Astăzi, se dezbracă de toate rolurile și suntem invitați cu toții să îl cunoaștem pe Horia Veriveș dincolo de cortine și mulțimea de aplauze primite la scenă deschisă. Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași se mândrește de 11 ani cu tânărul actor pentru că a adus multe surprize plăcute pline de talent, perseverență și creativitate.

Cel ce face subiectul de azi respectă mult ceea ce face, deși alegerea Universității Naționale de Arte George Enescu, Iași și admiterea la Teatru a fost luată într-un timp foarte scurt, iar acum nu crede absolut deloc că a fost decizie eronată și nici întâmplătoare. După pregătiri intense la anatomie, fizică și chimie timp de un an de zile, căci mama sa avea dorința de a urma medicina dentară, direcția sa se pare că a fost alta, luată din suflet. Tatăl l-a susținut în mod constant pe tot parcursul său profesional, pentru că și-a dorit să devină actor, iar Horia a prins și mai mult curaj pentru a explora mediul în care a hotărât să dobândească și să-și arate abilitățile pe care le deține.

             Chiar dacă joacă în drame sau comedii, are rol principal sau secundar, se implică intens de fiecare dată. Crede că niciun rol nu e ușor și că pentru fiecare personaj e necesară aceeași pregătire și aceeași seriozitate. A crescut de la un spectacol la altul și treptat a devenit conștient de ce aduce bun și frumos publicului spectator. A jucat în reprezentații precum Măcelăria lui Iov, Chirița în provinție, Colivia. Dintre cele două personaje feminine pe care le-a interpretat, Coana Chirița și Horela, provocarea mai mare a fost dată de personajul lui Alecsandri, fiind unul spumos, dar pe care l-a interpretat cu măiestrie și emoție. Spectacolul Chirița în provinție este mereu sold out și o mare parte din public se află în sala de spectacol pentru talentatul Horia. Emoțiile îl urmăresc până pășește pe scenă și sunt constructive, dar vitale.

La teatru tot timpul am emoții până intru în scenă, după care mă simt mai bine ca acasă. Este bine să avem emoții și să nu fim goi pe interior. Se  simte când un actor nu are emoție…nu transmite emoție.

Cum se definește Veriveș Horia ca om?

Este un om simplu, cu bune și rele. Este un om care se emoționează ușor, plânge când este cazul și iubește viața. Este un mare iubitor de teatru și de frumos. Este un om pozitiv, vesel și dependent de oameni. Este un om care urăște fățărnicia, minciuna și lingușeala gratuită și degeaba. Veriveș Horia este un om activ al societății în care trăiește.

Încotro te îndrepți pe plan profesional?

În general, de vreo 3 ani,  În teatru, nu îmi mai fac planuri. Las să curgă totul de la sine. Mă las pe mâna destinului. Aceeași atitudine am adoptat-o și în viața de zi cu zi. Fără planuri de viitor, pentru că am băgat de seamă, la mine, că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. De unde rezultă un mic principiu de viață: „Carpe Diem”

Unde să vină publicul spectator să te vadă?

La Teatrul Național din Iași. Acolo joc de 11 ani și acolo, sper, să joc și următorii 50. Publicul mă poate vedea stagiunea asta în: ,,Chirița in provintie”, ,, Gaițele”, ,,Măcelaria lui Iov”, ,,Colivia”, ,,Cafeneaua” și altele.

Ai cochetat cu scena de teatru de mic sau te-ai descoperit în adolescență?

            Prima experiență ca actor am avut-o la grădiniță, unde am jucat vânătorul (dacă nu ma înșel) din ,,Alba ca Zăpada”. După care am luat o pauza de vreo 14 de ani până la liceu, unde profesoara mea de limba română de atunci, Hutul Emanuela, mi-a propus să intru în trupa de teatru a liceului. În prima instanță nu am vrut, dar ea s-a ținut de capul meu și îi mulțumesc pentru asta. Partea ludică/teatrală tot timpul am avut-o. O imitam pe Andreea Marin, Horia Brenciu, Benone Sinulescu. Făceam mici spectacole în fața blocului și invitam copiii să mă vadă. Pot spune că de mic am avut acest frumos microb în mine, microbul teatrului.

Cât de mult contează energia publicului pentru tine?

            În primul rând, trebuie ca lumea să știe că publicul dă energia unui spectacol și este vital pentru mine, ca actor, să simt că publicul este în aceeași poveste cu mine. Eu joc în comedii și este foarte important ca publicul să rezoneze cât mai mult cu tine. Dacă această „unire” se petrece, toți avem de câștigat. De la profesorul meu de actorie, Dionisie Vitcu, am învățat să ascult publicul și am învățat să ofer mai mult, atunci când este cazul. La comedii, lumea trebuie să râdă, nu să se amuze, ăsta este conceptul meu teatral despre comedii. Și atunci simți cum ești bombardat din sală de energie bună, spre foarte bună. Și se petrece ceva, acolo, în sufletul actorului, și joacă cu mai multă poftă!

Înseamnă arta notorietate?

            Pentru mine nu înseamnă notorietate! Da, te cunoaște multă lume, ești oprit des pentru poze, autografe și mici discuții. Dar, cred că este firesc să se întâmple așa ceva. Actorul trebuie să aibă o doză destul de mărișoară de modestie! Și să nu uităm că suntem ceea ce suntem datorită publicului. Publicul dacă vrea te face cunoscut, dacă nu…te lasă într-un colț uitat de teatru.

Există și voci negative? Cum faci față recenziilor negative?

            Înainte mă afectau destul de tare cronicile negative. La ora actuală nu mai citesc tot ce se scrie despre un spectacol. Sunt foarte puțini pe care îi urmăresc și pe care îi apreciez. Vă dau un exmeplu concret; ,,Chirița în provinție” s-a jucat, până acum, de 51 de ori, tot timpul cu sala plină. Cei din Iași, cei care, teoretic, ar fi formatori de opinie, au zis că spectacolul este slab. A trebuit să vină Gabi Lupu, critic de teatru, de la București, să îl vadă și să scrie frumos despre spectacol și despre noi. Vă garantez eu că un spectacol, cu toate că are un titlu arhicunoscut, dacă nu este bun, nu rezistă mult pe afișul teatrului. La fel am pățit și cu spectacolul ,,Colivia”, un spectacol pe care toată distribuția îl iubește. Îl jucăm de 5 ani cu sala plina. La premieră au scris câțiva negativ despre spectacol, și mai puțini au citit acele cronici, iar  noi, actorii știi ce am facut?! Ne-am bucurat și ne bucurăm de spectacol în continuare și realizăm de la an la an, că el, spectacolul, devine din ce în ce mai viu și frumos. Și toată lumea știe că adevăratul critic este publicul plătitor de bilet. Credeți-mă că el, publicul, are această capacitate extraordinară de a realiza singur dacă un spectacol este bun sau nu. Nu trebuie să citească diverse păreri! Și ca un sfat pentru următoarele generații de actori care vin: să îi citească doar pe cei care chiar scriu inteligent, obiectiv și au studii de profil.

Ne poți mărturisi momentul cel mai strălucit din cariera ta? Dar, provocarea cea mai mare a fost…?

            Nu știu care ar fi cel mai strălucit moment din carieră. Îmi iubesc toate personajele și am avut norocul ca până acum să mă întâlnesc cu tipologii diferite și pe placul meu. Și pe toate le-am tratat cu aceeași seriozitate și profesionalism. Provocarea cea mai mare a fost interpretarea Chiriței, pentru că este un personaj cunoscut, mai ales în Iași, unde a fost însuflețit de marele Miluta Gheorghiu. A fost și este o onoare pentru mine să dau viață în continuare Chiriței. Este un rol pe care mi l-am dorit foarte mult. Dar, cum am mai zis, a venit mult mai devreme la mine decât mă așteptam. Și asta mă bucură teribil.

Emoțiile pe scenă sunt cu tine permanent sau te abandonează la un moment dat?

Eu sunt, de fel, un Om emotiv. La teatru tot timpul am emoții până intru în scenă, după care mă simt mai bine ca acasă. Este bine să avem emoții și să nu fim goi pe interior. Se  simte când un actor nu are emoție…nu transmite emoție. Și aceste emoții sunt de două tipuri:constructive și distructive. Sunt actori care nu pot scăpa de trac pe toată perioada spectacolului…și se vede. La mine sunt constructive și sper să le am până la final de carieră. Și oricum, cred că unul dintre cele mai frumoase sentimente umane este Emoția. Asta diferențiază omul de o piatră.

            Ai o preferință în ceea ce privește genul spectacolelor? Relația ta este mai bună cu comediile?

            Eu prefer comediile. Tot timpul mi-a plăcut să fiu fericit. Și eu vreau să fac publicul sa râdă, nu să plângă. Nu zic, orice teatru trebuie să aibă și o dramă în repertoriu, dar eu prefer, dacă se poate, să nu mă regăsesc în distribuție, acum, la vârsta pe care o am. Poate peste vreo 20 de ani am să îmi doresc să joc mai multă dramă, cine știe.

Joci teatru și în viața reală?

            Nu, în niciun caz. În viața reală sunt un om normal. Care merge la shopping, la un spriț cu prietenii, la o plimbare.

Către cine se îndreaptă privirile admirative ale lui Horia în domeniul pe care l-ai îmbrățișat de câțiva ani buni?

            Către toți cei care își respectă profesia. Către toți cei care fac această profesie din iubire. Către toți cei care zic/transmit ceva prin această profesie și pentru toți cei care își respectă Teatrul în care activează!