a

Camelia Șucu, după o carieră de 25 de ani: ”Nu am simțit niciodată că este mai greu sau mai ușor să fii antreprenoare într-o lume a bărbaților”

- - 67- 96 vizualizari

Camelia Șucu este, fără doar și poate, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din România, având o carieră de peste 25 de ani, însă nu plănuiește să se retragă, ci mai degrabă să rămână la fel de implicată în lumea business-ului.

În cadrul unui eveniment, Camelia Șucu, care deține companiile ClassIN, Piața de Gros (Abundia) și Iconic Food&Wine. ClassIN, a precizat că plănuiește să rămână implicată în afaceri.

„Nu am simțit niciodată că este mai greu sau mai ușor să fii antreprenoare.(….) Facem echipă și pornim la muncă pentru că vrem să iasă ceva din aceea idee. Ce îi caracterizează pe foarte mulți antreprenori este că sunt foarte curajoși și optimiști, ei văd o reușită acolo unde alții văd probleme. Noi, antreprenorii, știm să lucrăm cu oamenii. Aici ar fi o mică diferență, femeile sunt mai empatice și avem o inteligență emoțională puțin mai dezvoltată decât bărbații, dar observ că și ei încep să ne ajungă din urmă. (…) Am reușit să îmi fac o echipă bazată pe valori: să vii la muncă fericit”, a spus Camelia Șucu, în cadrul evenimentului Forbes CEE Forum, potrivit forbes.ro.

Deși acum acordă mai multă atenție familiei, Camelia Șucu susține că va rămâne mult timp implicată în afacerile sale. „Nu mă văd deocamdată nici măcar încetinind ritmul. Nu mă lasa nici fetele, nici nepoții. Deși petrecem mult timp, venirea lor mi-a dat o altă valoare de a contabiliza timpul petrecut cu familia. Fetele sunt și ele antreprenoare și au vrut să încerce singure propriile idei, să greșească și să învețe. Cu siguranță, la un moment dat, vom face ceva în jurul unei idei lucruri împreună. Mi-a plăcut să le las să crească, ajutându-le foarte puțin. Acum au ajuns la nivelul în care vin singure să ceară sfaturi. Noi suntem prima generație de antreprenori (…) Eu sunt pentru mai multe forțe, pentru că ajută la dezvoltarea business-ului. La mine Ioana este cea care s-a implicat într-unul dintre business-uri, pe lângă cel propriu al său. Dar întotdeauna am avut și oameni din afară, pentru că ai nevoie și de alte specializări când vrei să scalezi, să crești”, a mai spus Camelia Șucu.

Camelia Șucu deține companiile ClassIN, Piața de Gros (Abundia) și Iconic Food&Wine. ClassIN, cel mai important distribuitor de piese de mobilier high-end și de servicii integrate de design, cu un portofoliu de peste 600 de branduri de top, dintre care Natuzzi, Edra, Porada și Flos, în exclusivitate, activează pe un segment de piață descoperit și dezvoltat de Camelia Șucu.

67 recommended
96 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »