Dacă o întrebi repede, Ilinca Manolache nici nu știe să spună în câte spectacole de teatru joacă. Trebuie să insiști puțin ca să afli că ar fi cinci la Godot, trei la Teatrul Mic, unde e angajată, două la Bulandra, unul la Național și unul la Metropolis. Nu e puțin, nu e deloc puțin, dar Ilinca Manolache vrea mai mult. E tânără, pe 1 august 2015 va împlini treizeci de ani.

Este fiica actorului Dinu Manolache. Și-a pierdut tatăl în septembrie 1998, pe când avea treisprezece ani. Este și fiica actriței Rodica Negrea. Joacă împreună cu mama sa în Mutter Courage, la Teatrul Mic. Joacă o fiică mută. Mama sa a fost nominalizată anul acesta la premiile UNITER pentru acel rol, însă am auzit actori spunând că de fapt Ilinca Manolache e încă mai bună decât mama sa.

De altfel, despre Ilinca Manolache se spune că este cea mai talentată dintre actrițele din “Generația următoare”. Nu suntem în măsură să combatem această opinie.

Ilinca Manolache locuiește într-un bloc cu bulină, se teme de singurătate, de boală și de moarte, e anxioasă, face des atacuri de panică, e foarte emotivă și înainte de spectacole sunt încă secunde în care ar vrea să fugă și să se ascundă, dar intră pe scenă și totul e bine.

Ilinca iubește România și nu își poate imagina viitorul dincolo de granițele acestei iubiri. A tot ieșit în stradă pentru diferite cauze în ultima perioadă. A început să îi placă. Visează la o Revoluție a actorilor.

 

Ilinca Manolache, joci mult.
Și îmi place ce joc. Și ca orice actor, mă plâng.

De ce se plâng actorii? Ce e, măi, oameni buni, cu voi?
Vrem să spunem lucruri și ni se pare că nu le spunem și am vrea să le spunem mai bine. Să se creeze o mișcare din arta noastră.

O Revoluție a actorilor?
Poate că n-ar fi rău, că tot ne-am obișnuit cu ieșitul în stradă. Da, ar fi bună o Revoluție a actorilor!

Ești un cetățean responsabil, Ilinca Manolache?
Eu vreau să fiu. Sunt patrioată.

De ce?
Iubesc locul ăsta, m-am născut aici, aici am crescut și m-am format. M-am născut în București, la maternitatea Polizu, cred. Nu sunt foarte sigură că acolo.

Ca fiică a doi actori. Nu mai ai frați și nici surori.
Nu. Până acum credeam că nu mi-aș fi dorit, dar acum mi-am schimbat complet discursul.

Ilinca Manolache crede că toți murim singuri

Te simți singură, Ilinca Manolache?
Da, am momente când mă simt foarte singură.

Ți-e frică de singurătate?
Îmi e foarte frică de singurătate. Îmi e groază.

Și cum te descurci?
Încerc să mă fentez, dar îmi e din ce în ce mai greu. Îmi pun un film, citesc o carte. Proiecția singurătății odată cu trecerea timpului e cel mai mare rău. Mă îngheață.

Dar locuiești singură?
Da. Stau singură de mult timp. Mama mi-a făcut cadou garsoniera asta pe când eram în anul II de facultate. Am avut o perioadă în care am stat singură și n-am reușit să rezist. Am făcut atacuri de panică la greu. Fix noaptea, când trebuia să mă pun în pat să mă culc, mă apuca. Conștientizam că sunt singură și atunci imaginația mea se ducea prin toate zonele posibile și m-am întors la maică-mea. Ea stă în Panduri, e relativ aproape de unde stau eu acum. Stau în bloc cu bulină, în același bloc cu Lia Bugnar, pe la Facultatea de Drept, în zona Kogălniceanu. Nu mi-e frică de cutremure, paradoxal.

Și dacă te întorci și nu mai găsești blocul într-o zi?
Va fi un nou început.

Un nou început, dar unde?
Probabil o să îmi închiriez o garsonieră, că bani să-mi cumpăr alta nu am. Și nici mama nu mai are. Pe asta a luat-o cu un noroc chior. Mama avea o notăriță în bloc și a anunțat-o de varianta cu această garsonieră. A luat-o de la stat, practic, pe mai nimic. Câteva mii de euro. Acolo stătuse un bătrân care n-avea moștenitori.

Nici mama ta n-a avut o problemă cu faptul că stai într-un bloc cu bulină?
Cred că are, telefoanele ei repetate merg în direcția asta, dar nu cred că stă să se gândească numai la asta.

Cu moartea în ce relații ești, Ilinca Manloache?
Cu moartea?

Da, cu moartea.
Mi-e frică de ea. Toate atacurile mele de panică de la asta erau – că mi se face rău și mor acolo singură, în garsonieră.

Și dacă ai muri în grup ar fi mai bine?
Nu cred că moare nimeni în grup. Toți murim singuri.

Ilinca Manolache a fost îndrăgostită de tatăl ei 

Te-a marcat dispariția tatălui tău când erai adolescentă?
Atunci nu. Nu conștientizam atât de tare. Dar acum îi simt lipsa și cred că da, m-a marcat foarte mult, cred că personalitatea mea e foarte influențată de disparița sa.

Semănați?
Sper că da. Când îmi zice lumea – semeni cu Dinu! – mi se pare cel mai mare compliment. Cred că sunt veselă cum era el. Maică-mea e mult mai introvertită. Taică-miu era extrem de înfipt în pământ și de concret. Cred că asta am moștenit de la el. Eram îndrăgostită maxim de tata.

Ai avut timp să te îndrăgostești de el?
Da, am apucat să îl cunosc. Eram foarte apropiată de el. Și e clar că frica mea de despărțiri, de singurătate se leagă de această mare pierdere a vieții mele.

De ce nu ți-ai refăcut viața? Ești tânără, în putere, actriță, frumoasă, găsește-ți jumătatea!
Nu cred că asta e rezolvarea.

Nu te ia nimeni?
Nu știu.

Ai fani, Ilinca Manolache? Vin cetățenii la teatru după tine?
Sunt oameni care vin, nu știu dacă neapărat după mine.

Nu te hărțuiesc?
Nu și nici n-aș vrea. Nu asociez valoarea cu popularitatea deloc.

Ești populară?
Am început să fiu cunoscută. Joc și eu de vreo zece ani teatru destul de serios.

E de-ajuns ca să îți construiești un nume?
Cred că tot la început sunt și după zece ani. Am senzația că sunt tot la început. Și oricum o luăm de la capăt de fiecare dată.

Ilinca Manolache s-a călit în “Regele Lear”

Ai dat-o și în bară?
Da.Vrei un exemplu concret?

Da. Când te-ai făcut de râs?
Nu cred că m-am făcut de râs, dar mi s-a părut că n-am destul. În “Regele Lear” al lui Andrei Șerban, cel jucat doar cu femei. Jucam Cordelia. Erau două distribuții. Într-una era Nicoleta Hâncu, în una eu. Și nu am fost mulțumită de mine. A fost o experiență fabuloasă, dar nu cred că am dat destul. Poate că a fost prea devreme. Abia terminasem facultatea. Îmi dădeam licența când repetam.

Erai un copil.
Și n-am făcut față.

Te mai marchează?
M-am călit acolo. A fost o școală extraordinară. Prima școală a fost cu Cătălin Naum în Teatrul Podul, unde am dat cu nasul de fenomentul-teatru și lucrat în echipă și lucrat la un rol, dar în regim de amatori. După care am avut școala de la facultate, după care la “Lear” a fost a treia școală. Acolo a fost botezul.

Botezul în eșec.
În eșecul meu. Nu vreau să-i spun eșec, hai să-i zicem nemulțumire.

Mama ta ce părere are despre cariera ta?
Pe lângă faptul că e actriță, e mama. Care mamă nu-și vede copilul cel mai bun? Ea susține că e obiectivă, eu susțin vehement că nu. Nu mă vede cea mai minunată, dar mă vede minunată.

Și nu ești?
Am dubii.

Ești fițoasă, Ilinca Manolache?
Da, am fițe.

De ce?
Pentru că am fost un copil iubit, iubirea se mai confundă și cu răsfățul și cred că de aici.

Crezi că ți se cuvine?
Nu.

Ești arogantă?
Nu.

Ești vanitoasă?
Am momente de orogliu cu care mă lupt. Cred că e un defect pe care îl iau toți artiștii.

Cu atât mai mult artiștii născuți în zodia leului.
Exact.

Cu cine ai dumneata compatibilitate?
Cu fecioarele, cu capricornii, cu racii.

Cine e rac?
Florinel Pierisc e rac. Șerban Pavlu e rac. Îl admir foarte tare pe Florinel Piersic, îl admir cu toate celulele.

Și el te admiră?
Sper că da – din tot sufletul. E un statement Florinel. Îl admir maxim de când eram mică. A fost și el angajat la Teatrul Mic, dar și-a dat demisia.

O să rămâi toată viața angajată într-un teatru de stat?
Am senzația că nu. Aș trăi mai greu financiar dacă mi-aș da demisia, dar aș putea trăi. Dacă n-aș mai avea bani să-mi pun benzină, aș merge pe jos. N-ar fi asta marea suferință. Nu banii sunt marea problemă, ci confortul ăla psihic – că aparțin undeva.

Te recunosc oamenii pe stradă?
Nu sunt un fenomen, dar au început oamenii să-mi spună, cei mai mulți m-au văzut în piesele Liei, la Godot. E OK, dacă oamenii au simțit nevoia să-mi vorbească, e OK.

Ilinca Manolache are un sâmbure de bufon în ea

Cum te raportezi la public. E publicul sfânt sau cum e?
Și aici mi-am schimbat puțin părerea, până de curând eram de părere că singura mea obligație e să-mi fac meseria bine, dar între timp mi-am dat seama că de fapt avem o datorie. Artiștii educă publicul pe care îl au și avem de luptat și cu televiziunile.

De ce nu faci televiziune?
Mi-ar plăcea să fac și televiziune.

Dai bine pe cameră?
Nu suport să mă văd, așa că n-aș putea să știu.

Vrei să fii în centrul atenției?
Da, da, am un sâmbure de bufon în mine.

Ai prieteni între actori?
Cred că majoritatea prietenilor mei sunt actori. Și asta e bine pentru că mă preocupă mult meseria asta. Nu prea ies din casă.

Ție ce gen de spectacole îți place să vezi?
Mie îmi plac spectacolele care au un mesaj și înțeleg de ce au făcute. Nu-mi plac spectacolele după care zic “Așa, și?”.

Mergi la teatru?
Îmi place să văd teatru. Și când văd teatru bun mă bucur.

Unde se întâmplă teatru bun?
Acum mai mulți ani aș fi zis că în independent. Acum nu mai sunt de aceeași părere, pentru că teatrul independent a devenit foarte comercial, în loc să fie un contrapunct la blazarea din teatrul de stat. Au început să apară și în teatrele de stat proiecte foarte importante.

Ce actori îți plac ție dintre colegii tăi?
Îi admir pe foarte mulți. O admir pe Nicoleta Lefter, care este și prietena mea. Am încredere în sfaturile ei, a avut altă viață, alte experiențe. Facem schimb în fiecare zi de idei. Îmi place să o cunosc. O admir pe Lia Bugnar, care e o altă prietenă de-a mea. Toată colaborarea noastră a pornit de la o prietenie foarte frumoasă. Lucram amândouă la Lear, la Bulandra, eram în distribuție și acolo s-au legat destinele. E foarte înțeleaptă. Și Maria Obretin și Dorina Chiriac erau și ele în Lear și așa s-a născut spectacolul “Noi 4”, în prima fază. Am și prieteni-băieți, de exemplu Andrei Runcanu.

Cum e să trăiești într-o familie de artiști?
Cred că atunci când am ales, de undeva de sus, cred că am ales bine. M-am orientat bine când s-a făcut împărțirea în lume. Artiștii sunt personalități bogate.

Bogate, nu neapărat puternice.
Nu neapărat. Deși mama este un exemplu de forță. Suntem foarte bune prietene. Avem multe păreri contradictorii. Ea nu e impulsivă. Eu reacționez la primul impuls, ea e mult mai reținută. Simt că înțelege ce-i spun. Chiar vorbim, nu doar bifez că am avut o conversație cu mama. O admir pentru forța pe care o are să zâmbească și să spună că viața e frumoasă.

E frumoasă viața?
Da, chiar și cu toată împletirea asta de momente oribile, suferințe, pierderi, dezamăgiri în dragoste.

Îți place în țara noastră?
Acum mă întrebi după ce am avut o reușită? Mă îngrozea perspectiva care părea să ne ocupe. Eu sunt optimistă. Am mai simțit genul ăsta de euforie.

Nu te vezi jucând în alte limbi sau țări.
Ar fi o experiență minunată. Vorbesc spaniolă și engleză. Din clasa întâi am făcut spaniolă, am învățat la Liceul Cervantes.

Ilinca Manolache a flirtat virtual cu un mexican

Ai putea să joci în telenovele, la mama lor.
Nu-mi doresc.

Și cu cine vorbești dumneata spaniolă?
Vorbeam pe facebook cu un mexican pe care l-am cunoscut jucându-mă un joc pe facebook acum mult timp – era un joc, pet society. Pe mexican îl cheamă David, mai vorbim încă – o dată la cinci luni.

Și nu te-a chemat în Mexic la el?
Dar cum să nu?

Și de ce nu te-ai dus?
Ei, râdem-glumim, dar atât. Nu-l cunosc. M-am rezumat la a-mi folosi spaniola. Mi-a zis că vorbesc o limbă mai cultă decât vorbesc ei normal.

Cum ai ajuns tu la spaniolă?
Tata a fost la un turneu în Spania, s-a îndrăgostit de Madrid și de Toledo și așa am ajuns la Cervantes.

De ce te cheamă Ilinca?
Voiau să-mi spună Ilie dacă eram băiat, dar am ieșit fată. Sunt născută pe 1 august și sunt mândră de asta. Mi se pare cool.

Îți cauți și tu motive…
Exact. Să-mi placă și mie ceva la mine.

Ce ai de gând să faci astăzi după ce se termină această întrevedere?
O să mă întorc acasă și o să mănânc o supă thailandeză la plic. Din aia iute. Nu prea mănânc. Îmi place să mănânc împreună cu cineva.

Ai fi fost bună să reciți poezii pentru Partidul Unic?
Îți dai seama ce putea să iasă?

Îți plac poeziile?
Nu sunt cititoare neapărt. Citesc romane. Îmi place Kundera. Citesc acum “Cartea râsului și a uitării”.

Ilinca Manolache a stat o lună la New York și nu i-a plăcut America

Ai fost la Praga?
Nu. Am fost la Barcelona, e orașul meu de suflet, am fost de trei ori! Și aș vrea să mă mai duc. Mi-a plăcut că e cald, că e soare.

Am făcut eu un Revelion acolo și n-a fost chiar așa de cald.
Eu numai vara am fost și am stat la plajă, la Barceloneta. Îmi mai place la Paris. Am mai fost la Londra, dar cu ploaia mă împac destul de greuț. Sunt meteodependentă. Am fost la New York, am fost invitați cu piesa lui Peca Ștefan, Ziua futută a lui Niels, am fost invitați la un festival și am stat acolo aproape o lună. Am stat la ICR. A fost halucinanat, dar n-aș putea locui acolo.

Ce nu e bine în America?
Sunt o forță înfricoșător de puternică. Și manipulează extrem. Nu mi-a plăcut că totul era pe repede înainte.

Toată lumea se grăbea undeva?
Eram într-un supermarket și ziceai mulțumesc și ei ziceau “îhî”, adică “next!”.

CITAT: „Teatrul independent a devenit foarte comercial, în loc să fie un contrapunct la blazarea din teatrul de stat. Au început să apară și în teatrele de stat proiecte foarte importante”, Ilinca Manolache, actriță.