de Ionuț Axinescu

Alexandru Zob este un tânăr actor care activează în mediul independent, născut și crescut în Sinaia, județul Prahova. După ce a terminat un liceu cu profil real în orașul natal, a studiat la U.N.A.T.C, secția de Actorie, apoi a făcut un Master de doi ani în cadrul aceleiași facultăți.

De unde vine pasiunea ta pentru actorie? Când și în ce context ți-ai descoperit-o?
În timpul liceului am făcut parte dintr-o trupă de umor. Trupa nu avea nume și nici nu are nimic filmat ca să ne amintească de asta. Dar probabil că de-acolo a-nceput totul. Am dat la teatru dintr-o dorință de a face oamenii să râdă și pentru că îmi plăcea mult ideea de a fi altcineva. Până atunci nu cred că văzusem mai mult de cinci spectacole și nici nu înțelegeam foarte bine ce presupune o facultate de teatru, dar mi-am dorit să încerc.

Care sunt cele mai importante roluri pe care le-ai jucat de-a lungul anilor?
Adevărul e că nu am jucat mult și nu știu dacă am făcut roluri importante. Probabil că nu. Mi-a rămas aproape de suflet rolul unui puști de 19 ani în spectacolul ,,Norway today’’, pentru că a fost primul proiect pe care l-am inițiat, dar și pentru că am iubit acel text. Și rolurile din ,,Dragoste și căpșuni’’, pentru că mi-au dat posibilitatea să joc mai multe personaje și să descopăr multe lucruri despre mine. Dar și partiturile din spectacolul ,,Bun de export’’, pentru că au fost diferite (iar trecerile de la un personaj la altul erau rapide) și m-au provocat.

Cum vezi actuala generație din teatrul românesc, comparativ cu „garda veche”?
Fiecare generație nouă vine cu un entuziasm proaspăt și cu dorința de a arăta ce poate să facă. Comparațiile între generații sunt greu de făcut și nu cred că își au rostul. Sunt puțin sătul de cei care zic: „Nu mai sunt, domnule, actorii de altădată”. De obicei, cei care spun asta nu au mai fost la teatru din perioada aia. Eu cred că există actori tineri buni și au un cuvânt de spus. Din păcate, posturile în teatre au fost blocate pentru mult timp, iar când au început să se deblocheze, se cerea experiență de cel puțin un an într-un teatru de stat. Este un cerc vicios și nu e ușor să reziști. Ce îi lipsește noii generații din teatrul nostru? Unitatea, răbdarea și un sindicat.

Cum ți se pare că a evoluat interesul românilor pentru teatru în ultimii zece ani?
Interesul există, e posibil să fie chiar mai mare decât acum zece ani și asta pentru că au apărut multe opțiuni bune și în zona independentă. Poți să vezi un spectacol după o piesă clasică, un performance într-un spațiu underground sau să bei un pahar de vin și să vezi o reprezentație contemporană într-un teatru independent. Variante există, trebuie doar să vrei.

Cât de greu e pentru un actor care joacă la teatre independente să-și câștige existența din asta? E de ajuns sau trebuie să faci și alte „munci”?
Nu e o noutate pentru nimeni, e greu să-ți duci existența doar din teatru, iar cel independent este încă la început. Dar la fel de greu e și pentru profesori, ingineri sau pompieri. Personal, fac reclame, joc în seriale, sunt într-o trupă de improvizație, țin cursuri și, de curând, am început să fac stand-up comedy. În tot timpul ăsta merg la audiții și încerc să demarez proiecte personale.

Ai avut contact cu lumea teatrului din alte țări europene? Cum e acolo, ce e diferit față de București și față de România?
Am fost la câteva festivaluri de teatru în alte locuri, spre exemplu, la Barcelona și la Cairo. M-au impresionat organizarea bună, atenția la detalii și infrastructura excelentă, exact lucrurile la care noi nu stăm grozav.

Cum vezi evoluția societății românești  în următoarea perioadă? Cum poate schimba noua generație lucrurile în țară?
Mi se pare că fac parte dintr-o generație care a început să fie activă din punct de vedere social. Din păcate, e destul de târziu și foarte mulți aleg să plece din țară. Cred că lucrurile încep să se schimbe, dar foarte încet. Ține de fiecare în parte să ia atitudine, să fie activ și să semnaleze derapajele celor care ne conduc. Cred foarte tare în puterea exemplului. ȘI SĂ VOTĂM. Eu încă aleg să CRED.

Ce planuri de viitor ai, din punct de vedere profesional? Ce urmează în anul care vine?
O să joc spectacolele pe care le am deja, îmi doresc să scriu mai mult, am în cap un text, pe care mi-ar plăcea să-l transform într-un spectacol și vreau să fac film. Textul este un one man show. În vara asta am călătorit cu motocicleta (peste 12 mii de kilometri) până în Nordkapp (cel mai nordic punct al Europei) și înapoi, timp în care am ținut un jurnal de bord. Mi-am făcut un blog de călătorie (alexzob.wordpress.com) și am scris în fiecare zi. Îmi place să scriu și vreau să continui să o fac. Nu știu încă ce, dar în momentul ăsta mi se pare esențial să scriu. O să văd mai târziu dacă va fi un jurnal de călătorie, o piesă de teatru sau proză scurtă.