Vlad Voicu, 29 de ani, inginer de proces (inginer-chimist). De patru e în Olanda unde a plecat abia după ce a terminat și Masterul în România. Gândul lui era la plecarea în străinătate încă de când s-a înscris la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, la secția de inginerie chimica în limba engleză, pe care a terminat-o ca șef de promoție. Clasa a noua din liceu a fost hotărâtoare pentru viitorul lui în studiul chimiei. Crede că în științe poți urma două drumuri: unul al cercetării sau unul al ingineriei. In șase ani de studenție în România, a avut ocazia să vadă ce înseamnă cercetarea. Acum lucrează în Olanda, în industrie. Crede că cel puțin în următorii douăzeci de ani tot petrolul va fi principala sursă de energie.

Cine ești și ce faci în lumea asta?

Eu sunt Vladimir și sunt inginer de proces, momentan. Ar fi mai ușor de înțeles termenul de inginer-chimist. Lucrez în inginerie, nu în cercetare, chiar dacă mă ocup tot cu procese chimice dar la scara industrială.

Ce și unde ai studiat ca să devii inginer-chimist?

Hai să mergem unde începe, de fapt, toată povestea — din liceu, să zicem. Am terminat Liceul Teoretic „Ion Neculce”, care acum e Colegiu Național. Am făcut mate-info, iar în a noua am picat la chimie și a fost nevoie să fac meditații. Ușor-ușor, a început să-mi placă și să mă pricep la chimie. Luam note mari la teste și chiar am decis să dau la Bacalaureat chimie. După Bac, dacă tot am dat chimie, am luat-o în direcția asta. Tata era tot inginer și el m-a îndrumat către Politehnică. El a lucrat ca electrician pe vapor și am cunoscut pe deplin dezavantajele meseriei; chiar dacă e una bănoasă, ești plecat foarte mult. Și așa am mers la Politehnică, la Inginerie Chimică. Și aici aveam două opțiuni: să studiez în română sau în engleză — la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine. Eu mereu mă gândeam că vreau să plec în străinătate, fie că era vorba de ciclul de licență, fie cel de master, așa că am ales să merg la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine, măcar să mă acomodez cu termenii.

Tu ce îți doreai să te faci când erai mic?

Nu știu. Nu am avut niciodată treabă cu artele. Cu sportul, am jucat și eu fotbal, ca oricine. Și puțin tenis dar nu eram prea talentat. Aa… mi-am adus aminte. Îmi doream să mă fac medic, însă, îmi era frică să văd sânge (râzând), așa că era destul de clar că drumul meu se îndrepta spre inginerie.

Când ai plecat?

În urmă cu patru ani am plecat în Olanda. Deci am făcut și ciclul de licență și pe cel de master în România si am venit în Olanda la un program de post-Master, să-i zicem. Nu este un PhD (Doctor of Philosophy) propriu-zis îi spune professional doctorate in engineering (PDEng).

„NU M-AM SUPRAEVALUAT NICIODATĂ”

De ce ai ales Olanda?

Ca să-ți răspund la întrebarea asta, eu zic să mergem iar înapoi la facultate, pe care am terminat-o șef de promoție (nu pare deloc că se laudă). Cum ți-am zis, mă gândeam încă de la terminarea ciclului de licență să plec din țară, n-am avut oportunitate atunci să plec, așa că m-am înscris la Master în România. Îmi puneam problema dacă să rămân la FILS; singurul program de Master pe care îl aveau era Business Administration and Engineering și nu mă atrăgea deloc pentru că simțeam că vreau să mai  aprofundez chimia, așa că m-am înscris la programul Știința și Ingineria Polimerilor — a fost mai mult unul de cercetare decât de inginerie.

Ai lucrat pe timpul facultății?

Da, i-am ajutat pe anumiți profesori și doctoranzi cu diverse sinteze și analize fizico-chimce, fără să fiu plătit însă. Veneam mai devreme sau plecam mai târziu de la cursuri și îi ajutam. În acest timp, am scris și două articole publicate în jurnale de specialitate. Oricum, am primit bursa în cinci din șase ani de studii, fapt pentru care le sunt recunoscător.

Pe tine te-a ajutat asta?

Bineînțeles. În științe ai de ales dacă vrei să mergi către inginerie sau către cercetare, iar acela a fost un mod prin care am testat domeniul cercetării. Am văzut că nu mi-aș dori să fac asta pentru că 99% dintre lucruri nu se concretizau. Activitatea în sine îmi plăcea, dar rezultatele nu erau pe măsura așteptărilor.

Mi-ai zis că tu lucrezi în industrie în Olanda.

Da, pentru o companie americană în industria EPC (Engineering, Procurement and Construction).

Te-a tentat vreodată cercetarea în Olanda?

Nu am avut ocazia pentru că aici — hai să-ți povestesc cum ajuns aici, cred că a venit momentul —, cum ți-am mai zis, îmi doream să plec în străinătate. Am văzut un afiș în facultate care anunța că vine cineva de la Universitatea Technică din Eindhoven, Olanda, să țină o prezentare. Pe afiș scria că era vorba despre un program de post-Master, și ca după prezentare poți da un interviu. Mai era pe afiș și numele unei studente românce. Am vorbit aproape o oră după prezentare chiar cu directorul programului diverse subiecte, nu doar despre program în sine, și mi-a recomandat să aplic. Am păstrat legătura și cu studenta româncă și ea m-a ajutat cu pașii concreți de aplicare. Programul se numea „Professional Doctorate in Process and Product Design”, program care e acceptat doar în Olanda ca studii post-masterale. Însă, chiar dacă voiai să pleci după, nu puteai să zici că ți-ai pierdut timpul pentru că un an din cei doi consta într-un intership pe care ți-l puteai trece în CV ca experiență.

Cum te-ai descurcat în Olanda din postura de șef de promoție?

Nu pot să zic că mi-a fost extraordinar de greu, însă cel mai clar s-a văzut diferența în note. Eu, care aveam zece în România, am terminat cu șapte cincizeci acest program. La ei nu există nota zece decât dacă ești vreun geniu sau ai descoperit ceva.

Cine îți erau colegii?

Ce e interesant e că în fiecare an începeam două generații: una începea în octombrie, iar cealaltă în aprilie. În generația mea, cei mai mulți erau spanioli, erau și italieni, mai era cineva din Venezuela, cineva din Brazilia. Și multi sârbi — toți foarte inteligenți și sociabili.

Ai avut dificultăți pentru că erai român?

Da, bună întrebare (se simte tristețea în glas). Din partea spaniolilor am simțit o reticență. Probabil sunt sătui de ce se întâmplă la ei și generalizează.

Cum erai din punct de vedere academic față de colegii tăi?

Pentru că nu studiasem inginerie propriu-zisă, ci ceva care avea legătură mai mult cu cercetarea, simțeam că am un dezavantaj față de colegii mei care studiaseră asta și chiar simțeau că unele lucruri se repetă. Pentru mine, erau toate noi. Oricum, eu nu m-am dus în Olanda ca să intru în competiție cu cineva, să termin cu zece pe linie — trecusem de faza asta. M-am dus cu altă mentalitate.

Te-a demoralizat că te-ai trezit cu note mai mici decât erai obișnuit?

Știam că în România notele se dau foarte ușor și eram conștient de valoarea mea. Nu m-am supraevaluat niciodată. Oricum, eu, dacă nu era prezentarea de care ți-am mai povestit, aplicam la Universitatea Tehnica din Delft, dar unul din factorii care m-a determinat să nu o fac era că îmi puneam problema dacă o să fiu în stare să trec materiile acolo.

Cum te-ai angajat?

Păi, fix după ce am terminat intership-ul din cel de-al doilea an din cadrul programului de post-Master la Shell Technology Center din Amsterdam a urmat un moment destul de prost pentru companie (n.a. — Shell). Erau chiar restructurări în perioada aia, având legătură cu o scădere drastică a prețului petrolului. Lor le-a plăcut de mine, dar nu aveau cum să mă țină în momentul acela. Eu i-am întrebat ce mă sfătuiesc să fac ca să rămân totuși baza lor de date — cred oricum că într-o zi mă voi întoarce acolo — și ei m-au îndrumat către compania la care lucrez acum, Fluor. De menționat e că cei pentru care lucrez acum construiesc rafinării, de exemplu, iar Shell le operează.

Cum vezi viitorul energiei din combustibili fosili? Cum îți vezi până la urmă viitorul?

Pentru cel puțin următorii douăzeci de ani sursa principala de energie va rămâne petrolul. După aceea gazul natural (metan, etan etc) îi va lua locul, cel mai probabil. Va mai fi nevoie poate patruzeci de ani până când sursele de energie regenerabila vor depăși ponderea combustibililor în producerea energiei. În ceea ce privește viitorul meu legat de locul de munca, nu îmi fac griji deoarece inginerii de proces sunt indispensabili în timpul acestei tranziții. Chiar și după. Într-adevăr, generarea energiei electrice se va face în mare parte cu ajutorul eolienelor și a panourilor solare, însa tot (bio-) combustibilii vor fi necesari pentru alimentarea autovehiculelor, dacă nu se vor face progrese mari în domeniul bateriilor, și anume îmbunătățirea capacității de stocare a energiei. În ceea ce privește viitorul nostru, sunt într-o oarecare măsură îngrijorat; statele par să nu reușească să îndeplinească ceea au convenit prin tratatul de la Paris și numărul populației mondiale creste anual cu cca 1%. Implicit, cererea de energie și de produse petrochimice crește odată cu ea.

