O româncă contribuie la progresul ştiinţific mondial: cercetează în Japonia cauzele şi metodele de prevenire a bolii Parkinson

- - 13- 245 vizualizari

Întotdeauna au atras-o necunoscutul și Orientul, nu neapărat în această ordine, motiv pentru care, la vârsta de 20 de ani, a părăsit România pentru a studia în Japonia. A fost o oportunitate exotică, aşa cum o numeşte, de care n-a ezitat să profite din plin. A studiat științe farmaceutice la Universitatea Hiroshima, apoi a urmat un curs de master în științe medicinale la aceeași universitate. Proiectul ei de cercetare a fost despre cauzele bolii Parkinson, o boală neurodegenerativă care încă este un mister inclusiv pentru cercetători. Lucrând la proiectul său, a realizat cât de puține cunoștințe are omenirea în materie de neuroștiințe. Bolile neurodegenerative sunt una dintre puținele categorii de boli pentru care încă nu există nici metode de prevenire, nici tratamente bine stabilite. A simțit că trebuie să continue cercetarea în neuroștiințe, motiv pentru care a urmat un curs de doctorat. În prezent, este student doctorand la Universitatea Yamanashi, departamentul de neurologie și student cercetător la Institutul Național de Neuroștiințe din Tokyo.

Faceţi cunoştinţă cu Raluca Contu, o româncă de 28 de ani din Buzău, plecată din România de mai bine de opt ani, atrasă fiind de mirajul de a studia într-una dintre cele mai dezvoltate ţări ale Globului, Ţara Soarelui Răsare. Raluca este o fire comunicativă, „cam radicală câteodată, curioasă, căreia îi plac lucrurile altfel, un pic neconformistă şi cam idealistă”. Crede din toată inima că lumea ar putea fi un pic mai bună dacă ar exista mai multă cooperare şi înţelegere. Pentru meritele sale în domeniul cercetării ştiinţifice a fost desemnată în 2015, de către Liga Studenţilor Români din Străinătate, ”Studentul român al anului de pe alte continente”.

laborator

Reporter: Raluca, de unde a pornit pasiunea ta pentru farmacie şi domeniul neuroştiinţelor?

Raluca Contu: E o poveste lungă. În liceu mi-au plăcut chimia, fizica şi matematica, materii logice, de gândire. În schimb, nu mi-au plăcut materiile unde trebuia să învăţ mecanic. Am avut o memorie destul de slabă în liceu, cea mai grea munca pentru mine era să memorez oasele, muşchi sau ani din istorie. Cel mai mult am fost atasă de chimie, am fost olimpică la această disciplină. La facultate am vrut să fac chimie pură, dar mama mea, care e inginer chimist, mi-a zis că dacă o să fac doar chimie, o să mor de foame şi n-o să-mi pot găsi un job. M-a îndrumat să fac farmacie pentru a-mi găsi mai uşor un loc de muncă.

Cum ai ajuns totuşi să studiezi în Japonia?

În perioada liceului, când învăţăm pentru bacalaureat, mama citise în ziar că aş putea merge în Japonia cu bursă de studiu acordată de Guvernul japonez, fără să ştiu limba japoneză. Pe vremea aceea îmi doream să merg în America pentru că mai aveam şi nişte rude acolo şi era un trend să mergi la studii în străinătate. Deşi am fost atrasă de această oportunitate exotică, nu am luat-o prea în serios, deoarece m-am concentrat mai tare pe examenul de admitere la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. Întâmplarea a făcut ca examenul de la Bucureşti să fie înainte cu o săptămână de interviul pentru obţinerea bursei de studii în Japonia. Cum informaţiile erau proaspete, am decis să-mi încerc norocul şi aşa am ajuns la Ambasada Japoniei. Am dat teste de chimie, matematică, engleză şi biologie. Am trecut testele, apoi m-au chemat la interviu tot la ambasadă, unde am vorbit cu nişte japonezi care vorbeau engleza destul de prost. Japonezii mi-au spus că voi primi răspunsul la începutul anului viitor, aşa că în octombrie 2006 am început facultatea în Bucureşti şi mi-am luat gândul de la Japonia. Am făcut un semestru la Facultatea de Farmacie şi mi-a plăcut foarte mult, mi s-a părut că mi se potriveşte de minune.

La începutul lui 2007 ai primit vestea care ulterior avea să-ţi schimbe radical viaţa…

Aşa este (zâmbeşte). Am primit un telefon de la Ambasada Japoniei prin care eram anunţată că fusesem acceptată pentru a studia în Japonia. Mi-au spus că în primul an voi studia limba japoneză, iar daca nu mă obişnuiam, puteam să mă întorc acasă fără vreo obligaţie. În fiecare an erau 3-4 persoane care nu reuşeau să se acomodeze, deoarece erau foarte multe diferenţe faţă de ţara noastră. Drept urmare, în primul an nu ne condiţionau cu nimic. Pentru că mi-a plăcut întotdeauna să fiu altfel decât restul lumii şi pentru că mi s-au părut rezonabile condiţiile lor am decis să încerc această experienţă. La „Carol Davila” puteam îngheţa facultatea pentru un an şi jumătate şi astfel am luat hotărârea să merg în Japonia. Oricum, eu n-am ţinut morţiş să merg în Japonia, nu a existat presiune pe umerii mei, iar alegerea finală a fost foarte naturală. Eu cred foarte mult în Dumnezeu, iar Dumnezeu a vrut ca eu să vin în Japonia.

Shirakawa village

Şi aşa a început „aventura” ta în Japonia, care durează de peste opt ani. Cum a fost începutul acestei experienţe exotice, aşa cum îţi place ţie s-o numeşti?

Când am ajuns prima dată în Japonia a fost frumos, m-a impresioant. Guvernul mi-a acordat o bursă de 134.000 yeni pen an, cca. 1.000 euro pe lună, bani care mă ajutau să mă întreţin. Am ajuns în aprilie, când cireşii erau înfloriţi. Au nişte cireşi care nu fac fructe, doar flori. Japonezii ţin foarte mult la imaginea lor, se pricep de minune în a-şi arăta doar părţile bune. Chiar dacă prima impresie a fost foarte bună, la început mi-a fost greu. Norocul că am avut o prietenă românca, din Craiova, la care putea să-mi vărs oful în limba maternă. În total am fost vreo 70 de studenţi din 30 de ţări veniţi să studieze în Japonia, a fost ceva unic pentru mine. Am stat în campusul universităţii într-un cămin pentru studenţi străini. Primul an a fost de acomodare, timp în care am învăţat japoneza, care este necesară pentru a supravieţui. Acum vorbesc fluent limba lor. După primul an de acomodare, am urmat patru ani cursurile facultăţii de științe farmaceutice, până la vârsta de 25 de ani. Aici cursurile s-au bazat mai mult pe cercetare, pe partea de descoperire de medicamente, mai puţin pe teorie, aşa cum se întâmplă la noi, în România.

Conferinta 2013

După cei patru ani te-ai gândit să revii în România ca să aplici ce ai învăţat în Japonia?

Nu,deoarece la ei există o condiţie nescrisă potrivit căreia cei care vor să lucreze în farmacie trebuie să facă şase ani de facultate. Şi aşa am decis să fac şi cei doi ani de master în ştiinţe medicinale. La început am vrut să fac cercetare pe dependenţa de droguri, dar într-un final am ales să studiez cauzele care provoacă boala Parkinson. Foarte multă lume face acum cercetări pe cancer, pe diabet, pe bolile de inimă şi, cum spuneam, nu-mi place să fac ceea ce face toată lumea. Pe bolile neurodegenerative sunt foarte multe lucruri care încă nu se ştiu, iar dacă descoperi lucruri care nu se ştiu, impactul este foarte mare. Odată terminat şi masterul, am decis să intru şi la doctorat, unde lucrez tot pe boli neurodegenerative, nu neapărat pe Parkinson. Acum cercetez echilibrul celulei neuronale, iar în acest moment lucrez într-o instituţie a guvernului japonez, care oferă salarii şi bani de cercetare pentru studenţii la doctorat cu potenţial. Eu beneficiez de un grant de cercetare, deoarece, când eram la master, am scris un articol şi, de obicei, cei care reuşesc acest lucru au o mare şansă să primească salariu şi grant de cercetare. Primesc 1 milion de yeni bani de cercetare anual, cca 10.000 de euro şi aproximativ 2.000 euro salariu lunar.

Te descurci cu aceşti bani într-o ţară în care nivelul de trai e foarte ridicat?

Stau în căminul spitalului unde lucrez şi plătesc foarte puţin pe chirie. Deoarece stau în campus nu am nevoie de transport. Dacă aş plăti chirie şi transport mi-ar fi mult mai greu.

Te-ai gândit ce vrei să faci după ce termini doctoratul?

Nu ştiu dacă vreau sau nu să rămân în Japonia. Într-adevăr m-am adaptat pentru că sunt de mulţi ani aici, dar iau în calcul şi varianta de a mă întoarce în România. Toată lumea îmi spune că a mă întoarce în România ca să lucrez în cercetare nu este cea mai bună alegere. Dacă am lucrat pe cercetare până acum, mi-ar plăcea să continui ceea ce fac. Iau în calcul şi varianta de a merge în America măcar pentru un curs post-doctoral, pentru că se spune că America este numărul unu în cercetare. Totuşi, nu mă văd lucrând în cercetare toată viaţa, deoarece îmi doresc o familie, iar asta necesită foarte mult timp liber, ceea ce se bate cap în cap cu domeniul cercetării, unde se munceşte foarte mult.

LSRS

Dacă nu în domeniul cercetării, atunci unde te-ai vedea lucrând?

Mi-ar plăcea mult să lucrez în sistemul educaţional, poate datorită faptului că îmi plac foarte mult copiii. Şase ani în Japonia am predat engleza part-time, îmi place mult să predau şi mulţi îmi spun că mă descurc bine ca dascăl. Aş prefera un job în care să comunic mai mult cu oameni sau, chiar dacă rămân în cercetare, aş îmbina-o cu psihologia sau cu dependenţa de droguri. Mi-ar plăcea să continui în cercetare, dar să pun accentul mai mult pe latura umană, pentru că îmi place să lucrez cu omul, să am cu cine sta de vorbă.

Am vorbit despre cariera ta profesională, dar aş vrea să dăm interviului şi câteva valenţe personale. Spuneai că îţi doreşti o familie. În acest sens, după opt ani petrecuţi în Japonia, cum ţi se pare ideea de a avea un mariaj cu un japonez?

Aşa este, îmi doresc familie şi copii, dar până nu vin copiii, am libertatea de a face şi a încerca orice. Acum am un prieten japonez. Sunt tot felul de diferenţe între noi. Spre exemplu, eu sunt foarte comunicativă, el e mult mai reţinut. Pe stradă, japonezii sunt foarte ruşinoşi şi formali, dar în particular sunt altfel, sunt schimbaţi, sunt foarte pasionali. Nu ştiu dacă mă văd întemeind o familie cu un japonez sau cu un român, eu am avut prieten român doar când eram în liceu şi experienţa de atunci nu se compară cu cea de acum. Atâta timp când partenerul îmi dă importanţă şi mă face să mă simt bine, nu mă interesează dacă e japonez sau român sau orice altă naţie. 

Dar cum sunt japonezii, în general?

Sunt foarte formali, dacă vrei să scrii un mail ca să afli răspunsul la o întrebare simplă, ei scriu cinci rânduri de introducere, cinci rânduri de încheiere şi la mijloc, într-un singur rând, îţi oferă răspunsul mult aşteptat. Sunt şi japonezi care ies din tipare, respectă programul de muncă, nu fac nimic care li se pare inutil, nu ţin cont de nicio formalitate.

Raluca, dacă ai mai avea 20 de ani, ai alege şi a doua oară Japonia?

Dacă ar fi să dau timpul înapoi cred că m-aş gândi de două ori înainte. Sunt multe diferenţe mari între cele două culturi. Cursul de japoneză a fost foarte greu, el este făcut atât pentru studenţii asiatici, cât şi pentru europeni. Studenţii chinezi sunt avantajaţi pentru că ştiu caracterele şi lor le e mult mai simplu. În schimb, europenilor sau sud-americanilor le e mult mai greu. În plus, e trist pentru mine şi faptul că Japonia are cea mai mare rată de sinucideri din lume. Pentru mulţi oameni sub 50 de ani cauza numărul unu a morţii nu este accidentul de maşină, ca în majoritatea ţărilor din lume, ci sinuciderea.

Totuşi, nu regret că am ales să studiez în Japonia, a fost o experienţă extraordinară, unică. Pe deasupra, a fost şi o lecţie de viaţă pentru mine, deoarece dacă te adaptezi în Japonia, te poţi adapta oriunde altundeva pentru că japonezii sunt foarte suciţi, total diferiţi faţă de omul de rând.

CITAT: “Eu cred foarte mult în Dumnezeu, iar Dumnezeu a vrut ca eu să vin în Japonia.” Raluca Contu, doctorand, cercetător al guvernului japonez

Foto: Arhiva personală

13 recommended
comments icon 0 comments
245 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Andrei Militaru


Bookmark?Remove?

Ionuț Nicolae, tânărul crescut la casa de copii care a ajuns doctorand în literatură: „Am învățat să fiu umil, să citesc mult și să nu cedez niciodată!”

-

Ionuț Nicolae s-a născut într-o familie de romi, însă a descoperit recent că are atât rădăcini românești, prin bunicul din partea mamei, cât și turcești, prin cel din partea tatălui. La câteva minute după naștere, Ionuț a fost abandonat  de părinții săi într-u... Mai mult »