a

Daniel Matei, primul angajat al Impact Hub:”Părinții mi-au arătat cât de important e să te reinventezi, să o iei de la capăt oricât de potrivnice ar părea circumstanțele!”

- - 21- 414 vizualizari

Am fost învățați să ne bucurăm doar atunci când avem un motiv bine întemeiat. De regulă, e un factor din exteriorul nostru, însă Daniel Matei a arătat pe tot parcursul lui că atitudinea pe care o ai vis-a-vis de toate situațiile contextuale e cea care își spune cuvântul. A ales să privească întâmplările ivite în viața sa cu un strop mare de pozitivism de fiecare dată. Experiențele au devenit lecții învățate, asumate, din care a știut să își extragă doar elemente constructive, chiar și după un accident pe care l-a suferit.

Dezvăluie că este într-un punct al vieții în care se simte foarte bine. Este mulțumit că a găsit echilibrul între mediul profesional și cel personal, iar dulcea armonie între acestea două îl întregește. Satisfacția pe care o simte atunci când se uită în urmă la reușitele sale este în egală măsură cu bucuria din momentul prezent pentru cum  s-a construit datorită lui, a familiei, dar și a apropiaților ce l-au susținut necondiționat, astfel încât pune optimism și vede frumosul în orice

A plecat în călătoria cea mai lungă numită viață cu considerații bine închegate primite în sânul familiei. Părinții săi au construit, după spusele lui Daniel, cărămidă cu cărămidă. A învățat odată cu acest prilej să lupte și să se reinventeze ori de câte ori e nevoie, pentru că a avut un model demn de urmat.

Datorită implicării sale active și a dorinței de a face mai mult și mai bine a fost primul angajat al Impact Hub. Lucrurile acestea se întâmplau acum 10 ani în urmă. I s-a oferit pe deplin încredere și i-au fost recunoscute de către fondatori toate abilitățile, astfel până în 2018 a avut rolul de a manageria business-ul ce l-a văzut crescând sub ochii lui.

Am văzut cum a prins viață povestea, cum a crescut Hub-ul din București începând cu 2012, am fost implicat apoi și în experimentul Impact Hub Cluj-Napoca, am trecut printr-o serie de roluri, iar în acest moment sunt Business Development Manager pentru zona de programe de antreprenoriat și inovare a Impact Hub.

Ce îmi poți spune despre tine, dar să nu aibă legătură cu mediul profesional?

Nu cred că fac o distincție foarte mare între personal și profesional, ambele aspecte se întrepătrund. Dar, pentru a mă întoarce la întrebare, sunt o persoană determinată, foarte curioasă și un mix cel puțin ciudat între deschis la nou și reticent la schimbare.

Cum completezi fraza: când eram mic voiam să devin…?

Am trecut prin mai toate etapele, dar cele mai lungi au fost cele de polițist și medic, până în liceu eram convins că vreau să devin medic. Mi-am schimbat opinia atunci când am leșinat într-un spital fără niciun motiv aparent, iar de acolo am început să iau în considerare Cibernetica. Conjunctura a făcut să nu termin nici Cibernetica, ci să fiu absolvent de Marketing într-un final.

Cum era băiețelul Daniel? Cum s-a format ca adult?

Neastâmpărat, zbanghiu, curios ar fi cuvintele care m-ar defini în copilărie. În liceu am păstrat curiozitatea, dar i-am adăugat un strat de implicare, de la organizare de evenimente, la voluntariat pentru Crucea Roșie, ori lucrul alături de fratele meu la primul website al orașului Alexandria.

Ce ai schimba acum în viața ta?

Nu aș schimba ceva anume. Realist vorbind, trecutul nu îl putem schimba și e mai mult despre lecțiile învățate cu care mergem înainte. Sunt o persoană ancorată în prezent care încearcă să obțină maxim posibil cu resursele avute la îndemână în contextul dat. Mă simt foarte bine în acest punct al vieții și mă concentrez să dau tot ce am mai bun, atât din punct de vedere profesional, cât și personal.

Plecăm în călătoria cea mai lungă a noastră numită viață cu anumite valori primite în sânul familiei. Ce ți-au transmis părinții tăi și ai purtat cu tine peste tot?

Modestia și capacitatea de a te reinventa, de a o lua de la capăt oricât de potrivnice ar părea circumstanțele. I-am văzut trecând prin multe etape complicate și cum au reconstruit cărămidă cu cărămidă, iar asta m-a inspirat apoi să urmez aceeași cale. Nu e tocmai plăcut momentul în care lucrurile sunt ceva mai complicate, dar satisfacția pe care o ai atunci când revii este de neprețuit.