Hai să lăsăm puțin deoparte ingineria și să trecem la lucruri mai lumești. Cum te-ai adaptat în Olanda și cum te-a schimbat?

Mie nu mi-a fost foarte greu să mă adaptez pentru că nu am plecat singur, ci împreună cu prietena mea cu care sunt împreună de șapte ani. Eram de trei ani deja împreună când eram în țară, iar patru s-au scurs în Olanda. Niciodată nu am avut probleme cu singurătatea, precum alți expați. Prietena mea și-a găsit și ea ceva de muncă după ce am primit eu scrisoarea de acceptare. În primul an am locuit în orașe diferite. Eu în Eindhoven si ea în Amsterdam. Ea lucrează în finance ca Business Controller și i-a fost mai ușor să găsească ceva în Amsterdam, un centru economic important.

Cât costă un drum Eindhoven-Amsterdam și cât durează?

Buna întrebare, chiar voiam sa abordam subiectul infrastructurii Olandei, care mi se pare una dintre cele mai bune din Europa. Si am călătorit mult. O călătororie Eindhoven-Amsterdam durează o ora și douăzeci de minute, pe o distanta de 130 de km. În tren exista wi-fi care mai dă rateuri, dar e foarte bun pentru cine nu are SIM cu internet. O călătorie la preț integral costă aproximativ 20 de euro, însă eu călătoream doar în week-enduri și aveam un abonament special, Week-end Free se numea. Pentru acesta plăteam doar 30 de euro pe luna si puteam călatori nelimitat prin Olanda începând cu vineri după ora șase seara pana luni la ora patru dimineața. Să-ți mai spun că Olanda are 3500 de km de autostradă și este de cinci ori mai mica decât România c suprafață? Incredibil!

Cum sunt olandezii?

Peste tot se scrie că sunt reci, că sunt straight forward, că ți-o zic verde-n față. Eu nu am simțit asta pentru că mi se pare că și românii sunt la fel. O diferență de cultură pe care am sesizat-o e în ce privește ierarhiile; când vorbești cu șefu’, nu ești la modul „Da! Să trăiți!”și nu folosești pronume de politețe când te adresezi superiorului. Ar putea, dar n-o fac. (Vlad a făcut precizarea asta după ce am presupus fals că se vorbește doar în engleză în companii) Ce m-a uimit la început este faptul ca sunt zgârciți. Sunt foarte atenți cu cheltuielile, nu lasă bacșiș decât dacă serviciul a fost excelent. La munca, deși avem restaurant cu produse subvenționate, ei tot vin de acasă cu sandwich-uri. Nu acorda mult interes mâncării, fapt pentru care nici nu exista restaurant prin lume cu specific olandez.

Ai învățat olandeza?

Olandezii iubesc să vorbească engleza și nu îți acorda șansa sa exersezi olandeza prea mult, nu au răbdare. Nu o stăpânesc foarte bine, dar mă descurc la cumpărături, la restaurant, de exemplu. Chiar dacă sunt aici de patru ani, încă nu pot să-mi trec în CV că sunt vorbitor de olandeză. Totuși, din ăștia patru ani, am făcut cursuri doar în doi. În primul, pe cele de la facultate și acum m-am apucat de cursuri pe cont propriu. Sunt la nivelul B1.

Cum e cu „iarba” în Olanda?

Mare fan, personal, nu-s. Oricum, am făcut cunoștință din România și nu mai era o noutate.

De când am venit aici, fumez doar când vin prieteni în vizită, care, evident, sunt curioși. Pentru simplul fapt că ai acces la ea ușor, o face să nu fie așa dorită.

Unde te vezi în următoarea perioadă?

Cu siguranță, în Olanda. Totul merge ca uns în societate și olandezii sunt foarte civilizați. În plus, primesc beneficiu pe care statul olandez îl acordă expatilor în primii opt ani, celor recrutați din străinătate. Eu nu plătesc impozit pe 40% din venitul brut și aici impozitul pentru un salariu mediu este de 40%. La anu’ expiră această perioadă. Da, o să zici probabil că nu știu mate, dar nu e cazul; au redus perioada de la opt la cinci ani retrospectiv chiar anul acesta. Oricum, arata faptul ca ei apreciază expatii și văd valoarea noastră.

Ce te-ar convinge să te întorci în România?

Schimbarea sistemului. A sistemelor. Iar asta nu se va întâmpla peste noapte. Pentru mine, contează forate mult ca în țara în care trăiești să ai acces la servicii de calitate. Să nu te duci la spital cu una și să te întorci cu alta (n.a. — boli). Și tot așa. Asta mi se pare cel mai trist. Și la învățământ. Și acolo se poate mai bine. De infrastructura nici nu mai vorbesc… Dacă toate astea s-ar schimba, m-aș întoarce fără ezitare.