Claudia Apostol întruchipează portretul voluntarului capabil să-şi consume şi ultima picătură de energie pentru scopuri caritabile. Are 34 de ani, este bucureşteancă şi a absolvit în 2006 Facultatea de Arhitectură din Bucureşti. Sensibilizată de frământările sătucului Roșia Montană din Apuseni, Claudia, alături de colegii săi din Asociația ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a decis să se implice. Aşa a luat naştere „Adoptă o casă la Roșia Montană”, un program care presupune restaurarea patrimoniului construit al Roşiei Montane. Scopul acestui program este de a reda originalitatea satului minier cu sprijinul voluntarilor și al celor care donează pentru revitalizarea regiunii.

De patru ani, fără să aibă vreun beneficiu material, Claudia contribuie, prin intermediul ONG-ului ARA, dar și ca voluntar al campaniei „Salvați Roșia Montană” la renovarea clădirilor istorice valoroase. Programul este sprijinit de specialişti în construcţii, arhitecţi, studenţi ai facultăţilor de profil și oameni obişnuiţi, toţi voluntari, care au înţeles mesajul şi au vrut să dea o mână de ajutor. Împreună, în cei patru ani de la naşterea proiectului, au reuşit să introducă în program zece clădiri, aflate în diferite stadii, unele în faza de documentare, altele aflate deja în folosul comunității. Însă nu vor să se oprească aici. Ambiţia ei şi a celorlaţi voluntari este ca în viitorul apropiat „Adoptă o casă” să devină un concept de pe urma căruia să beneficieze nu doar Roşia Montană, ci şi alte locuri din România.  

Cine eşti tu, Claudia Apostol?

Sunt arhitect, sunt mamă, sunt prin formaţie îndrăgostită de case vechi și de posibilitatea revitalizării lor, iar datorită activităţii ultimilor ani am devenit cumva dependentă de activism, deși termenul poate nu este tocmai potrivit. Cred cu tărie că oamenii care cred în ceva anume au șanse imense să își atingă scopul comun dacă găsesc cu înțelepciune o cale de colaborare. Să zicem că asta mă activează și mă face să mă implic și să cer și altora să o facă. Nu mă văd făcând asta până la adânci bătrâneți, sper să vină ziua în care fiica mea va veni la mine și îmi va spune: gata, ia o pauză, preluăm noi, ăștia mai tineri.

De unde această idee a renovării patrimoniului de la Roşia Montană?

Ideea de a lansa un program de amploarea „Adoptă o casă” nu îmi aparţine, este un concept la care colegii mei din Asociaţia ARA s-au gândit de mai mulţi ani, însă lucrările pe care le derulam încă din 2007 erau de mai mici dimensiuni, fiind axate preponderant pe documentare şi mici lucrări de intervenţie de urgenţă care au ajutat câteva case din Roşia Montană să supravieţuiască. Case au fost multe în paragină, dar și voluntari care îşi ofereau sprijinul, aşa că „Adoptă o casă” a apărut în egală măsură ca o necesitate, dar şi ca o evoluţie firească, mai ales în contextul în care autorităţile locale şi centrale tratează de ani de zile cu indiferenţă, chiar cu ură, patrimoniul construit al Roşiei Montane.

De ce spui asta?

Pentru că factorii de decizie de la nivel local sau chiar central sunt total inerți. Situația de la Roșia Montană face ca primăria să funcționeze din buzunarul companiei miniere (n.r. Roşia Montană Gold Corporation) care nu este prea fericită de ceea ce facem noi, iar asta dictează totalul dezinteres din partea autorităților.

Dar societatea civilă, localnicii vă ajută mai mult?

Societatea civilă, înțelegând prin asta cetățeni români sau străini care au răspuns apelului nostru, a fost mai mult decât implicată. În fiecare an avem aproape 100 de voluntari sau studenți care vin și lucrează în medie două săptămâni pe șantier, indiferent de mediul din care provin sau pregătirea pe care o au. Totodată, ne bucurăm şi de sprijinul localnicilor, care își pun propriile case la bătaie. Cel mai important ajutor pe care ni-l pot da este că ne îngăduie să intervenim pe casele lor.

Un alt tip de ajutor pe care îl primim este acela de a le folosi proprietățile pentru organizarea taberelor – campare, masă, alte activități pe care le derulăm (proiecții de filme documentare, prezentări), înțelegând astfel că un gest ca al nostru, făcut pentru comunitate, trebuie să se întoarcă în comunitate. Deja două dintre proprietăți găzduiesc evenimente pe tot parcursul anului, cu ocazia Festivalului Fânfest, a întrunirilor cercetașilor sau a școlilor de vară pe care le organizăm anual aici. Nu e deloc puțin și pentru noi e cu atât mai important cu cât acesta este indicatorul unei schimbări fundamentale de mentalitate, aceea de a oferi comunității spațiile care erau destinate doar uzului proprietarului.

Evident că nu am putea onora astfel de lucrări fără sprijinul asociației localnicilor din Roșia Montană, Alburnus Maior, care este partener al acestui program. În egală măsură ne bucurăm de sprijinul asociațiilor profesionale, ca Ordinul și Uniunea Arhitecților din România, care de la început a contribuit cu granturi pentru derularea activităților de restaurare. De anul acesta suntem parteneri a trei universități de arhitectură din țară care trimit studenți arhitecți în practică studențească la Roșia Montană, fapt care e un mare câştig pentru noi.

Cum i-aţi convins pe localnici să accepte renovarea locuinţelor în care s-au născut?

La început unii au fost foarte sceptici. Nu e ușor de convins un sătean care are fațada în stare intactă, îmbrăcată în strop de ciment și cu tâmplărie termopan, realizată cu un an înainte, că e mai bine și de impact să înlocuim acea tâmplărie cu cea tradițională de lemn. Dar am reuşit în cele din urmă și asta ne dă speranță. Un alt proprietar care a înțeles care este importanța unor astfel de lucrări, urmărind activitățile noastre, a ales să demareze pe cont propriu reconfigurarea casei sale pentru a o aduce la ceea ce a fost cândva, solicitându-ne sfatul în realizarea proiectului, a lucrărilor și minimul ajutor în realizarea anumitor detalii mai delicate. Pentru noi e o bucurie când proprietarii vin și se implică direct, alături de voluntari și doresc să afle cum se face un mortar de var și cum se aplică.

În sens mai larg putem vorbi deja de un început de conștientizare a faptului că patrimoniul este o resursă pentru comunitate, iar recuperarea clădirilor valoroase pe care le locuiesc poate atrage turiști, care nu vin în zonă pentru a sta în camera cu termopan, ci tocmai pentru a respira din aerul unui târg tradițional cu case și oameni care au respect pentru valoarea autentică a acestui loc.

Până la urmă, de ce faceţi voi toate aceste acţiuni?

Scopul acestui program de restaurare nu se limitează la renovarea unor clădiri. Lucrând cu voluntari, în marea lor majoritate fără experienţă în domeniu sau pregătire de specialitate, primul obiectiv pe termen lung este acela de a ”educa” sau de a antrena publicul participant pentru a înţelege într-o altă măsură patrimoniul. Protejarea şi modalităţile sustenabile de exploatare ale patrimoniului nu fac parte din grijile imediate ale proprietarilor de monumente sau de case valoroase, şi nu doar în Roşia Montană. Schimbarea acestei mentalităţi în rândul proprietarilor, dar şi a celor ce vin în contact cu clădirile, lucrând cu propriile mâini la revitalizarea unor case, constituie una dintre ţintele acestui program. De ce facem aceste acțiuni? Pentru că ne este dragă Roșia Montană, o cunoaștem de ani buni și pentru că există cerere pentru acest tip de implicare. Cred că dacă proiectul „Adoptă o casă” ar fi de cinci ori mai extins, tot s-ar găsi participanți dornici să se implice.

Cine sunt voluntarii implicaţi în acest proiect?

Sunt tineri și nu numai. Am avut și voluntari trecuți de 50 de ani care ne-au dat lecții de implicare. Am avut participanți veniți din țară, dar și străinătate, de la oameni care își planifică concediul anual în funcție de programul nostru, la echipe care vin periodic și constant în weekend-uri pentru a participa în mod substanțial în momente cheie. Aș putea vorbi la nesfârșit despre cei care ne copleșesc în fiecare an cu poveștile lor, despre modul de implicare pe care îl aleg, despre cât și cum aleg să își prioritizeze viețile pentru a lua parte la activitățile noastre. Este poate partea cea mai impresionantă a acestui program – poveștile fiecărui voluntar care se implică. Fiecare merită să i se ia un interviu.

Care sunt resursele de care aveţi nevoie?

Pe lângă voluntari, programul mai are nevoie şi de fonduri pentru a exista. Cum spuneam, voluntarii răspund în fiecare an, la fel și studenții arhitecți, care se bucură să își facă practica într-un loc atât de încărcat de învățăminte și experiențe. Însă fondurile sunt cele mai greu de atras. În România nu există o astfel de practică largă, a sprijinirii prin donații activitățile organizațiilor non-profit, așa că depindem și de atragerea unor finanțări din partea organizațiilor profesionale, ceea ce devine de la an la an din ce în ce mai dificil.

Și cine contribuie cu bani pentru restaurarea patrimoniului de la Roşia Montană?

O mare parte din fonduri provine din donațiile individuale, care vin de la oameni obișnuiți. Sprijinul lor este fundamental. Numărul donatorilor și sumele variază de la an la an, de la campanie la campanie. Depinde în mare parte de cât timp și energie depunem în partea de promovare. Am primit donații cu regularitate de la câțiva oameni care ne apreciază activitatea și revin în fiecare an cu sume variabile. Nu sunt neapărat oameni care câștigă substanțial, ci doar persoane care înțeleg esența și importanța acestui tip de activitate.

Cât costă restaurarea unei case în Roşia Montană?

O restaurare costa mult în general, nu doar la Roșia. Iar aici nu doar materialele costă, ci și întreaga infrastructură pe care trebuie să o punem la punct pentru a primi participanți voluntari. Deși nu putem deconta transportul și nu putem oferi decât cazare la cort și masă, acest efort devine unul considerabil în raport cu modul în care reușim să atragem fondurile. Iar fondurile necesare restaurării unei case variază în funcție de tipul lucrărilor necesare. Uneori e nevoie doar de refacerea finisajelor fațadelor (refacerea sau înlocuirea tâmplăriilor, a finisajelor din mortar de ciment, a vopsitoriilor) și acolo nu vorbim de foarte mulţi bani, alteori e nevoie de investiții consistente pentru intervenții structurale (sub-fundări, refaceri masive de zidărie, refacerea învelitorii tradiționale, șindrila fiind foarte scumpă, la fel și manopera pentru realizarea ei, care nu se poate face cu voluntari nespecializați). Vorbim astfel de zeci de mii de euro care se strâng greu și cu mult efort din partea echipei de organizare. Acesta este poate cel mai semnificativ impediment în extinderea programului la mai multe case care chiar au nevoie de intervenții imediate pentru refacerea în linii generale a atmosferei târgului mineresc de la Roșia Montană.

Ce câştigi tu, Claudia Apostol, de pe urma acestui proiect?

Nu puține. În fiecare an am ocazia să cunosc oameni care cu adevărat fac lucrurile să se schimbe. Şi nu sunt puțini, iar poveștile lor sunt remarcabile. E un mare beneficiu pentru că fac parte din această echipă minunată. Dacă întrebarea se referă cumva la un eventual câştig material acesta nu există, dar asta este o alegere personală a echipei de organizare, deși cel mai firesc ar fi ca astfel de proiecte să fie asigurate printr-o finanțare sustenabilă și o echipă plătită care să se îngrijească de bunul mers al programului. Nu suntem încă acolo, nu știu dacă vom ajunge, cert este că nu a fost pentru noi o prioritate.

Proiectul „Adoptă o casă” a ajuns deja în al patrulea an. Unde vă propuneţi să ajungeţi?

Scenariul cel mai fericit este acela în care „Adoptă o casă” va reuși să sensibilizeze inclusiv autoritățile locale, dar și alte organizații care să vină la Roșia să ”adopte” fiecare o casă și să își folosească resursele proprii pentru atragerea voluntarilor și a fondurilor. Iar pe termen lung Roșia Montană poate redeveni un punct de atracție, un șantier-școală, pentru tineri specialiști care apoi să se implice pe termen lung și constant în organizare. Ne îndreptăm spre acest viitor, cu pași mici, dar siguri și hotărâți. Sunt optimistă și încercând să îmi imaginez Roșia peste zece ani „Adoptă o casă” este acolo, la fel și noi. Într-un sit ca cel de la Roșia sunt lucruri de făcut mereu și există o mulțime de case de patrimoniu care au nevoie de intervenții. Recunosc că mi-ar plăcea ca acest model de intervenție să fie extins și în alte localități care s-ar putea bucura de tot ceea ce facem noi la Roșia Montană. 

CITAT: “Nu mă văd făcând asta până la adânci bătrâneți, sper să vină ziua în care fiica mea va veni la mine și îmi va spune: gata, ia o pauză, preluăm noi, ăștia mai tineri.” Claudia Apostol, arhitect, activistă