Într-o lume plină de alegeri, posibilități și compromisuri, câștigătorii sunt cei care pot lua deciziile care să îi conducă în cea mai bună direcţie . Planurile de viitor și luarea unei hotărâri, cum ar fi alegerea unei cariere presupun căutarea unei universități din țară sau din afara ei care să răspundă cerințelor.

Se spune că avem norocul scris în stele, însă pentru a reuși în viață trebuie să depunem multă muncă, să facem multe sacrificii și să avem doza de ambiție necesară pentru îndeplinirea viselor. Ajungem adesea să ne întrebăm care sunt motivele care stau la baza deciziei unui tânăr de a pleca să studieze în Occident și cum este el privit de angajatorii din țări europene sau chiar de angajatorii români la primul contact cu CV-ul său. Cum ajung tinerii să fie interesați sa studieze în alte țări când și în România sunt instituții de invățământ de elită?

Sabin Costea, un ieșean care a îndrăznit să-și urmeze visul ne vorbește astăzi despre sacrificii, casă și succes. Tânărul s-a născut pe 6 octombrie 1993, fiind singurul moștenitor al familiei Costea. Mama, profesor, l-a învățat despre disciplină, conduita morala, iar tatăl, inginer de meserie, l-a învățat despre pragmatism. A finalizat studiile liceale la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, apoi a obținut o bursă la o școală privată din Lyon, Franţa.

Cum a reușit să depășească cu succes greutățile pe care le-a întâmpinat și mai ales ce l-a motivat să nu accepte ceea ce sistemul de învățământ românesc îi oferea, preferând pe cel al altei țări, aflăm astăzi într-un interviu acordat de către Sabin.

Cine este Sabin Costea? Cum te-ai descrie? Știm doar că ai absolvit Cole¬giul „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani, după care ai obţinut o bursă la şcoala superioară Vatel din Lyon, o şcoală prestigioasă în Europa. Aici ai reuşit, la finalul studiilor, să fii şef de promoţie pe toată Franţa la specializarea ta, obţinând titlul de „Major National“.

Sabin Costea e un tânăr profesionist din domeniul hotelier care a absolvit într-adevăr o școală prestigioasă din Lyon; persoană pasionată de acest sector și mai ales de partea lui de planificare, analiză și concepte noi, veșnic interesată de alte culturi și de experiențe departe de casă. Alte interese de-ale mele în câteva cuvinte: cititul, sportul, afacerile și antreprenoriatul, marketingul.

Cum răspundeai când erai mic la întrebarea: Ce te vei face când vei fi mare?

La diferite vârste răspundeam diferit, cu un grad de certitudine din ce în ce mai scăzut: la început voiam sa fiu supererou, apoi tâmplar, tester de jocuri video, jurnalist, și de pe la 16 ani am început să ofer un răspuns destul de sec care nemulțumea cam pe toată lumea: nu știu. Nu m-am identificat niciodată cu o meserie anume, să pot garanta că am vreo idee despre ce îţi rezervă viitorul.

Cum vedeai tu Europa, când începeai să cunoști geografie? Te proiectai departe de România? Te vedeai departe de granițe?

Europa părea tot timpul și aproape, și departe: auzisem atâtea povești, atâtea mărturii, că nu puteam sa disting realitatea de ceea ce-mi oferiseră ceilalți pe post de viziuni proprii. Plecatul afară face parte, în opinia mea, din acele subiecte sensibile, în care toată lumea are o părere, dar cei care știu cel mai mult despre ce înseamnă să-ți părăsești țara de obicei tac. Fascinația plecării apare pentru toți, doar că la mine a fost din ce în ce mai greu de ignorat începând din liceu. Totul a plecat de la obsedanta întrebare: oare ce e dincolo? Și după suficiente instanțe ale acestui dialog, n-a mai fost cale de întoarcere.

Ce nu-ți oferea România? Sau mai bine spus, ce ai fi putut face în țara în care ai făcut primii pași?

Am avut dintoteauna o dorință latentă de a pleca, dar nu știam exact cum aveam să fac acest lucru, și prin clasa a XI-a, când am avut deodată revelația că nu era o facultate în România care să mă mulțumească în domeniul pe care mă fixasem, am luat definitiv această hotărâre. Aș fi putut face o facultate de management sau de afaceri generale în țară și probabil m-aș fi angajat imediat după la o companie multinațională, dar calea aceasta părea atât de bătută, încât am simțit o respingere: nu era drumul meu. În două cuvinte, România nu-mi oferea studii specializate cu garanții profesionale, și nici o provocare potrivită pentru a-mi înțelege structura și calitățile.

Spune-mi, ce conotație prinde pentru tine cuvântul , dar mai ales câte au fost cele făcute de familia ta pentru ca tu să ajungi aici?

Pentru mine, cuvântul sacrificiul în cea mai simplă ipostază este abandonarea satisfacției prezente în favoarea uneia viitoare, chiar ipotetice. După cum vă puteți imagina, familia mea a făcut destule. Începând cu partea vizibilă tuturor, cea financiară: trebuie resurse consistente pentru a studia în străinătate, mai ales în școlile de turism (cele mai bune sunt private, și unele instituții elvețiene, spre exemplu, pot costa până la 50.000 franci semestrul). La care se adaugă costurile vieții, care oricum sunt mai scumpe decât în România. Transporturile cu avionul își aduc și ele contribuția, și nota de plată devine repede împovărătoare. Un alt sacrificiu deosebit de dureros este cel afectiv: e greu să pleci de acasă și distanțarea de familie devine o a doua natură. S-au scris opere întregi despre acest subiect, despre dorul de casă, oameni și locuri, nu pretind că aș putea explica mai bine dilema aceasta. Fără vreo ordine după cele mari, îmi mai vin în minte și altele: ritmul de viață românesc, obiceiurile, natura, limba, mâncarea.

Ai spus vreodată: Gata, mi-a ajuns, vreau acasă?

De foarte multe ori, în sinea mea, doar ca n-am lăsat pe nimeni altcineva să audă aceste gânduri.

Ce te-a motivat să învingi dorul de casă?

Convingerea nestrămutată că în viață recompensele sunt pe măsura sacrificiilor.Ce-ți lipsește de acasă? Îmi lipsesc niște lucruri pe care nu le voi mai avea niciodată: atmosfera din timpul liceului, copilăria, verile lungi. Nu-mi lipsește neapărat ceva legat de locul în sine, mai degrabă îmi lipsesc niște circumstanțe.

De câte ori vii în țară pe an?

Încerc pe cât posibil să vin de două ori pe an.

Când şi în ce context ai vrea să te întorci în țara ta, în România?

În ceea ce privește momentul, nu am o vârstă precisă pe care o vizez: mă voi întoarce când mă voi simţi pregătit, când voi fi prea obosit să tot călătoresc și să schimb medii. Sau, dacă țara evoluează repede și bine, mă voi întoarce în ziua în care conjunctura va fi favorabilă, nu aș ezita dacă aș vedea oportunitatea potrivită.

Dacă ar fi să te întorci, în ce ai investi?

Aș investi în educație, poate IT, știu de la colegi și prieteni că industria aceasta merge bine, agricultură biologică, artizanat pentru export, industria textilă, și, desigur, industria turistică (pensiuni sau hoteluri). Ai lucrat în managementul hotelier, la Monaco.

Sabin, ce înseamna asta pentru tine?

Da, am lucrat la Monaco, apoi am ajutat un coleg să-și deschidă un restaurant în Franța, m-am mutat în Qatar, unde am lucrat 8 luni la Hilton Doha, timp în care am reușit dupa un efort destul de consistent să intru într-un program foarte competitiv al aceleași companii (Hilton), care se numește Elevator primul din lista aceea), care are ca obiectiv să formeze urmatoarea generație de Directori Generali la 5-8 ani dupa terminarea programului.În cadrul acestui program, candidații lucrează în două hoteluri din două țări europene diferite, concentrându-se pe partea operativă a industriei: în primul plasament (care a fost in Roma, la Waldorf Astoria Rome Cavalieri pentru mine) si pe partea comerciala a unui hotel în cel de-al doilea plasament (Conrad Dublin, unde lucrez acum). La terminarea programului, în martie anul viitor, îmi va fi incredințat un rol de șef de departament într-un alt hotel, cel mai probabil, și de acolo îmi va începe drumul spre poziția de lider al unei operațiuni hoteliere. Cariera mea, deocamdată înseamnă pentru mine că am reușit ce mi-am propus când am plecat, că am integrat un sistem cu succes, că mi-am dovedit potențialul într-o gamă largă de destinații. De la 18 ani de când am plecat de acasă, am trăit în 7 țări, vreme de 7 ani. Toate aceste experiențe bogate, mi-au completat CV-ul, perspectiva și colecția de povești.

Ai ceva să transmiți celor de acasă?

În primul rând, celor pe care îi cunosc și m-au ajutat într-un fel sau altul, le transmit salutări și mulțumiri. Chiar nu aș fi ajuns unde sunt dacă nu erau ei. Pentru cei care nu mă cunosc personal, dar care au auzit de experiența mea, să știe că totul este posibil, și faptul că provin dintr-un oraș mic nu este o povară, un handicap, sau o scuză în calea viselor lor. Aveți atâtea posibilități de conectare cu toată lumea, sunt atâtea lucruri de făcut peste tot, încât vă puteți aduce contribuția personală acolo unde vă cheamă intuiția sau aptitudinile.

Povestește-mi pe final de interviu cum ți-ai descrie viața? Ce ai schimba la ea? Ce ai evita să faci?

Mi-aș descrie-o ca fiind foarte bună, o viaţă în care am reușit să fac aproape tot ce îmi doream. Pe perioade mai scurte, toți avem vremuri mai bune și vremuri dezamăgitoare, dar, per ansamblu, pot spune că am avut succes, m-am îndreptat constant spre obiectivele pe care mi le fixasem. Aș schimba, poate, folosirea timpului pe care l-am pierdut uneori în liceu sau in facultate și aș evita să fiu închis la propuneri noi sau neobișnuite. Și poate să-i fi ajutat pe ceilalți, mai mult, când aveam posibilitatea.