Cine dorește să o citească pe Daniela poate căuta cele mai recente volume ale poetei: Intermezzo (Paralela 45, 2017) și Vatra Luminoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2019).

Andrei Crăciun

Daniela Luca, poetă mai ales. Cum e să fii poetă în România mileniului III, ce are specific o viață de poetă în zilele noastre?
Poetă în Mileniul III nu credeam acum 30 de ani că am să fiu, deși am început să scriu poeme de la 8 ani, în mileniul trecut, dar poetă mai ales pe vremea Covidului și în izolare este greu, fiindcă exact poeme nu pot scrie (pot lucra, pot scrie articole, eseuri, materiale de cursuri, seminarii – aici sunt prolifică în aceste luni de izolare)  și  my inner poetic Selfe suspendat așteaptă pesemne să-și revină la libertate și la o formă mai umană a acestui Mileniu care se dovedește mai degrabă a fi virtual sau deloc. Știu că pare că glumesc, și un iz de glumă chiar am  acum, dar exact asta simt: un claustrum care mă strânge din ce în ce mai puternic /până când sângele mi se transformă în lavă/ și nimic nu poate opri acest vulcan /ce-și pârjolește propriul oraș. Iată, acestea au ieșit spontan, se pare că și un mic interviu despre poezie îmi poate trezi la viață Self-ul poetic. Poate că mi-ar fi necesare interviuri/ întrebări  zilnice în săptămânile astea grele.

În eventualitatea în care vine, iată, sfârșitul lumii, prezentați regrete cu privire la ce nu ați făcut, dar ați fi vrut să faceți? Ce anume?
Prin reducere la absurd, ca la matematici așa, dacă ar veni sfârșitul lumii, sau măcar al lumii mele, aș regreta că nu am reușit să scriu încă 5 volume (dar bune) de poeme, 2 romane,  3-4 volume de eseuri și măcar încă 10 de volume de psihanaliză. Măcar să fi lăsat și eu lumii ceva mai bun și mai mult după trecerea mea. Dar dacă nu lumea mea, ci întreaga lume s-ar sfârși, ce să pot regreta? Poate că nu am reușit să ajung încă în Lhasa (visez din adolescență), Machu-Pichu, Cape Town, Noua Zeelandă, în Islanda la aurore boreale. Nu am ieșit din Europa, iar asta chiar regret. Mai ales că, iată, abia dacă mai ieșim din casele noastre.

Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Daniela Luca, ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Dacă ar dori cei care deschid acum ochii spre poezia Danielucăi (cum mă alintă prietenii poeți), ar descoperi în librăriile virtuale sau la edituri pe webpages ultimele două volume de poeme, Intermezzo (Paralela 45, 2017) și Vatra Luminoasă (Casa de Editură Max Blecher, 2019). Diferite între ele, destul de mult, dar ce le aseamănă este un fel de itinerar lăuntric, revelator de sine și de lumi. Vatra Luminoasă are însă și un registru aparte, al Bucureștiului nostru traversat de cutremure, de mineriade, de proteste, dar las ochii să se deschidă treptat, în timpul fiecăruia, asupra acestor cărți. Despre viață pot spune esențialmente câteva fraze – dar operă încă nu pot numi ceea ce am scris, fiindcă sunt doar câteva scriituri, unele extrem de șovăielnice, altele care pot rămâne viabile peste ani, iar o seamă din ele, care sunt din sfera psi (psihanaliză, psihocritică, psihopatologie, sper să rămână și ele mai departe ceva ani). Dar viața a fost de la începuturile ei sub marca orizontului larg deschis, m-am născut la Constanța și primii ani i-am trăit în casa bunici paterne, pe o străduță care duce spre țărm și mare, așa că primele amintiri cu marea le am de la aproape 2 ani. Am început să citesc și să scriu pe timp de epidemie de gripă (ha!), pe la 4-5 ani, sub febră, așa că la 5-6 ani citeam primele poezioare pentru copii și primele legende (ale Nordului și cele ale Asiei). Așa că am început să iubesc poezia de mică copchilă.

ʺDOCTOR DE SUFLETE ȘI SCRIITORAȘʺ

La 8 ani, după ce am citit Mizerbailii de Victor Hugo, răvășită de lumea aceea, am scris un poem de 2 pagini A4, versuri albe, Ce beznă, ce întuneric (iată, cu ce stângăcie am numit poemul!). La 5 ani îi promisesem bunicii mele că am să mă fac ”doctor de suflete și scriitoraș”. Cumva, exact asta sunt în prezent.

