Ioana-Maria Repciuc, actriță: ʺNu cred că aș pleca în altă țară definitiv decât dacă viitorul României ar deveni ceva cu adevărat insuportabilʺ

- - 1- 49 vizualizari

De la Oradea la București, trecând prin Cluj: călătoria artistică a Ioanei-Maria continuă.

Andrei Crăciun

Drum. Ioana-Maria Repciuc, actriță. De unde vine Ioana-Maria, unde a ajuns și unde vrea ea să se îndrepte în continuare? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format artista de astăzi?
Sunt născută și crescută în Oradea, oraș frumos, din ce în ce mai primitor și mai sigur. După o copilărie frumoasă, un liceu, o școală de arte, o mulțime de activități artistice extrașcolare, concursuri și festivaluri de muzică, mi-am ales calea, mi-am făcut bocceluța și am decis să zbor puțin mai departe de cuib și anume la Cluj unde am absolvit Facultatea de Teatru și Televiziune la clasa domnului Miklos Bacs și a doamnelor Irina Wintze, Camelia Curuțiu. Nu mi-a ajuns aventura, așa că după absolvire am zburat și mai departe spre capitală. Living the romanian dream aș numi eu fenomenul pentru că, cel puțin în domeniul artistic, umblă vorba că de la București se dă ora exactă. N-a fost deloc ușor, nu e nici acum, dar e un drum pe care am ales să merg și încă îmi găsesc motivație să continui. Lucrurile se mișcă încet și sigur (sper), dar se mișcă. Nu știu cât am ales eu, cât am fost nevoită și cât s-a întâmplat să nu mă limitez deocamdată la un singur loc pe hartă așa că am colaborări diverse în mai multe instituții din orașe diferite. Consider că e o modalitate foarte bună pentru mine de a dobândi experiență. Nu-mi fac planuri de viitor în amănunt, dar știu sigur că pe lângă proiecte mișto, aplauze și recunoaștere, mi-aș dori puțin mai multă liniște financiară.

Pandemie. Cum ți-ai petrecut starea de urgență, Ioana-Maria Repciuc? Unde te-ai cantonat și cum te descurci, artistic, cum te antrenezi?
Starea asta de urgență m-a ajutat să mă reorganizez puțin, să-mi reglez somnul, să fiu mai atentă ce mănânc și să țin cu dinții de o rutină aproape zilnică de sport, yoga și meditație. Îmi doream asta de foarte mult timp și sunt mândră de mine că am reușit în sfârșit. Când am văzut că se îngroașă gluma cu pandemia-nebunia și că mi s-a anulat chiar toată activitatea, am fugit repejor din București și m-am cantonat la Cluj. Pe lângă antrenamentul fizic, încerc să-mi țin cât mai vie imaginația și creativitatea. Mă uit la filme, citesc, îmi fac self-tape-uri și autoportrete, scriu, mă bucur de niște spectacole online la care altfel nu aș avea acces, iar cireașa de pe tort pentru mine sunt musicalurile lui Andrew Lloyd Webber pentru care abia aștept să vină sfârșitul de săptămână. Repet online la un proiect încă dinainte să știu că se va ajunge la izolare și chiar râdeam cu colegii de faptul că noi repetam virtual before it was cool. Am mare încredere că va ieși ceva mișto, dar nu ne propunem sub nicio formă să dăm premiera online. Accept orice propunere artistică pe care o consider benefică în dezvoltarea mea. Mi-am propus încă de la începutul acestei perioade să nu mă las pe tânjeală. Sunt foarte activă și chiar îmi găsesc ușor o ocupație. Sunt într-o continuă căutare și sete de-a asimila informații așa că încerc pe cât posibil să particip la toate videoconferințele pe care directorii de casting au început să le țină online. După atâtea ore petrecute în fața unui ecran sau a unei cărți, îmi  relaxez ochii în bucătărie. Găteam destul de mult și înainte, dar acum m-am specializat în varietăți și invenții. Sunt foarte multe mijloace prin care am reușit să keep calm în pandemie. A trebuit doar să le văd. Financiar e și mai greuț decât înainte. Acum mai e cumva cu indemnizația asta pentru artiștii independenți, dar starea de urgență se termină, teatrele rămân închise și mă întreb what’s next?

Spectacole. Unde să vină publicul spectator să vă vadă munca, cu apetitul stârnit de citirea interviului? Asta, desigur, dacă nu vine sfârșitul lumii și când se va putea merge din nou la teatru.

Dacă nu vine sfârșitul lumii și sigur nu vine, invit publicul spectator cu tot dragul și dorul să mă vadă în “Scripcarul pe acoperiș” la Teatrul Evreiesc de Stat, “Cercurile încrederii” la Teatrul Apropo, în “Thomas Sawyer” și “Bambi” la Teatrul Excelsior,  în “Rambuku” la Teatrul Național Mihai Eminescu din Timișoara, în “Balcanicele” la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, în “All Over Your Face” la Reactor de Creație și Experiment din Cluj-Napoca și sper, cât mai curând, în producțiile noi întrerupte de pandemie-nebunie. De asemenea aștept cu nerăbdare să fac din nou oameni fericiți alături de echipa minune de la Create.Act.Enjoy.

Țara. Ce relație are Ioana-Maria Repciuc cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă de noi niciodată? Cum vede ea  viitorul României?
Îmi place țara noastră. Aici m-am născut, aici am crescut, aici am rădăcinile și cred că lucrul ăsta nu e pur întâmplător. Am fost tentată de oportunitățile variate să încerc și în străinătate măcar un masterat. Cumva, ceva s-a întâmplat mereu și n-am aplicat. Cel mai probabil încă nu mi-am dorit suficient de mult sau nu m-am simțit total pregătită. E o mare provocare, mai ales în meseria asta, să înveți să gândești într-o altă limbă, dar asta nu mă sperie. Dacă nu s-a întâmplat să plec până acum, nu înseamnă că a dispărut total din ecuație, dar nu cred că aș pleca în altă țară definitiv decât dacă viitorul României ar deveni ceva cu adevărat insuportabil.

Idoli. Are Ioana-Maria Repciuc idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Ca cine voia să fie atunci când era mică?
Când eram mică îmi doream să fiu toate actrițele și toate cântărețele pe care le vedeam la televizor și-mi plăceau, așa, prin rotație. Am stat de multe ori să îmi pun întrebarea asta, dar am ajuns la concluzia că nu am idoli și nici nu cred că am avut vreodată. Am admirat și admir foarte mulți oameni, foarte mulți artiști, fără să țin cont de notorietatea lor, dar îi las doar să mă inspire și încerc să fiu ca mine.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi artiștii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Tinerii artiști sunt foarte buni. Din păcate le cam lipsesc oportunitățile așa că asta mi se pare urarea cea mai plină de însemnătate din partea mea pentru cei care vin din urmă: “Să aveți parte de șanse și să profitați la maxim de ele!”

Normal că nu mai avem artiștii de altădată pentru că îi avem pe cei de acum și îi recomand cu toată încrederea și tot dragul pe următorii: Elisabeta Râmboi, Irina Sibef, George Sfetcu, Andreea Tănase, Cătălin Bocîrnea, Cătălin Asanache, Alexandra Dușa, Botond Nagy, Natalia Dragomir, Teodora Păcurar, Cristiana Ioniță, Rusalina Bona.  Mulțumesc pentru întrebări, Andrei!

CITAT

Tinerii artiști sunt foarte buni. Din păcate le cam lipsesc oportunitățile.
Ioana-Maria Repciuc, actriță

Credit foto: Andrei Tudose

comments icon 0 comments
49 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Craciun