a

Robert Drăgan, inginerul ce a inventat kartul electric și mentorul campionilor: ”România este singura țară din lume care are karturi electrice de competiție pentru copii!”

- - 30- 12 vizualizari

Robert Drăgan este inginer de profesie și pasionat de automobilism încă din tinerețe, el reușind chiar să obțină ujn titlul de campion național. Imediat după Revoluție, însă, el a ales să devină antreprenor. A avut un circuit de karting de agrement în Herăstrău, iar când a observat că fiul lui îi împărtășește pasiunea pentru motoare și viteză, a lăsat tot și i s-a dedicat complet.

Robert Drăgan este mereu pe circuitul de la Academia Titi Aur, unde antrenează copii de-o șchioapă, printre ei numărându-se și Andrei, un puști de șapte ani din Ploiești, potrivit Life.ro.

Află povestea impresionantă a lui Andrei, mai jos:

Îți amintești momentul în care l-ai cunoscut pe Andrei?

Îmi amintesc că s-a întâmplat acum doi ani. El e din Ploiești. Pur și simplu a venit cu mama lui și am zis să facem un test, să facem o probă. Am făcut testul și la prima sesiune de evaluare a fost admis. Noi ne uităm și admitem sau nu un copil nu pe baza capacităților lui din momentul acela, ci mai degrabă pe baza unui potențial pe care îl zărim la el.

Dar ce ai văzut la el? Ce are el în plus?

Clar că are ceva în plus, doar e campion e-Karting România. Anul trecut, la grupa lui au fost în jur de 60 și ceva de copii, din care, de-a lungul tuturor competițiilor a fost o medie de peste 30 de copii. Din peste 30 de copii, el a ieșit campion. El e un amestec de timiditate… de fapt nu știu dacă e neapărat timiditate. Felul lui de-a fi e unul tăcut. și probabil că timiditatea asta a lui îi oferă posibilitatea de a-i crea o anumită independență în momentul în care conduce, fără să se gândească la altele. Și merge, merge foarte bine. Eu nu am reușit să vorbesc cu el niciodată, el merge din instinct. De câte ori îi spuneam ceva, de câte ori îi dădeam instrucțiuni, nici măcar cu „da” nu răspundea. Se urca în kart și mergea.

Se antrenează mult?

Comparativ cu ceilalți, nu aș spune foarte mult. Se antrenează mult, dar sunt copii care se antrenează și mai mult. Avem copii din zonă, din Corbeanca, Tunari, Otopeni, cărora le este mai ușor să vină până la Academia Titi Aur, el fiind din Ploiești se concentrează mai mult pe zilele de vineri, sâmbătă și duminică, atunci când părinții au mai mult timp liber.

Un copil trebuie să muncească mult ca să fie campion?

În general la vârsta asta nu trebuie să muncești mult ca să fii campion, pentru că nu există posibilitatea să ai foarte multe ore în sensul de kilometri parcurși. Kartingul și automobilismul în general nu se măsoară în timpul petrecut. E ca la șoferi, nu e de cât timp ai carnet, ci despre câți kilometri ai făcut. Degeaba am carnet de 40 de ani dacă am făcut doar 800 de kilometri pe an. E despre numărul de kilometri, iar vârsta fiind mică, nu ai când să faci mulți kilometri și ține de talent și de felul de a fi.

Mai departe, în funcție de cum evoluează copilul și numărul de kilometri pe care reușește să-i facă, talentul nu mai poate suplini munca.

Află întreaga poveste a lui Robert, dar și a lui Andrei, puștiul pe care-l antrenează, aici.

30 recommended
12 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »