Ioana Miron, poetă: “România e ca un copil pierdut, care ştia ceva-ceva până când a rămas undeva în aer şi se aşteaptă a fi salvată”

-

Ioana a debutat acum trei ani cu volumul Picaj”. Poezia ei a fost bine primită la începutul lunii la Festivalul Internațional de Traduceri și Literatură (FILIT) de la Iași.

Andrei Crăciun

Ioana Miron, poetă. Cum e să fii poet din România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?

Cred că particularitatea vieţii de poet în mileniul III este faptul că stă jos şi priveşte când toată lumea grăbită fuge. Mizează pe observarea de tip radiografie a realităţii în care eşti vrând nevrând prins, din mijlocul căreia te poţi sustrage (câteodată doar mental) şi poţi găsi diverse subiecte pe care le poţi aborda, conturându-le noi cadre, pe un fundal nou, uneori re-creionând şi re-compunând fragmente în forme de literatură.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă vrem să citim poezie de Ioana Miron – ce să căutăm și unde? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns, la urma urmei, să scrieți poezie?

Am debutat în 2016 cu volumul Picaj la CDPL (Casa de pariuri literare). Am tradus ulterior în limba engleză volumele unor prieteni. Vor mai aparea două volume de poezie, cel mai probabil în 2020, doar că nu ştiu încă la ce editură. Mie-mi place orice ţine de vizual şi literatură, de la performance poetry până la diverse instalaţii de artă contemporană. Şi cred că cel mai simplu poţi face astfel de ,,instalaţii,, (re)combinând limbajul şi realitatea tocmai prin poezie.

Se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?

Din punct de vedere financiar cu siguranţă nu. Aici intră joburile care ne ţin captivi sau ne bucură. Nu ştiu dacă s-a putut cândva trăi doar din poezie. Poate doar cei de pe la curţile regale, din mileniile trecute. Ca să se poată ar trebui o reliteralizare foarte intensă, încă de la vârste mici, încurajată lectura, performance-ul artistic. Pe lectură se pune foarte puţin accent, pentru a nu încărca, dar mulţi nu sesizează că poezia nu trebuie să fie neapărat într-o carte, încadrată într-un curent sau ceva, ea e pe/în stradă, la colţul blocului, în tren, în suburbii etc.

Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Vă interesează aspectul?

România e ca un copil pierdut, care ştia ceva-ceva până când a rămas undeva în aer şi se aşteaptă a fi salvată. Dar salvarea aia nu vine din afară. Dacă s-ar ieşi din bula în care mulţi îşi duc existenţa latent, alţii aproape larvar, cred că s-ar face lucruri foarte faine. Potenţial există. Deja se merge în anumite zone într-o direcţie bunicică. Aspectul mă interesează, fireşte, pentru că am ales să traiesc aici şi vreau să fie bine, spre mai bine.

Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?

Se scrie intens în zilele noastre, deşi în programele şcolare literatura romană e blocată pe la optzecişti, în foarte puţine manuale se pot întâlni de exemplu douămiiştii sau cei de după ei, ceea ce e o mare pierdere, un blocaj. Sunt colecţii de poezie ale unor edituri care s-au orientat strict către această latură, acolo ei pot fi descoperiţi şi valorificaţi.

În loc de încheiere, spuneți-ne, dacă aveți plăcerea și posibilitatea, câteva versuri din lirica dumneaovastră.

Cât de vag poţi percepe acuitatea umbrelor dinaintea somnului, caii verzi pe pereţi & nu numai, frânturi excentrice (le-am putea numi imginaţie), interludiile spaţiului privat, în omisiune intenţionată, fără de care nu te poţi concentra pe mintea ta, în mintea altuia poţi mări viteza de reacţie la stimulii externi, o să-ţi treacă de toate, mai ales dimineaţa când bei cafeaua pe stomacul gol, se face linişte în capilare, demersul du-te vino intens, al stărilor de bine, supra-saţietatea gustului cand îţi pliezi buzele, când aburul te frige şi te uiţi atentă în jocul volubil al stropilor pe marginea cănii, stropii volubili lovind geamul, câteva minute şi aerul arăta acum cu totul altfel, prin băltoace, ştiam, încă pot descifra cadrele din trecut unui prezent prelungit până la rememorarea concretă a tuturor întâmplărilor cu prelungiri neaşteptate, simţeam cum alunec pe temeliile solide pe care le mascam sub zâmbete abia schiţate, când reorientez bucuriile spre observaţii, aburul cald al nopţilor la marginea cănilor, în marş forţat ochii obligaţi să închidă şi acest ultim stadiu al zilei.

Cu acest poem cred că pot încheia, cred că ar fi un flashback interesant pentru o zi petrecută în vacarm.

CITAT
Nu ştiu dacă s-a putut cândva trăi doar din poezie. Poate doar cei de pe la curţile regale, din mileniile trecute. Ca să se poată ar trebui o reliteralizare foarte intensă, încă de la vârste mici, încurajată lectura, performance-ul artistic.
Ioana Miron, poetă

comments icon 0 comments
0 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun


Bookmark?Remove?

Armine Vosganian, actriță: “Faptul că sunt Vosganian nu m-a ajutat la niciun casting, concurs de angajare sau festivaluri de filme și de obicei mi s-au închis uși”

-

Fiica lui Varujan Vosganian, scriitor și om politic, și a Mihaelei Vosganian, compozitoare de avangardă, Armine joacă în spectacole de teatru cu Trupa Rampa și este regizoare de filme (și-a făcut masterul la London School Film). Andrei Crăciun Cine ești dumnea... Mai mult »