Despre cum se construiește o comunitate artistică, dar și despre soluțiile găsite pentru a face față unei perioade dificile precum cea de acum, cu directorul artistic Teatrelli, Roxana Lăpădat.

ID. Cine este Roxana Lăpădat, care sunt cele mai importante repere ale activității dumneavoastră de până acum?

Am terminat filologie (germană-engleză) și actorie (la clasa maestrului Virgil Ogășanu), iar apoi un master în comunicare și relații publice. Am lucrat timp de zece ani în zona de management cultural și PR pentru Biroul de reprezentare al Primăriei orașului Viena la București, în ultimii patru ani ca director, și am fost, totodată, corespondent al revistelor „Enjoj Vienna” și „wieninternational.at”. După închiderea biroului de la București, m-am alăturat echipei CREART, coordonând artistic cu precădere proiectele internaționale sau pe cele cu o importantă componentă internațională, precum și evenimente din zona artelor vizuale și performative. Apoi, am lucrat o scurtă perioadă pentru Forumul Cultural Austriac, în calitate de coordonator de programe și PR, și în septembrie 2018 am revenit la CREART – și, în același timp, la prima și marea dragoste, teatrul – ca director artistic Teatrelli, iar din acest an coordonez și Grădina cu FilmeTeatrelli.

TEATRELLI. Cum a început povestea dumneavoastră cu Teatrelli, ce vă propuneați atunci când ați preluat poziția de director artistic și care au fost principalele provocări din acești ani?

Ceea ce am visat să devină acest spațiu, în momentul în care am preluat conducerea artistică, a rămas în sine neschimbat, doar s-a cristalizat mai bine în ultimii doi ani, odată ce am început să și implementăm o parte din proiectele planificate.

Ne dorim ca Teatrelli să devină un adevărat laborator de cercetare artistică în zona artelor spectacolului, un spațiu deschis inovației și experimentului. Cred că există acut nevoia unui astfel de spațiu în zona teatrului subvenționat din București și am convingerea că este un spațiu care se pretează unei astfel de inițiative artistice: în primul rând este un spațiu modular, cu care te poți juca, în al doilea rând este un spațiu relativ mic ca dimensiuni și număr de locuri, care îți dă posibilitatea unei experiențe mai intime în receptarea actului artistic, prin simpla apropiere fizică de actori/performeri.

În acest context, prima provocare a fost aceea de a diversifica publicul, de a educa și atrage noi categorii de spectatori, pentru că, până în momentul în care am preluat conducerea artistică, Teatrelli avea un repertoriu care se încadra mai degrabă în zona de montări clasice, comedii bulevardiere. O parte din aceste spectacole au rămas și vor mai rămâne încă o perioadă în repertoriul teatrului, până când se va face integral tranziția, într-un mod natural, către acest tip de laborator cu public. E un proces care durează, chiar mai mult decât m-am așteptat inițial, dar cred că merită pe deplin efortul.

Evident, ultimii doi ani (și mă refer aici la 2019 și 2020), în care speram să putem construi atât de multe lucruri, au fost complicați și din punct de vedere al bugetelor, chiar și pentru zona subvenționată a artelor spectacolului. Au fost confruntări peste care, cu certitudine, nu am fi putut trece fără sprijinul, încrederea și înțelegerea artiștilor și a oamenilor de producție implicați în proiectele noastre.

COMUNITATE. Cum s-a conturat comunitatea artistică pe care o asociem cu Teatrelli, care îi include pe Răzvan Mazilu, Octavian Saiu, Florin Fieroiu și alții, cum ați descrie procesul de lucru?

După „Mon Cabaret Noir”, Răzvan Mazilu este deja la o a doua colaborare cu Teatrelli și am convingerea că spectacolul pe care îl pregătim în acest moment și pentru care se repetă zilnic – „Maria de Buenos Aires”, pe muzica lui Astor Piazzolla și după libretul lui Horacio Ferrer – va fi nu doar o producție-eveniment, ci va oferi publicului posibilitatea unei experiențe totale în receptarea actului artistic.

Cu Florin Fieroiu a fost un proces mai lung de convingere, râdem și acum când ne amintim că era pe patul de spital și eu încercam să-l conving să demarăm proiectul „Urban GIF Show”. Era anul trecut, când zona culturală s-a confruntat cu întârzieri mari ale plăților și Florin avea rețineri cu privire la începerea repetițiilor, pentru că cei mai mulți dintre artiștii implicați veneau din zona independentă. Și ceea ce l-a convins a fost perseverența, implicarea lor necondiționată și încrederea deplină în proiect. Într-un fel, „Urban GIF Show” a marcat cu adevărat startul procesului de transformare a acestui spațiu într-un laborator de cercetare artistică, spectacolul s-a construit la propriu pe acest tipar, utilizând o practică artistică nouă, inspirată din instrumentarul de lucru specific programelor de animație – secvențatorul, acesta devenind un instrument virtual de lucru, ca un fel de auto-programare corporală. Iar Vlaicu Golcea a creat o instalație sonoră pe 8 surse independente, care te transpune într-o altă lume. Abia așteptăm să putem relua spectacolul, atunci când normele în vigoare o vor permite.

A însemnat enorm pentru noi și faptul că, deși refuzase în ultimii ani să mai acorde interviuri, din dorința de a susține acest demers artistic, Florin Fieroiu s-a implicat total și în promovarea spectacolului ca piatră de temelie a noii direcții Teatrelli.

Un alt privilegiu a fost, desigur, întâlnirea cu criticul de teatru Octavian Saiu. Cred că e important ca publicul să redescopere bucuria dialogului pe teme culturale, pentru că acest gen de comunicare îți deschide noi universuri, te face să îți pui întrebări esențiale, dar te ajută, totodată, să găsești și răspunsuri. Iar seria aceasta de întâlniri speciale, inițiate și susținute de Octavian Saiu – „Anotimpurile dialogului despre teatru” de la Teatrelli” – a facilitat nu doar întâlnirea cu artiști și personalități de valoare, ci și cu teme extrem de actuale și complexe, care nu reflectă doar un moment anume, ci îl transcend. Și voi aminti aici ultimele dialoguri – cel din perioada carantinei, chiar de Ziua Mondială a Dansului, cu Noa Wertheim, Tobias Biancone și Jarosław Fret, dialogul dedicat lui Silviu Purcărete la 70 de ani și la 25 de ani de la premiera mondială cu „Danaidele” sau dialogul din această lună, care a reunit, pentru prima dată, liderii celor mai prestigoase și vechi structuri internaționale ale practicienilor lumii teatrale, pentru a discuta despre prezentul și viitorul artelor spectacolului. Întreaga serie este disponibilă, de altfel, pe site-ul Teatrelli, precum și pe canalele Vimeo și Youtube.

Dar comunitatea care poate fi asociată cu Teatrelli este mult mai complexă și include, într-o ordine cu totul aleatorie, artiști precum Antoaneta Cojocaru, Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Simona Dabija, Gabi Sandu, Rodica Mandache ș.m.a., dar și artiști internaționali precum Ziya Azazi sau Claudio Bettinelli care s-au lăsat convinși anul trecut să prezinte, în premieră, cel mai recent spectacol al lor – „Kismet” – ca performative lecture, astfel încât, în acest format, spectacolul s-a născut pe scena Teatrelli. Și discutăm deja cu ei și despre alte proiecte multidisciplinare create special pentru Teatrelli.

2020. Cum a fost acest an pentru Teatrelli, ce fel de soluții ați găsit pentru a vă adapta în această perioadă?

Ca pentru toată lumea a fost, probabil, cea mai dificilă încercare de până acum, pentru că ne simțim într-un fel ca meșterul Manole: construim un plan, lucrurile se schimbă a doua zi și totul trebuie regândit de la capăt. În același timp, am fost cu toții obligați să ne adaptăm unor situații noi, să învățăm din mers lucruri care au devenit peste noapte esențiale în activitatea noastră.

Am lansat anul acesta, chiar pe 15 ianuarie, o serie de lecturi performative / spectacole work in progress după texte contemporane, montate în premieră sau pentru prima dată în România, considerând acest demers firesc în ideea dezvoltării unui laborator de cercetare artistică, având în vedere că publicul are șansa de a vedea spectacolul într-un anumit stadiu „embrionar” și de a înțelege, astfel, cum se dezvoltă un spectacol. Pe de altă parte, acest gen de montare îți oferă posibilitatea de a dinamiza și diversifica repertoriul teatrului, cu un buget mic și o perioadă scurtă de pregătire – pentru că ne confruntăm cu problema de a nu avea un spațiu de repetiție și de a fi nevoiți să găsim un echilibru între spațiul dedicat repetițiilor și cel dedicat reprezentațiilor spectacolelor din repertoriu.

Am demarat această serie cu o lectură performativă după „Spațiu privat” al Elenei Vlădăreanu, în regia lui Bobi Pricop, cu Andreea Bibiri, music live performance Eduard Gabia și video live performance Dan Basu. A ieșit aproape un spectacol de sine stătător și am și acum un mare regret că nu l-am filmat, pentru că am avut convingerea la acel moment că îl vom mai relua de cel puțin câteva ori, având în vedere că a existat și o cerere mare în acest sens, însă a venit pandemia peste noi. E o greșeală pe care nu o voi mai repeta. Însă este o rețetă care a funcționat foarte bine și după ce s-a încheiat perioada de carantină, când am montat alte două spectacole pe acest format, având libertatea de a le gândi, încă din faza de concept, pentru mediul cărora le era destinat – online, respectiv outdoor. Este vorba despre „Să vorbesc cu tine” de Ana-Maria Bamberger, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, și „Nebunul” după Savatie Baștovoi, în regia și dramatizarea lui Chris Simion-Mercurian, cu Antoaneta Cojocaru și Ioana Marchidan și suportul video semnat de Bogdan Botofei și Alina Calotă – spectacol prezentat în premieră în închiderea Festivalului „Undercloud”. Sunt două spectacole pe care intenționăm să le și montăm ca producții integrale anul viitor. Și garantat vom continua această serie.

Am reușit să repetăm în sală toată vara și să scoatem o premieră în toamnă – live, așa cum nici nu am visat, în acel scurt timp în care sălile de teatru au fost deschise – este vorba despre „Dușmănie” pe un text și în regia lui Gabriel Sandu, cu Rodica Mandache, Istvan Teglas și Edith Alibec. Este o co-producție Teatrelli, cu o co-finanțare AFCN.

Pe lângă spectacolele difuzate online (însă exclusiv pe site-ul Teatrelli, nu pe pagina de Facebook – ni s-a părut un detaliu important, în primul rând din punct de vedere al calității video), am lansat și alte câteva proiecte online – o serie de recomandări venite din partea creatorilor implicați în producțiile Teatrelli, lecturi din literatura română contemporană, o expoziție online de fotografie de teatru care s-a concretizat ulterior nu doar într-o colaborare cu Galeria de artă contemporană și design Galateca, ci și cu o instalație în vitrina galeriei, în cadrul proiectului „Inside/Outside” Galateca. Colaborarea a continuat apoi și de Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), când am prezentat, în parteneriat, o instalație video derivată din spectacolul „Urban GIF Show”, dar și o nouă vitrină dedicată Cristinei Milea și proiectului ei de „Upcycling Costume Installations” – Șarlatan.

Am avut și privilegiul de a beneficia de un spațiu outdoor – Grădina cu Filme – care a funcționat zilnic de la finalul lunii iunie până la începutul lui octombrie. Este un spațiu care se identifică, din punct de vedere vizual, cu zona de street-art, prin cele două muraluri realizate de Sweet Damage Crew și Radu Pandele. Programul a inclus serii de filme tematice: de la Seara Filmului Românesc, curatoriată de Ileana Bîrsan, la Seara Filmului European și Seara Filmului de Dans, ambele organizate în parteneriat cu ambasade și institute culturale străine, o Seară a Filmului de Fashion, de documentare muzicale, dar și concerte acustice, spectacole de teatru, improvizație și stand-up, artist-talk-uri etc.

Iar în acest moment, când teatrele rămân închise și spațiile în aer liber nu mai sunt o variantă, am decis ca – pe lângă proiectele online – să beneficiem de faptul că avem sala la dispoziție exclusiv pentru repetiții, să montăm spectacolele pe care le avem programate, să facem filmări de foarte bună calitate, pe care să le putem folosi atât pentru una sau mai multe difuzări online (cu bilet), cât și pentru înscrieri la festivaluri online și offline, dar, evident, și ca filmări martor. Iar când ne vom putea relua activitatea cu public, având spectacolul gata montat și având filmarea, vom mai aloca 1-2 săptămâni pentru repetiții, în funcție de complexitatea spectacolului, și vom putea oferi publicului un repertoriu proaspăt. Evident, nu este nici pe departe o soluție ideală, dar în această situație este un timp câștigat, nu pierdut. Și în același timp cred că este o atitudine esențială pentru a menține vie zona artelor spectacolului, pentru că doar prin montări noi anumite profesii se pot manifesta artistic – și mă gândesc aici la regizori și scenografi.

NOUA GENERAȚIE. Teatrelli își propune, de asemenea, să creeze un spațiu de manifestare artistică pentru tânăra generație. Cum vedeți noua generație din teatrul și artele performative de la noi, prin ce e diferită, prin ce atrage?

Cred că este o generație cu un imens potențial în special în zona de mișcare, cu foarte mult curaj de a experimenta și cu multă creativitate. Pe de altă parte însă, fără să generalizez în vreun fel, descopăr tot mai puțini tineri actori cu voci remarcabile și cu o dicție perfectă. Și un alt aspect care mă întristează este faptul că ne-am lovit de mai multe ori de o lipsă de rigoare sau de o dedicare totală față de un proiect în care sunt implicați. Desigur, înțeleg perfect cât este de complicată situația celor mai mulți și că doar pentru a supraviețui e nevoie să alerge, la propriu, dintr-o parte în alta. Însă în ceea ce privește performanța artistică, este un lucru care dăunează fantastic, faptul că nu își permit liniștea implicării totale într-un rol pe care îl construiesc, chiar dacă este un rol mic. Și uneori astfel de lucruri se văd încă la nivel de casting. S-a întâmplat să ne întâlnim cu actori care au venit cu textele neînvățate, unde era evident că nu a existat nicio preocupare de a căuta, de a încerca diferite registre. Și, nu în ultimul rând, ne-am confruntat cu câteva situații în care un artist a sosit în ultima clipă și s-a suit pe scenă, ceea ce cred că este inadmisibil pentru un actor care își respectă cu adevărat profesia. Desigur, sunt și foarte mulți tineri artiști cu o putere și o rigoare a muncii care te impresionează, care exploatează la maximum orice șansă li se dă. Și am avut bucuria de a lucra cu astfel de oameni. Acești artiști sunt cei care îți dau puterea de a contrazice orice voci care neagă valoarea și talentul noii generații.

BUCUREȘTI. Ce este cel mai ofertant și ce este cel mai puțin ofertant pentru un spațiu cultural bucureștean, în zilele noastre? Cât de interesant este Bucureștiul din punctul de vedere al spațiilor destinate artei și culturii și ce ar fi de făcut pentru a sta mai bine la acest capitol?

Există o diversitate destul de mare în ceea ce privește oferta culturală din București – și mă gândesc acum atât la zona artelor performative, cât și la cea a artelor vizuale – evident, fără să fac însă o comparație cu Berlin sau Viena. Și există, totodată, un public interesat și o dovadă a acestui fapt sunt sălile pline de spectacol (chiar dacă, uneori, interesul este mai ridicat pentru spectacolele mai facile, care s-ar încadra mai degrabă în zona de divertisment decât în zona culturală), însă există, cu certitudine, un public pentru toate genurile. O altă experiență recentă extrem de plăcută a fost la Noaptea Albă a Galeriilor, când am trăit în trei spații diferite – atât la Galeria Creart, cât și la Galateca și în Grădina cu Filme – bucuria de a vedea oameni care se așezau și așteptau răbdători la coadă, respectând distanța impusă și toate normele în vigoare, pentru a vedea o expoziție sau alta.

La nivelul artelor spectacolului, o problemă cu care se confruntă uneori spațiile teatrale din București, spre deosebire de practicile de peste hotare sau chiar și de anumite teatre din alte orașe ale țării, este faptul că, așa cum viața de zi cu zi este trăită într-o permanentă alergare, tot așa sunt construite, uneori, și spectacolele – în grabă.

Mulți actori lucrează concomitent la mai multe proiecte și fug de la o repetiție la alta. Este evident că pentru orice artist, mai ales în perioadele acestea dificile, este greu să refuze proiecte. Însă așa cum am mai spus, imposibilitatea de a aloca timpul necesar cercetării, căutărilor, deznădejdilor și bucuriilor de a găsi cheia potrivită de abordare a unui moment sau altul, a unui rol sau altul, are ca efect faptul că anumite spectacole nu ajung niciodată la maturitatea necesară, ci par făcute „pe genunchi”, pentru a ieși cât mai repede la public. Dacă există o latură pozitivă a experienței din perioada pandemiei este faptul că am avut cu toții nu doar mai mult timp, ci și mai multe oportunități de a ne dedica acestui capitol – prin simplul fapt că am avut acces la spectacole online pe care nici nu am fi visat să le putem viziona.

Evident, ar fi ideal ca această cercetare individuală să fie dublată de workshop-uri, master-classes, performative lectures, rezidențe artistice, însă importanța acestor demersuri este ignorată uneori, deși este un capitol esențial în dezvoltarea scenei artistice a unui oraș.

Nu în ultimul rând, cred că ar mai putea fi eficientizată comunicarea între instituții de același gen, cu o agendă culturală poate mai bine coordonată. Este păcat când se suprapun, uneori, evenimente nerepetitive, în special din zona mai nișată, și când ești obligat să alegi între un eveniment sau altul.

VIENA. De-a lungul carierei dumneavoastră, ați lucrat pentru o vreme între București și Viena. Ce ați folosit cel mai mult în activitatea dumneavoastră aici din ceea ce ați deprins în capitala Austriei?

Am lucrat pentru Biroul de reprezentare al Primăriei orașului Viena însă la București, nu în capitala Austriei. Am fost des și am stat relativ mult la Viena și direct sau indirect am intrat în contact cu scena culturală de acolo – cu ceea ce înseamnă Wiener Festwochen, Impulstanz, Vienna Contemporary sau spații precum Museumsquartier. Este imposibil ca astfel de experiențe să nu te marcheze, de la faptul că te inspiră și îți deschid orizonturi, la faptul că deprinzi un mod de lucru poate ceva mai riguros. Experiența vieneză a dublat însă doar o educație timpurie în mediul germanic, pentru că am terminat școala și liceul german în Brașov și am studiat o perioadă în Germania, în Leipzig și Saarbrücken.

Am avut și oportunitatea de a mă muta și a lucra în Viena, însă am refuzat aceste oferte – nu din vreun sentiment înălțător de patriotism, ci de dragul oamenilor din jurul meu și a bucuriei imense pe care o simți în momentul în care constați că proiecte în care te implici trup și suflet, alături de alții, încep să se dezvolte frumos.

„Este esențial să se ia măsuri dedicate sectorului cultural, specifice acestuia. Nu poți include sălile de spectacol în aceeași categorie cu restaurantele sau cazinourile, pentru că funcționează după alte reguli…”

MĂSURI. Sectorul cultural, cu precădere în zona de spectacol (teatru, coregrafie etc.), a fost unul dintre cele mai afectate în această perioadă de pandemie. Ce măsuri considerați că vor trebui adoptate în următoare perioadă pentru o redresare rapidă?

Cu certitudine vor trebui regândite, cel puțin pentru o perioadă, repertoriile: de la spectacole de mai mici dimensiuni, la producții concepute special pentru a putea fi adaptate și jucate și în aer liber, fără a dăuna esteticii spectacolului, până la filmări de bună calitate, montate la indicațiile regizorilor, astfel încât să nu se „risipească” niciun moment esențial. Am convingerea că și după ce vom ieși din această pandemie, online-ul va continua să existe ca formă alternativă în zona artelor spectacolului.

Cred că este important să se încurajeze, mai mult ca oricând, colaborările între zona culturală publică și cea independentă. La nivel legislativ, este esențial să se ia măsuri dedicate sectorului cultural, specifice acestuia. Nu poți include sălile de spectacol în aceeași categorie cu restaurantele sau cazinourile, pentru că funcționează după alte reguli, publicul este altul și pot fi gândite măsuri care să permită actului artistic, de orice gen, să continue să se manifeste în condiții de siguranță.

Sectorul cultural, în acest context dificil prin care trece întreaga lume, este privit ca fiind mai degrabă neesențial. Este adevărat, nu satisface niște nevoi primare, de supraviețuire, însă pe termen lung este esențial pentru sănătatea psihică și nivelul de educație al unei populații. Și trebuie ținut cont de acest aspect atunci când se vorbește despre bugete și de finanțări.

MOTIVAȚIE. Ce vă motivează în ceea ce faceți?

Pasiunea și credința în ceea ce fac, dar și o serie de întâlniri speciale cu oameni extraordinari, care te inspiră și-ți dau curajul să crezi în continuare că munții se pot muta din loc, totuși.

„Am convingerea că și după ce vom ieși din această pandemie, online-ul va continua să existe ca formă alternativă în zona artelor spectacolului.”
Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli

Fotografii: Alex Damian, Andrei Gîndac, Cătălina Filip, Mihaela Tulea, Dragoș Toader, Vlad Eftenie