“România se îndreaptă înspre bine, dar cu pași mărunți. Mulți dintre ei au început să strige în gura mare ce îi deranjează. Vocile sunt ușor ușor auzite. Trebuie spuse mai răspicat și într-un număr mult mai mare. Noua generație a avut accesul mai mult la educație și la călătorit în alte țări să poată vedea alte culturi și altă evoluție. Mulți o aduc aici și încearcă să schimbe ceva. Ușor, ușor ajungem acolo. Eu cred asta. Dar ai nevoie de timp. Sincer, mi-ar plăcea un stat care să ajute tinerii antreprenori, așa cum toți își doresc. E ca în poezia Elenei Farago -Gândăcelul  “de ce m-ai strâns în pumnul tău? (…) tu nu știi oare/ că-s mic și eu și că mă doare?”. Tot timpul am avut poezia asta în cap. Așa e și cu statul. Oricât de mic ești, te strivește de tot. Îmi place să călătoresc, dar tot aici vreau să trăiesc”, este declarația unei tinere antreprenoare, dacă e să ne luăm după cifre, iubitoare de frumos dacă ne raportăm la ce spun cunoscuții ei.

Al doilea ei prenume este al unei mari împărătese ale ortodoxiei, dar ea se descrie ca fiind un om simplu construit după un amalgam de stări. Se numește Alina Elena Murariu și până să ajungă să se stabilească în București a fost studentă în Iași, apoi și-a încercat dezvoltarea personală în Cluj. Pentru ea, aceste perioade au fost de tranzit.

Brâncuşi a spus: ”Gata! Sunt bătrân! Materia aceasta e prea tare pentru mine… Dar nu renunţ… Voi lucra în tei. Lemnul se sculptează uşor, pentru că seamănă cu omul. Are sufletul cald… Şi n-are viaţă lungă… Avea dreptate Alexandru Graur. Sunt un începător… (Îşi priveşte lucrările.) Am semnat un început de lume…”

Am ales să citez gândurile marelui sculptor tocmai pentru a vă introduce în povestea invitatei mele de astăzi.

I WOOD BE – Afacerea din lemn a unei tinere care oferă o nouă viață la un copac, iar înlocuirea hârtiilor de la agende se face prin donație pentru copiii din centrele de plasament.

Alina lucrează cu lemnul și oferă amintiri clienților săi, dar, totodată plantează și un copac. A ajuns să aibă propriu business dintr-un dialog sincer cu ea însăși. Și-a dat seama că ar fi încorsetată de un job care necesită un anumit program și doar 21 zile de concediu, astfel încât a îndrăznit. A avut susținerea familiei, căreia îi întoarce mulțumiri cu fiecare ocazie, dar poate cel mai important, a urmat un semn, un fir, care a dus-o către ceva măret, spun eu.

Luna decembrie și luna martie se lucrează zi lumină la I WOOD BE pentru a aduce un zâmbet larg pe fața tuturor celor care comandă lucruri din atelierul Alinei, moldoveanca din Pașcani îndrăgostită de călătorii.

Cine este Alina Elena Murariu?

Grea întrebare. Un amestec de sentimente, stări, emoții, dorințe. Energie prea multă adunată într-un singur corp, curiozitate, încercare de mai mult și mai ales dorință multă de evoluție.

Ce se visa tânăra Alina în copilărie?

În prima faza doctor, prin clasa a IV-a. Există și o filmare în care spuneam asta. Probabil de atunci știam că trebuie făcut ceva în sensul asta, în medicină. Apoi m-am reprofilat și am ales o pensiune. Voiam pensiunea mea pe munte.

Ce facultate ați urmat și de ce ați ales-o?

Geografia. Eram prea bulversată atunci și nu m-am îndrumat sau nu am avut îndrumarea necesară. Fiind o iubitoare de călătorii am ales geografia.

Rând pe rând: ce reprezintă Pașcani , Iași, Cluj și Bucureșți pentru dumneavoastă?

Mama, facultate, tranzit și bani.

Cum a luat naștere ideea de a vă face propria afacere?

Dorința de a nu munci pe minimul pe economie și a-mi crea ceva al meu. Plus că îmi plac lucrurile complicate. M-aș plictisi de același job și nu concep să am doar 21 de zile libere. Ni s-a dat o libertate de care trebuie să profităm, iar eu am avut “norocul” de a mă bucura de ea (libertatea).

De ce lemn?

Pentru că poate fi reciclat, pentru că este viu, pentru că este natural. M-am săturat de plastic sau artificial. Pentru că la I WOOD BE dintr-un produs vândut se naște un copac. Pentru că miroase, că îți face pielea de găina, pentru că poți construi orice din el. Îl modelezi ca pe propria viața. Tot ce trebuie să faci este să foloseșți produsele și materialele de calitate. Mulți nu o fac! Pentru că se simte mâna muncită și praful din gât (sau ar trebui să se simtă). Tot timpul m-am simțit mai mult decât o femeie. Există și o parte masculină.

De ce I WOOD BE?

Conexiunea umană cu lemnul. Conexiunea mea cu lemnul. Lemnul este viu și devin vie odată cu el.

