Actor (angajat la Teatrul de Comedie), scenarist, regizor, premiat național și internațional, Anghel Damian a avut un an plin și nu chiar rău.

Andrei Crăciun

Sumpe domnule Anghel Damian, ne îndreptăm, iată, către sfârșitul unui an complicat. Aș vrea să vă întreb direct: cum v-a mers în acest an? Știu că aveți succese răsunătoare în mai multe direcții artistice, așa că vă propun să le numărăm, coane Fănică.

Domnule Crăciun, mă flatați, ca de obicei. Nu știu dacă pot fi numite succese răsunătoare, le-aș numi mai degrabă întâmplări fericite. Ca să fiu succint si precis, vorbim despre un traseu internațional mai mult decât decent pentru scurtmetrajul scris și regizat de mine –  “Celed” (Festivalul de la Odense in Danemerca, sau cel de la Busan în Corea si Izmir în Turcia, la care se adaugă și o recunoaștere națională la Gopo si UCIN), vorbim, de asemenea, despre un traseu spectaculos pentru “Călătoria Fantastică a Maronei”, film de lungmetraj de animație pe care l-am scris și pe care l-a regizat Anca Damian (peste 25 de participări în festivaluri si 10 premii, dintre care aș menționa nominalizarea la Premiile Acadamiei Europene de Film) și succesul de public al sezonului al treilea din serialul  “Vlad” pe care l-am scris (împreună cu Lia Bugnar și Radu Iacoban). Au mai fost și premiere de teatru la început de an și câteva roluri în filme streamuite pe internet, îndeajuns cat să mai pot afirma că sunt actor practicant. Uitându-mă la aceste întâmplări înșirate pe hârtie (virtuală), pare un an bun. Dar cel mai important eveniment al anului rămâne faptul că suntem sănătoși și fără probleme în ceea ce privește existența (deocamdată), că probleme existențiale avem cu toții (sic!).

Anghel Damian, actorul. Dacă erați doar actor, ba chiar actor independent în acest 2020, cum ați fi scos-o la capăt? Care mai e starea de lucruri în lumea actorilor noștri independenți, pe care neîndoielnic o cunoașteți mai bine decât noi. Cum se mai descurcă ei? Nici nu joacă, nici parale nu fac, ce ne facem, Anghel?

Nu știu cum aș fi scos cămașa, dacă aș fi scos-o. Cert e că e cea mai proastă perioadă din istoria recentă pentru a fi artist freelancer. Îmi scot pălăria în fața acelor artiști liber profesioniști care au traversat această perioadă și au rămas întregi la minte. Din păcate, statul nostru a eșuat în ceea ce privește artiștii și arta lor. Teatrele sunt pe avarie, filme nu se mai finanțează și guvernul promite ajutoare de stat care nu se întâmplă. În dulcele stil clasic românesc…

Și acum una mai grea, dar inevitabilă: mai este un actor care nu mai joacă actor? Ce devine el?

Iata că ai pus întrebarea fundamentală, o adaptare în cheie modernă a celebrului “a fi sau a nu fi?”, care devine acum “ mai suntem sau nu mai suntem?”. Îndrăznesc să cred că un actor râmane un actor atâta vreme cât nu încetează să își antreneze mijloacele de expresie și să parcurgă etapele introspecției psihologice, auto-analizarea experiențelor emoționale și ale comportamentului subconștient. Condiția actorului e una pur interioară și nu cred că e validată de alte elemente exterioare. În cel mai rău caz, suntem actori fără spectatori. Dar, bineînțeles, pot fi lesne contrazis de către pragmatici.

Către țară și lume cu ce gânduri, acum în ajun de 2021? O să fie mai bine? Ne dregem după ciuma pangolinului sau, dimpotrivă, închidem prăvălia și declarăm deschise lucrările apocalipsei?

Dacă îmi permiți un haz de necaz, cred că lumea se va drege, mai puțin noi, cei de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Se promite vaccin, dar cred că următorul an îl vom petrece tot virtual. După care, dacă nu am fi în România, am avea sansa unui restart cel puțin interesant. Aflându-ne însă unde ne aflăm, rămân sceptic, cu o mică speranță că voi fi contrazis de soartă.

Ați ajuns chiar și dumneavoastră, încăt atât de tânăr, la vârsta înțelepțirii, a maturizării. Cu ochiul matur, de-acum, cum priviți în urmă la primul deceniu (deceniu și un pic) din viața dumneavoastră profesională? Se putea face mai mult și mai bine? Ce?

Domnule Crăciun, n-am regrete și nici nu îmi fac reproșuri. Vorba marelui nostru poet Hagi: “Atât s-a putut. Vremea a fost un factor important. Am avut mai multe ocazii”. A fost cât trebuia să fie și sunt împăcat (daca nu chiar fericit) cu unde și cine sunt. Ca să bifăm clișeul, sper ca următorul deceniu să fie la fel de frumos ca acesta care s-a scurs. Deceniu cu deceniu până la placa memorială.

În loc de încheiere, tradiționala întrebare: unde vă putem vedea, presupunând că totuși sunteți de văzut, chiar dacă ne aflăm într-o prelungită stare de alertă?

Ne putem vedea în fiecare seară, între orele 21:15 si 22:45, în parcul Ioanid, unde îl plimb (cu stoicism) pe cățelul Iago și în spațiile virtuale denumite Facebook și Instagram. Câteodată, mai arătăm și un spectacol online, un filmuleț, oferim un cico, o semință. Cu voie buna înainte.

Cât despre țară, vă mai întreb o dată, ca la primul nostru interviu: aveți de gând să rămâneți aici, cu noi, la România? Sau cum?

Mărturisesc sincer că, de la an, la an, răspund din ce în ce mai greu la această intrebare. Momentan, da. Până la prima oportunitate importantă. După care, puteți vedea…

CITAT
Ne putem vedea în fiecare seară, între orele 21:15 si 22:45, în parcul Ioanid, unde îl plimb (cu stoicism) pe cățelul Iago și în spațiile virtuale denumite Facebook și Instagram.
ANGHEL DAMIAN, ARTIST