Carmen Lidia Vidu, portretul artistului necunoscut

- - 61- 678 vizualizari

Multimedia e poezia, decorul și costumul. Sunet, imagine foto și video, apoi actorii. Experiment. Forme noi, mereu. Teatru, film, fotografie, sound-design, muzică, dans. Multe cuvinte-cheie pentru un singur artist – Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru multimedia, film și animație.

De 14 ani combină videoproiecțiile și mijloacele filmului cu prezența live a actorilor, dar a devenit cunoscută odată cu „Privighetoarea și trandafirul”, după Oscar Wilde, privită direct pe scena Teatrului Național din București în 2007. De atunci, Carmen Lidia Vidu se joacă cu formele artistice după cum îi place, și niciun spectacol nu seamănă cu cel dinainte.

Bunicii din partea tatălui sunt baptişti şi au crescut-o printre cântece şi rugăciuni, iar bunicii din partea mamei trăiau lângă Dunăre, aşa că înota mult şi se bucura de gâşte, raţe, „câinele Giolgău” şi vecinele care povesteau în fiecare seară despre muroni (adică stafii) și alte lucruri fantastice. Iubea poveștile și visa să devină balerină, dar iată că lumina reflectoarelor n-a fost să bată către, ci dinspre Carmen Lidia Vidu, care nu avea bicicletă, dar avea aparat foto, reportofon, video și cameră de luat vederi. Povestea ei începe în zorii zorilor anilor 80, fix pe 1 ianuarie, la Arad, unde, cu toate că vremurile în comunism se decolorau tot mai rapid și mai puternic, a copilărit și spune că s-a bucurat de multă libertate. „Am fost un copil grăsuţ și nu foarte popular. Dar am făcut gimnastică ritmică, înot, mi-a plăcut să stau printre grupuri mari de copii. Am încercat să compensez lipsa aspectului plăcut cu rezultate bune la sport şi la şcoală. Am rămas un om energic, fără frici, cu multe pofte.”

Carmen Lidia Vidu. Foto: Arhiva personală

„Vecinul meu era fotograf amator și mi-a dăruit primul aparat foto cu film. Aveam mai puţin de cinci ani. M-a învăţat să fotografiez, să developez și să prelucrez imaginea pe hârtie fotografică în camera roşie. Pozam flori, sticle de suc, păsările mele şi păpuşile. Mama păstrează toate pozele și acum.

Ceauşescu a căzut când eu aveam nouă ani. Atunci tata a cumpărat casetofon, reportofon şi video cu casete VHS. Mai târziu, am primit cadou – la insistenţele mele – o cameră de luat vederi. Realizam poveşti foto-video și sonore. Eram comentator sportiv, făceam filme cu cei din jur. Era imposibil să nu fi devenit mai apoi un regizor multimedia. Era scris în copilăria mea.

Pe-atunci, mă întrebam mereu de ce fetele din poveştile citite de mine erau frumoase şi măritate?! Speram să găsesc povestea în care fata să fie altceva decât păr lung și ochi de căprioară.”

„Am muncit foarte mult ca să ajung un artist necunoscut”

Joaca de-a poveştile foto-video și sonore devine microb, unul incurabil, dar pentru Carmen s-a transformat într-o soluție de a îndrepta ce e strâmb în lumea ei. „Regia e o formă de a rezolva lucrurile care sunt defecte. În Arad mergeam la Marionete şi la Teatrul Clasic; filmele româneşti nu-mi plăceau, râdeam de ele. La 14 ani am decis că vreau să fac regie de teatru. La vârsta aceea iei decizii rapid, uşor. Dar adevărul e că pentru mine teatrul a fost de la început o zonă în care se dezbate condiţia umană. Iubeam regizori, actori și dramaturgi care acum îmi par penibili, dar erau perfecţi pentru căutările unui copil de 14 ani.” Așa că în 2003 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale – UNATC –, secția Regie Teatru.

Carmen Lidia Vidu. Foto: Arhiva personală

Am cunoscut-o pe Carmen Lidia Vidu acum aproape șapte ani, când tocmai lansase „Nu mai plânge, baby”, după Peca Ștefan, la Teatrul Luni de la Green Hours din București. Mă impresionase deja cu „Privighetoarea și trandafirul” pe scena TNB, cu trei ani înainte. Era obosită după reprezentație, o stare cu care pare că s-a împrietenit, după zile, nopți și ani de muncă pe brânci pentru ceea ce iubește. De altfel, pentru interviul pe care tocmai îl citiți a răspuns întrebărilor în afara programului intens de lucru, care începe la 10 dimineața și se încheie după 8 seara. O întrebasem cât a muncit pentru a ajunge în punctul în care se află acum. „Am muncit foarte mult ca să ajung un artist necunoscut. Dacă merg la teatru, uneori nu mă salută nici actorii cu care am lucrat. Eu sunt complet necunoscută. Știu asta, văd asta, nimeni nu mă poate contrazice.”

Pe de altă parte, nu-și amintește să se fi certat vreodată cu vreun actor. Dar nici nu poate spune că are vreun actor prieten.

Cu publicul, relația a evoluat sinuos. „La început nu m-a interesat publicul, apoi m-a interesat cine e în public, apoi m-a preocupat să fie public, iar acum vreau să formez eu un public nou. Ah, de aş putea să-i fac pe actori, pe regizori şi pe managerii de teatru să înţeleagă că publicul se formează, că trebuie să ai o relaţie reală cu el! În acest moment, eu nu cred că România are un public bun, iar asta e oglinda managerului de teatru. Momim publicul cu câte o vedetă, o glumiţă, un bilet ieftin… praf în ochi!”

Îmi spune că nu o recunoaște nimeni pe stradă, dar că primește mesaje critice și laude. Îi place spiritul critic, o face să evolueze. „Laudele îmi dau şi-mi fură energie.”

Anii petrecuți în televiziune și-au lăsat amprenta nu doar asupra stilului de lucru, ci și a modului în care privește organizarea și meritele unei echipe. „Mă mai dau mare când mă întreabă cineva cu ce mă ocup şi le zic că am fost regizor la Pro TV la 26 de ani. Adevărul e că în televiziune am lucrat și coordonat cele mai mari şi mai bune echipe din România. Asta îmi dă multă siguranţă. Ştiu să lucrez rapid, ordonat, în echipă.”

Cât muncește? Enorm. Chiar acum se întoarce din Marea Britanie, unde a „dus” Festivalul Enescu – este Regizor Multimedia pentru Festivalul George Enescu 2017 –, dar proiectul principal din această perioadă este scurtmetrajul „Jurnal de România”. Apoi va pregăti nu unul, ci două spectacole de teatru în București. și o expoziţie multimedia!

O întreb cum se simte după premiere. „Sunt un regizor de experiment, de laborator. Nu mă încântă să văd forme perfecte. Mă bucură spectacolele, premierele. Singura problemă e să învăţ ce să fac cu epuizarea şi cu ritmul intens de lucru.” Nu se va opri niciodată din experiment, îmi spune.

„Nu aveți nicio limită în viață”

Se consideră un om al extremelor, dar tinde să creadă că, în proporţie de 51%, există mereu dorinţa de „a pleca”. Dar nu din România, ci mai departe, în meserie. „Eu nu vreau să plec. Îmi doresc o normalitate: să pot să trăiesc şi să locuiesc în România, dar să muncesc peste tot în lume. Asta e dorinţa mea cea mai mare. În rest, ies în stradă la proteste şi merg la vot.” Iar tinerilor din ţara asta a noastră, indiferent de opţiunile lor de viitor, le spune „Nu aveţi nicio limită în viaţă”.

Are succes într-un domeniu în care un părinte ar spune unui copil care o apucă pe drumul asta „O să mori de foame!”. Adevăr în afirmaţia asta e exact cât lăsăm noi să fie. „Părinţii încă spun fetelor «mărită-te cu ăla că o să-ţi fie bine fiindcă are bani». Cred că în proporţie de 95% ar fi trebuit să fim o generaţie de femei de companie dacă am fi devenit ceea ce părinţii noştri ne îndemnau să urmăm. Sună dur, dar să ţi se spună ani de zile să te măriţi, să găteşti, să faci copii şi să cauţi bărbat cu bani e pentru mine de domeniul nesimţirii. Părinţii şi profesorii ar trebui să-i îndrume pe copii să-şi găsească vocea.”

Carmen Lidia Vidu. Foto: Arhiva personală

Duritatea din tonul lui Carmen, ca și seriozitatea și energia cu care muncește, vin, probabil, de la mama sa. „Mama mea e un om dur. Nu are dulceaţă în ea, dar are corectitudine, te poţi baza pe ea. Îi place să aibă o casă curată, citeşte mult, merge la bazin, la masaj, are grijă de siluetă. Mama este energie pură.”

„Cum simt vreo bulă, cum o sparg”

Vorbim despre bule, zone de confort, ieşirea în afara cutiei… Se simte bine printre păsări și animale, care o și inspiră, de altfel. A avut papagali, porumbei, peşti, pisici și doi câini. Mylo, cățelul beagle „cu oftat lung” care îi e de mulți ani aproape, îi dă linişte. „Aş vrea să fac o bandă desenată cu el și cu mine.”

Carmen Lidia Vidu nu suportă zona de confort. „Îi obosesc pe cei din jurul meu fiindcă nu am pace şi, cum simt vreo bulă, cum o sparg.” Îmi confirmă asta și cu răspunsul la următoarea întrebare: ce-ai face dacă n-ai mai face teatru & proiecte multimedia? „Aş zbura în spaţiu. Am și un nume: Cosmo-Carmen.” Merg și mai departe: cine ai fi, dacă ai putea fi pentru o zi altcineva? „Mi-ar plăcea să fiu un om din viitor, o fiinţă de pe altă planetă, Michelangelo, o sfântă, un înţelept tibetan, tată.”

*

Regizor de teatru, de film și de evenimente, Carmen Lidia Vidu a devenit cunoscută ca cel mai important regizor de teatru multimedia din România și cel mai tânăr regizor care a montat pe scena Teatrului Național din București („Privighetoarea şi trandafirul”, de Oscar Wilde, 2007). Spectacolele sau instalațiile sale răspund unor teme de actualitate ale societății, dincolo de tendințele de suprafață, reunind artiști din diferite domenii: muzică live, video, dans șamd. A testat și regia de film (documentar și scurt-metraj) și de videoclipuri (colaborări cu trupele Noblesse Oblige și Mes Quins). Cu filmul „O scurtă istorie Astra Film” a câștigat Premiul Gopo, iar cu „ARAD. Jurnalul meu virtual” a câștigat două premii internaționale. În 2009 a câștigat marele premiu în Ljubljana cu spectacolul [o stație…], iar în 2015 a primit Premiul de Excelență pentru Artă Dramatică oferit de Primăria Arad.

A regizat de asemenea peste 50 de evenimente culturale și comerciale pentru branduri ca Pro TV, Acasă Tv, Olay, Oskar, Marie Claire, Asta Film Festival, Ursus, Redds, Guvernul României, Luxury Show, Muzeul Național de Artă, Absolut Vodka, Evo-Mol, Ministerul Turismului. În televiziune, a colaborat ca regizor cu Pro TV, Pro TV Internațional, Acasă TV, MTV și TV Neptun.

CITAT: „Eu nu vreau să plec. Îmi doresc o normalitate: să pot să trăiesc şi să locuiesc în România, dar să muncesc peste tot în lume.” Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru

Fotografii din arhiva personală Carmen Lidia Vidu
  • Regizor Multimedia pentru Festivalul George Enescu 2017
  • Premii în 2015:
  • Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj documentar, „O scurtă istorie Astra Film” (2013)
  • Premiul de Excelență pentru Artă Dramatică oferit de Primăria Arad.
  • Premiul Special al Juriului la Indian Cine Film Festival 2015 și o mențiune la 4th Delhi Shorts International Film Festival-15 pentru „ARAD. Jurnalul meu virtual”.
  • Film:
  • 2013: „O scurtă istorie Astra Film”, documentar animat pentru Astra Film Festival, Sibiu.
  • Videoclipuri:
  • 2013: „Lăsați-mă să trec, sunt artist!”, Mes Quins, România.
  • 2014: “Hotel California”, Noblesse Oblige, Germania.
  • Scurtmetraje:
  • 2016 „Constanța. A Dancing City”.
  • 2015 „ARAD. Jurnalul meu virtual”.
  • 2015 „București. O lume de Ion Bârlădeanu și Carmen Lidia Vidu”.
  • 2013 „Maria Sinești” cu Ofelia Popii.
  • 2013 “The Seagull” cu Alexandra Pirici, Nowness.
  • 2012 „Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu”, Institutul Francez.
  • 2011 “I Will Never Walk Alone” cu Iulia Burtea.
  • 2010 “Baby Smile” cu Mihaela Damian.
  • Instalație Video/Dans/arte vizuale:
  • 2017 Festivalul George Enescu, regizor multimedia.
  • 2015 „București. O lume de Ion Bârlădeanu și Carmen Lidia Vidu”, Hanul Gabroveni, București 2021, ArCuB.
  • 2013 „Ion Bârlădeanu, cowboy-ul meu”, Institutul Francez, București, România.
  • 2013 “Dancing City”, București, Brașov, Cluj, Timișoara.
  • 2013 “Dancing Frames”, Galeria Aiurart, București.
  • 2014 “Dancing in Cetate”, Festivalul Dilema Veche Alba Iulia.
  • Spectacole de teatru:
  • 2017 „Jurnal de România. Constanța”; Teatrul de Stat din Constanța.
  • 2016 „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”; Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe.
  • 2015 „Eu. O casă de păpuși”, adaptare după „Nora” de H. Ibsen; Teatrul Odeon.
  • 2014 „Pescărușul. Ultimul act”, A.P. Cehov, Centrul Național al Dansului, București.
  • 2014 „Pescarul și sufletul său”, Oscar Wilde, Teatrul Odeon, București.
  • 2013 „Cântec de leagăn. O poveste despre Maria Tănase”, Godot Cafe-Teatru, București.
  • 2011 „Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry, Teatrul Odeon, București.
  • 2010 „Nu mai plânge, baby”, Peca Ștefan, Teatrul Luni de la Green Hours, București.
  • 2009 „C’est pas une chanson d’amour”, Temps D’Images, Fabrica, București.
  • 2008 “Baby Smile”, inspirat de Sonetul 120 de W. Shakespeare, Undercloud, București.
  • 2007 „Privighetoarea și trandafirul”, Oscar Wilde, Teatrul Național București.
  • 2006 “I Hate Helen”, Peca Ștefan, ARCUB, București.
  • 2006 „[…o stație]”, Peca Ștefan, Teatrul de Comedie, București.
  • 2005 “Bitter Sauce”, Eric Bogosian, Teatrul Luni de la Green Hours, București.
  • 2003 “Fool for Love”, Sam Sheparde, Teatrul ACT, București – Primul spectacol multimedia din România.
  • Premii și nominalizări:
  • 2006: „Capul de regizor”, cel mai bun spectacol [o stație…], Buzău, România.
  • 2006: [ o stație…], cel mai bun spectacol, Terminal 00, Slovenia.
  • 2007: [ o stație…], premiat la Festivalul de Teatru din Heidelberg, Germania.
  • 2015: Filmul „O scurtă istorie Astra Film”, Premiul Gopo, secțiunea scurt metraj documentar, România.

„ARAD. Jurnalul meu virtual”

 „Œdipe” – George Enescu

Carmen Lidia Vidu la TEDxBucharest, 2009

61 recommended
comments icon 0 comments
678 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Ella Moroiu