a

Universitatea Polithenică din Bucureşti, 16 medalii de aur pentru invenţii inedite! România, pe locul trei la nivel mondial!

- - 60- 31 vizualizari

Cinci Trofee şi Diplome de excelenţă iCAN 2019, 11 Medalii de aur iCAN 2019 şi Diplome de excelenţă iCAN 2019, 4 Certificate de apreciere (individuale), precum şi 5 Medalii de aur şi Premii oferite de entităţile participante. Acestea au fost rezultatele obţinute la sfărşitul lunii august, de către Universitatea Politehnică din Bucureşti la cea de-a-IV-a ediţie a International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019, potrivit Adevărul.

România se clasează pe locul 3 în topul mondial, din punct de vedere al medaliilor câştigate prin cele 16 medalii de aur obţinute de către Universitatea din Bucureşti la „The 4th International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019”.

„The 4th International Invention Innovation Competition in Canada, iCAN 2019” , una dintre cele mai mari competiţii mondiale de inventică, a adunat la start 50 de ţări şi 415 invenţii dintre care 20 au fost aduse în concurs de către România, 11 dintre acestea aparţinând Universităţii Politehnică din Bucureşti. Din delegaţia României, alături de Universitatea Politehnică din Bucureşti au participat Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi reprezentată prin Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, URBAN-INCERC Bucureşti împreună cu Universitatea de Arhitectura şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti , Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie – INCDTP Bucureşti, iSENTINEL şi A.R.T.A. Sibiu.

Organizat de către Toronto International Society of Innovation & Advanced Skills (TISIAS), iCAN este unul dintre cele mai mari evenimente internaţionale de invenţii şi proiecte inovatoare care a reunit anul acesta forţe creative din diverse industrii, mai precis inventatori din 50 de ţări de pe mapamond, cu 415 invenţii. iCAN 2019 oferă un program complet, inclusiv afişarea şi expunerea invenţiilor, seminarii educaţionale, urmate de ceremonia de premiere a cererilor de intrare a invenţiei recunoscute. Evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă pentru ca toţi participanţii să fie recunoscuţi pentru creativitate prin invenţiile lor şi să introducă produsele inovatoare pe piaţa canadiană, dar şi pe alte pieţe ale lumii.

Reprezentanţii UPB în Canada au fost : Prof.univ.habil.dr.ing.ec. Augustin Semenescu- lider grup UPB alături de Prof.univ.habil.dr.ing. Lucian Petre Seiciu, Prof.asoc.dr.ing. Ruxandra VIDU (şi Prof. dr. la UC Davis, CA, USA, membru al Academiei Naţionale a Inventatorilor din Statele Unite), Dr. ing. Ileana Mariana MATEŞ. Printre cele 50 de ţări participante putem enumera: Canada, SUA, China, Germania, Franţa, Austria, Turcia, Elveţia, Croaţia, Hong Kong, România etc.

Care au fost invențiile premiate în cadrul acestui eveniment, află aici!

60 recommended
31 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »