a

Robert Ioan Onesim a avut viitorul predestinat. A îmbrățișat tehnologia din clasa a IX-a, pentru ca mai apoi să facă o carieră în industria IT din Zúrich

- - 77- 263 vizualizari

           Robert Ioan Onesim este pasionat de tehnologie de când era pe băncile liceului, astfel încât și-a urmat plăcerile care l-au condus și către rezultate frumoase, precum câștigarea a două ediții consecutive la Innovation Labs, evident, alături de coechipieri pe măsură și idei diferite. Celui care îi mulțumește pentru că i-a insuflat dragostea pentru informatică este profesorul său de la liceu, însă și minții sale iscusite pentru că analiza în forma cea mai rapidă toate probemele. Încurajat fiind de rezultatele obținute la olimpiade, nu a fost decât un pas pentru a-și forma o carieră în domeniul IT și de a-și dovedi că poate, dacă muncești și urmărești perseverența.

Atât în 2018, cât și în mai, 2019, invitatul meu a obținut premiul Best Pitch la programul de mentorat și dezvoltare pentru tinerii pasionați de tehnologii creative și antreprenoriat, Innovation Labs. Premiul acordat în 2019 a fost în urma prezentării pe care a susținut-o la evenimentul Demo Day la Teatrul Național din București. Echipa Not This Time Pal pe care a făcut-o Robert împreună cu alți absolvenți ai Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a dezvoltat o extensie a browser-ului Chrome care permite utilizatorilor să identifice cel mai bun preț pentru produsele pe care le caută. Astfel, printr-un singur click, cumpărătorii pot avea acces la cele mai avantajoase oferte comerciale, potrivit site-ului oficial al UAIC.

            Concurența nu a fost ușoară, pentru că în a doua etapă de selecție au fost 70 de echipe convingătoare de produse digitale. Timp de 3 luni, echipele au intrat într-un program de mentorat, cu workshop-uri săptămânale și întâlniri cu mentorii, specialiști în industria IT. Dintre cele 70 de echipe, doar 18 au fost cele finaliste care au urcat pe scenă pe 20 mai 2019, iar una dintre echipele câștigătoare: Not This Time Pal.

În momentul de față, după câteva experiențe acumulate în timpul facultății  în intership-uri atât în Zúrich și chiar trecând granițele Europei, mai exact în New York, a decis să își facă o carieră în țara ce l-a făcut să simtă stabilitate și siguranță (Elveția), mărturisind că va pune focus și pe dezvoltarea  abilităților manageriale și antreprenoriale. Ii place, a fost primit bine și consideră că IT-ul este un segment pe care Elveția se dezvoltă puternic, totodată și el luând decizia de a se muta pe o perioadă nedeterminată acolo.

Despre frumoasele întâmplări ale unui tânăr care știe la cei 25 de ani exact punctul unde vrea să ajungă, despre cum îi este viața în afara granițelor țării noastre, cât și despre succes în industria tehnologiei, în rândurile de mai jos, unde găsiți răspunsurile sincere ale unui it-ist care ne reprezintă cu mare productivitate peste hotare.

               De când ai simțit că te atrage tehnologia? De unde această pasiune?

            Am avut de mic o afinitate pentru științele exacte, în special pentru matematică, însă pasiunea pentru informatică a apărut în clasa a 9-a, datorită profesorului de la clasă , D-nul Marinel Șerban, care a reușit să îmi insufle dragostea pentru această materie. Ca orice început, nu a fost ușor, însă ceea ce m-a determinat să continui a fost modul fascinant în care puteam vedea și analiza rezultatele problemelor pe care le rezolvam în timp real (instant). Totul a culminat cu prima calificare la Olimpiada Națională de Informatică și cu decizia mea de a urma acest drum.

               Suntem o nație de IT-iști pricepuți?

               Da, categoric! Cred că acest fapt este demonstrat de apariția nenumăratelor companii de IT din țara noastră, de zecile de mii de tineri care lucrează în acest domeniu.  În plus, în intreaga lume există un număr foarte mare de români în această industrie foarte bine pregătiți și capabili de rezultate extraordinare.

               În mai ai câștigat alături de colegul tău premiul Best Pitch la Innovation Labs, ediție a acestui an curent. Cum a fost experiența? Cum ai trăit-o?

Suntem la a doua experiență de acest gen, câștigând și anul trecut același premiu, dar cu o altă idee. Participând la Innovation Labs am avut ocazia  să-mi dezvolt abilitățile antreprenoriale și să cunosc  oameni noi, de la care am avut foarte multe de învățat. De asemenea, interacționând cu echipe din toată țara, am descoperit noi idei de afaceri foarte interesante, dar și diferite moduri de abordare în realizarea/construirea unui business.

Crezi acum că cine muncește mult, reușește!  sau e doar un clișeu motivațional?

Din punctul meu de vedere munca și perseverența sunt cheile succesului. Indiferent de domeniul de activitate, talentul nu este suficient pentru atingerea unor rezultate importante. Încă din copilărie am fost un spirit foarte competitiv, iar prin muncă am reușit mereu să-mi depășesc limitele. Atât în informatică cât și în baschet, sportul de performanță pe care l-am practicat peste 10 ani, munca asiduă mi-a adus rezultatele cele mai frumoase.  Talentul pur nu ar fi fost suficient și, credeți-mă, am avut multe exemple de tineri extrem de talentați, în ambele domenii, care nu au performat la nivelul așteptat pentru că nu au muncit suficient.

Fenomenul industriei IT reprezintă un succes prea mare pentru România?

            Nu l-aș numi un succes, deoarece România are un potențial mult mai mare în acest domeniu. Din păcate, se lucrează mult out-sourcing și mai puțin la crearea unor produse noi, inovative. Există în România oameni extrem de creativi, capabili de a construi “unicorni” (companii tech de miliarde de dolari), dar, din păcate, este foarte dificil să accesezi, din România, surse de finanțare consistente care să permită dezvoltarea acestor companii. Sursa marilor investiții în acest domeniu este SUA și, la un moment dat, pentru a putea trece la un nivel de dezvoltare global, trebuie să încerci să convingi investitorii americani de valoarea și viabilitatea proiectului realizat.

Crezi că tinerii absolvenți în acest domeniu reușesc să aibă o carieră frumoasă în țară?

Da, absolut. În marile orașe din România au apărut importante companii IT care asigură salarii bune și condiții de muncă aproape ca în Vest. Este un domeniu cu o dinamică de dezvoltare extraordinară și care poate absorbi mult mai mulți specialiști decât pot “furniza“ universitățile românești. Din păcate, nu toți tinerii  aspiranți la un job în IT au cunoștințele necesare pentru a performa în acest domeniu. De asemenea, majoritatea  nu sunt conștienți că trebuie să învețe continuu, să se dezvolte continuu pentru  a-și construi cariere de succes. Se multumesc cu puțin, din toate punctele de vedere.

Emigrarea este o soluție pentru programatorii buni, foarte buni și cu multă experiență?

Cred că depinde foarte mult de ce își dorește fiecare. Evident, în străinătate există o arie de selecție mult mai mare în ceea ce privesc corporațiile de top și start-up-urile, oferindu-ți posibilitatea să realizezi o carieră de succes mult mai repede. De asemenea, există oportunități deosebite pentru dezvoltarea profesionala și cea personală. Poți învăța foarte multe intrând în contact cu oameni extraordinari, provenind din culturi diferite , cu oameni care nu acceptă că “ merge și așa“. Bineînțeles, și din punct de vedere financiar lucrurile sunt la alt nivel, dar asta depinde și de compania și/sau țara în care lucrezi.

Ai ales Elveția pentru demersul tău ulterior. Ești angajat la Google în Zúrich.  De ce Elveția? Care au fost motivele primordiale pentru care ai optat să te desparți de țara noastră?

            Pe parcursul facultății am facut 2 internship-uri la Google în  Zúrich care m-au ajutat  să iau această decizie. E greu de spus care ar fi motivele principale, dar cred că stabilitatea pe care ți-o oferă această țara din punct de vedere financiar ar fi unul dintre ele. De asemenea, comunitatea românească de specialiști IT pe care am găsit-o aici și care s-a dovedit foarte caldă și primitoare. În plus, nivelul ridicat de trai, infrastructura, sistemul medical și oportunitățile în materie de activități recreative și sportive au fost esențiale în luarea acestei decizii.

Cum ai fost primit de către cetățenii unei țări străine pentru tine? Acomodarea ți-a fost ușoară?

Din fericire, sunt un tip foarte sociabil și mă acomodez ușor în aproape orice fel de condiții. În timpul celor 2 internship-uri am cunoscut  mulți oameni din cadrul companiei, în special români, care m-au ajutat foarte mult în procesul de acomodare. A fost totuși o schimbare destul de mare deoarece, în trecut, am fost plecat maxim 4 luni de acasă.

Marea majoritate a interacțiunilor mele sunt cu persoane de la serviciu și cred ca este foarte dificil să stabilești, într-un timp scurt contacte cu  persoane din exterior. Se știe că elvețienii sunt oameni foarte civilizați, foarte politicoși dar, în același timp, destul de reci .

În plus, pentru a sprijini acomodarea noilor angajați, Google susține o activitate socială intensă pentru aceștia, existând o multitudine de grupuri (alergare, fotbal, lectură, board-games, hiking etc.) în care poți cunoaște și poți interacționa cu  oameni de naționalități foarte diferite, dar cu pasiuni comune.

Cum arată perspectivele tale de viitor?

Prioritar în următorii ani este să mă dezvolt din punct de vedere profesional, iar Google îmi oferă un mediu propice pentru acest lucru. De asemenea, voi acorda o atenție deosebită dezvoltării abilităților manageriale și chiar antreprenoriale. Intenționez să călătoresc, să văd lumea și să-mi întemeiez o familie.        

Ai dobândit experiență în domeniul tău și în New York. Ce poți spune despre acea perioadă?

Din punct de vedere profesional, experiența a fost asemănătoare cu cea din Elveția, fiind în cadrul aceleați companii. Personal vorbind, a fost o experiență deosebită pe care aș recomanda-o oricărui student. Farmecul New York-ului, un oraș extrem de complex și sofisticat, este aparte și nu se poate compara cu niciun oras din Europa.

Un sfat pentru tinerii care aleg să facă carieră în cadrul acestui domeniu.

            În primul rând, trebuie să alegi informatica pentru că îți place și nu pentru că “se câștigă bine”. Munciți, perseverați și nu vă dați bătuți după un insucces (un rezultat slab la un concurs sau  un interviu nereușit ). În plus, e foarte important să întâlniți, să cunoașteți persoane care să vă ajute și să vă ghideze în procesul de învățare și dezvoltare profesională. Stabiliți-vă obiective concrete pe termen scurt  și mediu.

Te vei întoarce în România?

Am plecat la acest drum cu gândul că într-o zi mă voi intoarce  în România, dar totul va depinde de evoluția societății și a economiei românești.

Ce te leagă cel mai mult de țara ta?

Familia, conchide Robert.

 

77 recommended
263 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma