a

Povestea singurului producător român licențiat Disney: “Ne-am dorit cu îndârjire să arătăm lumii că și în România se poate construi din nimic și se poate munci cu pasiune!”

- - 99- 850 vizualizari

Când apare un copil într-o familie, mulți părinți se dau peste cap pentru a găsi cele mai bune produse de îmbrăcăminte pentru cei mici. Nu toate minunile vin pe lume cu o greutate ideală. Există și copii prematuri, dar și copilași bolfoși. În majoritatea maternităților din România, în ultimii ani, cei mici sunt îmbrăcați cu hăinuțe de la un producător român, haine donate de companie.

Astăzi întrăm în culisele succesului singurului producător roman licențiat Disney. Acesta creează hăinuțe pentru copii de la 0 luni la 14 ani, bune de purtat două generații.Sunt printre primii producători români postdecembrişti de îmbrăcăminte pentru copii, având la bază experienţa de peste 25 de ani în confecţii textile a fondatorilor companiei. De la crearea sa în 2007, brandul a devenit sinonim cu calitatea şi s-a făcut îndrăgit printre mămici pentru textura materialelor şi rezistenţa cusăturilor, unicitatea imprimeurilor şi grija cu care este lucrat fiecare produs în parte. Nu întâmplător, mămicile spun despre hăinuţele lor că sunt bune de purtat cel puţin două generaţii de copii.În 2015 devenea primul producător român licenţiat Disney. O recunoaştere a know how-ului acumulat în toţi anii de dinainte, a exigenţei în materie de calitate şi un motiv suplimentar de mândrie.De-a lungul timpului, au făcut numeroase donaţii maternităţilor şi mamelor aflate în dificultate şi au susţinut evenimente caritabile. Din 2019, sunt parteneri oficial a fundaţiei Salvaţi Copiii România.“Punem dragoste în fiecare hăinuţă, iar fiecare hainuţă este creată să le ofere micuţilor bucurie şi confort. Ne selectăm cu grijă materialele din care ies body-uri, sapolete, pantalonaşi, tricouri, rochiţe şi câte şi mai câte, pentru a alege doar bumbacul fin, cel care devine aproape una cu pielea, lăsând-o totuşi să respire în voie. Şi spunem poveşti cu fiecare imprimeu, poveşti trainice, nemuritoare, menite să rămână acolo indiferent de câtă apă trece peste ele. Şi tot cu grijă coasem piesă cu piesă, iar din răbdarea noastră ies hăinuţe care rezistă îndelung bucuriilor copilăriei. Şi facem toate astea în România. Cu drag, pentru toate mămicile grijulii ca tine”, spun fondatorii.

Cum a luat naștere business-ul?

Brandul “Nan by DaninaLine” s-a născut născut în 2007 din dragoste de copii și din dorința de a produce românește pe o piață prea plină de produse de import. Numele său are origini latine și semnificații aparte. “Nan” înseamnă “nou”, deopotrivă nou început și nou-născut.

Am crescut frumos datorită entuziasmului și implicării celor care au crezut în noi. Am pornit cu oameni puțini, dar ambițioși și buni. Drumul nu a fost ușor, însă ne-am dorit cu îndârjire să arătăm lumii că și în România se poate. Se poate construi din nimic, se poate munci cu pasiune, se poate oferi calitate fără compromisuri. Și căutăm să demonstrăm asta în fiecare zi și cu fiecare produs de copii care iese de pe linia de producție.

Ne place să-i răsfățăm pe cei mici cu hăinuțe foarte confortabile, moi și catifelate, haioase și grozav de rezistente. Lor le dăruim toată priceperea și munca noastră, iar de la ei ne dorim cel mai mult un zâmbet.

Suntem mândri. Mândri că producem în România, pentru România și cu forță de muncă din România. Și vrem să insuflăm această mândrie fiecărei mămici care alege produsele Nan by DaninaLine și fiecărui copil care le poartă. Nimic nu ne este pe lume mai drag decât mulțumirea din zambetele lor, pentru că zambetele lor ne fac să mergem mai departe.

Sunteți un om credincios?

Da, aş zice că sunt un om credincios. Cred în acea sursă fenomenală de putere, inteligenţă absolută şi mărinimie nemărginită, care ia diverse forme şi nume. Pentru mine e Dumnezeu, pentru alţii poartă poate alt nume, însă esenţa sa este aceeaşi oriunde în lume, la orice popor şi în orice cultură.

Care este cel mai mare compliment pe care l-ați primit în anii în care ați creat pentru copii haine?

Sunt 13 ani de când am lansat prima noastră linie de hăinuţe pentru copii. Şi în toţi anii aceştia, indiferent cât de greu ne-a fost, cât de mari s-au arătat provocările pe care trebuia să le depăşim, cei care ne-au făcut să mergem înainte au fost mămicile, bunicile şi toţi clienţii care ne-au cumpărat şi apreciat pentru calitatea, grija şi dragostea pe care le punem în fiecare produs. Când primeşti mesaje de genul: „Ne-am crescut copiii în hăinuţele de la dumneavoastră”, ştii că tot efortul făcut zi de zi merită pe deplin. Genul acesta de reacţii ne hrănesc  entuziasmul şi ne dau imboldul de a rămâne pe o piaţă extrem de concurenţială şi de a fi mai buni. Primim aproape zilnic astfel de mesaje, iar ele sunt satisfacţia noastră supremă. Ca să nu mai vorbim de câtă bucurie ne aduc fotografiile trimise de mămici cu copiii lor purtându-ne creaţiile.

Dacă nu era să fie industria textilă, în ce alt domeniu ați fi făcut o carieră?

Pasiunea mea pentru industria textilă, şi mai ales pentru crearea hăinuţelor pentru copii, cred că e cumva înscrisă în codul meu genetic. Aş zice că e un fel de moştenire de la mama mea, alături de care am fondat, în 2007, brandul NAN by Danina, devenit acum byDanina. Mi-e greu să spun ce aş fi ales să fac dacă nu ar fi existat byDanina. Mai mult ca sigur însă mi-aş fi folosit creativitatea în domenii care pe asta sunt fundamentate, poate fotografie, poate dans.

Din ce punct de vedere reprezintă copiii Viitorul?

Sunt mamă a doi copii, lucrez pentru copii. Nu pot vedea lumea fără ei şi cred că o naţie care nu are grijă de copii, nu are grijă de însuşi viitorul său. Ei sunt cei către care să transferăm neîncetat curajul, onestitatea, libertatea, corectitudinea, responsabilitatea, bunătatea, iubirea şi toate valorile care stau la baza unui viitor mai bun. Ei pot fi purtătorii acestor valori şi cei care au şansa de a schimba ziua de mâine, indiferent cât de tulbure ni se arată cea de azi.

Ce îi lipsește omului de rând să fie fericit?

Aş zice cunoaşterea şi iubirea – iubirea de sine şi iubirea pentru ceilalţi. Viaţa e aridă fără acestea două şi lipsa lor aduce mari dezechilibre. Indiferent cât de multe sau puţine lucruri materiale posezi, fără cele două nu poţi trăi bucuria completă.

Ce motto aveți în viață?

Chiar şi cele mai negre nopţi au un sfârşit, iar soarele va răsări mereu.

99 recommended
850 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Teona Gherasim


Bookmark?Remove?

Sabin Costea, născut în Iași, școlit în Franța și om de carieră în managementul hotelier european: „Mă voi întoarce când mă voi simţi pregătit! Aș investi în educație!”

-

Într-o lume plină de alegeri, posibilități și compromisuri, câștigătorii sunt cei care pot lua deciziile care să îi conducă în cea mai bună direcţie . Planurile de viitor și luarea unei hotărâri, cum ar fi alegerea unei cariere presupun căutarea unei universit... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Gabriela Soica, despre locul unde designerii vestimentari transformă deșeurile în resurse: ”Respectul pentru Natură reprezintă cea mai bună sursă de inspirație!”

-

Deșeurile pot fi transformate în resurse”, așa și-au spus  Gabriela Stoica și membrii Asociației Mai Bine atunci când au inițiat un proiect 100 % ieșean. REDU, în cadrul căreia Gabriela este director de creație, s-a dezvoltat în urmă cu câțiva ani sub forma un... Mai mult »