Cum au ajuns doi români din Iași în Țara de Foc, pe bicicletă. „Nu există o formulă corectă de a vedea lumea. Important e să o vezi.”

- - 1- 1 vizualizari

Carmen Ultimescu și Cristian Andrei Andriesei sunt doi români care se pot mândri cu povești inedite, pe care le-au adunat într-o călătorie pornită din Iași în Țara de Foc cu bicicleta.

Potrivit Pressone, cei doi au pornit în primăvara anului trecut într-o drumeție care i-a purtat din Republica Moldova până în Kârgâzstan, iar apoi din Columbia în Țara de Foc, de-a lungul coastei de vest a Americii de Sud. Călătoria lor este documentată pe blogul 2drumuri.ro, nume inspirat de versurile poetului american Robert Frost:

Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.

Cei doi au vorbit de curând despre provocările unei astfel de aventuri și au recunoscut că au fost mânați întotdeauna de o neliniște.

Cristi, cel mai recent update de pe pagina voastră era din Ushuaia, Țara de Foc. Unde sunteți acum?

Încă nu am reușit să plecăm din Ushuaia. Argentina a închis granițele până în septembrie, iar noi am rămas aici, uitați cumva la capătul lumii, în prag de iarnă și de nopți lungi. Deși sună a naufragiu, pentru noi a fost o binecuvântare deghizată în necaz.

Aici, la o aruncătură de băț de Antarctica, natura a lucrat la perfecție. Suntem înconjurați de o lume a ghețarilor ale căror râuri reci se pierd în faimosul canal Beagle, care poartă numele corabiei care l-a adus pe Charles Darwin pe aceste meleaguri.

Însă frumusețea naturii pălește în fața poveștilor oamenilor care au numit Ushuaia casă de-a lungul timpului. De la indienii Ona, care aprindeau focuri de avertizare la primul semn de intrus (de aici și numele de Țara de Foc), la misionarii anglicani, sau la alți europeni care au mers până la capătul lumii pentru a-și găsi pacea. Iar noi, în cele 4 luni petrecute aici, sperăm că am reușit să adăugăm câteva rânduri în această poveste.

Ce v-a împins să plecați atât de departe cu bicicleta? Familiile și prietenii voștri ce zic despre aventura la care v-ați înhămat?

Greu de spus ce ne-a mânat în luptă. Pe noi întotdeauna ne-a încercat o neliniște și un spirit nomad.

Lumea copilăriei noastre au fost străzile prăfuite ale Iașului anilor ’90. Îmi amintesc cum alergam ținând un băț cu ambele mâini, murmurând un „brr-brr”, și imaginându-ne că suntem pe motocicletă. Eram murdari, „dezbehuiați” (cum spunea mama), zgâriați, și foarte fericiți.

Asta am căutat să regăsim. Să trezim cumva copiii din noi care știau ce vor înainte să le zică lumea ce căi trebuie să urmeze. Iar când am avut în față alegerea de a pleca sau a rămâne, ei bine, îmi place să cred că-n viață ai momente când alegerea e deja făcută.

Ce-au crezut alții când au auzit ideea noastră? Unii ne-au privit cu un amestec de curiozitate și încruntare, încercând să înțeleagă de ce ar vrea cineva să facă așa ceva. Lor le-am spus că uneori inima găsește rațiuni, atunci când rațiunea nu poate.

Alții, în schimb, ne-au socotit „nebuni”. Și nu în sensul de „curajoși”, ci mai degrabă la modul „de ce nu sunteți la muncă?”. La început, nu am știut ce să le răspundem. Însă, treptat, am început să ne întrebăm: oare în lumea asta nebună, nebunia nu poate fi ea o formă de sănătate?

De ce ați ales bicicleta, și nu motocicleta sau o rulotă?

Sincer, cochetam cu toate. Și am întâlnit mulți hoinari de toate felurile: cu rulote, motociclete, pe jos, sau chiar călare pe măgar (true story). Nu există o formulă corectă de a vedea lumea. Important e să o vezi.

Noi am ales bicicleta pentru acea formă de vulnerabilitate care te face să te conectezi cu locul și să conștientizezi mai profund experiența trăită.

În ceea ce privește oamenii, bicicleta a acționat mai tot timpul ca un magnet. Mulți vor să îți afle povestea și să ți-o zică pe a lor. Să îți spună cum sunt ei și ce simt, să îți arate cum e lumea lor și să te întrebe de a ta.

Să știi că pentru cei pe care-i întâlnești, bicicleta va fi mai mult decât o bucată de aluminiu cu două roți și câteva cabluri. Bicicleta e un simbol al libertății la care fiecare dintre noi tânjește, un freamăt și o neliniște ascunse în adâncurile conștiinței noastre.

Până acum ați pedalat peste 15.000 de km. Cum v-ați pregătit fizic pentru un traseu atât de lung?

Era o vorbă: „Cum te antrenezi pentru mersul la munte? Mergând la munte!”. Cam așa ne-am pregătit și noi pentru expediția noastră: plecând în ea. Corpul va face întotdeauna ce știe el mai bine: se va adapta. Secretul e să îți mai lași și timp de odihnă.

În concluzie, nu trebuie să fii un atlet pentru a pleca cu bicicleta prin lume, însă cu siguranța vei deveni unul.

Află mai multe detalii despre povestea lor, aici!

comments icon 0 comments
1 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Interviu cu scriitorul Raul Bribete:”Vom avea o literatură chiuretată de valorile clasice, ba chiar și de valorile postmodernității. Sunt tendințele vizibile.”

-

Cătălin Stanciu: Pentru cei care nu te cunosc, cine este Raul Bribete, cum te-ai autodefini și autocaracteriza? Ce ți-ar plăcea să știe ceilalți despre tine?   Raul Bribete: Voi începe abrupt: să zicem că sunt combinația atipică, între un ins cu finețe de... Mai mult »