mai acceptăm mersul lucrurilor ca normalitate.

CITAT
Oamenii de la conducerea țării trebuie să vadă potențialul și unica oportunitate pe care România o are, cu această masă de oameni școliți și trăiți în afara frontierelor, care aduc noi viziuni, noi idei și abilități și care pot avea contribuții imense la construirea României viitoare, o Românie cu adevărat europeană.
Nida Șerban, româncă stabilită în Cehia, după ce s-a instruit în Anglia și Japonia