a

Confesiunile lui Vladimir Purdel, actorul principal în filmul de debut al lui Pavel Bartoș „Romanian Tradition”: Dacă nu aș fi făcut teatru, aș fi fost foarte trist și nefericit! 

- - 116- 240 vizualizari

Vladimir Purdel ridică pulsul și dinamica unei Românii frumoase și vii în zona artei încă din 2012, în urma absolvirii în București a UNATC-ului. Este angajat în momentul prezent la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, iar frumusețea meseriei pe care o practică din suflet constă în a emoționa și a se emoționa atunci când îmbracă hainele unui nou personaj și-l interpretează cu profesionalism și măiestrie pe veșnicile scânduri ale scenei sau pe platoruile de filmare.  

A primit primul său rol principal în filmul de debut al lui Pavel Bartoș, Romanian Tradition, o comedie lansată în 2019 la TIFFa îmbrățișat cu mândrie titlul de Cel mai bun rol principal masculin”, pentru rolurile Marvin și Stu, din spectacolul California Suite”, în regia lui Tudor Luncanu, care l-a motivat  în continuare să își arate talentele actoricești în Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Act, Teatrul Excelsior, Godot Cafe Teatru, Teatrul Anton Pann”.  

Este un tânăr de 30 de ani ce își are originea în Alexandria, un oraș cu un spectru nu foarte larg de dezvoltaredar de care va fi legat sufletește permanent. Tocmai din acest motiv a considerat că e imperios necesar să inițieze alături de alți oameni faini Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis, ocupând și acum funcția de director al Departamentului Tehnic după ani buni de când funcționează. A plantat semințe care dau roade an de an și cresc sub ochii lui și a celorlalți fondatori. Este locul unde a crescut, trecând de mult peste ideea de spațiu fizic, ajungând să fie perceput ca o emoție.  

Își valorifică energia și în proiecte ce țin de organizarea sau prezentarea unor evenimente, improvizație, traininguri, iar cel mai nou “copil” al său născut în pandemie este un mix frumos între poezia contemporană și muzica electronică cu adieri de chitară electronică și poartă numele Electric Poetry. 

Fiecare proiect pe care îl încep trezește o strălucire aparte în mine, un foc de artificii. Ard diferit de la proiect la proiect, uneori sunt foc de munte, alteori e foc de sobă, la bunici, uneori e un foc de mare, într-o noapte de vară caldă.  

Dacă ar fi să ne uităm la devenirea lui Vladimir, sunt convinsă că alegerile pe care le-a făcut în viață sunt unele ce l-au influențat în mod decisiv, l-au modelat pe perioada adolescenței și au avut impact asupra identității și formării sale. Să-l cunoaștem! 

Cine este Vladimir Purdel? Cum ar suna o scurtă autodescriere în câteva idei? 

Vladimir Purdel este un tânăr de 30 de ani, născut și crescut în Alexandria. La 18 ani s-a mutat la București pentru a-și urma visul, să devină actor, așa că a absolvit UNATC-ul în 2012. Profesează în continuare ca actor, e angajat la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Și nu știe de ce vorbește despre el la persoana a III-a!:)  

Sunt un om vesel, pozitiv, energic și curios. Pe lângă actorie, în prezent mai profesez și ca trainer, improvizator, prezentator, organizator de evenimente. Iar cel mai recent proiect, născut în pandemie, se numește Electric Poetry și vă invit să dați o căutare pe facebook sau instagram pentru a afla mai multe despre această poveste frumoasă.  

De când este legat numele tău de scândura scenei? Povestește-ne un pic despre traseul tău profesional. 

 Totul a început când aveam 15 ani. Până la vârsta asta făcusem baschet, asta era principala mea activitate și pasiune. Cam pe atunci aveam  înțeleg că fizicul nu mă ajuta pentru a putea face baschet de performanță, așa că aveam nevoie de o reconfigurare.  

Soră-mea a insistat ca ai mei să mă ducă la teatru. Cum în Alexandria nu exista teatru, am ajuns la Odeon în București la un spectacol, iar de unde abia așteptam să se termine înainte de începerea spectacolului, la final am fost complet fascinat și mi-am zis că asta vreau să încerc să fac cu timpul meu. Așa am ajuns la audiție pentru trupa de teatru a liceului, TETA, și așa a început totul. De acolo, trupa Teta a devenit Asociația Teta, iar la un an după a luat naștere Festivalul Ideo Ideis și de acolo mi-a venit gândul că pot transforma pasiunea în meserie și lucrurile și-au urmat cursul firesc.  

Apoi, în anul 2 am simțit trecerea la profesioniști, ca să zic așa, am avut prima colaborare la Teatrul Bulandra, și de atunci, mă bucur de fiecare nou proiect ca atunci când aveam 16 ani și pășeam pentru prima dată pe o scenă. 

Scena este a doua ta casă? 

Da. Uneori, teatrul devine, la propriu, prima casă, pentru că atunci când sunt la repetiții la Vâlcea, acolo locuim în teatru, deasupra cabinelor, foarte aproape de scenă. La figurat, este locul unde mă simt acasă, sigur pe mine, protejat, iubit. Copilul teatrului!  

Care este momentul cel mai strălucit din cariera ta? Dar, provocarea cea mai mare….? 

 E greu  spun care e cel mai strălucit. Fiecare proiect pe care îl încep trezește o strălucire aparte în mine, un foc de artificii. Ard diferit de la proiect la proiect, uneori sunt foc de munte, alteori e foc de sobă, la bunici, uneori e un foc de mare, într-o noapte de vară caldă 

Fiecare eveniment sau întâlnire contează și mă formează în continuare. Cred că aici este și principala provocare pentru mine, să încerc să mă păstrez proaspăt și curios tot timpul, să încerc să mă bucur de fiecare moment, de fiecare experiență. Să nu încetez să ard pentru lucrurile în care cred.  

Vreau  cred că meseria asta e mai mult maraton decât sprint, iar cariera mea e încă la început și știu sigur că vreau să păstrez bucuria copilului din mine și atunci când mă voi apropia de finish. 

Ce signifianță are pentru tine “Ideo Ideis”? 

 Una foarte mare și greu de descris în cuvinte. Pentru mine a devenit și o emoție. Sau o senzație. E locul de unde am pornit, de unde a început totul pentru mine. Totodată, e locul în care am plantat și niște semințe, iar acum e cu atât mai special locul ăsta când văd cât de mult evoluează și cât de mulți oameni cresc cu locul ăsta. E o bucurie, o mândrie și o onoare că există Ideo Ideis și în vremurile astea complicate.  

Ești protagonistul scurt metrajului Romanian Tradition”, regizat de Pavel Bartoș. Un joc al șanselor, dorință sau natura întâmplărilor a fost ca tu să fii protagonistul acestei distribuții? 

 Da, cred că felul în care s-au îmbinat toate astea au făcut ca eu  fiu protagonistul filmului. Cu Pavel m-am cunoscut prin intermediul Ideo Ideis, iar noi în fiecare an făceam un serial „Sfaturi”, o mini serie pe care o difuzam între spectacolele participante. E vorba de niște skecth-uri comice, unele cu glume de interior, altele pentru toată lumea. Și în primul an al lui Pavel de Ideo Ideis, a fost plăcut surprins și chiar șocat de serialul nostru. După un episod, a venit și m-a felicitat pentru ce am făcut.  

Câteva luni mai târziu, m-am trezit cu un telefon de la el cu un rol pentru mine. M-a flatat și m-a bucurat maxim, am acceptat instant. După, am aflat că sunt protagonistul, și a fost cu atât mai intensă experiența. Asta a fost un foc de munte, care mă încălzește și acum la suflet, când vorbesc despre!  

Ce ne poți spune despre această experiență? 

A fost o experiență WOW! În primul rând, e primul rol principal într-un film, iar la cum e construită povestea, nu am simțit vreo presiune. La asta a contribuit și Pavel foarte tare, care, deși era la debut, a reușit  adune o super echipă și să o conducă excelent. Ne-a dat încredere în fiecare secundă că știe foarte clar ce vrea să facă și cum vrea să arate totul. Iar pe lângă echipa de producție pe care a gestionat-o impecabil, a mai luat și o super distribuție. A fost minunat la filmări și singurul regret e că nu au durat mai mult. Trebuia  mai dăm niște duble, să mă prefac că n-am înțeles. :)) 

Cum e să lucrezi lângă oameni atât de valoroși din lumea artei? 

 E impresionant pentru un tânăr actor. Chiar și o simplă discuție cu un actor ca Adrian Titieni poate fi revelatoare, dar să filmezi alături de atâtea nume mari… 

 Nu știam la care  mă uit mai mult și să încerc să mă inspir, să fur. Cumva, asta ni se povestea în facultate, că meseria asta se fură de la actori mai experimentați. Ce mă bucur cel mai tare e că am rămas în relații foarte bune cu toată distribuția, ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim și ne amintim de un moment amuzant de la filmări. Acele zile de filmări în formula asta de echipă au fost extrem de speciale, iar eu sunt foarte recunoscător că am fost acolo. Cel mai! 

Dacă nu aș fi făcut teatru….completează propoziția. 

… aș fi fost mult mai trist și nefericit. Aș fi căutat și acum o ACASĂ pentru mine. 

Porți cu tine bucurii. Dar, te apasă vreun gând negativ care nu dispare din mintea ta? 

Da, le am și eu pe ale mele. Îmi e frică de eșec. Am în continuare o teamă foarte mare pentru casting-uri, de exemplu. Am momente în care mă judec foarte tare, sunt cel mai aspru critic al meu, iar asta nu e bine deloc. Din fericire, în ultima perioadă încerc  fiu mai îngăduitor și mai blând cu mine și am senzația că îmi și iese! Încerc pe cât posbil să observ atât lucrurile bune, cât și cele negative și să le analizez cât se poate de obiectiv și să învăț ceva din fiecare experiență. Cred că e un proces continuu de învățare, dar și de acceptare. În orice caz, cred că e util sp ne evaluăm, dar nu într-atât încât  ne autosabotăm, cum fac eu și cum probabil facem mulți dintre noi.  

Ești prieten cu actoria și în viața personală?  

 Da, am și eu drame. :)) 

Actoria e o meserie care te face să lucrezi continuu, fie că observi niște gesturi ale unui om, fie că încerci să faci profilul psihologic al unui cerșetor de la colțul străzii; iar eu încerc pe cât posibil să mă țin atent la tot ce e în jurul meu, de-asta aș spune că sunt prieten cu actoria și în viața personală. Altfel, chiar cred că unele ‘drame’ personale pot fi amplificate de obiceiul actoriei, dar aș vrea  cred că separ lucrurile între ele atunci când e nevoie.  

În afara scenei plângi? 

Da, plâng. Depinde de moment, situație, context, dar nu mă feresc niciodată  îmi arăt emoțiile. Cred că asta e prima lecție din actorie pe care am învățat-o, teama de ridicol. Dar, în timp, am învățat și  accept faptul că pot avea anumite emoții și să le las să existe. Pentru mine, asta e esențial,  încerci să fii în acord cu ceea ce ești și cine ești. Cred că dacă mai multă lume ar fi în acord cu emoțiile pe care le simt și le-ar lăsa  se manifeste, lumea s-ar putea schimba și ar deveni mai bună. Mai bună cu ei. Mai bună cu noi!  

Cui îi mulțumești pentru ceea ce este Vladimir azi? 

Mulțumesc tuturor celor cu care m-am întâlnit până acum. Și celor care urmează  intre în viața mea. Sper să inspir și eu uneori, măcar puțin, ca să dau înapoi. Îmi iau inspirația de la foarte mulți oameni, îi admir și le mulțumesc tuturor care au avut răbdare cu mine și m-au lăsat să fur, să învăț de la ei. Și care m-au auzit când mi-a tremurat, poate, vocea. Toți avem nevoie  fim auziți.  

Te simți întregit? 

Mă simt împăcat cu mine, dar nu mă simt întregit. Cred că mai am nevoie  trăiesc niște experiențe ca să pot ajunge să pot spune că mă simt întregit. Nu știu, de fapt. Poți  te simți întregit 100% vreodată  

116 recommended
240 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma