a

Patru elevi au fost mândria României la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

- - 162- 5295 vizualizari

Că România are IT-işti de talie internaţională este binecunoscut în multe colţuri de pe Mapamond. După Revoluţie, tot mai multe şcoli şi licee şi-au adaptat ofertele educaţionale şi au creat profiluri de informatică, iar asta a condus la un număr tot mai mare de absolvenţi ai acestui domeniu.

Pornind de la bază cu studiul informaticii, tinerii absolvenţi şi-au dezvoltat de timpuriu abilităţile şi au devenit specialiştii din prezent. Aşa a ajuns România să-şi contureze o tradiţie solidă în industria IT. Dar ce-i face pe informaticienii români atât de speciali? Ei bine, ei au aptitudini tehnice înnăscute, gândire logică şi capacitate de anticipare. În plus, aşa cum menţionează Timothy Budd, profesor în ştiinţa calculatoarelor la Universitatea Oregon, un informatician trebuie să fie înzestrat cu tehnică, capacitate de abstractizare, inteligenţă, creativitate şi mult talent.

Cu astfel de calităţi şi aptitudini au fost înzestraţi şi patru elevi de clasa a IX-a, care au fost mândria României la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (EJOI), desfăşurată în septembrie la Sofia. Cei patru adolescenţi au câştigat o medalie de aur şi trei de argint, succese care au clasat România pe locul 2 dintre cele 22 de ţări participante la acest concurs. Elevii noştri au fost devansaţi doar de echipa Rusiei, care a obţinut supremaţia europeană.

Delegaţia României a fost alcătuită din elevii: Matei Tinca de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, cu o medalie de aur; Tiberiu Ioan Mușat de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, argint; George-Alexandru Râpeanu de la Colegiul Naţional „Emil Racoviță” din Cluj, argint; Matei Mihai Mirică de la Liceul Internațional de Informatică, de asemenea argint. Simultan cu Olimpiada Europeană s-a desfășurat și Olimpada Balcanică, tot pentru juniori, la finalul căreia Romania a avut din nou rezultate de excepţie: Matei Tinca și Tiberiu Mușat aur, Alexandru Râpeanu și Matei Mirică argint.

Cei patru elevi care au dus România în topul Europei

Înainte de a-i aduce în prim-plan pe cei patru performeri români, se cuvine să aflăm ce înseamnă EJOI şi cum a ajuns România să participe la o competiţie de asemenea anvergură. În 2012 s-a cristalizat un grup de profesori de informatică a căror menire a fost să se ocupe de pregătirea şi formarea elevilor de la lotul naţional de informatică. Acest grup are în componenţă 7-8 dascăli din toată ţara, care au pus şi pun umărul la pregătirea copiilor. „Din 2012 încoace, lucrurile au mers bine şi am avut mereu rezultate bune obţinute de elevii noştri, care s-au datorat efortului comun al tuturor, deoarece toţi profesorii au fost implicaţi în formarea acestor copii minunaţi. Pe lângă profesorii de la lot, aceste succese au apărut şi datorită profesorilor de la şcolile de unde provin elevii”, spune Ciprian Cheşcă (51 de ani), care predă informatică la Liceul Grigore Moisil din Buzău şi la lotul naţional.

Majoritatea elevilor de la lotul pentru juniori sunt din Bucureşti, iar restul sunt din provincie. Ei sunt îndrumaţi, pe de o parte, de profesorii de la clasă, apoi de profesorii cu care se pregătesc în particular şi ulterior intervine rolul dascălilor de la lotul naţional. Cei din urmă trebuie să selecteze şi să instruiască temeinic copiii care alcătuiesc lotul restrâns în vederea participării la olimpiadele internaţionale. Însă misiunea lor este cu atât mai dificilă cu cât trebuie să-i aleagă pe cei mai buni opt din 200 de elevi care participă la olimpiada naţională. Practic, după ce se încheie faza naţională, premianţii dau un baraj în urma căruia sunt selectaţi 12 în lotul lărgit. „Ei vin în grupul nostru şi participă la două tabere de pregătire pe parcursul unui an, unde sunt puşi să rezolve mai multe probleme. Astfel se face departajarea pentru a-i opri pe cei mai buni opt dintre ei”, dezvăluie profesorul Cheşcă. Acesta mai spune că resursele logistice şi financiare pentru pregărirea lotului naţional sunt asigurate de Ministerul Educaţiei, care decide locaţia celor două tabere de pregătire dintr-un an.

Juniorul din lotul juniorilor

De remarcat este că cei care au alcătuit anul acesta lotul lărgit de juniori au fost opt elevi de clasa a VIII-a, doi de-a VII-a şi câte unul de clasa a VI-a, respectiv a V-a. Interesantă este evoluţia celui mai mic dintre juniori, copilul de clasa a V-a, care a reuşit să fie la fel de bun precum colegii lui de-a VIII-a. Dar în lotul restrâns au rămas doar cei de clasa a VIII-a, care actualmente sunt boboci în anul întâi de liceu.

Dascălul Ciprian Cheşcă admite că antrenarea unor copii atât de talentaţi şi pasionaţi de informatică solicită nişte abilităţi didactice solide. „Nu e deloc uşor să creezi probleme pentru aceşti elevi, deoarece trebuie să fie pe măsura capacităţilor lor intelectuale, pentru că trebuie să fie departajaţi onest şi corect. E o muncă foarte dificilă. Mie, personal, când propun o problemă, mi se întâmplă să mă gândesc şi câteva luni, jumătate de an sau un an până o cristalizez. Dacă e prea grea problema respectivă, ea poate fi propusă la lotul de seniori.”

„Sunt copii extraordinari de buni, care se pregătesc special pentru astfel de concursuri. Au un talent deosebit în a programa, au noţiuni temeinice de practică şi o minte sclipitoare, deoarece sunt capabili să rezolve rapid o problemă pe care eu o gândesc în câteva luni, poate. Dovada că sunt buni e oferită de rezultatele obţinute în străinătate. Acolo sunt probele cele mai dificile, pe care, de cele mai multe ori, le rezolvă cu uşurinţă.”

Fruntaşi în Europa la informatică

Calităţile acestor elevi supradotaţi conduc inevitabil la rezultate pe măsură. EJOI a fost prilejul perfect pentru ei să demonstreze cât sunt de buni. Şi au reuşit cu brio să ducă România până pe locul doi pe naţiuni în Europa. „În faţa noastră s-au clasat ruşii şi după noi ucrainenii. La ruşi e ceva nativ, au fost şi sunt foarte buni la matematică şi iată că şi la informatică mai nou. Dar la noi succesul îl pun pe seama faptului că avem foarte multe licee de informatică în ţară. Imediat după Revoluţie, informatica a atras foarte mulţi elevi. În fiecare judeţ există cel puţin câte un liceu cu profil de informatică. Iar sectorul IT din România, care se dezvoltă extrem de repede, demonstrează că avem deja tradiţie în domeniu.”

Pe lângă profesorii de la lotul naţional, elevii sunt pregătiţi şi de foşti elevi care au trecut şi ei prin focurile olimpiadelor. Mai exact, actualii studenţi internaţionali la informatică nu ezită să le ofere sprijin la nevoie colegilor lor mai mici. „Avem studenţi la Cambridge, care vin special în ţară ca să-i pregătească pe elevii de la lotul naţional de seniori. Iar ajutorul lor e mereu binevenit”, consideră Ciprian Cheşcă.

Copii de aur şi argint

Printre laureaţii ediţiei din acest an a olimpiadei europene de informatică s-au numărat cei patru elevi români amintiţi mai sus, proaspăt liceeni. Am stat de vorbă cu ei după succesele obţinute la Sofia, iar în rândurile ce urmează îi vom prezenta pe fiecare în parte pentru a afla ce înseamnă informatica pentru ei, cum privesc propriul rezultat de la EJOI şi ce planuri de viitor au.

Matei Tinca, în clasa a IX-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, a câştigat la EJOI cea mai strălucitoare medalie din delegaţia României, un succes foarte important pentru el, pe care nu-l sconta. În copilărie i-au plăcut atât de mult jocurile video încât şi-a dorit să înveţe să le creeze. Apetenţa pentru informatică şi-a descoperit-o, însă, în clasa a V-a la un cerc de profil, când a înţeles că domeniul îl atrage ca un magnet.

Până la 16 ani, Matei a participat la numeroase competiţii interne şi internaţionale, dar cele mai importante au fost Mastersul României în Informatică şi Turneul de Informatică de la Shumen. La primul a luat o medalie de argint, iar la cel de-al doilea bronz. Parcursul de până acum îl încurajează să continue să se antreneze pentru următoarele concursuri, dar are în plan să se implice şi în alte proiecte mari de informatică. Obiectivul său primordial rămâne, însă, crearea unui joc video.

Informatica şi obsesia unei ghicitori

Matei Mirică, de la Liceul Internațional de Informatică din Bucureşti (ICHB), a câştigat una din cele trei medalii de argint ale României. Susţine că i-a plăcut matematica în copilărie, iar în clasa a V-a, la cercul de informatică, a descoperit că matematica devine şi mai atractivă cu ajutorul calculatorului. „M-a atras că, după ce găseam ideea de  rezolvare a unei probleme şi o implementam, primeam imediat din partea computerului un punctaj cuprins între 0 şi 100, în funcţie de corectitudine. Satisfacţia de a lua 100 de puncte era aşa de mare că nici nu simţeam cum trece timpul, tot încercând să îmbunătăţesc punctajul. Cred că dorinţa de a obţine maximum mi-a alimentat pasiunea pentru informatică.”

Pentru Matei informatica este o provocare continuă de care nu se poate plictisi, iar fiecare problemă e ca o ghicitoare care îl obsedează până îi găseşte răspunsul. Calificarea la Olimpiada Europeană de Informatică pentru juniori a venit după nişte etape destul de grele şi pline de emoţii, ceea ce îl determină să creadă că experienţa acumulată de-a lungul întregului parcurs a fost mult mai importantă decât rezultatul în sine. Dar elevul de la ICHB are în palmares şi alte succese notabile pe lângă cel de la EJOI. A obţinut în fiecare an medalie de argint la etapa naţională a olimpiadei de informatică. Semnificativă a fost şi calificarea, în clasa a VI-a, în lotul naţional lărgit de juniori.

În această toamnă, Matei a devenit licean. Îşi doreşte ca în cei patru ani de liceu să studieze, în principal, tot informatica şi îşi propune să participe în continuare la olimpiadele de profil, deoarece ele rămân obiectivul anual cel mai important. Deşi este la începutul liceului, micul informatician se gândeşte deja pe ce drum o să apuce după absolvire. „Îmi doresc să urmez o facultate de informatică şi mi-ar plăcea să o combin cu altceva, cum e fizica sau robotica. Însă deocamdată nu am o imagine clară despre ce înseamnă o facultate,  în general, dar cu siguranţă voi înţelege asta în următorii trei ani pentru a face cea mai bună alegere la finalul liceului.”

„Informatica e o artă asemănătoare picturii”

Tiberiu Muşat este elev, tot în clasa a IX-a, la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti. Pasiunea sa pentru informatică a apărut în clasa a IV-a, când nu ştia prea bine ce este această ştiinţă, dar ştia de existenţa ei. „Mi se părea incredibil că poţi să programezi calculatorul să facă orice vrei tu.” Pentru acest băiat, informatica este o artă mai presus decât toate celelalte. Este asemănătoare cu pictura, deoarece în ambele cazuri se creează ceva deosebit şi unic. Dar în cazul informaticii nu este vorba doar despre o pictură, nu se limitează doar la un tablou ori o imagine. Este vorba despre mult mai mult: un întreg univers de posibilităţi nelimitate.

