a

Simona Polhac, antreprenor, fotograf şi organizator de tabere de pictură pentru adulţi: „Arta este parte din viaţa noastră, atât cât suntem dispuşi s-o lăsăm să intre”

- - 42- 1196 vizualizari

După ce toată viaţa a cochetat cu arta în diverse forme şi după ce şi-a creat propria afacere, tot într-un domeniu conex, Simona a pus bazele taberei de pictură Hobby Art, care are deja zece ani şi în jurul căreia s-a format o adevărată comunitate.

 

Cine este Simona Polhac şi cu ce se ocupă?

Sunt un om simplu, un copil al Naturii, aşa simt. Deşi îmi dau seama că e o întrebare foarte grea, încerc să  mă gândesc la ceea ce mă defineşte: mă defineşte locul unde m-am născut – comuna Apa în judeţul Satu Mare – şi locuit până la vârsta facultăţii- Baia Mare, cu oamenii lui frumoşi şi calmi, care inevitabil m-au influenţat. Deşi mă simt bine oriunde în lumea asta şi-mi place să explorez, îmi place să revin la matcă din când în când, să-mi încarc bateriile. Apoi, mă definesc stilul de viaţă, visurile şi căutările mele: traiul simplu, firesc, cât mai aproape de natură, pasionată de descoperirea potenţialului uman, raţională dar şi intuitivă, preocupată de organizare dar şi de libertate, de educaţie, de adevăr, de sănătatea şi fericirea oamenilor, de comunicare, de exprimare, de autenticitate. Sunt mamă, soţie, fiică şi soră iar din punct de vedere profesional mă ocup să meargă cât mai bine cele 3 activităţi care funcţionează sub umbrela firmei mele Arbex Art Decor:  înrămări profesionale la comandă, comerţ online cu fototapet, tapet, tablouri şi proiectul meu de suflet care este Tabăra de pictură Hobby Art pentru adulţi.

Când a apărut arta în viaţa ta şi de la ce punct te-ai dedicat complet ei? 

Pictura a apărut într-un mod subconştient în grădiniţă. Toate picturile mele erau alese pentru expoziţiile care se făceau după fiecare oră când pictam. Îmi amintesc că eram impresionată vizual de orice desen: îmi vine în minte acum un almanah (cum existau prin anii ’70-80) în care mă impresionase un desen cu o bancă în parc pe care stăteau două persoane, apoi un desen din manualul de aritmetică, pe care l-am reprodus în a 2-a zi de şcoală din clasa I, imediat cum am primit manualele. A fost primul meu 10 pentru că l-am arătat ‘’tovarăşei învăţătoare’’. Era o gradină cu legume şi cu un căţel, pe prima pagină din manual. În timpul liber în şcoala generală şi la liceu făceam portrete pentru colege, vecini. Apoi am uitat câţiva ani de pictură, de artă, pana la 30 de ani, când, la un an după naşterea celui de-al doilea copil m-am decis să mă înscriu la Şcoala Populară de Artă fără să fiu decisă la ce secţie.  Doar că eu locuiam atunci într-un orăşel mic unde nu exista această posibilitate, aşa că trebuia să fac naveta 60 km. Până la urmă am ales secţia canto, unde mă încadram şi ca vârstă şi mă ajuta şi programul. Mi-ar fi plăcut coregrafia, însă acolo se impunea limita de vârstă. Acea perioadă mi s-a părut foarte frumoasă, o perioadă în care învăţam şi exersam, apoi acasă. Mi se părea că sunt în alte sfere când aveam de învăţat o piesă şi eram preocupată de toate detaliile notelor şi de expresivitatea unui anumit pasaj. Am cântat pe urmă mulţi ani în cor. Din 2004, de când am demarat cu atelierul de înrămări tablouri, m-am apropiat iar de latura vizuală şi am făcut şi un curs de fotografie. Îmi amintesc că picturile luminoase ale lui Van Gogh m-au impresionat şi ăsta îl consider motivul pentru care am vrut să obţin în fotografie ceea ce Van Gogh a facut pe pânză – mă refer la paleta de culori luminoase, la sensibilitatea de a vedea frumosul acolo unde alţii poate văd banalul. Ceea ce mi-a dat curajul să demarez prima tabără de pictură a fost experienţa mea de 10 ani la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Covasna, până în 2002, unde cel mai mult mi-au plăcut proiectele culturale pe care le cream sau monitorizam. Însă mi-a luat mult să mă decid, abia în 2008 mi-am adunat tot curajul şi am dat startul. Şi ca să fie povestea complete cu latura mea artistică, în urmă cu 2 ani am schimbat muzica cu dansul – prima mea dragoste -şi caut să câştig cât mai multă experienţă şi practică.

