Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Romancierul Adrian Georgescu (46 de ani) a debutat în urmă cu șase ani cu o carte care abunda în umor: „Câteva sfârșituri de lume” (editura Humanitas).

De altfel, ca ziarist, domnul Georgescu este reputat pentru umorul dumisale. Îl știți, scrie „iute și piperat” în Gazeta Sporturilor. În primăvara acestui an a revenit cu alt roman – “Exitus” (editura Polirom) – mult mai grav, la care nu-ți mai vine a râde așa ușor.

Fiind un autor iubit, deja s-a epuizat primul tiraj la “Exitus”. Iar la ora la care aceste rânduri pleacă spre site, se pregătea al doilea. Citind mai departe, veți afla, poate, și de ce.

Viitorul României: Domnule Adrian Georgescu, vă deziceți de Faulkner?
Adrian Georgescu: Niciodată. Nu am cum. Îl citesc și acum.

Ce crezi că vei face cu cartea asta nouă, cu „Exitus”?
Aș aprecia foarte tare dacă oamenii ar cumpăra cartea. Mi-ar plăcea să o și citească după aceea. Bine, cred că o vor citi, că altfel de ce ar da banii pe ea, nu? Așa e circuitul normal.

Tu nu ai cărți pe care le-ai cumpărat și nu le-ai citit?
Destul de puține. Am însă cărți pe care le-am descărcat electronic și de care nu m-am apucat niciodată. Dar aia e cu totul altceva. În rest, cam tot ce am ales eu să cumpăr am și citit, să știi.

La prima încercare, Adrian Georgescu a vândut 1.200 de cărți

Ce destin a avut primul dumitale român – „Câteva sfârșituri de lume” (Humanitas, 2011)?
Cred că s-au vândut 1.200 de cărți.

Se mai găsește pe undeva?
N-am auzit să se mai găsească.

Știu că dumneata umbli prin anticariate. Nu ți-ai găsit debutul ca romancier pe acolo?
Nu, nu am văzut cartea nicăieri.

Dar nici nu poți să spui că ai căutat-o.
Așa este, nu am căutat-o.

Următoarea carte a lui Adrian Georgescu va fi o surpriză, poate chiar un roman intenționat comercial

Cum vezi “Exitus” comparativ cu “Câteva sfârșituri de lume”?
“Exitus” este cu totul și cu totul altceva față de prima carte, așa cum următoarea va fi cu totul și cu totul altceva față de “Exitus”. E mișto întotdeauna să surprinzi. Dacă un om devine recognoscibil, teoreticienii spun că e foarte bine, fiindcă știu oamenii de unde să te ia. Eu spun însă că e foarte prost. Următoarea mea carte va fi chiar neașteptată, o surpriză. Poate chiar un roman comercial.

Să precizăm că “Exitus” nu este o lucrare umoristică, spre deosebire de “Câteva sfârșituri de lume”.
Nu este deloc umoristică. Pe mine mă și distrează că foarte mulți dintre cei care o vor cumpăra vor crede că vor găsi ceva cam în genul felului în care mă prezint eu pe facebook. Și vor da peste altceva. Mă amuză surpriza lor, și chiar și înjurăturile pe care mi le vor adresa. Se așteaptă să râdă și nici nu vor zâmbi (râde).

Tu de care latură a ființei dumitale te simți mai apropiat – cea umoristică din “Câteva sfârșituri de lume” sau, dimpotrivă, cea gravă din “Exitus”, o carte în care se moare, ca să spunem așa, în draci?
De niciuna anume. De care apare. Eu sunt același. În general oamenii cu umor au prăpăstii, o oarecare profunzime, altfel nu ar avea nici umor. Umorul e o manifestare a unui gol, până la urmă.

Îți e frică de moarte?
Îmi e din ce în ce mai puțin frică de moarte.

adrian-georgescu

Adrian Georgescu nu face nimic pentru că așa trebuie

Îți era când erai mai tânăr?
Mi se mai întâmpla, cum ți se întâmplă și ție acum, dar mi-a mai trecut. Trece.

Ai stat vreodată față în față cu moartea?
Nu în mod brutal.

Ești fericit?
Da, chiar pot spune chestia asta fără să mănânc căcat. Chiar sunt fericit.

Ce te fericește pe dumneata?
Nevastă-mea, în primul rând. Și toate chestiile pe care le fac. Eu nu cred în chestiile pe care le faci pentru că trebuie să le faci. Și am făcut tot posibilul în viață să nu fiu obligat să fac chestii pe care nu aș vrea să le fac. Și tot ce fac eu pentru a-mi câștiga pâinea, fac cu bucurie. Fie că scriu, fie că fac o editare video. Nu există să fac lucruri fără bucurie. Nici măcar campaniile publicitare în care mă mai angajez… nu există să nu cred în ele sau să nu îmi facă plăcere. Dacă nu îmi place, nu fac. Atât de simplu e. Nu-mi iese bine dacă nu lucrez așa. Văd mulți oameni care fac lucruri pe care nu ar vrea să le facă. Și de aceea sunt nefericiți.

Cu partea financiară în ce relații te găsești?
Sunt OK cu banii.

Tot soția ține contabilitatea acasă?
Desigur, sunt informat când nu mai avem bani, dar nu se întâmplă prea des.  Avem cât ne trebuie, chiar puțin mai mult decât ne trebuie. Avem cât să ne fie bine.

Ești un cheltuitor?
Dimpotrivă, dacă toți oamenii ar fi ca mine, sistemul capitalist s-ar duce dracului. Nu sunt zgârcit, dar nu găsesc sensul în a consuma dacă nu e cazul. Nu-mi iau nimic.

Pe ce se duc banii dumitale?
Pe mâncare și cam atât. Haine îmi iau rar. Serios. Dar când îmi iau, îmi iau. Dacă îmi place ceva, nu ezit, nu mă uit la preț. Dar nu îmi iau niciodată ceva de dragul de a-mi lua ceva.

Călătorești?
Da, foarte mult. Acum vom pleca din nou pe Camino. Mergem din nou la Compostela. Îmi place să merg pe jos, să mă plimb cu nevastă-mea și să stăm de vorbă. Asta e o bucurie imensă. Îți recomand să ai timp liber, să te duci să te plimbi așa ca boul prin oraș.

Să menționăm că întâlnirea noastră are loc într-o zi de miercuri, la orele 14, ambii fiind fără slujbe stabile.
Suntem norocoși, mă. Suntem într-un cartier minunat. Eu locuiesc aici, în apropiere. Stau în zonă din 1995. De douăzeci și doi de ani, iată.

Adrian Georgescu recomandă o permanentă adaptare la viitor

S-a cam schimbat lumea de atunci. S-a schimbat chiar și țara noastră.
Eu sunt paseist în general. Și foarte nostalgic. Dar îmi plac la nebunie o grămadă de schimbări care s-au întâmplat, mai ales cele tehnologice.

Nu ești reticent la contactul cu nou?
Dimpotrivă. Nu îmi e frică de viitor, îmi place adaptarea la nebunie. Exercițiul de a te adapta te menține viu. Și de aceea ți-am spus că o să scriu ceva foarte comercial. Ceva care să se vândă.

Să fii best-seller.
Bine, una e să vrei să fii comercial, alta e chiar să ți se întâmple, să se vândă.

Dar pleci de acasă cu gândul ăsta: să devii comercial!
Da, vreau să fac o asemenea carte. E foarte posibil să și fac. Dar vreau ceva fără descrieri, tocmai pentru că sunt bun la descrieri, vreau să-mi exersez și alte chestii. Lumea în general fuge de treaba asta, strâmbă din nas. E nasol să-ți propui să fii comercial, trebuie să fii cât mai abscons, cât mai intelectual. Uite că eu o să îmi propun. Cică nu se poate și bun, și comercial. Cum să nu se poată? The Beatles! Și una, și alta. Dacă ești muzician și nu vrei să fii The Beatles, nu ești muzician.

Cine vrei să fii tu când te faci mare, Adrian Georgescu?
The Beatles!

Și dintre oamenii de litere, nu că The Beatles nu ar face literatură.
Ce să-ți spun? Faulkner? E previzibil.

georgescu + craciun

Andrei Crăciun și Adrian Georgescu, poză amator

Adrian Georgescu și explorarea umoristică a nebuniei

Vrei să fii „Faulkner de la Piața Muncii?
(râde) Asta sună așa românește… Nu, mă, acum, serios, unde sunt antemergătorii atât de mari e bine să nu-i jignim. E bine să-i respectăm. Mă gândeam să scriu o carte în stilul lui Leonida Neamțu, cel mai subapreciat mare scriitor român. Leonida Neamțu explora umoristic nebunia. Are și umor, și profunzime.

În ce relații ești cu nebunia? Te atrage?
Puțin, foarte puțin.

Ai vrea să-ți pierzi mințile, Adrian Georgescu?
Nu chiar. Nu.

Știu, însă, că îți plac proștii.
Da, sunt foarte simpatici. Dar sunt cu totul altfel decât nebunii. Am schimbat deja subiectul. Îmi sunt foarte dragi proștii. Sunt spuma zilelor, cum ar zice un prieten de-ai tăi. Fără prostie viața ar fi foarte nasoală.

Dintre scriitorii vii, către cine să ne uităm?
Filip Florian. Îmi place la nebunie Filip. Mi-au plăcut două proze scurte din ultimul Iocan (n.r. – revistă de proză scurtă). Una a lui Andrei Panțu, foarte bun autor. Și încă o fată: Luiza Popa. Scriu și eu acum niște scurte. Am vreo trei.

„Exitus” crezi că v-a fi tradus și ecranizat?
Habar n-am. Nu m-a conctactat nimeni. Eu n-o să mă opun. Ar trebui, totuși, să mă intereseze, pentru că eu scriu cinematografic din instinct. Dar mai mult decât să scriu cinematografic, nu știu ce să fac.

În încheiere, ce mai ai de spus?
Nu mai am nimic de spus. Nimic!

Totuși…
Mi-ar plăcea foarte mult ca oamenii să cumpere această carte, și nu e vorba de bani, știi și tu că banii din scris sunt foarte puțini, și chiar dacă ar fi un pic mai mulți tot foarte puțini ar fi. Dar nu e vorba despre bani, e vorba de încredere. Mi-ar da încredere să mai scriu o carte și încă una și încă una…

Dacă nu ai căpăta această încredere, ai înceta să-ți scrii următoarea carte?
Nu, dar aș scrie-o mai greu, mai plictisit, mai nesigur. Gesturile de confirmare sunt foarte importante pe partea asta psihologică.

Moartea presei e o veste tragică?
Nu mi se pare o tragedie asta, pentru că o merităm din plin. Merităm tot ce ni se întâmplă. Noi toți am ucis presa, suntem vinovați, și vom plăti pentru asta.


CITAT: 
Copilăria e cea mai mișto etapă din viața unui om. Trebuie să o prelungești cât mai mult, eu asta încerc să fac. Când ești copil, ești invulnerabil. Copilăria se termină doar când mori.” Adrian Georgescu, scriitorcoperta-exitus

Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+