a

Mariana Plămădeală, femeia care a studiat în Franța și care a ajuns să lucreze în Marea Britanie, unde promovează limba română: ”E limba în care bunica îmi cânta romanțe!”

- - 36- 395 vizualizari

De la vârsta de 14 ani am vrut să plec din țară. Nu mă regăseam în modul de a gândi și a face lucrurile. Cumătrismul și corupția mă dezgustau. Eu voiam o lume în care meritocrația să predomine. Și acum țin minte cum într-o seară, la vârsta de 14 ani, le-am spus părinților că vreau să studiez peste hotare unde nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște, unde vreau să fiu apreciată pentru ce fac și cine sunt. Mămica s-a uitat la mine mirată și mi-a spus că abia avem bani de supraviețuit, darmite de studii peste hotare. Tăticul, Dumnezeu să îl ierte, mi-a făcut din ochi și acel gest mi-a dat speranță.

Am ales să încep cu aceste rânduri descrise sincer și exprimate fără ocolișuri de către Mariana Plămădeală, pentru că redau situația unei familii cu resurse limitate, dar care a ales să investească totul în copila lor, care, la rândul ei, a dorit dintotdeauna să-și valorifice și fructifice întreg potențialul într-o altă țară, acolo unde s-a gândit că ar fi prețuită mai mult. Interviul de azi se rezumă la câteva cuvinte: determinare, ambiție, muncă, familie, iubire și zâmbete împrăștiate pe oriunde trece.

A avut grijă ca povestea frumoasei escapade academice să se scrie frumos. Tânăra a plecat la 18 ani să studieze inginerie în Franța, fiind acceptată printr-un concurs la Institutul Național de Științe Aplicate din Rennes. A obținut diploma de Licență și Masterat în Management de Proiecte și Organizații și al Polului European de Economie și Gestiune, parte din cea mai mare universitate din Franța, Universite de Strasbourg, deoarece pe parcurs a fost nevoită să se transfere și să renunțe la prima sa opțiune. Totuși, cu drag și plăcere își readuce aminte de anii studenției, ce și-a luat frumos pentru suflet din acea perioadă și cât de mult a ajutat-o în formarea și dezvoltarea proprie faptul că a cunoscut și altă cultură.

În momentul prezent ocupă poziția de Manager într-o multinațională, pentru cel mai mare producător de scaune auto din lume. Nu în Franța, unde a studiat, ci în Marea Britanie. Este unul dintre fondatorii asociației Români Uniți în Anglia și în interiorul Școlii Românești „Nicolae Iorga” înființată la Birmingham promovează limba și cultura română prin metode inovative. Creează o punte între țara gazdă și țara natală, iar pentru acest lucru o admir și mai mult.

Împărtășește gânduri despre traseul său în rândurile de mai jos, dar o descoperim pe Mariana Plămădeală și ca om frumos, bogată sufletește și recunoscătoare pentru tot ce a găsit în drumul său, dând la o parte rolurile profesionale.

Cum te vezi prin ochii proprii?

Mă văd ca un copil curios care nu se satură să descopere lumea în fiecare zi. Sunt cu capul în nori și am multe idei. Uneori realitatea mă doboară, dar asta nu mă împiedică să transpun visele în realitate. Îmi place să cred că contribui la o lume mai bună și mai conștientă de provocările legate de efectele globalizării.

Care sunt cuvintele în jurul cărora ai guvernat și te-au condus la cariera de acum?

Modestie, bunătate, simplitate, colaborare și zâmbet. Sunt un om simplu și am admirat simplitatea și modestia când întâlneam CEO’s și guvernanți de companii ori de țară. Am apreciat oamenii care nu uită de unde au plecat, care au mereu un cuvânt bun de împărțit cu cei din jur și mai ales un zâmbet larg.

Plecăm în cea mai lungă călătorie a noastră numită viață cu anumite valori primite în sânul familiei. Ce ți-au transmis părinții tăi și ai luat cu tine peste tot?

Părinții au fost cei care mi-au transmis modestia și bunătatea. Vin dintr-o familie modestă care a știut să îmi dea cel mai frumos din puținul pe care l-au avut. Noi nu am mers niciodată în vacanțe la mare peste hotarele țării, dar am avut parte de îmbrățișări și zâmbete, de seri cu comedii și mere din grădină, de duminici cu busuioc la icoane, de culesul strugurilor și transformarea lor în vin și de mesele la care se adună toată familia de sărbători.

Ce ne poți mărturisi despre frumoasa escapadă academică? De ce ai ales să studiezi peste granițele țării?

De la vârsta de 14 ani am vrut să plec din țară. Nu mă regăseam în modul de a gândi și a face lucrurile. Cumătrismul și corupția mă dezgustau. Eu voiam o lume în care meritocrația să predomine. Și acum țin minte cum într-o seară, la vârsta de 14 ani, le-am spus părinților că vreau să studiez peste hotare unde nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă cunoaște, unde vreau să fiu apreciată pentru ce fac și cine sunt. Mămica s-a uitat la mine mirată și mi-a spus că abia avem bani de supraviețuit, darmite de studii peste hotare. Tăticul, Dumnezeu să îl ierte, mi-a făcut din ochi și acel gest mi-a dat speranță. Așa că timp de 4 ani, am încercat să fac cunoștință cu tot ce era legat de limba franceza și engleză: mergeam la Alianța Franceza din Chișinău să văd filme în VO, să vorbesc cu francezi, să merg la olimpiadele naționale și să citesc toate cărțile în franceză care îmi cădeau în mână. În paralel, am făcut cunoștință cu voluntarii Corpului Păcii care erau în misiune de 2 ani în orașul meu natal, Ialoveni. Am rămas fascinată de stilul lor vestimentar atât de simplu și de modul complex de a gândi și a contribui societății din jur.

La 18 ani, după un concurs la Alianța Franceză din Chișinău, am fost acceptată la Institutul Național de Științe Aplicate din Rennes, Franța. Eram una din primii 4 moldoveni acceptați pentru prima dată la acel institut. Acolo am făcut un an de inginerie pură, eram 19% fete. Din cauza lipsei de bani, am schimbat facultatea în anul următor pentru a putea munci în paralel cu studiile. Așa am ajuns în celalalt cap al Franței, la Strasbourg. Așa mi-am petrecut anii de facultate în orașul bijuterie de pe malul Rinului. Am obținut diploma de Licență și Masterat în Management de Proiecte și Organizatii și al Polului European de Economie și Gestiune, parte din cea mai mare Universitate din Franța, Universite de Strasbourg.

Ce ți-ai luat frumos pentru suflet din perioada studenției?

Oh la la. Sunt atâtea, nu cred că reușesc să le pun pe hârtie. Mi-au defilat acum în fața ochilor cele mai faine momente….Cred cu tărie că cele mai frumoase momente din perioada studenției au fost momentele alături de prietenii mei români și internaționali. Mai ales în cadrul asociației ADERS, asociația studenților români din Strasbourg, unde am fost inițial responsabilă de departamentul de Resurse Umane și apoi președinte. Momentele în care îți promovezi valorile țării tale de origine în țara gazdă sunt de nedescris.

Ai cunoscut și alte culturi. Cât de mult te-a ajutat acest fapt în viața personală?

Enorm. Simt și cred cu tărie că fiecare din noi trebuie să cunoască o altă cultură decât a sa. Când am întâlnit pentru prima dată francezi și americani în Republica Moldova, au trezit în mine o sete nebună de a cunoaște, citi și gusta o altă cultură. Nu înțeleg oamenii care pleacă într-o țară străină și nu își oferă posibilitatea de a se arunca măcar câteva zile în a cunoaște cultura țării gazdă. Însă cred că depinde de om. Cum ziceam la început, mă văd ca un copil curios care nu se satură să descopere lumea în fiecare zi. Am o deschidere mare spre alte culturi și mă adaptez ușor într-o țară străina.

Eu mă îmbogățesc interior de fiecare dată când mă arunc într-o cultură străină. Iar acest lucru mă ajută să cresc personal și profesional.

Cum ți-ai defini traseul profesional? Cum arată ultimii cinci ani ai tăi? Încotro te îndrepți în momentul prezent?

Logic și cu bun simț. Cu ups and downs și lecții învățate. Cu critică constructivă și momente în care a trebuit să mă impun pentru că sunt femeie într-un mediu majoritar masculin. Sunt Inginer Sisteme Calitate și muncesc pentru cel mai mare producător de scaune auto din lume. Sunt unica femeie inginer din departament. Job-ul meu presupune comunicare și colaborare cu toate nivelele ierarhice din companie, inclusiv la nivel european și global. Este misiunea mea să asigur ca compania la care lucrez are toate procesele și sistemele la zi, sunt ameliorate continuu în așa mod încât să fie acreditate de organisme internaționale de certificare în domeniul automobil.

Am învățat că uneori, chiar dacă planifici totul până la virgulă, intervin factori externi pe care nu îi poți controla. Am învățat cât de importantă este comunicarea cu cei din jur. Ultimii cinci ani arată bine, în poziție de Manager în multinaționala din domeniul automobil unde sunt acum. Ori și mai bine, business owner, dar planul se scrie acum. Să ne auzim cu bine în 5 anișori.

Cum ai ajuns să promovezi limba română în Marea Britanie? Care este misiunea și viziunea acestei școli?

Indiferent unde voi fi in lume și cât de bine nu aș vorbi cu accentul Reginei britanice ori aș rula r-urile în limba cântăreței Edith Piaf, limba română este limba mamei mele, cea în care bunica îmi cânta romanțe și bătrânu’ îmi povestea despre Basarabia până la epoca sovietică.

Mă întristez când văd frați și surori din familii românești, în diaspora vorbind între ei în alte limbi decât cea maternă, pentru că le este mai ușor. Misiunea Școlii Românești Nicolae Iorga de la Birmingham este să promoveze limba și cultura română în diaspora prin metode inovative. Viziunea acestei școli este să devină full-time cu un modul în care prietenii noștri internaționali să descopere limba și literatura română indiferent de vârstă, gratuit.

Ce înseamnă pentru tine să fii părticică din acest proiect?

E unul din proiectele mele de suflet, iar acum a devenit real datorită implicării comunității românești din Birmingham și împrejurimi și colegilor mei din RUDA, Români Uniți din Anglia, asociația pe care am fondat-o anul trecut împreună cu prieteni de pe ambele maluri ale Prutului, care locuiesc în West Midlands.

Am visat de mult timp o școală românească la Birmingham și m-am bucurat mult să fim parteneri cu Florina Stoica, fondatoarea Școlii Nicolae Iorga în Marea Britanie și căreia îi mulțumesc pentru susținere și zâmbet.

Deții un jurnal din 2018. În fiecare seară scrii o frază care marchează ziua respectivă. Ce ai învățat și ai notat din ziua de ieri?

Ha. M-ai prins. Eu chiar țin un jurnal din 2018, Anul Centenar și cei 30 de ani ai mei, în care notez o frază pe zi. Știi ce îmi place cel mai mult? Acolo retrăiesc cele mai faine amintiri, literalmente. Faptul că sunt puse pe hârtie îmi aduce aminte că trăiesc o viață atât de frumoasă, pe care nu o apreciez uneori.

Trăim zile pline de griji și nedumeriri și nu reușim uneori să ridicăm ochii spre Cer și să mulțumim pentru ce avem. Acest jurnal îmi aduce aminte că am o viață plină de momente magice.

Un om este format atât din mulțumiri, cât și din tristeți. Care este mulțumirea ta cea mai mare? Dar care este gândul negativ care îți apare cel mai des în minte și nu-ți dă pace?

Oh, sunt o perfecționistă care a învățat vreo 3 ani în urmă ca „Done is better than perfect.” Din acel moment, mă mulțumesc că sunt în viață, am ce mânca și un acoperiș deasupra capului. Risc să înfăptuiesc mai multe proiecte, chiar dacă nu sunt perfecte.

Gândul negativ care îmi apare este că traiesc o traumă continuă, fiind cu un picior în diaspora și unul acasă. Mă gândesc cum ar fi fost să fi avut o țară întreagă în România Mare, unde să pot să îmi vizitez rudele pierdute de peste Prut, să merg duminica la mama acasă, să stăm pe prispa casei la povești, să mâncăm plăcinte moldovenești și să servim vin de casă.

Te simți întregită??

Da, pentru că oriunde aș pleca în lume, port tricolorul și copacul, simbolul tradițional românesc la încheietura mâinii. Din 2019 mă simt și mai întregită, pentru că l-am întâlnit pe Alexandru. Subconștientul meu a lucrat atât de bine încât să facă posibil o unire a două suflete de pe ambele maluri ale Prutului.

Care este deviza după care te ghidezi?

Bunătatea este religia mea.

36 recommended
395 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma