a

Cum arată viitorul pentru cinci absolvenți care au obținut media 10 la Bacalaureat: ”Notele obținute reprezintă o încununare a eforturilor noastre!”

- - 139- 150 vizualizari

Horea Silaghi, Mălina Mateaş, Andrei Mălan, Melissa Mezei şi Oana Vaida sunt cinci elevi din Bihor care au obținut media 10 la Bacalaureat, iar acum aceștia sunt mândri şi fericiţi că munca pe care au depus-o, alături de profesorii care i-au pregătit, a dat roade.

Rezultatul obţinut este o încununare a eforturilor depuse în liceu, o conștientizare că am trecut prin liceu cu bine”, aşa simte Horea Mihai Silaghi, gojdistul admis la o universitate de top în lume – Universitatea din Cambridg

”A studia la o universitate de top a fost unul dintre obiectivele sale pe perioada liceului. Motivele pentru care a ales să aplice pentru Universitatea Cambridge sunt variate”, a declarat el pentru bihon.ro.

Tânărul urmează să studieze la Universitatea Cambridge și este extrem de încântat.

„Trebuie să gândești, nu să tocești. Ideea asta mi-a plăcut dintotdeauna și am dus-o, pas cu pas, în perioada liceului, până în prezent. În gimnaziu, dar şi în liceu, până a lua decizia de a studia informatica, am testat diverse domenii. Mi-am spus că vreau să încerc cât mai multe domenii, astfel încât odată ce decid unde să merg la facultate (și mai departe), să fie o hotărâre informată. Am participat astfel la olimpiade de geografie, lingvistică, informatică, română, chimie, matematică, din dorința de a descoperi cât mai multe domenii, de a descoperi plusuri și minusuri și – după cum am spus – să știu, în momentul în care am luat decizia, că este ceea ce mi se potrivește. Consider că informatica este domeniul acesta”, a mai spus Horea.

Bacalaureatul nu l-a încurcat prea mult pe Horea. El a găsit suficient timp să iasă cu prietenii în oraş, ori să se implice în viaţa şcolii şi a comunităţii. În cei patru ani de liceu a participat la diverse schimburi de experienţă în Chile, India şi Portugalia, a prezidat Consiliul Elevilor şi a fost voluntar la Leo Black Eagle Oradea.

„Am dezvoltat abilități noi, am crescut pe plan personal și mi-am creat prietenii. Eu aș recomanda oricărui elev să se implice în activități de voluntariat, pentru că îmbină utilul cu plăcutul”, a îndrumat el. Horea Silaghi a profitat de această cale pentru a le mulţumi celor care au avut un rol extrem de important în devenirea sa, profesorii, în mod special cei care i-au pregătit pentru examene: Augustin Stan, prof. de matematică și diriginte, Corina Păcurar, prof. de Limba Română, Adrian și Maria Niță, care le-au predat Informatica.

Pentru Mălina Mateaș, media 10 la examenul de maturitate este o dovadă că perfecționismul său are și părți pozitive. Este, totodată, o convingere că dacă îşi propune ceva, poate să realizeze.

„L-am strâns cu plăcere, pe bucăți. Mi-am organizat în așa fel timpul, încât să iasă cum trebuie.

Îmi doresc să urmez cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității din București, contrar curentului din Vest, care de obicei tinde către Cluj sau către afară. Am fost în urmă cu un an la București, într-o tabără, organizată de Universitatea de aici, iar din clipa în care am pus piciorul acolo, mi-am spus că nu există o altă facultate în care să mă regăsesc. De mică, am avut o deschidere spre limbile străine, mai puțin pentru Limba română. Pe urmă, am fost primele trei luni din clasa a IX-a la Mate – Info. Aveam și o latură înclinată spre Matematică, dar nu era la fel de dezvoltată. Însă nu m-am regăsit acolo. Chiar dacă nu aveam o viziune despre mine, despre cum mă văd peste zece ani, de pildă, mi se părea că informațiile pe care le primeam acolo nu mă ajută cu nimic, nu le pot cupla cu nimic din viitorul meu, nu le puteam fructifica. De aceea, m-am mutat la Științe sociale și nu la filologie, pentru că nu doream să mă rup definitiv de latura asta, de real. Mi se părea că acesta e echilibrul meu, să fiu mai dezvoltată pe latura umană și să pot să fiu încă legată cumva, chiar dacă subțire, de partea de științe, de matematică”, a dezvăluit Mălina Mateaş, absolventă a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”.

„Învățatul pentru olimpiadă mi-a deschis ochii spre lume. Aveam foarte mult de citit. Pot să spun că așa m-am pregătit și pentru volumul de lectură pe care îl voi avea la facultate. Aflam foarte multe lucruri noi, pentru că doamna prof. Daniela Iederan, cu care m-am pregătit, reușea să îmi aleagă în așa fel lecturile, operele pe care le aveam de citit, încât să fie plăcute, să nu mă simt constrânsă când le citesc. Niciodată nu m-am dus la olimpiadă pentru rezultat, ci pentru procesul de documentare, învățare, de scris, de descoperit lucruri ascunse, pe care probabil nu crezi că le găsești când vezi o carte, când vezi cuvinte aruncate acolo. Îmi place să descifrez lumea ascunsă a literelor. Le mulțumesc, pe această cale, profesorilor care m-au ajutat să obțin această notă, pentru că este în foarte mare parte și meritul lor. Le mulțumesc doamnei prof. Daniela Iederan (Limba română), d-lui Crăciun Ilie (Istorie) și d-lui Ciprian Sonea (logică), dar și doamnei Livia Mircea, diriginta mea, care m-a susținut și încurajat. Merci beaucoup!”, a mărturisit Mălina.

Un alt gojdist de 10 la BAC este Andrei Mălan. Pentru el pregătirea pentru BAC a început, în mod inconștient, din clasa a IX-a.

„Am ales această cale a constanței, de a învăța treptat, de a nu «îngrășa porcul în ajun». Mi-am dedicat acest ultim an de liceu pentru a repeta, pentru a aprofunda ceea ce nu s-a fixat în clasele IX-XI.

Consider că media obţinută este o încununare a efortului meu, o confirmare a faptului că am fost serios în pregătire, că m-am pregătit temeinic pentru acest examen”, a spus Andrei Mălan, care vrea să urmeze Facultatea de Drept sau să se focuseze pe Informatica Economică, la una dintre universităţile din ţara noastră.

Andrei Mălan a făcut baschet de performanţă, fiind membru al echipelor de juniori ale CSM Oradea, cu care a jucat în multiple campionate naţionale.

„Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este baschetul. Am practicat acest sport de performanță, până în clasa a XI-a, când a trebuit să mă focusez pe școală. Iubesc acest sport. Consider că pe lângă alte sporturi, baschetul necesită și o componentă cerebrală, nu doar forță fizică și dinamism, sau alte componente de ordin fizic, necesare altor sporturi. Alături de juniorii de la CSM am acumulat experiențe frumoase, mi-am făcut mulți prieteni. Au fost experiențe deosebite. Chiar dacă există un stereotip în societate, conform căruia sportivii nu învață. Iată că realitatea este alta. Mă pasionează orice mă ajută să mă îmbogățesc spiritual, să acumulez cunoștințe noi. Mă pasionează orice mă ajută să devin mai bun.”, a mărturisit Andrei Mălan.

De asemenea, Melissa Mezei, absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, a avut rezultate excelente în fiecare an. Cu toate că a participat, de trei ori, la olimpiada națională de Limba română, nu se aştepta să ia notă maximă la această disciplină a examenului de bacalaureat. Aceasta pentru că este foarte exigentă când se autoevaluează.

„A fost mai degrabă un mare şoc, atunci când am aflat rezultatul. Cel puțin la limba română nu mă așteptam să iau 10. Sunt foarte exigentă cu mine când mă autoevaluez. Părinții mei, prietenii mei, au fost mai fericiți pentru mine. Eu nu mă bucur chiar pentru toate rezultatele obținute, sunt o persoană mai umilă. Doar vreau să obțin din ce în ce mai mult. Pentru mine, acesta este un start și în viitor sper să obțin mai multe astfel de rezultate”, a spus Melissa. Ea se gândeşte să urmeze cursurile Facultăţii de Litere din Cluj-Napoca, dar şi Filosofia şi dansul.

„Voi urma Facultatea de Litere la Cluj. Asta am în cap din clasa a X-a, de când am ajuns la olimpiada națională de română. Doamna prof. Monica Dumitraș m-a inspirat foarte, foarte mult. Cred că ea este cea care m-a determinat să scriu. Am început să scriu de câțiva ani, de când am intrat în liceu, și aș vrea să cred că în viitor voi putea să public și să scriu cât mai mult. În paralel cu aceasta nu voi putea face, din păcate, filosofia, dar după ce termin facultatea de litere, asta intenționez să fac. Ambele au o importanță foarte mare pentru mine şi nu mă pot despărţi de ele. La fel cum nu mă pot despărţi nici de dans. Eu am crescut într-o familie de dansatori. Tatăl meu a fost dansator sportiv, așa că de mică am fost încurajată să dansez. La pasiunea aceasta nu pot să renunț. Îmi conduce viața, mă definește și mă ghidează”, a explicat Melissa.

Fără ore suplimentare, Oana Vaida, absolventă a Colegiului Naţional „Onisifor Ghibu” Oradea, a obţinut media 10 la BAC. La fel ca și ceilalţi colegi ai săi, Oana a învăţat constant de-a lungul anilor de liceu. Ultimele luni şi le-a dedicat recapitulării materiei.

„Nu pot să zic că m-am stresat colosal de mult, maximum trei ore pe zi dacă învățam. Am avut noroc și cu pandemia. Am avut timp să învăţ, n-am fost distrasă de alți factori”, a declarat Oana.

Ea s-a gândit să opteze pentru Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, pentru a studia engleza norvegiană. Alegerea i-a fost influenţată de profesoara sa, Alina Simuţ, cea care a inspirat-o în toţi anii de liceu.

„M-am informat, am cercetat, am văzut cam cum ar fi limba norvegiană, am realizat că ar fi pe stilul meu. Eu nu sunt atrasă de limbile de origine latină și mi-am propus să încerc acest domeniu, având în vedere că doar la Cluj se face norvegiană, nicăieri altundeva în țară. Este un domeniu mai rar întâlnit, deci şi posibilitățile pot fi mai mari pentru mine, fiind atât de puțini specializați”, a dezvăluit Oana Vaida.

În cei patru ani de liceu, s-a remarcat prin participarea la etapele naţionale ale Olimpiadei de Logică, la care a obţinut şi o menţiune în clasa a X-a. Şi în acest an şcolar, ea s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de Logică, dar a fost anulată din cauza stării de urgenţă. Dragostea pentru logică i-a insuflat-o profesoara sa.

139 recommended
150 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei