Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Atenţie! Urmează un interviu non-conformist cu un actor care este – prea des – confundat cu altcineva.

Așa cum m-am angajat, cu ceva luni în urmă, duc mai departe proiectul personal“Generația Următoare”. Îi iau pe tinerii noștri actori la mână. Pe cale de consecință, nu veți mai avea niciun motiv să spuneți că nu i-ați știut.

Credit Foto: Twist Media

Introducere în scenă

Astăzi, Paul Ipate, tipul acela pe care îl știți din filme, teatru , din reclamele cu “Combinatozaurul” sau dintr-un serial de pe Pro TV. Dar Paul Ipate nu e doar un băiat care apare la televizor. E actor de teatru. Joacă teatru (pe la Metropolis, pe la Godot, pe la Comedie) și joacă teatru bine. Mai mult, a înțeles și ceva din viață. Iată:

Ești bărbatul-pești la treizeci de ani (n.m. – Paul Ipate va împlini treizeci de ani pe 17 martie 2015). Ești mulțumit cu bilanțul tău până acum?
Muncesc atât cât pot, unde pot, dar în același timp vreau să mă și bucur de viață.

Te însori? Faci copii?
E relativ. Depinde și de omul cu care ești. Iar însurătoarea nu e capitolul meu preferat.

Nu ai fane?
Probabil. Cred că și tu ai. Dar, îți zic, Andrei, în perioada asta a vieții mele nu cred în însurătoare, o țin cât mai departe.

Tu mai ai frați, surori?
Nu.

Și mama ta ce zice? Nu pune presiune pe tine să te însori, să faci copii, îți trece timpul, Paul Ipate! 
Mama a înțeles cum stă treaba cu însurătoarea la mine. Deși și-ar fi dorit. Nu e genul care să se amestesce în viața mea privată. Eu n-am intervenit în relația părinților mei, ei n-au intervenit în relațiile mele.

Ai avut o copilărie, o adolescență, o tinerețe frumoase?
Foarte.

Paul Ipate a trăit jumătate din viață în Moldova noastră

De unde ești?
Am fost născut în București, dar mi-am petrecut mare parte din copilărie în Roman, în Moldova, de unde sunt ai mei. Să zicem că jumătate de viață am trăit-o acolo și jumătate aici. Și știu din ambele părți ce e bine.

Când ai fost ultima oară acolo?
Acum câteva luni. S-a schimbat orașul mult, e mai frumos decât atunci când eram eu copil, mă izbește nostalgia de câte ori ajung acolo. Dar nu cred că aș mai putea trăi în Roman. Sau poate că m-am obișnuit eu cu Bucureștiul, unde e haos. Acolo e prea multă liniște.

Îți place Bucureștiul?
Enorm. Mai ales cum s-a schimbat în ultimii ani.

Ai avut și perioade în care ai fost foarte nasol cu banii? 
Cine n-a avut? În afară de cei care se nasc bogați, cred că toți trecem și prin asta. N-am fost un copil de bani-gata. Familia mea a fost una normală, au fost perioade în care ne-a fost greu, după care ne-am ridicat. Dacă nu treci și prin asta, cred că n-ai trăit suficient și nu înțelegi viața.

Cu filmul la Pro care a fost treaba?

Era vorba despre un băiat care vrea să se însoare cu fata unui procuror, un tip mai dur. Și vrea să fie plăcut de familia ei. El provenind dintr-o familie mult mai modestă. Dar ghinioanele se țin lanț de el, nu-i dau pace. Și de aici toată situația de comedie. E o adaptare după un serial britanic. Se pare că a prins extrem de bine. Eu eram sceptic. Văzusem deja serialul britanic și umorul mi se păruse destul de fin. Credeam că n-o să prindă. Publicul nostru nu era obișnuit cu genul ăsta, se obișnuise cu altceva. Natura umană e destul de reticentă la nou, așa că eram destul de speriat. Eu în general fug de televiziune.  Aici am ajuns pentru că mi -a plăcut echipa asta. Sunt oameni foarte mișto. Când am auzit și distribuția – a fost un plus pentru a accepta.

Se mai fac seriale în televiziunile românești sau sunt probleme cu banii?

Știu doar că la capitolul ficțiune, în România – mai slăbuț, puțin. De ce?  – nu știu.

Paul Ipate nu are carte de muncă la niciun teatru

Ai cartea de muncă la vreun teatru?
Nu.

Ai avut-o?
Am avut-o când am lucrat la Radio 21. În teatru – nu.

Ai terminat și cu radioul?
S-a terminat proiectul.

De tot?
Mi-a plăcut foarte mult proiectul de radio. Era destul de obositor, fiindcă era matinal. Mă trezeam la 5 – eu care sunt un om care se culcă la 5. M-a rupt în primele luni. După care a început să fie așa – normal. Mă culcam pe la 1, dormeam patru ore, și o luam de la capăt. A doua zi dormeam puțin. Ce să mai dormi? Plecai la 12 ziua acasă, unde să te mai culci? Îți făceai restul treburilor. Nu am dormit niciodată la prânz, n-am putut. Când eram mic, poate, pentru că mă obligau. Radioul a fost o experiență minunată – vreo opt – nouă luni.

Ce nu s-a mai legat?
Nu stiu, a fost o decizie internă.

Tu ai intrat la facultate din prima.
Da.

Câte locuri erau?
Noi am fost 48 în clasă, erau câteva cu taxă, puține. Deci am fost 48-50.

Cu cine ai fost tu în generație?
Cu Tudor Istodor, Ionuț Grama, cu Alex Secăreanu. Mulți – care fac treabă acum și îmi sunt prieteni.

Tu ai cea mai mare notorietate, datorită televiziunii.
Să-i zicem așa, da. Tudor Istodor n-a făcut televiziune, dar îl știe lumea.

Ați rămas în relații?
Cum să nu? Am avut o filmare săptămâna asta – ne-am întâlnit pe platou. Am rămas, da. După spectacol, la Godot, când se mai stă la un șpriț, suntem acolo. Ne vedem și la tot felul de evenimente. După ce ne facem treaba, bem ceva.

Ipate2

Paul Ipate e foarte fericit si relaxat

Ești un om fericit?
Da, sunt un om fericit.

Mereu ai fost?
Nu. Am ajuns greu la starea asta de acum. M-am luptat vreo patru ani cu mine, m-am tăvălit cu toți demonii mei. Stai și te confrunți pe tine cel cu demoni – care e de fapt un alt om.

Și cum ai învins?
Alegi. Pur și simplu. Lărgești un pic perspectiva, te uiți la lucruri și vezi că nu sunt chiar așa de negre. Și acum vor veni oamenii și vor spune – da, bă, dar când nu ai bani să-ți crești copilul și așa mai departe… Așa e, sunt de acord, e nasol, dar poți să alegi să te bucuri când ajungi acasă și vezi că îți zâmbește copilul ăla.

Paul Ipate, vorbești așa că n-ai copii. Sau ai?
N-am copii.

Vrei să ne comunici ceva?
Nu, nu. Dar am trecut și eu prin probleme mari dar tu alegi cum treci prin ele, că dacă te înglodezi în ele nu mai vezi lumina și devii fără speranță. Eu sunt pe zâmbet, pe forță, pe luptă.

Te-ai luptat, zici, patru ani.
Da.

Ce a fost cel mai greu să învingi la tine?
Agresivitatea.

Ești agresiv?
Hai să zic mai bine impulsivitatea. Mă repezeam. Uneori când mă enervam, vorbeam urât cu oameni, care chiar n-aveau nicio treabă. Am conștientizat și am vrut să schimb. Îmi dădeam seama că îmi făcea rău. Eu stăteam tot timpul încruntat, cătrănit – apoi m-am prins: stai, frate, puțin, că nu e chiar așa de negru dracul.

Sentimental cum ești?
Bine.

Locuiești cu o femeie în casă?
Nu. Locuiesc singur.

Paul Ipate a rămas fără tată la 23 de ani

Fumezi mult?
Destul. N-am putut să mă las niciodată.

Dar ai încercat?
Am încercat, dar nu am reușit mai mult de o lună. Cel mult. Acum am trecut pe din astea mai slim.

În ce an ai terminat facultatea?
În 2007.

Peste trei ani faci reuniunea de zece ani sau ceva. Îţi vine să crezi?
Îmi vine să cred, nu mă mai mir. Trece timpul. E ireversibil. Să mă întristez? Mai bine mă bucur!

Ştiu că tatăl tău a murit. Tu câți ani aveai atunci? 
23. Nu prea îmi place să vorbesc despre asta.

Te recunosc oamenii pe stradă?
Da.

Îți cer și autograf sau te lasă în pace? Te iau de la egal la egal?
Mă iau de la egal la egal și-mi cer autograf. Cei mai mulți îmi zic “Bă”. Acum au aflat și cum mă cheamă – “Paulică, băiatu’, băiatu’”. Vorbesc cu ei, n-am nicio problemă.

Ești profesionist, Paul Ipate?
Așa sper, că sunt.

Îți place ceaiul? (n.m. – a băut deja două de când suntem în cârciuma unde are loc actul interviului).
Nu. Acum, că m-ai adus tu în restaurantul ăsta chinezesc, am zis să beau un ghimbir. Și cred că am corelat și cu momentul ăsta de cură – de vreau eu să mă detoxific.

N-ai fost în China?
Nu, dar mi-ar plăcea. Doar în Thailanda am fost. Depinde și acolo ce alegi să vezi. Și în Cuba, când am fost, am mers să cunosc oameni și povești, n-am mers pe latura asta excesiv turistică.

Paul Ipate era să fie jefuit în Cuba, dar n-a mai fost

Ai fost în Cuba. Ți-a plăcut?
Enorm.

Ce ți-a plăcut?
Locurile în primul rând. N-am să vorbesc acum de nostalgia comunismului, că la mine nu există. Eram foarte mic și din ce cunosc eu, istoricește vorbind, nu o asociez oricum cu ceva plăcut. Dar sunt în Cuba locuri și lucruri care au rămas ca acum șaizeci de ani. Și aia e o perioadă – perioada gangsterilor, perioada Mafiei – în care mie mi-ar fi plăcut să trăiesc. E un muzeu în aer liber. După care intervine prezentul – și vezi oameni suspicioși. E un sentiment acut de suspiciune. Și sunt foarte săraci, nu-ți dai seama dacă îți vorbesc sincer sau nu. Cred că o să se vadă efectele dictaturii mult timp de-acum încolo. O să cadă și comunismul în Cuba, nu există nimic infinit, nici măcar universul. Cred că atunci o să crească rata criminalității foarte mult. Netrăind acolo, nu-mi dau seama dacă îi ține comunismul în frâu. Cred că există o mare suspiciune și între ei. Un om de acolo mi-a zis că șase din zece lucrează la Securitate. Sunt foarte mulți care au fost ridicați și torturați fiindcă au fost împotriva regimului. Turistul e oarecum protejat pentru că e o sursă de venituri, de bani. Normal că față de ei nu îndrăznesc. Dar eu am fost și în cartierele alea nasoale.

Și cum e?
Am văzut niște băieți care stăteau cu un motor desfăcut în stradă și așteptau un cumpărător să-l vândă. Stânga-dreapta, numai clădiri, zici că era Centrul Vechi acum cinșpe ani. Am simțit în ochi faptul că vrea să mă fure. Am strâns telefonul în mână, am adoptat o atitudine de Jerry din piesă, am avut eye-contact mult timp, s-a izbit de numărul meu, am schimbat trei vorbe în spaniolă și am mers mai departe. Dar o americancă mi-a povestit cum i s-a furat lanțul de la gât. Altfel, am întâlnit oameni senzaționali. Am fost cu un prieten muzician cubanez și ne-a dus în familia lui, în casa lui. El stă în România. În Cuba are o familie absolut superbă. Ne-a pus la masă, ne-a învățat să jucăm domino. Am fost şi prin țară. Când am fost la Varadero, am stat în gazdă la un fost soldat pe submarin rusesc. Povești.

Avea nostalgii de epocă de aur?
Doar când ne-a povestit de gagica lui din Rusia. Cum a ieșit din submarin și a luat-o pe jos prin ploaie, în Moscova, fără să știe unde merge, fără să aibă vreo adresă unde s-o caute. Și s-au întâlnit. Pe stradă.

Numai la Moscova se poate întâmpla. Ai fost în Maica Rusie?
Aș vrea. Vreau să văd orice, oriunde. Și în junglă și în deșert vreau să merg.

Nu e bine în deșert – te bate soarele în cap.
Mă interesează experiența și poveștile.

Citat: “În Havana, am văzut niște băieți care stăteau cu un motor desfăcut în stradă și așteptau un cumpărător să-l vândă. Stânga-dreapta, numai clădiri, zici că era Centrul Vechi acum cinșpe ani. Am simțit în ochi faptul că vrea să mă fure. Am strâns telefonul în mână, am adoptat o atitudine de Jerry din piesa de teatru, am avut eye-contact mult timp, s-a izbit de numărul meu, am schimbat trei vorbe în spaniolă și am mers mai departe“, Paul Ipate, actor.

Fiti generosi, impartiti acest articol si pe…Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+