AIESEC a fost locul unde te-ai găsit. Cât de lung a fost drumul până ai găsit acea facultate/domeniu care să te reprezinte?

AIESEC a fost într-adevăr locul în care am făcut primii pași din punct de vedere profesional. Cei 3 ani petrecuți acolo (2002-2005) mi-au permis să cunosc o mulțime de oameni cheie, unii dintre ei îmi sunt și astăzi în rețeaua profesională, dar și să cunosc unii dintre cei mai buni prieteni. Nu aș putea face o comparație cu prezentul, contextul este complet diferit, însă în acel moment oportunitățile oferite de AIESEC erau neegalate în piață. Depindea de tine cum profitai de ele și ce alegeai să înveți. Acolo am cochetat cu vânzările și marketingul prima dată.

Marketing Online. Te identifici  în momentul prezent 100%?

Cel mai mult mă identific în acest moment cu zona de business development, undeva la intersecția dintre sales și partea de product development a marketingului. Asta fac în ultimul an și jumătate la Impact Hub, iar în acest moment cu asta mă identific cel mai mult. Marketingul online rămâne o pasiune și sunt mereu curios să fiu la curent cu noile tendințe, dar și cum îl pot utiliza în activitatea mea de acum.

Ce viitor prevezi marketingului online?

Multe dintre task-urile repetitive vor fi automatizate, în timp ce elementului uman îi va reveni creativitatea și capacitatea de a interpreta datele culese de roboți. Este unul dintre domeniile în care prevăd un impact major al automatizării, iar celor din domeniu le rămâne să își demonstreze valoarea adăugată pe care o aduc unui business.

Ce înseamnă matei.biz pentru tine? De ce este în stand by?

matei.biz a însemnat pentru mine felul în care am putut da înapoi lucrurile pe care eu le învățam și experimentam zi de zi. Prin munca de la Impact Hub am fost mereu apropiat de domeniul startup-urilor și al IMM-urilor, iar acum câțiva ani asta însemna foarte mult zona de marketing online. A intrat în stand by atunci când am preluat rolul de director Impact Hub Bucharest pe final de 2016, iar acum este într-o etapă în care explorez o variantă în care să simt că poate aduce valoarea bazată pe experiențele mele curente.

Dar Impact Hub? Când și cum ai început să faci parte din această poveste?

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când fac parte din această poveste. În 2010, Oana, Vlad și Alexandra se pregăteau să lanseze roPot, comunitatea antreprenorială care a stat la bazele Impact Hub Bucharest, iar mie mi-au propus să fiu primul lor angajat și să gestionez zona de marketing online la acea vreme. Am văzut cum a prins viață povestea, cum a crescut Hub-ul din București începând cu 2012, am fost implicat apoi și în experimentul Impact Hub Cluj-Napoca, am trecut printr-o serie de roluri, iar în acest moment sunt Business Development Manager pentru zona de programe de antreprenoriat și inovare a Impact Hub.

Director la Impact Hub București. Ce semnificație are funcția pentru tine?

Când am purtat prima conversație cu Vlad Craioveanu (co-fondator Impact Hub) pe această temă, aproape că nu îmi venea să cred. Eram onorat și încântat să conduc Hub-ul pe care îl văzusem crescut de la o idee la un business etalon în domeniul lui. Eram în același timp conștient de provocarea pe care mi-o asumam, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului zona de „management” nu a fost punctul meu forte și mai ales zona de „people management”. Am rămas în acest rol până la finalul lui 2018, iar din 2019 am făcut trecerea către Business Development, acest mix de vânzări și marketing în care mă simt mult mai aproape de lucrurile care îmi plac.

Spune-mi trei cuvinte care definesc Impact Hub.

Antreprenoriat, inovare, conectare.

Un om este construit atât din mulțumiri, cât și din tristeți. Care este mâhnirea care îți apare cel mai des în gând? Dar, bucuria care îți face sufletul să strălucească?

Nu las mâhnirile din trecut să îmi controleze prezentul. Sunt lecții din care am învățat, sunt lupte pe care le-am pierdut ori câștigat, dar rămân acolo: lecții din trecut. Cea mai mare bucurie din prezent este că trăiesc și că am energia de a merge mai departe. Punctual, sunt multe momente care mă bucură, însă toate încep cu acest moment simplu din fiecare dimineașă: bucuria de a trăi.

Ce proiecte ticluiești pe viitor?

Alături de Impact Hub lucrăm la o serie de programe noi care să contribuie la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din România, matei.biz probabil va căpăta și el o nouă formă, iar mai mult cred că va depinde și de contextul general al economiei. Un lucru este cert, relevanța și impactul rămân criterii importante în decizia unor noi proiecte.

21 recommended
414 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma