La școală, termenul genetică nu exista în vocabularul Florinei Raicu, însă biologia se afla printre materiile preferate. S-a bucurat de profesori extraordinari, însă profesorul de istorie, „preferatul tuturor”, a reușit cu brio să le facă plăcut studiul generațiilor anterioare. Atât de mult, încât viitorul genetician a ajuns să participe și la olimpiadele de istorie.
Erau primii pași către interdisciplinaritatea pentru care militează astăzi: de la biologie și istorie a pășit, peste ani, în genetică și antropologie. Astăzi, este genetician cu reputație, două doctorate, premii și nenumărate studii citate în literatura de specialitate, o nișă cu totul specială, care privește spre trecut și analizează prezentul pentru a construi un viitor biologic cât mai propice omului.
Florina Raicu s-a născut, a crescut și a învățat o bună bucată de vreme în plină „epocă de aur”, mult mai simplă și mai ușoară pentru un copil înconjurat și susținut de familie și prieteni, care iubește cărțile.
„Copilăria la Piatra-Neamț a fost extraordinară. Când ești înconjurat de membrii familiei și foarte mulți prieteni, ai compania cărților și a creioanelor colorate, lucrurile pot fi grozave. Uneori este nevoie de foarte puțin ca să fii un copil fericit. Lectura și desenul mi-au dezvoltat foarte mult creativitatea, iar acestea mi-au deschis foarte multe perspective mai târziu în carieră.”
Două doctorate. „Am avut marele noroc de a fi autodidactă”
Și-a decis întotdeauna singură drumul pe care va merge și a fost susținută mereu de familie în deciziile sale de viață și de studiu. De altfel, se îndrepta spre o carieră în design la momentul Revoluției din 1989, moment care a adus însă schimbări importante și în educația sa. Profilul liceului s-a schimbat, îndreptând-o pe Florina către secția de Biologie-Chimie. Din ultima generație cu treapta a II-a de liceu, următorul pas a fost Facultatea de Biologie.
„Pe tot parcursul educațional am fost foarte selectivă și, uneori, comodă. Învățam cu pasiune doar pentru materiile favorite și nu mă implicam mai mult decât era necesar la celelalte”, își amintește Florina Raicu. Spre deosebire de școala generală, în liceu și facultate nu poate spune că a avut profesori favoriți. „Un așa numit mentor nu am avut, dar am avut marele noroc să fiu autodidactă.”
În schimb, un profesor important în cariera sa urma să fie conducătorul de doctorat din Italia.
Foto – Arhiva personala Florina Raicu
„Perioada doctoratului în Italia a fost cea mai frumoasă din cariera mea postuniversitară. Inițial am început doctoratul în România, la Institutul de Antropologie, dar l-am întrerupt când am fost acceptată pentru bursa de studii în Italia. La revenirea în țară, cu un doctorat deja obținut, am hotărât că trebuie să-l finalizez și pe primul. Așa se face că am un doctorat în Genetică, finalizat în 2007, și altul în Medicină, finalizat în 2008.
Conducătorul de doctorat din Italia a fost extraordinar: a apreciat faptul că reușisem să public articole în domeniu încă înainte de a mă fi înscris la doctorat. A fost un element decisiv în câștigarea bursei, pentru care a trebuit să susțin un interviu serios și pentru care am intrat în competiție alături de mai mulți candidați. În România… nu ar fi ținut nimeni cont de acest efort personal. Mai mult, a avut încredere deplină în mine și mi-a dat mână liberă la experimente sofisticate și lucrul cu echipamente noi. M-a încurajat permanent, chiar dacă preferam să lucrez mai mult singură, iar acest lucru contează enorm pentru un viitor cercetător.”
FOTO : „Eu sunt genetician. Care e superputerea ta?” Dr. Florina Raicu la Marșul pentru Știință, 2017
Haplogrupuri, microdeletii, tehnologie microarray, biopaleoantropologie, biostatistică. Și interdisciplinaritate
Cu genetica s-a intersectat abia în clasa a XII-a, materie de bacalaureat și admitere la facultate. Interesul real pentru domeniu a apărut însă abia în anul IV de facultate, când a optat pentru specializarea în genetică. A studiat genetica microorganismelor, genetica plantelor, genetică umană, evoluționism, pentru ca, în cele din urmă, să-și realizeze lucrarea de licență în biologie celulară, un domeniu extrem de apropiat și cu care genetica se intersectează pe multiple planuri. A urmat masteratul în genetică, iar repertoriul disciplinelor s-a extins. Apoi a apărut interesul pentru partea de genetică medicală, biologia și genetica dezvoltării umane și antropologie moleculară.
„Din fericire”, spune Florina Raicu, „am studiat genetica la Facultatea de Biologie. Asta mi-a oferit o perspectivă mult mai amplă asupra domeniului. De aceea, viața unui genetician care lucrează la Facultatea de Medicină, dar care nu este medic, arată foarte bine – grație proiectelor de cercetare și activității didactice”.
„Ar trebui ca genetica să nu mai fie privită ca o disciplină singulară, pentru că ea este studiată în toate marile universități din lume în echipe multidisciplinare, care includ geneticieni biologi, medici clinicieni, biologi moleculari, statisticieni și/sau bioinformaticieni. Genetica de bază ar trebui extinsă ca perioadă de studiu și conținut, mai ales în cadrul facultăților de medicină, deoarece noile descoperiri din domeniu o fac indispensabilă pentru majoritatea domeniilor medicale.”
Laboratoare în folosul științei și omului, eforturi personale pe toate planurile
În laborator, o bună parte din dotări sunt venite prin eforturile Florinei Raicu. „Sunt fericită că pot face toate astea chiar în laboratorul în care lucrez și care este dotat la zi, în principal datorită eforturilor personale prin care am atras finanțare câștigată prin competițiile la care am participat.” Aici, în locul ei de muncă și pasiune, tot ce poate însemna o nouă provocare, aplicarea de noi tehnologii și metode, lucrul cu instrumente noi și dispozitive sofisticate, o atrage.
„Cred că cel mai mult îmi place că genetica este un domeniu aflat într-o dinamică aproape continuă de la apariția sa, foarte accelerată în ultima perioadă, care stimulează creativitatea și dorința de cunoaștere. Practic, nu ai cum să te plictisești și să intri în rutină.
Ce îmi displace? Faptul că nu pot avansa în carieră indiferent de cât de mult efort am depus și voi depune în continuare, și indiferent de faptul că am în spate o experiență profesională care îmi poate asigura accesul la nivelul maxim din punct de vedere profesional. Din nefericire, disciplina genetică medicală s-a transformat dintr-o disciplină preclinică în una clinică, astfel încât la concursuri pot participa exclusiv absolvenții de medicină.”
Acul din carul cu fân. De ce avem nevoie de Genetică
În genetică, cea mai importantă analiză este secvențierea ADN-ului. Ea ne ajută să cunoaștem modul în care se rânduiesc bazele azotate în macromolecula ADN, ceea ce, dincolo de termenii complicați pe care nu îi înțelegem noi, cei din afara domeniului, are implicații enorme.
„Am să vă dau un exemplu sugestiv pentru perioada în care trăim. Cancerul: este o boală care preocupă cea mai mare parte din comunitatea specialiștilor din medicină, iar laboratoarele de cercetare din mediul universitar și companiile farmaceutice investesc cele mai multe resurse pentru studierea procesului canceros. Leacul pentru cancer este un obiectiv important în lumea medicală. Secvențierea genomului tumoral, modificat drastic față de cel normal, ne poate indica un anumit profil genomic, în funcție de care se pot administra tratamente personalizate, cu rezultate demonstrate în prelungirea vieții pacienților. O astfel de testare se poate face acum, chiar și în România, în câteva zile, la un preț accesibil persoanelor cu venituri medii.
Astăzi, în cercetarea medicală de profil, secvențierea masivă paralelă a întregului genom propriu celulelor tumorale se face acum pentru mii de pacienți în ideea găsirii unor modele similare de modificări genetice. Asta înseamnă să găsești acul în carul cu fân, practic, și echivalează cu identificarea celor mai bune ținte terapeutice și posibilitatea dezvoltării de noi medicamente. Gândiți-vă că, până acum 14 ani, pentru secvențierea unui singur genom au fost necesari 13 ani de muncă asiduă a unui consorțiu internațional de 20 universități de top și o finanțare de 3,2 miliarde de dolari. Cam atât de avansați suntem în tehnologia utilizată pentru analiza genetică.
Foto – Arhiva personala Florina Raicu
Am încercat să deslușim și să găsim traducerea mai multor termeni, dar, ca orice subiect științific, cel mai scurt răspuns îl vom găsi chiar în laborator. Din aria lucrurilor pe care le poți face „cu genetica”, dacă despre clonare avem idei preconcepute, despre tehnologia microarray nici n-am auzit până acum. Ce spune specialistul?
Tehnologia microarray, de pildă, este o metodă (depășită) de analiză, „o metodă de top în anul 2006, care a început să piardă teren, fiind înlocuită, într-un timp foarte scurt, de alte tehnologii mult mai performante bazate pe platformele de Secvențiere de Nouă Generație”. „Eu am utilizat-o, în Italia, pentru realizarea lucrării de doctorat, în cadrul căreia am determinat expresia comparativă a zeci de mii de gene în patologia infertilității idiopatice masculine.”
Și, pentru că am ajuns aici, genetica nu a făcut pe deplin lumină în privința infertilității, dar progresele sunt spectaculoase. „În prezent, mecanismele moleculare complexe care conduc la eșecul gametogenezei masculine nu sunt deplin cunoscute. Infertilitatea masculină reprezintă cel mai clar exemplu de boală complexă care are o bază substanțială de natură genetică. Identificarea modificărilor din structura genetică care stau la baza infertilității, dar și cele privind modificări ale expresiei genice globale sunt extrem de importante în managementul infertilității cuplului. Personal, am contribuit la completarea cunoștințelor privitoare la infertilitatea masculină cu cauze necunoscute identificând o serie de noi patternuri de expresie genică asociate infertilității ce conduc la blocarea căilor normale de derulare a spermatogenezei la om”, explică Florina Raicu.
Înapoi la tehnici și prejudecățile publicului larg care are prea rar acces la informație științifică de calitate și pe înțelesul său, clonarea este mult utilizată în cercetarea biomedicală. „Nu este vorba, în acest caz, de clonarea vreunui animal, așa cum s-ar putea crede, ci despre introducerea unui fragment exogen de ADN într-o bacterie, pentru a putea studia efectele sale mutaționale sau cu alte scopuri.”
Un exemplu clasic este cel prin care se produce insulină umană. Gena pentru insulină se clonează în anumiți vectori (plasmide) și, ulterior, bacteriile care conțin natural acești vectori încep să producă insulină. „Personal, am utilizat clonarea ADN cu scopul de a verifica autenticitatea fragmentelor de ADN izolate din oase vechi de aproximativ 4 000 de ani. Este o măsură obligatorie atunci când analizezi ADN vechi, deoarece există riscul contaminării cu ADN modern.”
Concluzionând, „diagnosticul molecular genetic este extrem de important în medicina de astăzi, pentru că ne permite diagnosticarea rapidă și precisă a multor boli cu cauză genetică și direcționarea tratamentului”.
Antropologie
În perioada masteratului, Florina Raicu s-a angajat la Institutul de Antropologie. Lucrurile s-au legat foarte bine: lucrarea sa de masterat era axată pe genetica populațiilor, iar antropologia moleculară tocmai asta studiază: genetica populațiilor vechi și contemporane.
În 2012, a pus bazele primului laborator din țară pentru analize de ADN vechi și a obținut și primele rezultate importante. Bucureștenii își amintesc cu siguranță șantierul arheologic de la Universitate, unde echipele de cercetători deshumau rămășițe ale vechilor locuitori ai urbei. Ei bine, pentru studiul antropologic de aici trebuie să îi mulțumim și Florinei Raicu.
Un alt studiu în care s-a implicat a vizat haplogrupurile din Transilvania, despre care s-a scris și în presă. „La acest moment, unul dintre articole are peste 30 000 de accesări, lucru care ne bucură foarte mult. Din păcate, concluziile au fost preluate de către presă în mod cu totul eronat”, zâmbește Florina Raicu. Ce s-a spus? „ADN-ul românilor din Transilvania este mai apropiat de cel al austriecilor decât de cel al muntenilor și moldovenilor.” Explicația științifică nuanțează, traduce, contrazice:
„De foarte multe ori, identitatea culturală a unei populații nu prea are multe în comun cu identitatea biologică, respectiv genetică. Este foarte greu pentru un nespecialist să comenteze astfel de articole fără să ceară consultanță. Partea care a suscitat un maxim interes a fost cea legată de identificarea unor diferențe, genetice, desigur, între populațiile diferitelor regiuni istorice ale țării. Ceea ce nu știau jurnaliștii respectivi este faptul că secvența de ADN mitocondrial studiată nu codifică proteine și deci nu are implicații fenotipice iar modificările sale, atunci când sunt identificate, ne indică faptul că indivizii se încadrează într-un așa-numit haplogrup care a apărut în preistorie și nu are nicio legătură cu istoria recentă a populațiilor europene. Așa se face că, din punct de vedere genetic, populațiile europene sunt un amalgam, iar ADN-ul românesc pur nu există din punct de vedere biologic.
Lungul drum al cercetării spre publicarea în revistele internaționale
O bună bucată din activitatea de cercetare este alocată publicării de articole științifice. „Scrierea articolelor este, ca să spun așa, o altă meserie. La fel și încărcarea rezultatelor genetice în bazele internaționale. Dacă nu faci lucrurile în mod serios, nu ai cum să primești acceptul pentru publicare din partea reviewerilor. Probabil că cea mai mare parte a oamenilor își închipuie că trimiți articolul și acesta se publică imediat. Nu, articolele științifice sunt uneori chiar aspru criticate de către doi-trei specialiști din domeniul respectiv, sunt solicitate analize suplimentare și abia apoi, dacă respecți toate cerințele, poți să primești acceptul de publicare.
Eu am satisfacția că am putut publica în reviste bune, internaționale, cu o echipă alcătuită exclusiv din cercetători români cu afiliere în România. Însă lucrul ăsta face ca lucrurile să fie mult mai dificile. Articolele mele sunt de nișă și sunt accesibile exclusiv specialiștilor. Ar fi inutil să se traducă – nu sunt de popularizare.”
Și pentru că ne mândrim cu echipele noastre, în cercetarea românească, colaborarea cu diaspora n-a lipsit niciodată, chiar dacă instituțional, este mai degrabă ignorată sau, mai rău, îngreunată. „Colaborarea cu diaspora se face în continuare la nivel de colaborări personale. Statul, așa cum știm, nu sprijină în mod real acest demers. S-au făcut unele eforturi la un moment dat, dar, nefiind susținute pe perioade de timp suficient de mari, în final au generat mai mult probleme pentru cei care au decis să se întoarcă și să profeseze în țară sau să colaboreze instituțional.”
Dar Florina Raicu ar pleca pentru a deveni „diaspora”? Tinde spre nu, argumentând că România este un teren fertil pentru cercetarea în genetică, în anumite condiții. „Am fost plecată și m-am întors. Am să mai plec probabil, dacă va există această oportunitate, pentru perioade mai scurte sau mai lungi. Habar nu am ce-mi rezervă viitorul. Desigur, cred că oricui i-ar plăcea să profeseze în România, dar nu suntem bătuți în cuie aici, iar distanțele nu mai sunt percepute la fel – tehnologia a avansat.
Da, România ar putea fi un teren fertil pentru cercetare, dacă s-ar asigura o minimă predictibilitate și continuitate în ceea ce privește finanțarea proiectelor de cercetare și dacă aceste competiții ar fi adaptate corect nivelurilor de competență profesională.”
IN HOC SIGNO VINCES
Foto – Arhiva personala Florina Raicu
IN HOC SIGNO VINCES, primul premiu mobilizator, motivant, dintr-o serie lungă, a onorat-o pe tânăra cercetătoare Florina Raicu în 2009. Este vorba despre Premiul pentru performanțe ştiințifice deosebite în domeniul biomedical dedicat tinerilor cercetători, acordat de Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Cercetării Ştiințifice din Învățământul Superior, decernat în cadrul celei de-a XI-a Conferințe Naționale a Cercetării Științifice din învățământul superior.
Revenită în țară după doctorat, „Mi-a confirmat faptul că, la orizontul anului 2008, eram cel mai bun tânăr genetician din țara asta, în ciuda faptului că la momentul respectiv mi s-a interzis până și să merg să-mi ridic premiul personal”, povestește Florina Raicu, fără a dori să meargă mai departe cu povestea.
„Nu mă apuc de lucru dacă nu am mănușile preferate!”
Laborator, curat, alb, te gândești la halate apretate… Dar nu: mănușile sunt cel mai important ajutor în laborator pentru Florina Raicu. „Aș spune că mănușile de laborator îmi sunt mai apropiate decât halatul, pe care îl port doar când este absolut necesar. Mănușile însă trebuie să aibă anumite calități, iar în laborator avem toate tipurile și culorile posibile. Eu însă am cutiile personale cu mănuși violet, rezistente, superelastice, fără talc și perfect potrivite mâinilor mele. Nici nu mă apuc de lucru dacă nu am mănușile preferate”, zâmbește Florina Raicu.
Pentru noua generație
Ce i-ar spune unui tânăr interesat de domeniul geneticii? Că întotdeauna trebuie să meargă mai departe, să nu se descurajeze la primul eșec, să aibă răbdare și o atitudine pozitivă, iar dacă are îndoieli cu privire la drumul ales, să-și urmeze instinctul.
„Noile generații sunt extrem de interesate și constat asta la ore. Doar că nu se face pentru studenți tot ceea ce s-ar putea. Există știință, există voință, ne mai trebuie putință. Este frustrant uneori să știi și să poți să faci lucrurile mai bine, însă deciziile să aparțină altora.
Dacă ar deveni ministrul al Educației și Cercetării, „o situație atât de puțin probabilă încât nici măcar ipotetic nu mă pot pune în pantofii unui ministru”, după cum spune Florina Raicu, ar face probabil doar câteva modificări esențiale și aș păstra lucrurile funcționale. „Realitatea actuală ne spune că a intra în pantofii unui ministru oricum nu mai ține de pregătire sau de faptul că ai sau nu habar cum stau lucrurile în sistemul de educație și cercetare, ci de cu totul altceva. Există câteva puncte esențiale care, dacă sunt modificate suficient de bine, pot să ne readucă pe linia de plutire. Apoi, pași mărunți și siguri.”
CITAT: „Sunt fericită că pot face toate astea chiar în laboratorul în care lucrez și care este dotat la zi, în principal datorită eforturilor personale prin care am atras finanțare câștigată prin competițiile la care am participat.” Florina Raicu, cercetator genetician
Despre Dr. Florina Raicu
- Un articol pentru publicul larg semnat în 2008: Genetica în presă și la facultate
- Curriculum Vitae
- Membră a Asociației Ad Astra
- Articole științifice – Researcher ID
- Articole științifice – Research Gate
- PROIECT: „Identificarea de noi variante genetice la pacienţii cu infertilitate masculină utilizând NGS că metodă avansată de analiză genetică moleculară”–