Din păcate nu îmi permit să mă dedic complet artei, pentru că latura mea raţională mă trage de mânecă şi îmi aminteşte că am facturi de plătit, salarii de dat, aşa că firma mea îmi ocupă cea mai mare parte din timp. Consider însă că arta e important să facă parte din viaţa noastră.

Când ai înfiinţat tabăra de pictură Hobby Art şi cui se adresează? 

Prima Tabără de pictură Hobby Art s-a desfăşurat în 2009, pentru că în 2008, când am făcut publică prima tabără, s-au înscris doar vreo 3 persoane. Se adresează oricărei persoane peste 18 ani care doreşte să înveţe să picteze sau să evolueze. Orice adult, de orice vârstă, este primit cu drag în tabără.

 

Câţi oameni participă anual (aproximativ) la tabără şi sunt printre ei şi persoane care revin constant? Aveţi „clienţi fideli”?

O tabără are între 8-12 participanţi. Limităm numărul maxim întrucat este o tabără cu instruire artistică, deci pentru buna desfăşurare a îndrumării artistice. Au fost ani cu 2-3 tabere, dar şi cu 4-5 tabere. Cam 70% dintre participanţi revin, ceea ce este o mare bucurie şi onoare pentru mine, pentru că este măsura faptului că proiectul meu place, că aduce bucurie.

Care sunt beneficiile unei astfel de tabere pentru un artist neprofesionist? 

În primul rând eşti într-un mediu artistic, te rupi de rutina de zi cu zi, înveţi să fii atent la alte aspecte decât în viaţa reală, aspecte care ţin de sensibilitate, de perspectivă, introspecţie. Îţi aduce echilibru şi multă bucurie, ca să nu vorbesc prea grandios, de fericire; taberele astea contribuie la nivelul de satisfacţie, entuziasm, al nostru, cei care participăm. Ne oferă ocazia să gustăm din savoarea unei vieţi atemporale, cu uimire şi bucurie. Ne permitem să fim copii în aceste tabere. Iar dacă eşti artist amator, îţi aduce multe chestiuni tehnice, trucuri pe care să le deprinzi şi aplici în liniştea şi izolarea camerei sau atelierului tău de acasă.  Mă refer la sesiunile teoretice şi practice unde înveţi într-un mod intensiv tot ceea ce ţi-ar lua luni de zile dacă ai învăţa la un curs din oraşul tău, sau dacă ai învăţa în mod autodidact, după tutoriale. Ai îndrumare calificată zi de zi, feed back imediat, plus evaluarea finală, când vezi şi înveţi şi din ceea ce au făcut ceilalţi participanţi.Apoi mai există şi o latură de dezvoltare personală în aceste tabere, chiar dacă nu la mod declarativ, există scenarii care ne îndeamnă să ne provocăm, să relaţionăm mai profund şi atent unii cu alţii, să fim creativi, să ne descoperim. Şi, desigur, oportunitatea de a-ţi expune lucrările cred că este ceva stimulativ, ceva la care abia îndrăzneşti să visezi.

În afară de atelierele propriu-zise, ce alte activităţi desfăşuraţi în cadrul taberelor?

Ziua de tabără o începem cu gimnastica de dimineaţă. În primele zile de tabără avem câteva jocuri de icebreaking, de cunoaştere, de energizare – acestea din urmă în cadrul  sesiunilor teoretice. După masa de prânz propun plimbări în natură iar seara diverse activităţi creative, distractive sau de team-building. Câteva exemple ar fi: Seara talentelor, Seara tematică, Miniincubator, Seara de jocuri, Seara de dans creativ etc, aceste activităţi alternând în funcţie de participanţii care vin şi de sezon. Caut să fie de fiecare dată activităţi diferite dacă vin aceiaşi participanţi. Mai nou am îndrăznit să introduc şi miniateliere de stimularea creativităţii, întrucât am început să devin foarte curioasă în privinţa dezvoltării acestui potenţial, aşa că dacă înainte propuneam în mod intuitiv câte o activitate pe această temă, acum propun documentat câte un joc sau activitate.

Aţi avut elevi ai taberei care au făcut trecerea spre statutul de artişti profesionişti/expuşi?

Da, am avut. Deşi scopul nostru este să încurajăm descoperirea unei pasiuni şi apoi să o susţinem prin taberele şi atelierele de weekend pe care le organizăm, prin expoziţia anuală şi prin comunitatea formată în jurul taberei, uneori, pasiunea a depăşit bariera hobby-ului şi se dorea ca mod de viaţă. Aşa avem adulţi participanţi care au absolvit deja facultatea de arte plastice, ca a 2-a sau a 3-a facultate, şi care au expoziţii proprii.

Care crezi că este rolul artei în societate, în general, şi cum vezi raportarea românilor la artă?

Arta face parte din viaţa noastră, mai mult sau mai puţin, atât cât suntem dispuşi s-o lăsăm să intre. Şi nu mă refer la arta de dragul artei, ci la arta de dragul vieţii. Este ceea ce ne stârneşte emoţii, ceea ne mişcă, ceea ne entuziasmează sau ne face să ne minunăm. Arta aduce echilibru şi ne face să ne simţim compleţi. Stârneşte umanul din noi. Şi avem nevoie de asta, acum când totul a devenit atât de tehnologizat, de digitalizat, când totul e o goană, parcă. Referitor la români vis a vis de artă, cred că au început să descopere din ce în ce mai mult echilibrul şi plăcerea pe care arta ţi-o oferă şi mă refer atât la practicanţi de diverse activităţi artistice: pictură, muzică, dans, graphic design…cât şi ca public consumator . E o chestie de gusturi şi educaţie, desigur. Şi încă tot mai există persoane care au o anumita reticenţă de a-şi da voie să exploreze pictura, de exemplu. Se tem că n-au talent. Dar aceasta este o altă discuţie.

Există artişti a căror operă te atrage în mod deosebit şi care se poate spune că te-au şi influenţat?

După cum spuneam, Vincent Van Gogh a fost cel care mi-a stârnit prima dată admiraţia pentru picturile lui solare. Eu nu pictez, dar mă apropiam de  pictură prin fotografiile mele. Când ieşeam undeva în natură, dacă nu era lumina pe care mi-o doream, lăsam aparatul foto acasă.

Cum ţi-ai invita un prieten să participe la tabăra de pictură (cum ai descrie-o informal)? 

Nu-mi invit prietenii în tabără, nu abordez personal  invitaţiile în tabără, pentru a nu fi considerată insistentă . Nu-mi place marketingul acesta direct. Dar dacă un prieten află de tabără şi mă întreabă, i-aş spune că e foarte fain, că lucrez cu un artist plastic rarisim în branşa lui, cu deosebită răbdare şi har pedagogic, şi că s-ar simţi ca în taberele copilăriei . Şi apoi i-aş spune că vin oameni frumoşi, care ajung să revină anual, chiar din 2009, că s-ar putea să ajungă dependent de tabără.

42 recommended
1196 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

George Russo


Bookmark?Remove?

Răzvan Drăgănescu, artist şi antreprenor: “Văd din ce în ce mai mulţi oameni care au ceva de zis şi poate vom ajunge să o zicem toţi în acelaşi timp”

-

Urmându-şi visul de a deveni arhitect, Răzvan Drăgănescu a ajuns în Bucureşti, unde s-a adaptat rapid, ajungând la doar 26 de ani să îmbine arta cu antreprenoriatul şi să fie chiar unul dintre pionerii stage designului românesc. Deşi este ceea ce mulţi ar numi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Ionuţ Tătaru, jurnalist sportiv şi blogger: “Cititorii dau buzna pe un articol cu declaraţii ale unui patron, iar cel documentat câteva ore abia adună câteva sute de vizualizări”

-

  Dacă eşti pasionat de sport şi mai ales de fotbal, unul dintre jurnaliştii pe care trebuie să-i urmăreşti este Ionuţ Tătaru. Un împătimit al fotbalului italian, „fan de mic” al lui Internazionale Milano, Ionuţ a intrat tărziu în presă, când avea deja 30... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Cristina Ioniță, nutriționist: ”Nu poţi să te compari cu bunicii, care munceau în soare, făceau sinteză de vitamina D, fără să ştie, şi făceau şi mişcare„

-

„Mulţi părinţi consideră că dacă e gras copilul e pentru că le seamănă. Supraponderabilitatea nu are nicio legătură cu genetica!”, spune Cristina Ioniță, 31 de ani pe care experiența alături de propriul organism a făcut-o să cunoască mai multe decât oame... Mai mult »