Iar la 8 ani am visat să ajung la Paris (unde am ajuns la 31 de ani, pentru studii masterale și doctorale în psihanaliză), Parisul meu din cărți, din albume de artă și din epistolele pe care le primeam de la Etienne, un băiețel din Franța – grație profesoarei de Franceză pe care am avut-o timp de 7 ani, o minune de om. Am știut mai multe despre literatura și istoria Franței decât despre ale României, pe vremea aceea. Dar în vremea aceea, anii 1970-1980, în afară de multe socialisme-politice, ce să poți știi? Doar pe furiș prin biblioteci sau prin cărțile aduse de tata în dar (asta era tot ce îmi doream de ziua mea sau de Moș Gerilă sau de la Iepuraș) de la depozitul de librării.

Apoi, am început să scriu eseuri de ”estetica urâtului” și alte cele, citind cărți de istoria artei sau psihologia artei, sociologia artei. Și uite așa la 13-14 ani l-am descoperit și pe Sigmund Freud, cu ale sale Eseuri de Psihanaliză (despre Leonardo da Vinci și Michelangelo). Dar despre asta nu voi detalia aici, e timp altădată. Însă în liceu am continuat să scriu poeme, le recitam la ore de literatură (am făcut cu Eugen Lumezianu 2 ani, scriitor care a decedat când aveam 19-20 de ani, din păcate, și care a insistat să dau la Litere, dar eu tot ”doctor de suflete” i-am spus că vreau să devin și că de scris pot scrie și dacă nu fac Litere), au fost câteva publicate în Zări albastre, revista liceului Mircea cel Bătrân. Și au urmat anii de desprindere de Constanța și înrădăcinare în București, iar de scris poeme se întâmpla rar, rar, însă nu am încetat niciodată. Au fost inițial 2 volume, în 2006-2007, dar din ele două doar Insight (Ed. Brumar 2007) are câteva poeme cât de cât bunuțe, acum dacă l-am publica aș elimina din el peste două treimi. Dar și asta e altă poveste. Cred că e îndeajuns ”despre viața și opera”, aș adăuga doar că citesc poezie zilnic. Zilnic. Oriunde și cu oricine aș fi. În orice timpuri. Chiar nu pot fără poezie.

TRUDA ȘI CHINUL CELOR CARE VOR SĂ TRĂIASCĂ DIN SCRIS

O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește o poetă a timpului nostru?

Acum, să spun drept:  fiind și non-poetă, nu doar poetă, mărturisesc că nu aș fi avut cum să-mi câștig viața doar din poezie. Sau poate aș fi putut,  dacă mă dedicam complet doar poeziei și literaturii, urmând să fac și traduceri, să am o editură și o librărie în care să public volume de poezie românească și internațională, din cei mai buni autori, să public o revistă de poezie europeană sau internațională, să organizez cercuri de lectură etc. Dar chiar și așa – fiind și eu parte din lumea literară românească de ani și ani – știu cu ce trudă și chin se trăiește dacă încerci să câștigi existența doar prin scris și publicat în țara asta. Dimpotrivă, am încercat periodic să sprijin publicarea unor reviste sau să susțin evenimente literare sau să ajut un pic un stand de carte la târguri, să ajut o mică librărie-tramvai ca să-și continue existența (închisă acum 4 luni) șamd. Ce ar trebui să se întâmple ca să se poată trăi doar din poezie în România?! O să sune dur: să nu fim guvernați în halul ăsta, de zeci și zeci de ani, în România. Sau să fim într-o Românie-Elveția sau o Românie-Suedia sau să existe o formă de susținere financiară a literaturii, a poeziei îndeosebi, a scriitorilor și traducătorilor, un autentic management literar, cultural, să fie prețuită poezia așa cum e hrana, de exemplu. Cred că acum sunt și mâhnită din cauza stării de declin și prăbușire a multor edituri și sfere culturale, din cauza acestei perioade, și nu am o prea bună perspectivă, viziune asupra a ceea ce va urma. Din ce trăiește o poetă a timpului nostru? Muncind de zor, ani și ani, peste 10 ore pe zi, într-un domeniu umanist, care să se armonizeze și cu viața literară, și să le îmbine pe cât posibil, ca să le hrănească pe amândouă deopotrivă.

ROMÂNIA VĂZUTĂ DE LA PARIS ȘI NU NUMAI

Țara. Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor. Cum vezi dumneata viitorul României? Vă interesează? Dacă, desigur, nu vine Apocalipsa.

Țin mult la țara asta. Am apărat-o, în dialoguri cu diverse persoane din alte țări, îndeosebi când am fost plecată la studii, sau când am fost în călătorii. Am fost și revoltată pe oamenii țării ăsteia, extrem de revoltată și îndurerată în ultimii ani (și nu numai), am ieșit în stradă, am scris despre fenomenele sociale, am fost la ateliere dedicate fenomenelor sociale și culturale (ex. România pe divan sau România identitară), mă frământă zilnic ce ni se întâmplă, chiar dacă încerc să nu mă las tulburată de gravitatea lucrurilor, să continui să lucrez, să mă așez într-o matrice de firesc existențial. Sigur că mă interesează viitorul, chiar mă îngrijorează, vor veni încă o seamă de ani grei, după năpasta asta de Covid, iar nouă exact asta ne mai lipsea. Am văzut filmul dedicat Colectivului, recent, înainte de izolare din fericire, la cinema, m-a cutremurat încă o dată. Și, nu pot spune exact de ce, dar am impresia unui viitor apropiat destul de sumbru, va fi necesar mult efort, al multora dintre noi, să ne putem reface. Nu, nu va veni Apocalipsa (nici de data asta),  nu scăpăm așa ușor, scuze ironia.

Emigrare. De ce nu ați emigrat, dacă nu ați emigrat? Ce vă ține acasă?
Nu, nu am emigrat nici nu am vreun proiect de emigrare la jumate de veac cât am acum. Dacă nu am rămas în Paris în 2001 și nici după, în niciun loc din lumea asta nu voi pleca. Abia dacă am îndurat plecarea din Constanța. Sunt un fel de copac bătrân cu rădăcini puternice înfipte în pământ. M-am dezrădăcinat o dată la 22-23 de ani, din pământul dobrogean, nu mă pot dezrădăcina și din cel românesc, pentru niciun altul din lumea largă. Acasă mă ține întregul suflet. Ăsta e de neclintit și de nedus în alte țări. Doar să călătoresc îmi place, aș călători la nesfârșit, cu reîntoarceri acasă, iar la bătrânețe, m-aș opri la malul mării mele. Acel acasă al meu.

Literatura română astăzi. Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Literatura română azi are o anume revitalizare și refortificare, atât în poezie, cât și în proză (romane românești foarte bune, proza scurtă s-a dezvoltat și ea în ultimii 4-5 ani destul de bine), cred că au contribuit la asta și festivaluri internaționale la care ai noștri scriitori au fost invitați, bursele de scriere, târguri internaționale etc. Cred că ajută mult un schimb de aer literar cu alte lumi creatoare, precum și traducerea poemelor/ fragmentelor de proză sau chiar a romanelor autorilor români în engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, cel puțin. Deși deja au fost traduceri și în elenă, turcă, maghiară, croată etc. Despre poeții tineri și cărțile lor, sunt tare încântată, fiindcă în ultimii 10-15 ani (și mai bine!) au apărut volume valoroase și pe care le-am citit sau recitit de câteva ori. Aș recomanda tinere/i (sau ceva mai puțin tinere/i) poete și poeți ale căror cărți m-au marcat pe mine cel mai mult precum: Anastasia Gavrilovici, Ioana Vintilă, Mina Decu, Teodora Coman, Rita Chirian, Irina Georgescu, Veronica Ștefăneț, Alina Purcaru, Ligia Keșișian, Miruna Vlada, Andra Rotaru, Diana Geacăr, Svetlana Cîrstean, și Radu Nițescu, Dan Dediu, Robert Elekes, Sorin Despot, Claudiu Komartin, Cosmin Perța, Radu Vancu, Andrei Dosa, Dan Coman, Ștefan Manasia, Teodor Dună, V.Leac, Mugur Grosu – sunt mult mai mulți, și poete și poeți,  cu volume excelente, volume care se pot comanda pe webpages ale editurilor ce publică constant poezie: Casa de Editură Max Blecher, Editura Charmides, Editura Tracus Arte, Editura Paralela 45 – Ficțiune, Editura Cartier, de exemplu. Și țin să precizez în final că de 10 ani există și valoroasa revistă Poesis Internațional – Casa de Editură Max Blecher,redactor-șef Claudiu Komartin, care cuprinde în ea poezie românească și din peste 30 de țări, alături de traduceri de poezie din alte limbi în română, dar și poeți români traduși în alte limbi, fragmente de proză scurtă sau de romane, eseuri, critică literară, critică de film, portrete de autori, interviuri, dialoguri – o recomand cu toată inima oricărui iubitor de literatură și cultură.

CITAT
Nu am ieșit din Europa, iar asta chiar regret. Mai ales că, iată, abia dacă mai ieșim din casele noastre.
Daniela Luca, poetă

Credit foto: Ana Toma