Pentru unii a fi poliţist înseamnă visul din copilărie, pentru alţii o simplă profesie, iar pentru „polițiștii de carieră” vocaţie. Pentru cei din urmă, onoarea de a purta haina statului și a oferi siguranță cetățeanului înseamnă un fel de a fi. Tot ei sunt cei care devin cu ușurință remarcați, încă din primii ani în care îmbracă uniforma și aplică legea.

Cătălin Ghimpu este subofiţer la Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi și a știut încă de la vârsta de 4 ani că își dorește să devină polițist. Originar din Galați, acesta a fost detașat după terminarea Școlii de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina la Lețcani, undeva pe lângă Iași, acolo unde s-a remarcat atât la superiori, cât și la oamenii care au încercat să sfideze legea: „Deși am terminat Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina în anul 2011, din cauza contextului socio-economic de la acea vreme, respectiv criza financiară, întreaga promoție am fost amânată până în anul 2012. La sfârșitul lunii aprilie 2012, după depunerea jurământului, am fost repartizat la Inspectoratul de Poliție Județean Iași, iar la data de 01.05.2012 a fost prima mea zi de muncă în cadrul inspectoratului”.

În anul 2016 devenise polițistul care avea în tutelă o bufniță, asta după ce a salvat-o. Puiul de bufniță fusese prins între elementele de construcţie ale unei clădiri dezafectate, și salvat de Cătălin, polițistul de la rutieră care patrula.

Nu s-a temut de intimidări și a pus mereu legea pe primul loc. Cătălin Ghimpu a anunțat Direcția Generală Anticorupție de câteva ori, atunci când șoferii care încălcau legea încercau să îi ofere mită, pentru a scăpa de dosare penale. A devenit astfel unul dintre cei mai tineri și incoruptibili polițiști. În anul 2017 a fost desemnat polițistul anului, titlu pe care toți din sistem admit că l-a meritat.

Este onest și sincer cu el însuși și consideră că este un om împlinit pentru că face ceea ce a visat dintotdeauna.

În interviul de astăzi, tânărul povestește când i-a încolțit în minte și în inimă dorința de a deveni polițist: „Ceea ce am ajuns în ziua de astăzi este visul împlinit al copilului Cătălin Ghimpu și rezultatul unei întâmplări din copilărie, atunci când am fost martorul unei nedreptăți asupra unei persoane dragi mie. Astfel, deși aș fi dorit să fac ceva la acea vreme, am fost neputincios, dar mi-am promis că atunci ”când o să fiu mare”, o să vreau să mă fac polițist și cel puțin cât o să fie vorba de un caz al meu, nu o să permit ca cineva să fie nedreptățit”.

Pe mâna lui Cătălin au ajuns atât dosare care au fost rezolvate și elucidate, cât și încrederi umane. Mulți au fost cei care i-au cerut sfatul și ajutorul. Nu a învățat să refuze, cum nu a învățat să se declare înfrânt de un caz.

La doar cei 31 de ani ai săi, Cătălin Ghimpu este unul dintre cei mai respectați și eficienți angajați din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași. Lucreaza de 9 ani în sistem, iar de anul trecut este subofiţer la Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi.

Recent a primit emblema de onoare a „Ministerului Afacerilor Interne”, după ce a soluţionat cazul unor femei sechestrate, violate și constrânse să se prostitueze.

Povestea, evoluția profesională și numele lui înseamnă ceea ce unii numesc: <polițist de carieră>.

Cătălin Ghimpu și-a făcut un loc al lui acum, însă în frageda copilărie ce se visa el?

Pot să spun că ceea ce am ajuns în ziua de astăzi este visul împlinit al copilului Cătălin Ghimpu și rezultatul unei întâmplări din copilărie, atunci când am fost martorul unei nedreptăți asupra unei persoane dragi mie. Astfel, deși aș fi dorit să fac ceva la acea vreme, am fost neputincios, dar mi-am promis că atunci ”când o să fiu mare”, o să vreau să mă fac polițist și cel puțin cât o să fie vorba de un caz al meu, nu o să permit ca cineva să fie nedreptățit.

Așadar ideea de a deveni polițist mi s-a întipărit în minte de la vârsta de 4 ani.

Ce copilărie ați avut? Ce probleme erau pe atunci la copii? Dacă acum ne confruntăm cu bullying-ul, în trecut erau discrepanțe sociale. Pe vremea dumneavoastră, care nu a fost chiar așa demult, ce probleme existat între copii?

Pot să spun că am avut o copilărie normală raportată la ”vremea mea”. În lungile vacanțe de vară mă duceam la bunici, unde mă bucuram de bunătățile preparate de bunica, de poveștile bunicului și de joaca cu ceilalți copii. Raportat la vremurile actuale, pot să spun că am avut o copilărie mai fericită, departe de tehnologie și tentații, în care mă bucuram de toate lucrurile mărunte.

Cel puțin în mediul în care am copilărit eu, nu au existat discrepanțe sociale  așa cum sunt în ziua de astăzi. Deoarece copilăria mea a început imediat după perioada post-comunistă, majoritatea oamenilor erau la un nivel normal din punct de vedere financiar, cu mici excepții. Chiar dacă existau acele mici excepții în care anumiți copii erau mai bine îmbrăcați, se duceau în vacanțe sau tabere mai interesante sau aveau jucării mai scumpe, exista mult bun simț, cu unele excepții.

Legat de bullying, acesta exista și în vremea copilăriei mele dar nu la amploarea din ziua de astăzi. Mereu a fost acel cineva care a încercat să se impună prin intimidare și brutalizare ori să îi pună pe alții într-o lumină proastă.

Există cineva în familia dumneavoastră care să fi purtat uniformă? Este ceva ereditar?

În familia mea sunt mai multe rude care poartă sau au purtat uniformă, dar acest aspect nu a contribuit neapărat la alegerea pe care am făcut-o. Nu este ceva ereditar, părinții mei lucrând în alte domenii.

Unde ați făcut școala de Poliție și cum au fost acei ani

În anul 2008, în urma examenului de admitere am fost admis la Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina. După ce am fost admis au urmat 3 ani de școală destul de grei, dar frumoși.

Pentru mine personal a fost un șoc. Aveam 19 ani, abia terminasem liceul, am plecat de lângă părinți, familie, prieteni și am ajuns într-un mediu total nou pentru mine și cu oameni noi din toate colțurile țării.

Au fost trei ani grei, în acea perioadă Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina trecând printr-o tranziție între fostul sistem militarizat și noul sistem ”european”. Atât eu cât și colegii mei am făcut față cu brio greutăților întâmpinate, iar acest lucru ne-a apropiat ca și oameni.

Am trăit multe momente emoționante în această perioadă, dar nimic nu s-a comparat cu momentul în care la prima adunare pe platoul școlii, am ascultat imnul României.

Dacă nu ar fi fost poliție, ce altceva ați fi făcut?

De fapt mare parte din copilăria mea a fost marcată de prezența bunicii care mereu îmi spunea că trebuie să fac ceva pentru oameni. Și mă îndemna spre preoție. O perioada chiar m-am gândit la aceasta direcție, însă viața mi-a arătat alta cale spre a face ceva pentru oameni. Așa am ajuns sa ajut oamenii din postura de polițist.

De asemenea, în liceu am simțit gustul științelor exacte și îmi doream la un moment dat o carieră în sfera telecomunicațiilor, dar am ajuns tot la meseria de polițist.

Unde ați fost detașat și cum a fost startul în această meserie?

Deși am terminat Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina în anul 2011, din cauza contextului socio-economic de la acea vreme, respectiv criza financiară, întreaga promoție am fost amânată până în anul 2012. La sfârșitul lunii aprilie 2012, după depunerea jurământului, am fost repartizat la Inspectoratul de Poliție Județean Iași, iar la data de 01.05.2012 a fost prima mea zi de muncă în cadrul inspectoratului.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași am fost repartizat la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani, acolo unde m-am format ca polițist și am activat timp de aproximativ 8 ani.

Începutul a fost greu, având în vedere că nu cunoșteam prea multe despre județul Iași. Pot să spun că am început de la 0, dar cu ajutorul colegilor și a familiei m-am acomodat rapid și așa a început ”noua aventură”.

Nu mi-a părut rău că am ajuns din școală în mediul rural, deoarece aici se învață ABC-ul poliției. Personal recomand tuturor absolvenților de școli de poliție să urmeze același ”traseu” în carieră.

De ce polițist de investigații criminale?

Am ales să lucrez în structurile de investigații criminale deoarece, după aproape 8 ani în care am lucrat în mediul rural și am practicat majoritatea „disciplinelor” Poliției Române (investigații criminale, rutieră, ordine publică, proximitate, ocazional criminalistică) am tras concluzia că munca de investigații criminale îmi oferă unele din cele mai mari satisfacții profesionale.

A fi polițist de investigații criminale înseamnă să te confrunți mereu cu situații neprevăzute și cu spețe care nu seamănă niciodată între ele. Întodeauna va exista ceva diferit și ceva nou de învățat sau de aplicat. Fiecare situație cu care ne confruntăm are un mister aparte, iar eu mereu sunt curios să îl descopăr și să îl rezolv.

Din momentul în care primim o sesizare, ca polițiști de investigații criminale, începem să punem cap la cap toate detaliile și indiciile obținute în vederea soluționării cazului. Trăim într-o societate în care infractorii sunt din ce în ce mai inteligenți și devin din ce în ce mai buni, iar noi trebuie să fim în măsură să îi prindem, de aceea, așa cum infractorii devin din ce în ce mai ingenioși și noi trebuie să găsim tehnici noi de investigare.

Ați fost numit erou de mai multe ori. Nu vom numi o situație, ci vă lăsăm pe dumneavoastră să ne povestiți cum a fost să fiți omul potrivit la momentul potrivit.

De multe ori mi s-a întâmplat să fiu omul potrivit la momentul potrivit, dar nu m-am considerat a fi erou. Eu doar mi-am făcut meseria de polițist. Ca și situație, am să vă povestesc o întâmplare de acum aproximativ 5 ani.

În timp ce eram de serviciu și mă deplasam cu autospeciala de poliție pe DN 28 spre Lețcani, la un moment dat, după o curbă, am observat un accident. Era destul de grav, două vehicule s-au ciocnit frontal. În urma accidentului unul dintre vehicule a ajuns pe câmp. Era iarnă, prin ianuarie, afară era foarte frig și bătea vântul, iar asta accentua senzația frig. Șoseau era și ea acoperită cu polei.

Evident, am oprit imediat lângă autoturismul care a rămas pe partea carosabilă și am observat doi bărbați răniți. Unul dintre aceștia acuza dureri la nivelul claviculei, iar celălat avea răni vizibile la nivelul feței ca urmare a impactului cu bordul și geamul lateral.

Când am verificat însă și a doua mașină, cea proiectată pe câmp, am observat că șoferul era inconștient și era rănit grav. Am anunțat imediat accidentul prin dispecerat și am solicitat prezența echipajelor de salvare și descarcerare.

S-a întâmplat să treacă pe acolo o salvare care transporta un pacient către un spital din Iași, iar echipajul s-a oferit să ajute. A fost luat bărbatul din primul vehicul care prezenta leziuni la nivelul feței, iar pe cealalt l-am urcat în autospeciala de poliție pentru a se adăposti de frig.

A mai ajuns încă o salvare, care la fel ca și prima avea un pacient. Împreună cu echipajul i-am evaluat starea conducătorului din al doilea vehicul, cel de pe câmp.

Acesta era inconștient și nu răspundea la întrebările noastre.Asistenta de pe ambulanță a observat că acel bărbat pierdea mult sânge având o fractură  deschisă la picior și cel mai probabil artera femurală secționată. Era grav deci.

Îmi aduc aminte cum domna doctor sau asistent a spus că dacă nu facem ceva, la cât de frig este, acel bărbat va muri.

Descarcerarea încă nu ajunsese la fața locului, iar ușile vehiculului nu se puteau deschide pentru a  ajunge la conducătorul auto să încercăm să îi oprim sângerarea.

Era vital să îl scoatem de acolo cat mai repede. Astfel am împrumutat o rangă de fier din salvare și cu greu am reușit să desfacem portiera dreapta spate, după care cei de la salvare l-au scos cu grijă pe conducătorul auto și i-au oferit primul ajutor până la sosirea echipajelor de descarcerare, care l-au preluat și l-au transportat la spital.

Ulterior am aflat faptul că acel bărbat a supraviețuit, ceea ce mi-a oferit un sentiment aparte de împlinire și bucurie.

Cum este meseria aceasta, de polițist pentru Cătălin Ghimpu și cât timp vă ocupă?

Este mult spus faptul că am o meserie. Pentru mine munca de poliție este o pasiune și atunci când faci munca din pasiune, nu simți că depui efort. Nu am să vorbesc de timpul pe care mi-l ocupă această meserie, dar vreau să precizez faptul că pe lângă munca pe care o fac zi de zi, eu mereu sunt preocupat de pregătirea profesională continuă și de găsirea unor noi modalități de a-mi face treaba cât mai bine și mai eficient, ceea ce înseamnă mult timp și sacrificii.

Simțiți respectul oamenilor pentru că purtați uniforma statului?

Nu este ușor să fii polițist în ziua de astăzi. Din păcate, din cauza unor colegi care au comis anumite fapte care nu sunt tocmai deontologice, societatea a ajuns să  generalizeze și să ne bage pe toți în aceeași categorie.

Uneori mă simt apreciat de oamenii cu care interacționez și îi ajut, arătându-mi recunoștință și apreciere și spunându-mi că ar dori să vadă mai mulți polițiști ca mine, dar aceste cazuri sunt puține.

