a

Daniel Dines, cel mai bogat român: Începutul în afaceri în România a fost deprimant. Antreprenorii tineri din IT ar putea să se inspire de la Halep şi Năstase!”

- - 195- 29 vizualizari

Fondatorul unicornului românesc UiPath, Daniel Dines, considerat şi cel mai bogat român, a povestit în cadrul unei conferinţe, de ce crearea unei afaceri în România a fost extrem de dificilă şi chiar deprimantă, dar cum stilul haotic de aici l-a şi ajutat pe alocuri. Mare fan al jucătorului de tenis Roger Federer, Dines crede că şi IT-ul românesc ar trebui să înveţe de la modele din tenis, unde România a demonstrat deja că poate fi numărul unu mondial.

CEO-ul UiPat, Daniel Dines, a participat la conferinţa Techsylvania, transmisă online, unde a fost întrebat dacă UiPath va putea da naştere unei noi generaţii de fondatori de startup-uri de succes el. Fără să stea pe gânduri, el a amintit de modelele din tenisul românesc.

„Dacă ne uităm la România, o ţară relativ mică am văzut acest lucru în special în sport, dacă ne uităm la tenis, avem numărul unu în lume prin Ilie Năstase, Simona Halep. Am văzut atât de multă energie investită în tenis, un sport pe care îl iubesc. Iar oamenii sunt motivaţi urmărindu-i pe aceşti campioni şi atunci de ce n-am urma exemplul în tehnologie.

Am nevoie de câţiva oameni care să-mi zică cât sunt de motivaţi. Şi mi s-a mai spus că evaluarea unor firme a crescut datorită UiPath, am văzut în România, în ultima perioadă, câteva tranzacţii care erau de neimaginat până acu doi ani”, a răspuns fondatorul UiPath.

El a mai povestit că l-a cunoscut şi pe Roger Federer, al cărui fan este şi alături de care a petrecut o oră într-o conferinţă pe Zoom. Aşa că a meritat să construiască o companie de 10 miliarde de dolari, măcar pentru această oră pe Zoom cu Federe, a mai spus Dines râzând.

Cât despre momentele de început, despre lansarea în business, îşi aminteşte că nu au fost tocmai cele mai liniştite din viaţa lui.

„Cred că m-am născut cu dorinţa de a construi ceva. Când eram în liceu îmi doream să devin scriitor, cred că şi această profesie este o formă de antreprenoriat. Apoi am fost nevoit să fac lucruri pentru a ma susţine singur, am muncit încă de la 19 ani. Viaţa te învaţă multe lecţii, trebuie să recunoaştem. Dar după ce am lucrat ca inginer software la Microsoft (în Statele Unite n.red) m-am hotărât să mă întorc în România, iar uitându-mă retrospectiv, nu era cel mai bun loc de a lansa o companie. La momentul acela, ideea de a primi finanţare în România era o nebunie. Oamenii erau destul de reţinuţi, inginerii buni nu voiau să lucreze pentru startup-uri, voiau joburi <<sigure>>.

Sistemul educaţional este în cădere. Probabil în urmă cu 20 de era mai bun, dar acum nivelul este în scădere, mulţi aleg să părăsească România. Aşa că a fost un moment destul de prost când am lansat compania aici.

Începutul a fost foarte deprimant. Mă întreabă lumea astăzi cum reuşesc şi le spun că nu se compară cu perioada de început când eşti pe modul de supravieţuiri. Simţeam că întreaga carieră mi se duce de râpă”, a povestit Dines, potrivit startupcafe.ro.

Dar încă de la început a venit hotărât să construiască produse noi, nu voia sa facă outsourcing. Recunoaşte totuşi că l-a ajutat oarecum stilul heirupist românesc.

„Uneori este destul de dificil să vorbim despre ce a funcţionat la momentul respectiv. Nu ştiu exact. Îmi dau cu presupusul. Ne-am extins în toată lumea fără prea multă disciplină. Am trimis oameni din Japonia până în Statele Unite doar să testeze piaţa şi am avut noroc în Japonia, unde am găsit un client care a devenit cel mai mare client al nostru. Primii clienţi care mizează pe tine ţin de ceva magic, nu poţi controla lucrul ăsta. Se întâmplă sau nu.
Cred că fiind indisciplinat testatul unor pieţe diferite, în comparaţie cu rigurozitatea din Silicon Valley, unde totul se face ca la manual, totul se face după modelul american şi apoi se repetă în restul lumii. Acest lucru nu cred că ar fi funcţionat atât de bine pentru noi”, adaugă Dines, potrivit sursei citate.

UiPath se pregăteşte de listarea la Bursa din New York în 2021, iar acest IPO ar putea aduce o evaluare de 15 miliarde companiei. Legat de această listare, Dines a declarat: „Nu contează dacă vom fi următorul Snowflake. Suntem aici să construim o companie pentru următorii 5-10 ani, IPO-ul este doar un alt pas, nu are sens să ne gândim prea mult până atunci la această listare”.

195 recommended
29 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Viitorul Romaniei


Bookmark?Remove?

Povestea profesoarei care a schimbat sistemul de învățământ din România. Violeta Dascălu: „Sistemul permite multe lucruri dacă vrei. Poți să te plângi sau poți să le faci”

-

Violeta Dascălu, directoare din anul 2008 a Școlii Generale ”Ferdinand I” este una dintre puținele persoane care încearcă, într-adevăr, să schimbe fața învățământului din România, impunând proiecte alături de ONG-uri și instituții de stat. Poartă o dragoste de... Mai mult »