Argintul de la EJOI şi aurul de la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, din acest an, reprezintă cele mai importante rezultate ale lui Tibi şi îl determină să creadă „că toată munca mea nu a fost în zadar, încurajându-mă să merg mai departe.” Însă, în ultimii trei ani tânărul a mai obţinut două medalii de argint şi una de aur la olimpiada naţională, o medalie de bronz la Turneul de la Shumen, Bulgaria, o medalie de bronz şi una de argint la Mastersul României în Informatică.

De acum înainte Tiberiu vrea să intensifice contactul cu acea parte a informaticii care se cere mai puţin la concursuri, dar mai mult în industrie. Însă, va continua şi cu concursurile de specialitate, deoarece visează ca într-o zi să obţină medalia de aur la Olimiada Internaţională de Informatică. Cât priveşte viitorul său academic, şi-ar dori să urmeze o facultate de top din America, cum ar fi MIT, Stanford sau Hardvard, „deoarece acolo aş întâlni oameni cu aceleaşi aspiraţii intelectuale, aş primi cea mai bună educaţie şi o diplomă foarte apreciată la nivel mondial.”

Remarcat de Microsoft şi NASA

Alexandru Râpeanu, de la Colegiul National „Emil Racoviță” din Cluj, medaliat şi el cu argint la EJOI, a început informatica la Palatul Copiilor, în clasa a V-a. La început nu i-a plăcut, dar în timp a început să-l pasioneze. „Momentul în care am decis să încep să lucrez serios la informatică a fost în timpul olimpiadei judeţene din clasa a VI-a, când am reuşit să rezolv ambele probleme şi am fost mândru de acel rezultat.” Potrivit lui Alex, informatica îl ajută să-şi dezvolte gândirea şi îi oferă posibilitatea să participe la concursuri unde întâlneşte oameni pasionaţi de  domeniu, de la care are numai lucruri bune de învăţat.

Pe de altă parte, tânărul recunoaşte că rezultatul de la EJOI este cel mai bun din scurta sa carieră de informatician şi îl priveşte ca pe o recunoaştere a efortului depus în ultimii ani de studiu. Alexandru este obişnuit cu rigorile competiţiilor de profil încă de când avea 11 ani. La olimpiadele judeţene şi concursuri a obţinut toate medaliile posibile: Grigore Moisil o medalie de bronz şi două de aur, Marian Ţarina locul 1 în ultimii doi ani, iar la Imagin Cup Earth, un concurs internaţional organizat de Microsoft împreună cu NASA, a câştigat locul 1 când era în clasa a VII-a. Pe viitor îşi propune să aprofundeze informatica, deoarece vrea să experimenteze şi alte părţi ale acestui domeniu atât de vast şi complex.

Profesorii lotului naţional de informatică pentru juniori:

  • prof. Constantin Gălățan –  Colegiul Național “Liviu Rebreanu”, Bistrița
  • prof. Ionel-Vasile Piţ-Rada – Colegiul Național “Traian”,  Drobeta-Turnu Severin
  • prof. Marius Nicoli – Colegiul Național “Fraţii Buzeşti”, Craiova
  • prof. Eugen Nodea – Colegiu Național ”Tudor Vladimirescu”, Târgu-Jiu
  • prof. Ciprian Cheșcă – Liceul Tehnologic “Grigore C. Moisil”, Buzău
  • prof. Dan Pracsiu – Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Vaslui
  • prof. Dana Lica – Centrul de excelență în programare, Ploiești
  • prof. Cristina Iordaiche – Liceul Teoretic“Grigore Moisil”, Timişoara
  • prof. Dan Octavian Dumitrașcu – Colegiul Național “Dinicu Golescu”, Câmpulung Muscel
  • prof. Stelian Ciurea – Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu
  • prof. Doru Anastasiu Popescu – Universitatea din Pitești

CITAT: „Sunt copii extraordinari de buni, care se pregătesc special pentru astfel de concursuri. Au un talent deosebit în a programa, au noţiuni temeinice de practică şi o minte sclipitoare, deoarece sunt capabili să rezolve rapid o problemă pe care eu o gândesc în câteva luni.” Ciprian Cheşcă, profesor la lotul naţional de informatică

162 recommended
5295 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Militaru