Cum a pornit tot business-ul? Ce sumă ați investit la început?

De la nevoia de un semn, un semn de carte. De la un semn de la viața. Cu toții căutăm sensul. Prima dată am investit 13 lei, apoi tot ce câștigam sau câștig îi reinvestesc. Nu am avut alte ajutoare sau alte surse. Dar cred că ar trebui să mă gândesc la un investitor, la niște asociați sau fonduri. Vreau să cresc!

Cu ce frici a trebuit să luptați și să le învingeți?

Statul și concurența!

Dacă ați da timpul înapoi ce ați schimba la dumneavoastră, la itinirariul parcurs până acum?

Poate că aș fi investi mai mult timp în atelier și în mine personal.

Ce perioadă din an este cea mai aglomerată în atelierul dumneavoastră și de ce?

Mărțișorul și Crăciunul. Pentru că lumea încă mai caută cadouri unicate și altceva. Suntem saturați de kitch-uri și lucruri artificiale.

Câți oameni lucrează cu dumneavoastră?

Am persoane cu care colaborez, nu am niciun angajat. Urmează.

Care sunt clienții dumneavoastră în speță?

În afara târgurilor, firme. Firme care vor să ofere clienților produse mai calitative, mai eco, cu un concept diferit. I WOOD BE nu oferă doar produse, oferă o nouă viața la un copac împreuna cu Fundația Carpathia Conservation, iar înlocuirea hârtiilor de la agende se face prin donație pentru copiii din centrele de plasament. Ajungem Mari. Și nu vreau să mă opresc aici. Eu cred că atunci când ai ceva oricât de mic, trebuie să dai mai departe, pentru că doar ajutându-ne reciproc putem deveni mai buni. Însă știu că produsele mele nu sunt pentru toată lumea și am ales acest lucru.

Ce sfat ați avea pentru un tânăr care termină acum facultatea și nu știe încotro să o ia?

Să își ia o pauză în primul rând. Să se ducă undeva singuri, poate într-o călătorie și să se caute puțin pe ei. Apoi i se v-a schimba toată percepția despre lume. Își găsește o pasiune sau măcar un job care să îi placă cu adevărat. E mai bine să “pierzi” puțin timp până îți dai seama decât să pierzi o viață întreagă făcând ceea ce nu-ți place.

Ce motto are Alina Muraru?

Choose life and I WOOD BE

Completați propoziția, sau chiar faceți o compunere: “Mama a fost cea care…”

În ciuda celor trăite, mi-a arătat zâmbetul. M-a învățat că poți trece peste orice, că nu poți rămâne prins într-o “capcană” pentru tot restul vieții și că lucrurile sunt niște banale lucruri. Chiar mi-a arătat mult zâmbet și asta s-a transmis și la mine. Cred că este cel mai important lucru. Să știi să zâmbeșți tot timpul, iar dacă ai oameni sau situații care nu te mai fac să zâmbeșți, este timpul să faci schimbări. Fără teamă. Și în continuare văd la ea că evoluează, că vrea mai mult de la ea, că lucrează la personalitatea ei să fie mai bună și mai calmă, să accepte și alte puncte de vedere nu doar pe cele cu care a crescut. E mare lucru ca la vârstă ei să fie într-o continuă evoluție, atât spirituală cât și profesională. Și este cea care nu a zis niciodată nu. M-a lăsat să încerc, chiar dacă nu era convinsă. Și nu a fost… este! Proud of her!

Un sfat pentru cititori?

Vrei să faci ceva pentru tine, trebuie să ai răbdare și mulți nervi. Vrei să te cunoșți, călătorește! Vrei să ai prieteni adevărați, fii sincer și vezi cu câți mai rămâi. Vrei să trăieșți? Respiră și iubește! Vrei să ai curaj pentru orice în viața, învață să te cunoșți, apoi încerca să îți depășeșți limitele. Nu ai cu ce greși. Pe lângă moarte și bolile incurabile totul poate fi “reparat” și înlocuibil

Ce ar reprezenta în viziunea dumneavoastră Viitorul României?

Oameni care vor să devină mai buni, mai sinceri, mai iubibili. România se îndreaptă înspre bine, dar cu pași mărunți. Mulți dintre ei au început să strige în gura mare ce îi deranjează. Vocile sunt ușor ușor auzite. Trebuie spuse mai răspicat și într-un număr mult mai mare. Noua generație a avut accesul mai mult la educație și la călătorit în alte țări să poată vedea alte culturi și altă evoluție. Mulți o aduc aici și încearcă să schimbe ceva. Ușor ușor ajungem acolo. Eu cred asta. Dar ai nevoie de timp. Sincer, mi-ar plăcea un stat care să ajute tinerii antreprenori, așa cum toți își doresc. E ca în poezia Elenei Farago -Gândăcelul  “de ce m-ai strâns în pumnul tău? (…) tu nu știi oare/ că-s mic și eu și că mă doare?”. Tot timpul am avut poezia asta în cap. Așa e și cu statul. Oricât de mic ești, te strivește de tot. Îmi place să călătoresc, dar tot aici vreau să trăiesc.