Un interviu despre drumul plin de căutări al unei tinere remarcabile artiste: Eliza Păuna.

Andrei Crăciun

Drum. Eliza Păuna, actriță. De unde vine Eliza și unde vrea ea să se îndrepte? Să privim un pic în urmă către devenirea sa. Cum s-a format actrița de astăzi?

Iată, când mi-ai scris prima oară și mi-ai trimis întrebările îți răspunsesem că îmi voi face temele repede. Cred că a trecut o lună de zile de atunci și eu sunt încă la prima întrebare. Cam atât de greu îmi pote fi să vorbesc despre mine.
Nu mai știu cum a început totul, dar a început cu obsesia de sine. Poate pe la 12,13 ani am început să mă observ și să o fac cu insistență. Îmi observam reacțiile, gesturie și cum beam apă. Totul pare că a început cu mine. Diferitele ocazii de a mă manifesta în public (mergeam la cor, participam la emisiuni TV sau spectacolele și alte evenimente școlare) îmi amintesc de plăcerea enormă pe care o aveam de a mă manifesta în fața unui public și că nu voiam să mă mai dau jos de pe scenă. Asta e o capcană plăcută, asta cu dragostea de sine pe scenă. Drumul meu e definit mai mult de neîncrederi și întrebări care te fac să-ți pierzi timpul (oare să fac teatru sau să nu fac? Evident că numai asta am făcut!), întrebări care cer introspecții dure și care sunt și o manifestare a lipsei de validare exterioară probabil. Dar eu cu asta îmi ocup cea mai mare parte din timp, din păcate. Poate a venit timpul să schimb și asta.

În această gălăgie de întrebări și proiecții inutile am reușit din când în când să-mi găsesc vocea, credințele proprii și să scap și de propriile manierisme. Asta mi-a facilitat întâlnirea cu regizori și cîteva roluri în teatru, roluri care m-au făcut să respir aerul curat din preajma mea. M-am întâlnit cu Andrei Șerban la Ateliere, cu Alexandru Dabija în Două Loturi la TNB, cu Neil LaBute la FITS, cu Andrea Gavriliu în La ordin, Fuhrer! la Teatrul Evreiesc. Pe lângă actorie (am avut-o profesor pe d-na Sanda Manu, pe d-na Mirela Gorea, pe d-na Dana Voicu, ele sunt cele care au dat sens întîlnirii mele cu teatrul) am studiat și teatrul de păpuși, arta animației. Nu am separat una de cealaltă (actoria de teatrul de păpuși), iar curiozitatea mea pentru arta plastică în mișcare a rămas la fel de nepotolită. Este un tip de spectacol care poate vorbi foare bine despre fragilitatea umană. Drept urmare mă ocup și de asta. Dar umblu încet și cu atenție aici, lucrurile sunt fragile. Nu știu cum a fost posibil, de exemplu, ca teatrul de animație să ajungă un fel de cenușăreasă a teatrului îmbrăcată în kitsch și să stagneze în asta. Da, am văzut spectacole pentru copii de nesuporat. Deci reperele bune pentru acest tip de spectacol nu sunt multe (dar ele sunt!), iar asta încetinește poate căutările. Îmi pun des intrebarea dacă teatrul de păpuși mai este actual pentru copiii din ziua și ăsta este un punct de plecare. În prezent mă pregătesc să fac două spectacole pentru copii. Aș vrea să mă îndrept către liniștea artistului care nu trăiește din proiecții și către liniștea unor decizii mai asumate.

Spectacole? Unde să vină publicul spectator să o vadă pe Eliza, apetitul odată deschis de citirea interviului?

Veniți la Fata din casa vagon la Teatrul de Artă, un spectacol realizat de mine împreună cu Lorena Zăbrăuțanu după un roman al Anei Maria Sandu, veniți la TNB la Două Loturi regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul Evreiesc La ordin, Fuhrer!, regizat de Mihai Măniuțiu și coregrafiat de Andrea Gavriliu, veniți cu copiii Teatrul Ion Creangă la Pe mărimea mea regizat de Andrea Buzzetti, Cristina Giurgea, coregrafiat de Andra Burcă.

Video. Carieră internațională, filme de cinema, seriale de televiziune – cum stăm cu consacrarea în lumea video?

Perioada mea de glorie în film a început în UNATC și tot acolo s-a și stins. Am jucat doar în filme de scurt-metraj ale studenților. Habar nu am de ce nu s-au întâmplat mai multe după. Pot să presupun. Dar o să dau iar vina pe mine.

Țara. Ce relație are Eliza cu țara noastră? Se simte bine aici, îi place, vrea să emigreze și să nu mai audă niciodată de noi?

Nu mă simt tot timpul bine aici, dar nici nu cred că m-aș simți mai bine în altă parte. Dacă aș pleca aș duce în bagaj probleme în plus.

Perspectivă. Cum vezi tu viitorul României?

Îmi pare că ne îndreptăm către o clasă politică nouă, dar asta se va întâmpla într-un viitor destul de îndepărtat. Cât despre noi, votanții, rămânem ai lui Caragiale. E modul meu pesimist și trist-înțelegător de a privi România.

Idoli. Are Eliza idoli? Către cine se îndreaptă privirile admirative ale actriței? Aidoma cui voia să fie atunci când era mică?

Proiecțiile mele de-atunci nu mai au relevanță pentru mine decât că Eliza de atunci își dorea o lume liniștită, ceea ce îmi doresc și acum. Nu am idoli, dar îmi admir foarte mult colegii de generație deștepți, sclipitori, mai liberi în a face greșeli decât mine.

Tineret. Ce tineri ne recomandați din lumea noastră artistică, să-i promovăm în site-ul nostru, să vadă cetățeanul că nu mai avem noi actorii de altădată, dar îi avem pe cei de acum, ceea ce nu e tocmai puțin lucru. Cuvânt de încheiere, povață pentru cei care vin din urmă, de ce nu? Mulțumesc.

Am o grămadă de colegi care ar trebui promovați, de exemplu Tudor Morar, Ștefan Pavel, Tiberiu Enache, Ștefan Craiu, Ionuț Toader, Vlad Nemeș și uite că am scris numai băieți. Să-și iubească partenerii de scenă. Și în spectacol și în repetiții.Și eu îți mulțumesc!

Îmi pare că ne îndreptăm către o clasă politică nouă, dar asta se va întâmpla într-un viitor destul de îndepărtat. Cât despre noi, votanții, rămânem ai lui Caragiale. E modul meu pesimist și trist-înțelegător de a privi România.
Eliza Păuna, actriță