Bianca este o tânără pasionată de informatică și tehnologie A făcut un internship la Google și acum lucrează la un proiect numit Wellcode, care își propune să îi învețe pe tineri programare de la zero. Spune că, indiferent de zona geografică în care te afli, trebuie să te adaptezi și să găsești locul care te ajută să crești.

Bianca, spune-ne despre tine câte ceva. Cine ești, ce faci, de unde vii? Care este povestea vieții tale? Spune-ne despre parcursul tău educațional. Am înțeles că ai plecat și peste hotare pentru această pasiune

Am terminat Universitatea Babeş-Bolyai (UBB)  ca șef de promoție , secția informatică engleză, dar nu vreau ca asta să fie cea mai mare realizare a mea. Dintotdeauna mi-am dorit să mă diferențiez cu ceva, să fac lucrurile altfel, să schimb ceva în bine. Pe măsură ce am crescut, dorința aceasta a luat diverse forme.

Când eram mică îmi plăcea mult matematica și îmi plăcea și mai mult să citesc, îmi plăcea seria Harry Potter în mod special. Mă fascinau poveștile și de multe ori visam cu ochii deschiși. Înainte să merg la școală, am prins o fascinație pentru doamnele care stăteau în căsuțele acelea mici din stație și vindeau bilete, îmi doream și eu să am o astfel de căsuță și să îmi organizez bilete și să le împart oamenilor – încă mai avem acele căsuțe în Cluj. După ce am mai crescut nu mi s-a mai părut așa de interesant și m-am orientat mai mult spre cărți, mai ales vara mă închideam în casă multe zile la rând și nu făceam altceva decât să citesc și uneori când îmi aduceam aminte să mănânc, voiam să duc cartea cu mine la masă. Citeam mai ales cărți de aventuri, spuneam mai sus de Harry Potter, îmi plăcea mult Insula misterioasă a lui Jules Verne, cred că mă atrăgeau lumile diferite de lumea pe care o cunosc eu.

Majoritatea membrilor familiei mele au urmat o carieră unde e nevoie de multă matematică, părinții și bunicii din partea mamei predau/au predat la Universitatea Tehnică din Cluj. Cred că faptul că lor le plăcea matematica m-a atras în direcția aceea și parcă încă de dinainte să încep școala îmi plăcea să fac calcule și să găsesc reguli cu numere în jurul meu. La școală uneori (mi-am amintit asta recent) primeam o listă cu probleme/exerciții pentru clasă sau pentru acasă și eu le amestecam și începeam cu cele mai interesante în loc să fiu atentă la ce se întâmplă în clasă – țin minte că odată m-a certat doamna învățătoare pentru asta. Am crescut, am început să îmi doresc să socializez mai mult și să stau în casă mai puțin, dar mereu am avut o atracție spre domeniu. Am participat la olimpiade din clasa a V-a până în clasa a XII-a în fiecare an. Prin clasa a X-a am decis că vreau să încerc ceva diferit și am început să mă gândesc la posibilitatea de a lucra în programare, iar în clasa a XII-a am aflat că Google oferă intership-uri și m-am pregătit să aplic. Până acum am făcut 3 internship-uri la Google, în Google Shopping, Google Ads și vara asta la Youtube, în sediul principal Google din California.  

În 2014 ai participat la MindCoding.  Cum a fost experiența unui concurs internațional?

Pe atunci eram destul de la început și a fost foarte tare să întâlnesc oameni din toată țara care participau la concursuri de informatică și discutau probleme grele între ei. A fost unul din primele mele contacte cu restul comunității și am învățat multe, deși nu am făcut mare lucru la concurs atunci. Acesta era și scopul concursului, a fost organizat de Petru Trîmbițaș împreună cu un grup de studenți din toată țara și era menit să aducă împreună oamenii care acum intră în domeniu și oamenii cu experiență de la care să învețe.

Ulterior am participat cu o echipă de alți 2 oameni, printre care era mereu și Petru, la mai multe concursuri pentru studenți, naționale și internaționale. E foarte plăcut să discuți idei de probleme cu alți oameni și pe parcursul anilor am învățat să lucrăm mai bine, ca o echipă.

De unde pasiunea pentru programare?

Programarea îmi plăcea pentru că semăna oarecum cu matematica, mai ales problemele de olimpiadă/problemele de interviu de la companiile mari din afară. E nevoie de același mod de gândire. În plus, în informatică puteam vedea ușor aplicabilități practice și mă gândeam cum pot ajunge să dezvolt produse folosite de foarte mulți oameni.

Cum te-ai decis să rămâi în România pentru studiile universitare? Care au fost motivele?

M-am gândit și la posibilitatea să plec în afară, în principal mă tenta să aplic în Marea Britanie – mai ales că o foarte bună prietenă pleca și ea la universitate acolo. Totuși am vorbit cu niște oameni și la nivel de licență spuneau că nu e atât de important în informatică la ce facultate ești, mai ales dacă lucrezi la proiecte personale și te dezvolți în facultate. UBB era o opțiune bună, era aproape de casă și aveam și timp liber pe care puteam să îl folosesc cum voiam eu.

Ce poți să ne spui despre internship-ul din cadrul Google? Ce ai găsit acolo? Cum ai ajuns să ai o astfel de propunere?

Fiecare din cele 3 echipe din care am făcut parte a fost diferită și la fel au fost toate cele 3 experiențe. Prima dată a fost chiar după anul I de facultate, am plecat în Elveția la un program de la Google numit STEP (asta pentru cei care vor să aplice și încă nu au așa multă experiență în programare, e pentru studenți de anii I și II). În mod surprinzător am întâlnit acolo foarte mulți români, era un fel de glumă la birou legat de asta, jumătate suntem români și jumătate polonezi. Bineînțeles că nu e chiar așa, sunt oameni din toată lumea, dar procentajul de români și polonezi de acolo e semnificativ.

Următoarele două internship-uri au fost în California, în sediul principal din Mountain View. Și acolo am întâlnit destui români, acolo totuși e puțin mai greu să ajungi să lucrezi pentru că ai nevoie de viză. Am vizitat birourile Google din Zurich, Londra, Mountain View, San Bruno, Los Angeles, Playa Vista, San Francisco, Chicago și New York. Nu există diferențe mari între birouri, deși în birourile mai mici mi s-a părut că sunt mai închegate diferitele comunități. Cel mai impresionant mi s-a părut să întâlnesc oameni foarte buni în domeniul lor, nu o dată s-a întâmplat să iau prânzul cu un coleg doar ca să aflu că a participat sau chiar câștigat ACM ICPC-International Collegiate Programming Contest, care practic e olimpiada internațională de informatică pentru studenți.

Cum e America? Prima impresie care a fost?

Cred că e foarte diferit pentru fiecare. Eu îmi doream de mică să ajung în Hollywood și îmi imaginam că voi întâlni vedete pe stradă, ceea ce bineînțeles că nu e cazul. Uneori filmele îți arată partea cosmetizată a Americii, de exemplu am descoperit că Hall of Fame e într-o zonă cu clădiri neîngrijite și doar unele părți sunt mai populare și arată frumos. În New York multă lume e șocată de gunoiul de pe străzi, e un oraș foarte mare cu mulți oameni și nu e chiar așa de îngrijit pe cât mă așteptam. Un alt lucru care m-a impresionat au fost străzile pustii, în suburbii lumea circulă foarte mult cu mașina și dacă ieși la plimbare în week-end ai noroc dacă întâlnești 2 oameni.

Am prezentat prima dată partea negativă pe care am observat-o, pentru că ajungând acolo asta m-a frapat  inițial. Totuși, stând acolo ajungi să te obișnuiești cu anumite beneficii pe care nu le ai aici. În Bay Area există cel puțin câte un eveniment de networking în fiecare zi, unde întâlnești mulți oameni plini de energie și determinați să aducă un impact în domeniul lor. Uneori companiile organizează astfel de evenimente cu scopul de a recruta studenți și din nou e foarte interesant să întâlnești angajați de acolo. Am fost de exemplu la un astfel de eveniment organizat de Quora și la final au organizat o sesiune de Q&A cu CEO-ul, Adam D’Angelo. Diferența de vârstă dintre noi e de doar 11 ani și e impresionant cât de mult impact a avut în lume până acum. Acesta e un lucru care mi-a plăcut mult, mulți oameni pe care îi întâlnești acolo au vise mărețe, vor să schimbe lumea, vor să fondeze și să sprijine startup-uri. Spunea o participantă la un eveniment la care am fost, că în San Francisco întâlnești un fenomen destul de rar în alte locuri: dacă îi spui cuiva că ai 23 de ani te întreabă “Cum, și nu ai fondat un startup până acum?”. Era o glumă, dar totuși adevărul e că acolo mult mai multă lume face asta, oamenii se gândesc la idei care pot avea succes și e oarecum normal să începi foarte devreme.  

Acum cu ce te ocupi? Ce proiecte și planuri ai?

Idealul meu e să lucrez mereu la proiecte în care cred, care pot avea un impact pozitiv în lume. De aceea nu îmi doresc să mă angajez la o companie mare, cred că perioada asta dintre facultate și vârsta de mijloc e perioada în care ai cea mai multă energie, dorință de viață, idei pe care vrei sa le pui în aplicare și în care poate că uneori crezi prea orbește. Dar genul acesta de energie cred că aduce schimbare și vreau să o investesc pe a mea cu folos.

Acum lucrez la Wellcode, o platformă de unde lumea poate să învețe programare de la zero. Am fondat-o împreună cu Petru Trîmbițaș, nu e primul nostru proiect împreună și scopul nostru e să aducem o schimbare în felul în care elevii din țară învață informatică. În prezent se învață programare în liceu, ceea ce e foarte bine comparativ cu alte țări în care nu se predă informatică deloc sau aproape deloc la școală. Totuși de multe ori elevii nu înțeleg suficient de în detaliu, sau știu teoria fără să știe să rezolve probleme, sau le lipsește o direcție pe care să o urmeze după ce termină liceul, iar la Wellcode vrem să ne ocupăm de toate aceste aspecte. Avem deja o comunitate foarte unită, ni s-au alăturat o grămadă de oameni foarte entuziaști. Vor și ei să aibă un impact în educație și îi ajută pe ceilalți pe platformă, pe grupul de facebook, se încurajează unii pe alții și lucrează la proiectele proprii. Sperăm să atragem tot mai mulți oameni și să pornim o mișcare în educație.

Cum îți vezi viitorul?

E destul de greu să rezum totul în câteva paragrafe, dar sper ca în viitor să se regăsească într-o formă sau alta Wellcode. Vreau ca în continuare să avem o echipă unită aici în România, dar și în alte țări, să ne unim forțele cu și mai mulți oameni pasionați. Nu mă imaginez locuind neapărat aici sau în afara țării, cred că mereu trebuie să te adaptezi și să trăiești în țara sau orașul care te ajută cel mai mult să crești. Momentan, acela e Clujul.

Care sunt visurile tale cele mai mari?  Dacă ai putea să schimbi ceva în lume, care ar fi acel lucru?

De mică visam că pot să fac orice, că pot să influențez lumea, dar universul meu era pe atunci atât de mic. Pe măsură ce am mai crescut s-a stins din încrederea aceea puternică și aproape uitasem de ea. Totuși am mai reușit să recapăt câte o parte fiind foarte atentă la lucrurile din jurul meu, încercând să îi înțeleg pe ceilalți. Și cred cu tărie că fiecare om are în el o energie care stă prea des latentă, nu suntem atenți la lumea din jur, nu suntem atenți la ce facem cu ea, la cum ne afectează pe noi și pe ceilalți fiecare mică decizie pe care o luăm. Cel mai mare vis al meu e să contribui la a scoate acea energie la iveală în oameni, și nu mă refer la energie în vreun fel religios sau mistic, o văd ca o dorință de a trăi, de a cunoaște, de a avea grijă de lumea în care trăim. Încă nu știu sigur cum pot să fac asta, dar cred că educația și comunicarea deschisă cu ceilalți e primul pas.

Cum crezi că ar trebui să se schimbe România astfel încât să fie din ce în ce mai puțin tineri care să plece în străinătate la studii? Ce ne lipsește?

Un motiv important pentru care se pleacă la studii în afară e clar prestigiul universităților respective. Asta implică foarte mulți profesori pasionați de domeniul lor de la care să înveți și cu care poți colabora, un mediu mai competitiv și colegi care sunt foarte muncitori și entuziaști, dar și mai multe oportunități venite de la firme care vor să angajeze studenții pe care au încredere că facultatea i-a pregătit bine. Nu zic ca nu avem aceste lucruri și în țară, dar e într-o măsură mai mică.

Prin ce spuneam mai devreme mă refer la universitățile care sunt în top, mai sunt și oameni care pleacă pentru experiența unei alte țări și nu neapărat pentru prestigiu (deși dacă te întorci în țară cu facultatea făcută în Anglia ești de multe ori văzut mai bine). Cred că e important să cunoști și o altă cultură și să fie nevoie să te descurci pe cont propriu o perioadă după liceu. După facultate, dacă țara din care provii îți oferă oportunități mai bune de carieră sau crezi că poți avea mai mult impact aici decât în afară atunci e normal să te întorci. Practic locurile în care lucrurile nu merg cum ar trebui au nevoia cea mai mare de schimbare.

Ce părere ai despre generația din care faci parte?

Din ce am observat mulți avem problema că suntem distraşi din ce în ce mai mult de lucrurile care se întâmpla în mediul  online. Tot așa cred că ne-am obișnuit să primim tot felul de recompense fără să depunem foarte mult efort, note la școală obținute ușor, Facebook likes, diplome de participare, pe mine asta m-a afectat mult când am început să lucrez la proiecte care necesită o concentrare mai intensă pe o perioadă îndelungată și unde nu văd un rezultat imediat, iar pe mulți mi se pare că ne descurajează asta. Schimbăm job-uri, vrem să ne iasă bine din prima, sa fim instant eficienți, să avem impact chiar dacă suntem la început. Răbdarea e un lucru care nu cred că e caracteristic generației din care fac parte.

Ce sfaturi ai pentru tinerii care nu știu încotro să se îndrepte după liceu sau facultate?

În primul rând, e normal să nu știi pe ce direcție să mergi după ce petreci câțiva ani în liceu sau facultate și nu încerci lucruri diferite de ce îți oferă învățământul. Starea normală e să nu știi, iar ca să treci spre starea în care știi, și nu te lași doar purtat de ce auzi prin jurul tău ai nevoie de multe informații despre domeniile care îți stârnesc cât de cât interesul.

Cel mai bun lucru pe care îl puteți face e să începeți un proiect, oricât de mic, oricât de ușor, dar care să vă pună pe voi la încercare și din care să învățați ceva. Și e normal ca în orice domeniu să întâmpini greutăți la început, așa că dacă te interesează la început și după puțin timp vrei să începi altceva cred că e important să fii sincer cu tine și să înțelegi motivul pentru care nu te mai atrage. Dacă motivul e “Nu sunt suficient de bun”, nu e un motiv valid. Puțini oameni sunt complet incapabili de a urmări un anumit domeniu și cei care ajung foarte sus reușesc prin multă muncă și persistând în momentele în care devine greu. Dacă faci asta pe o perioadă mai îndelungată de timp în liceu sau facultate, la un moment dat vei găsi un domeniu pe care să îl urmezi.