Cercetătorul Radu Silaghi, care a coordonat, la Cluj-Napoca, o echipă ce a descoperit un nou tip de sânge artificial, invenție cu potențial de Premiul Nobel, ne dezvăluie culisele vieții științifice din România.

Andrei Crăciun: Mediatizarea vă ajută?

Radu Silaghi-Dumitrescu: Depinde ce fel de om ești, de regulă mediul științific, la un nivel mai înalt, privește cu reticență presa. O iau ca pe o formă de neseriozitate. E OK dacă apari o dată, de două ori, dacă apari de mai multe ori, ceva nu e în regulă acolo.

Devii monden și asta e rușinos?

Da. Pe de altă parte, presiunea mare pusă de mass-media pe lipsa de fonduri pentru cercetare, pentru lipsa de finanțare a proiectului, ne-a ajutat în mod concret. Ministerul a intervenit și a acordat finanțare de urgență pentru proiect. Asta s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut.

De care Minister aparțineți?

Și-a tot schimbat numele, Educației și Cercetării…

Deci, practic, banii vin de la Învățământ.

Da, acum e un buget separat pentru Învățământul Superior și Cercetare. Au apărut intervenții din partea mediatizării, atât din străinătate, cât și din țară, firme interesate de proiectul nostru, oferte de colaborare.

Care să vă susțină cercetarea propriu-zisă sau sunt interesate de produsul final?

De toate felurile, unii care ar vrea să contribuie la cercetare, alții care vor deja să cumpere.

E devreme?

Nu neapărat. Sunt firme care dezvoltă diferite componente din cadrul proiectului nostru. De exemplu, sunt firme care dezvoltă aparate de măsurat diferite lucruri în sânge, și acelea sunt interesate de munca noastră. Vor sângele nostru artificial ca să-și calibreze aparatele.

E o întreagă industrie, mult mai mult decât ce ne închipuim noi, cei care nu suntem familiarizați cu domeniul. Sunt multe lucruri care se pot face cu sângele, nu e neapărat să ajungă într-un organism …

E folosit la teste cu animale, da, dar și când ajunge în organism se pot face multe lucruri cu el, se folosește în situații de urgență, la operații chirurgicale, dar și la tratamente mai ușoare, în canități mai mici. De exemplu, pentru anemie. Unii încearcă să facă asta cu sânge artificial.

Adică, dacă ești anemic, te duci și faci o perfuzie cu sânge artificial și gata?

Încă nu te duci, dar există teste clinice în acest sens.

Care e legătura cu anemia?

Nu ai destul fier în sânge, și atunci te duci și primești acest supliment care se injectează și ajunge acolo unde e necesar. În cazul câinilor, există un produs care n-a funcționat la oameni, iar firma producătoare, ca să facă totuși ceva cu el, îl folosește, tratează câinii de anemie. E disponibil.

Superb! Deci, dacă ai un câine anemic, cât te costă să îl pui pe picioare?

Asta nu știu să vă spun. Nu știu să existe cazuri foarte multe, dar e un început pentru firmele acelea de a-și recupera banii investiți în cercetare. E vorba de tone de materiale folosite.

Au investit.

Unii au dat și faliment pentru că nu au reușit să găsească o soluție competitivă pentru piață sau au fost cumpărați de alte firme. Și vor să recupereze, e normal, nu au ce face.

Aveți o viziune foarte generoasă despre rolul, despre misiunea dumneavoastră printre oameni.

Poate că da. În viață, poți să devii cinic sau poți să realizezi că singur nu poți face mare lucru. Sunt națiuni întregi care sunt în mâinile unor tirani, mafioți, agenți străini sau alte ciudățenii, în Africa, de exemplu. Iar acolo și dacă ți-ai trimite tu toți banii, dacă ți-ai vinde casa și ai da acei bani, ar ajunge pe mâinile unui traficant de droguri care să îi folosească în interes personal, ca să-și crească puterea. E extrem și e nedrept să le spui că de ce nu își rezolvă singuri problemele, de ce nu ies în Piața Universității. Ei nici măcar n-au o Piață a Universității, n-au facebook, sunt condamnați.

Vă implicați și civic destul de mult?

N-am avut timp, dar cred că trebuie să ne găsim timp fiecare și pentru asta, pentru că genul acela de fapte ilogice, despre care vorbeam mai devreme, se întâmplă și la noi în țară și am putea schimba și aici multe lucruri.

Vreți să vindecați lucruri, de asta ați ajuns atât de aproape de medicină?

Sunt unele produse ale cercetării noastre care nu au legătură cu medicina. Avem o linie destul de largă de direcții de cercetare. Mie mi se pare că totul ține de logică: are sens ca niște bani publici să fie investiți în direcțiile de cercetare care au legătură cu medicina.

Ăsta e un element din logica unui manager de bani publici. Eu vă întreb din punctul de vedere al unui cercetător: merită omul să fie salvat? Să munciți atât de mult, ca să găsiți soluții pentru ca el să trăiască mai mult, căci nici măcar nu știe de unde îi vine această salvare, și nici nu îi pasă. Merităm noi cei de aici, din holul acestui hotel, să muncească niște cercetători ca să ne salveze?

Sunt multe situații în care oamenii nu își dau seama ce li se întâmplă.

Nu își dau seama ce e, cu adevărat, important?

Da, foarte multă lume a auzit, de exemplu, de Barack Obama, dar foarte multă lume n-a auzit de Pasteur, iar datorită lui Pasteur 90% dintre noi suntem în viață astăzi, căci puteam să fi murit la naștere, din cauza unor infecții sau ulterior din cauza unor boli care au fost de-acum eradicate.

Această formă de generozitate a cercetătorilor este suficient de răsplătită în timpul vieții lor? Merită efortul?

Nu e neapărat generozitate, unii o fac pentru ei, din egoism.

Dar se resfrânge și asupra celorlalți.

Unii obțin și bani, și respect, și putere. Uite, de exemplu Daniel Funeriu s-a realizat până la un punct în știință, cu rezultate foarte bune în chimie, lucrând cu un laureat Nobel, iar apoi a preferat să încerce o altă carieră, în politică.

Ați lucrat împreună?

Nu, n-am lucrat.

Era un bun om de știință?

Fără îndoială. A umblat la cele mai bune universități din lume, a lucrat cu cei mai buni cercetători, și e păcat că în presa din România a ajuns să fie contestat pentru cine știe ce ar fi făcut la Bacalaureat. De la Bacalaureat a trecut multă vreme, iar el a avut niște rezultate serioase. El o dovadă că poți să ajungi în viața publică foarte ușor, dacă vrei asta.

Dar nu credeți că asta i-a făcut mai degrabă rău?

Lui Daniel Funeriu… nu știu. Depinde ce urmărește. Dacă vrea să se integreze în sistemul politic, atunci nu i-a făcut rău. O să se integreze și o să reușească până la urmă să-și impună proiectele, la cum l-am cunoscut. Îmi face impresia unui om onest.

CV

Nume și prenume: Radu Silaghi-Dumitrescu
Data și locul nașterii: 26 octombrie 1974, Brașov, România
Studii: Doctor în chimie bio-anorganică al Universității din Georgia, Statele Unite ale Americii, din 2004
Doctor în chimie anorganică al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, din 2005
Activitate profesională: Din 2007, conferențiar, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică. Din 2011, co-director al Institutului de Tehnologie al Universității Babes-Bolyai
Starea civilă: căsătorit, doi copii
Locuiește în: Cluj-Napoca

Inventatorul sângelui artificial unic în lume

Octombrie 2013: „Adevărul” publica știrea că o echipă de chimiști de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a făcut o descoperire care ar putea schimba lumea medicală. Titlul de la prima pagină era jucăuș, “Sânge a la Cluj”, dar problematica e serioasă: cercetătorii români coordonați de Radu Silaghi-Dumitrescu au descoperit o soluţie care poate înlocui sângele uman, dar finanțarea era în impas. Sub presiunea mediatică s-au găsit bani pentru a continua cercetările în cazul sângelui artificial unic în lume, bazat pe proteine extrase din viermii marini. În cinci ani, dacă reușește să treacă toate testele, produsul ar putea intra pe piața medicală, și va contribui la salvarea a nenumărate vieți omenești.

“Îi respect pe toți românii!”

Se tot discută despre salariile profesorilor din România.

Realitatea e că România plătește cel mai prost profesorii de liceu dintre toate țările care fac astfel de statistici! La testele PISA, la rezultatele studenților, statistic eram cam unde suntem și la economie, și la populație și la suprafață, pe locul patruzeci-și-ceva. La capitolul “cât de bine își tratează o țară profesorii”, mai exact cât la sută din PIB se duce pentru salariile profesorilor, suntem pe ultimul loc. Din lume! Ne tratăm cel mai prost din lume profesorii!

Ce spune asta despre noi, ca societate?

În primul rând că suntem cuminți și ascultăm ce ne spun alții, am moștenit această situație și nu facem ceva ca să o schimbăm.

Sunt totuși 25 de ani de la Revoluție! E un sfert de veac!

Am înțeles că atunci când sovieticii s-au instalat în România au venit cu directive foarte specifice, printre care și aceasta – că salariile medicilor și profesorilor trebuie drastic diminuate. Iar această rădăcină se uită. Eu nu am văzut documentele acelea.

Există.

Atunci, e clar că am intrat pe un făgaș și am rămas acolo. Trebuie să schimbăm lucrurile, altfel cei mai buni oameni pe care îi scoatem din universități ne pleacă din țară. Sau dacă rămân, sunt tentați de locurile unde pot câștiga bani, nu de locurile unde au cele mai mici salarii. Ar trebui inversată această situație, altfel nu avem nicio șansă să progresăm. Trebuie să îi trimitem pe cei mai buni în școli și licee, asta e părerea mea, bineînțeles pe măsura talentelor și rezultatelor lor.

Vorbeați și despre respect. Vă simțiți respectat în România?

Personal, nu mă interesează dacă sunt sau nu sunt respectat. Vreau să încerc să schimb ceva, prin învățământ, mai ales. Dacă sunt sau nu respectat pentru asta e secundar. În general, dacă îți faci treaba primești și respect. În general, cred că profesorii sunt respectați. Dar avem și cazul acest al învățătoarei care a luat șpagă și care face acum atâta vâlvă în presă. Sunt astfel de situații și în universității, și de aceea se spun și multe lucruri rele despre sistemul universitar.

Orice generalizare de acest tip e stupidă.

Dar lucurile acestea se resfrâng asupra tuturor.

Și vă fac rău.

Bineînțeles. Cercetătorilor, mai ales celor care au ceva rezultate, nu spun că eu am cine știe ce rezultate, le face foarte rău.

Cine are rezultate? Despre cine ar fi bine să știm și nu știm?

Sunt destul de mulți oameni. În domeniul bio-medical sunt oameni care publică în cele mai respectate reviste din lume, revistele Science și Nature. Un nume care îmi vine imediat în minte este profesorul Irinel Popescu. Este un exemplu absolut remarcabil, fiindcă este și medic, iar pentru mine deja este un zeu. Să salvezi atât de concret o viață…

V-ar fi plăcut să faceți Medicina?

Nu cred că aș fi fost un medic bun. Domnul Irinel Popescu chiar a publicat în revistele acelea despre care vorbesc, este, din punct de vedere profesional, un om admirabil. Nu îl cunosc personal.

Este unul dintre oamenii pe care îi respectați foarte mult?

Da, profesional.

Respectați mulți români?

Vreo douăzeci de milioane, în principiu.

Pe toți?

Da, îi respect pe toți românii, pentru că eu cred că avem de învățat de la toți cei din jur. Fiecare are un lucru pe care îl poate face mai bine decât tine, un domeniu la care te poate învinge. Poate că e minor, dar e cu siguranță acolo.

Și asta e o formă plină de optimism de a privi viața.

Sunt conștient că există oameni care mă urăsc la sânge, dar tot voi avea ceva de învățat de la ei. Pot să iau notă de opinia lui, că mă urăște, dar caut să învăț de la el.

Prin logică ați ajuns la filosofia aceasta de viață?

Da, mi se pare foarte logic. Eu știu sigur că nu există rase superioare altor rase, că fiecare are ceva bun.

Așa lucrează universul – cu legile acestea? E o lege a firii să existe motoare de excelență în fiecare domeniu?

E o problemă de statistică, până la urmă, nu mă pricep foarte bine la statistică, dar cred că da.

Așa e natura umană?

Da, așa e natura umană, e foarte concurențială, dar nu poți fi tot timpul deasupra tuturor în toate domeniile. Sunt excepții, cum a fost Da Vinci. Mai există și astăzi oameni care știu să facă de toate, dar și ei sunt foarte rari, și nici ei nu știu să facă într-adevăr de toate.

Cred că a și dispărut miza aceasta a universalismului.

Mai sunt oameni care își doresc asta, dar nu le servește, pragmatic vorbind, la nimic.

Ce vis profesional mai aveți? Unde ați vrea să ajungeți?

Niciunde. Vreau să mă duc la serviciu și să îmi îndeplinesc bine atribuțiile din fișa postului.

E bună fișa postului?

Se schimbă, se schimbă în fiecare an, spre disperarea noastră, fiindcă trebuie să facem alte și alte rapoarte.

Cine decide fișa postului?

Se face intern, dar printr-un proces destul de complicat. Se poate să o facem și mai bine, dar avem o tendință să reinventăm totul mereu. Nu vedeți că de câte ori se schimbă un șef undeva, un ministru sau orice, imediat o luăm iar de la zero? E păguboasă atitudinea aceasta, mai ales în educație unde avem atâtea probleme. Avem legi și un sistem care ar funcționa foarte bine dacă ar exista finanțare. Noi în loc să rezolvăm această problemă – că nu suntem finanțați pe cât de mare e sistemul – găsim vinovați pe fostul ministru, pe actualul ministru…

Se lucrează la formă, nu la fond.

Problema principală asta este – că nu avem fonduri pentru întreaga dimensiune a sistemului, și că fondurile care sunt alocate nu au legătură, în întregime, cu performanța.

Citat: „Îi respect pe toți românii, pentru că eu cred că avem de învățat de la toți cei din jur”, Radu Silaghi, cercetător.