De multe ori, când lumea aude că sunt de la poliție și urmează să mă ocup de cazul lor, primesc priviri acide și comentarii rautăcioase, dar mergem înainte. Acest lucru nu mă demoralizează și încerc să le demonstrez acestora că poate exista și contrariul.

Ce înseamnă emblema de onoare a MAI pentru dumneavoastră?

Am fost plăcut surprins atunci când am aflat faptul că urmează să primesc această distincție. Mă simt onorat și mă motivează ca în continuare să îmi fac treaba cel puțin la fel de bine ca și până acum. Primind această distincție mă face să cred că sunt apreciat de șefi și colegi, dar totodată îmi pune pe umeri o resposnabilitate imensă, la care am încrederea că voi face față.

De asemenea, vreau să precizez faptul că deși am obținut această distincție ca urmare a rezultatelor mele profesionale, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat un efort de echipă. Rezultatele bune ale structurii din care fac parte au fost datorită implicării tuturor colegilor, fiecare aducându-și aportul la reușite.

Este România o țară sigură, dar Iașul?

România este cu siguranță mai sigură decât era acum câțiva ani. Legile ne permit acum să pedepsim mai ușor infractorii prinși. În plus și tehnica ne ajuta mult și ne permite sa aflăm în timp mai scurt cine a comis fapta. Evident, mai este de muncă, chiar mult, dar vreau să cred că suntem pe drumul cel bun pentru o Românie mai sigură. Ține de noi ca cetățeni, dar mai ales de noi ca oameni ai legii să facem țara aceasta una mai sigură.

Cât despre Iași, dacă ar fi să fac o comparație cu acum aproape 9 ani când am ajuns eu aici, aș spune că da, este mai sigur. Știu cât de multă muncă se depune pentru a fi găsiți făptașii la orice caz, chiar și la cel mai mic caz, iar cu fiecare caz rezolvat eu consider că Iașul devine mai sigur. Sunt momente când nu avem liniște zile in șir știind că avem un dosar nerezolvat. Nu ne lăsăm niciodată, iar asta cred că implicit face acest oraș și judeșț unul mai sigur. Statisticile ne arată și ele că lucrurile stau astfel.

Cum vă vedeți peste 10 ani?

Peste 10 ani mă văd făcând același lucru, dar poate cu mai multă eficiență datorită cunoștințelor acumulate în timp.

Ce sfat aveți pentru tinerii care preferă să urmeze o carieră în acest domeniu?

Să facă asta doar dacă simt că nu este doar un job. Nu este genul de meserie pe care să o faci pe principiul „luna trece, leafa merge”. Trebuie pasiune și dorință. Este genul acela de carieră pentru care vor exista nopți nedormite și pentru care să fie dispuși să facă sacrificii chiar și în plan personal.

Cât timp porți această uniformă îți asumi o responsabilitate. Una imensă. Așa că sfatul meu este să aleagă cu inima. Să prețuiască onoarea mai mult decât orice sumă de bani.

Sunt mulți cei care au ajuns să fie polițiști, au profesat și în cele din urmă și-au dat demisia și s-au reprofilat? Unde au greșit ei sau ce i-a determinat să renunțe?

Din punctul meu de vedere, cei care au fost polițiști și ulterior și-au dat demisia și s-au reprofilat, nu s-au regăsit în sistem. A fost decizia lor și le aparține. Eu personal nu aș renunța.

Cine reprezintă viitorul acestei țări?

Când mă gândesc la viitor nu mă gândesc neapărat la următorii 50 de ani. Mă gândesc inclusiv la ziua de mâine. Așa că putem spune că în acest moment viitorul țării suntem chiar noi, cei din generația mea, cei pentru care părinții noștri și bunicii au cerut schimbarea acum peste 30 de ani.

Trebuie ca sacrificiul lor să nu fie în zadar și de noi ține să schimbăm ceva în continuare. Viitorul îl reprezentăm noi toți, dar evident și copiii noștri. Dar tot de noi depinde ce valori și principii le insuflam. Daca vrem un viitor frumos, atunci trebuie să începem schimbarea cu noi și să o insuflam celor mici de acum care reprezintă un viitor pe termen lung.

Atât timp cât îi educăm frumos, ii învățăm ce înseamnă respectul pentru cel de langa tine și cât de important este să ajuți, să începi schimbarea cu tine și viitorul va arăta bine.

Ce vă vedeți făcând după ce ieșiți la pensie?

Nu vreau să mă gândesc deocamdată la această etapă din viața mea, dar sunt conștient că va veni acel moment. Nu voi renunța la poliție, nu atât timp cât voi putea oferi ceva societății și voi încerca să sprijin sistemul din exterior.