Are un nume complicat – Cristian Proistosescu – și face lucruri și mai complicate pe care noi le putem numi generic cercetare. N-a fost un elev model, n-a avut doar note de zece, nici nu le-a vrut, dar totuși a reușit să strălucească intr-ale fizicii, materie cu care se ocupă și astăzi la cel mai înalt nivel posibil. După facultate la Princenton,  Proistosescu a ales Harvard, unde studiază poate cea mai mare problemă a umanității din zilele noastre – încălzirea globală.

Doctorand la Harvard, unde studiază fizica climatului atmosferei și oceanelor, absolvent de fizică și matematică aplicată la Princeton (2009) și fost olimpic internațional la fizică, medaliat cu aur (2005), Cristian Proistosescu (27 ani) este unul dintre acei elevi eminenți care au luat drumul străinătății. A absolvit Colegiul Național „I.C. Brătianu” din Pitești, o școală care a dat României mai mulți olimpici internaționali, însă Cristian spune că nu a fost un elev model, a învățat ceea ce i-a plăcut, adică fizică și matematică, și a trăit o viață normală de liceu. Pe lângă aurul internațional de la fizică, a luat și note mici la alte materii ca franceză, chimie sau biologie. Mai departe vrea să facă cercetare, însă domeniul ales nu este destul de dezvoltat în România, motiv pentru care crede că va rămâne în Statele Unite sau în vestul Europei și în viitorul apropiat, deși este foarte legat de România, de familie și de prietenii pe care i-a lăsat aici.

Ce studiezi la Harvard?

Geofizica, în speță fizica climatului atmosferei și oceanelor, lucrez pe probleme de încălzire globală.

De ce ai ales acest domeniu?

Din pasiune, am avut dintotdeauna o pasiune pentru cercetare în general și pentru fizică în particular. Când a venit momentul să aleg un domeniu anume din fizică, am vrut să fie ceva care să îmi placă și care să fie și relevant pentru vremurile în care trăim.

Când ai întâlnit prima dată problema încălzirii globale, a fost un moment sau o experienţă care te-a determinat să alegi această specializare?

Nu, a fost o hotărâre luată treptat. Am jonglat cu diverse opțiuni și direcții și într-un final am decis că aceasta este direcția optimă.

Îţi mai aminteşti prima oră de fizică de la şcoală?

Nu. Se întampla în clasa a VI-a, dar îmi amintesc de primele pregătiri pentru olimpiada de fizică, îmi amintesc că profesoara mea de fizică din școala generală a fost cea care a crezut de la bun început că am talent la fizică și îmi mai amintesc că inițial m-a învoit de la câteva ore să mă pregătesc pentru olimpiadă, iar eu am plecat să joc fotbal pe maidan. După asta, profesoara a început să mă învoiască de la ore cu condiția să lucrez la fizică în laboratorul de fizică. În timp, a început să-mi placă să lucrez la fizică, să citesc cărți și să fac probleme. Eram un ștrengar, dar profesoara a crezut în mine mai mult decât credeam eu la ora aceea.

Ce te-a atras la fizică?

Fizica. Nimic anume. Mi-a plăcut să rezolv probleme de fizică. Și mai mult, mi-a plăcut să citesc cărți de fizică. Pentru a putea face cercetare într-un domeniu, trebuie să-ți placă rutina inerentă acelui domeniu, să-ți placă să citești fizică, să discuți fizică, să rezolvi probleme, să stai în laborator. Dacă ești atras de cercetare pentru ca îți place ideea de cercetare sau pentru că „vrei să faci bine în lume” sau orice alt astfel de concept abstract, îți va fi foarte greu să ajungi departe. Cel mai mult timp ți-l petreci singur în fața unor cărți, a unui computer și, eventual, într-un laborator.

Când ai participat prima dată la olimpiadă?

În  clasa a VII-a, am fost la Olimpiada Naționala de Fizică la Sibiu, pe vremea când inspector general era Klaus Iohannis, urma sa fie ales primar.

L-ai cunoscut?

Nu personal, din păcate, dar acolo a fost prima olimpiadă la care am participat. Am luat premiul I. Căpătasem deja un gust pentru fizică. Recunosc însă că și spiritul de competiție m-a ajutat să continui. Un moment foarte important a fost probabil în clasa a X-a când am luat doar mențiune. Mi s-a părut un eșec și asta m-a motivat poate mai mult decât plăcerea de a face fizică.

Cum e să ajungi la nivel internaţional la olimpiadă?

Am muncit mult, mai ales în lunile dinainte de olimpiadă, dar în rest se găsea mereu timp liber. Am avut, în linii mari, o experiență normală de licean – note de 4, absențe nemotivate, prieteni, iubite, majorate, tabere, bucuriile și dramele aferente anilor de liceu.

La ce ai luat 4?

Chimie, franceză și biologie, din ce țin minte. Franceză nici astăzi nu știu. Aveam de ales două din trei: olimpiade, viața normală de licean și rezultate foarte bune la școală. Le-am ales pe primele două și am neglijat anumite materii la școală. Nu am fost nici pe departe printre cei cu medii mari în liceu.

Cât de bine sunt pregătiţi românii la nivelul de olimpiadă internaţională faţă de elevii din alte ţări?

Suntem bine pregătiți, concuram cu țări care au populații și buget pentru educație mult mai mari. Câștigul nu este însă meritul sistemului educațional românesc, este meritul câtorva profesori și câtorva elevi foarte dedicați.

Cum ţi se pare sistemul nostru, ce ai îmbunătăţi la el?

Multe, foarte multe, dar nimic nu se poate schimba fără mult mai mulți bani către educație. Problema este că sistemul educațional nu mai atrage cei mai buni oameni pentru posturile de profesori și cei care totuși se duc acolo nu au motivație și condiții să își facă treaba cât pot de bine. Soluția este, dintr-un anume punct de vedere, foarte simplă – să plătim salarii regești profesorilor și învățătorilor, să atragem cei mai buni oameni în aceste poziții și care, fiind bine plătiți, să își facă treaba foarte bine. Problema este că această investiție nu dă roade decât o generație mai târziu și este astfel foarte greu de argumentat când bugetul țării se face de la an la an.

Cum de ai plecat la studii în America? Ai primit bursă?

Am plecat pentru că voiam să studiez la una din cele mai bune universități din domeniu și aceasta (Princeton) s-a nimerit să fie în State. Am primit ajutor financiar. După ce am fost admis la facultate, am făcut dovada venitului părinților, facultatea a estimat cât poate plăti familia, iar restul l-au acoperit ei din burse. Costul unui an universitar fiind de aproximativ 50.000 de dolari, au platit ei aproape tot.

Cum a fost schimbarea de mediu, cum a fost prima zi acolo? Te-ai adaptat uşor?

Nu. Prima zi a fost plină de entuziasm, apoi a fost greu. Nu e la fel pentru toți, mulți se adaptează ușor. Eu eram convins că sunt suficient de deschis la minte și flexibil încât să mă adaptez imediat. Nu a fost așa. Am descoperit că eram, și încă sunt, foarte atașat de România, de familie, de prieteni, de locuri, de obiceiuri. Încă este greu uneori și încă păstrez legături extrem de apropiate cu România.

Vrei să te întorci?

Poate într-o zi. Până una alta îmi place prea mult ceea ce fac acum, cercetare în fizica climatului, și voi continua să încerc să fac asta la un nivel înalt. Asta înseamnă că probabil voi rămâne undeva în America sau poate în Europa de Vest.

Ce îţi place în America? Cum este să studiezi la o facultate americană? Cum este programa? Cum sunt profesorii, colegii?

Nu pot spune că sunt în America. Sunt într-un mediu universitar din America, un mediu care seamănă prea puțin cu restul țării. Ce îmi place cel mai mult aici, în acest mediu universitar american, este modul în care se discută orice problemă. Este un mediu foarte divers, foarte liberal și nediscriminatoriu, orice problemă se discuta analitic, critic, obiectiv și pragmatic. Profesorii sunt foarte capabili, iar colegii sunt foarte motivați și ambițioși, dar nu foarte diferiți de studenții români.

CITAT: “Am avut, în linii mari, o experiență normală de licean – note de 4, absențe nemotivate, prieteni, iubite, majorate, tabere, bucuriile și dramele aferente anilor de liceu.”, Cristian Proistosescu, doctorand la Harvard.