Răzvan Vârtan, absolvent al Liceului de Informatică ”Traian Lalescu” din Hunedoara este unul dintre cei 177 de elevi din țară care au reușit să obțină media zece la Bacalaureat. Tânărul a declarat, însă, că își va continua studiile în România, spre surprinderea multora, el dezvăluind că va studia fizica.
În cadrul unui interviu pentru Agerpres, Răzvan a mărturisit că a studiat constant în toţi cei patru ani de liceu, astfel că Bacalaureatul a venit „ca o trecere în revistă” a cunoştinţelor acumulate.
„Nu pot să spun că am tras tare în clasa a XII-a sau că nu am mai avut timp de altceva. Cred că m-am pregătit în toţi cei patru ani de liceu, încercând să învăţ constant. Bac-ul a venit ca o trecere în revistă a unor lucruri învăţate pe parcurs„, a afirmat Răzvan.
Membru al echipei de robotică RobotX de la liceul pe care l-a absolvit, Răzvan Vârtan a reuşit să cucerească, anul trecut, împreună cu colegii săi, medaliile de aur la concursul mondial de robotică din Mexic.
„RobotX m-a format, în primul rând, ca om. Am învăţat să lucrez într-un colectiv de oameni pasionaţi şi să muncesc mult pentru un scop important. Tot acolo am învăţat să reacţionez la stres sau presiune şi aşa am reuşit să fiu relaxat şi când a venit vorba de Bac”, a apreciat tânărul din Hunedoara, potrivit sursei citate.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, Răzvan doreşte să facă muncă de cercetare în domeniul fizicii, la o companie sau la o universitate.
Pentru studiile universitare de licenţă se va îndrepta spre Bucureşti, urmând ca pentru masterat să aleagă o experienţă în străinătate.
„Am ales să rămân în ţară pentru primul an şi probabil pentru nivelul de licenţă din mai multe motive, atât financiare, cât şi personale, deoarece îmi era destul de greu să plec în afară, anul acesta. Pentru master şi doctorat îmi doresc o experienţă în afară, dar nu vreau să rămân acolo„, a menţionat Răzvan.
În ceea ce privește viitorul României, tânărul de media 10 se declară optimist, dar, aşa cum spune, nu se aşteaptă „la o schimbare radicală”.
„Când vine vorba de România sunt optimist, chiar cred că putem progresa şi cred că în cinci ani lucrurile se vor îmbunătăţi din mai multe puncte de vedere. Totuşi, nu mă aştept la o schimbare radicală. Important este să fim cât mai mulţi oameni buni, care să ne dorim progresul şi să fim dispuşi să muncim pentru asta. Şi ar trebui să găsim un mod de a atrage înapoi profesioniştii, care acum sunt nevoiţi să lucreze în afară„, a conchis Răzvan Vîrtan.
La nivel național, în 2019, 177 de elevi au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat cu media 10.