a

Ștefan, studentul crescut la orfelinat, care visează să înființeze un centru pentru copii:„Familiile defavorizate vor lucra la o fermă pentru a se putea întreține”

- - 76- 413 vizualizari

Ștefan Costin are 22 de ani și a crescut la orfelinat. De mult timp, tânărul, care este și student, se implică în acțiuni caritabile destinate copiilor din centrele de plasament din Piatra Neamț.

„Am crescut într-o casă de copii până la vârsta de 5 ani, după care am fost înfiat de o familie. După am urmat apoi studiile la Seminarul Teologic Veniamin Costachi, la secţia Patrimoniu Cultural, apoi am ales Facultatea de Agronomie din Iaşi. După moartea tatălui m-am transferat la Facultatea de Geografie şi Geologie, acum fiind în anul II“, spune Ştefan.

De 3 ani încoace, Ștefan merge mereu la copiii din centrele de plasamente în preajma sărbătorilor de Paște sau de Crăciun. „Anul acesta, pe 19 decembrie, vom organiza din nou o astfel de acţiune la Hotel Central Plaza din Piatra Neamţ. Copiii de la C.S.E.I. Al. Roşca vor primi cadouri, dar vor avea şi ocazia să înveţe ce înseamnă voluntariatul în cadrul unui workshop“, a precizat Ştefan Costin.

Își dorește ca, după terminarea studiilor, să înființeze un așezământ destinat copiilor și familiilor sărmane, însă nu unul care se bazează pe donații.

„Vreau ca acest centru să fie undeva în afara oraşului Iaşi, pentru că ideea e să fie organizat pe principii de autogospodărire.

Familiile defavorizate care vor locui acolo vor lucra la o microfermă, pentru a se putea întreţine. Copiii vor fi îngrijiţi de asistenţi maternali. Sunt multe persoane care mi-au promis că-mi vor fi alături şi cred că dacă este comunicare se poate face orice“, a precizat Ştefan Costin, potrivit Adevărul.ro

76 recommended
413 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »