INTERVIU cu Alexandru Ion: “Mama mi-a transmis valori umaniste, născute din traiul omului simplu, lustruite cu o bunătate caldă și înțesate cu probitate!”

- - 18 vizualizari

CV-ul îl recomandă ca fiind absolvent al UNATC, iar debutul său în teatrul profesionist a fost în anul II de master unde a jucat 4 roluri în „Furtuna”, astfel Alexandru Ion este de meserie actor. Se împarte în multe proiecte simultan și e bine de știut că jumătățile de măsură nu îi sunt instrumente de joacă.

Publicul spectator se bucură de aparițiile spectaculoase și profesioniste în teatrele Nottara, Excelsior, respectiv Apollo 111, iar oamenii de acasă îl văd în distribuții televizate, în filme de scurt și lung metraj, chiar și reclame publicitare. Mulți îl cunosc ca manager, căci au luat contact cu el din prisma Ideo Ideis, proiectul devenirii sale, ce a crescut odată cu el

             Cu priceperea bună pe care a dobândit-o de-a lungul anilor de existență și pentru că a învățat să negocieze bine cu timpul său, a creat un Festival de Teatru Tânăr în Alexandria, acolo de unde provine și de care este legat sufletește. Nu îl interesează să fie în atenția publicului în viața de zi cu zi,  însă are dorința de a lăsa ceva în urmă.

Pentru că a simțit că are o misiune, a inițiat alături de oameni frumoși ceva lăudabil, Ideo Ideis. Formarea noilor generații s-a născut din empatie, responsabilitate și promisiuni făcute lui însuși. A adus în față arta teatrală într-un oraș unde nici spațiile de desfășurare nu sunt propice, dar tânărul manager cultural se leagă de speranța că în câțiva ani se va vedea o îmbunătățire a infrastructurii necesare pentru organizarea festivalului.

Dacă la 15 ani a gustat din lumea teatrului și interesul a crescut în egală măsură cu dorința de a petrece pe scenă mulți ani dezvoltând treptat o pasiune după care, încă, se lasă condus, în momentul prezent se află într-un punct în care dorește să-și pună amprenta în film, mai ales că ultimele vibrații le-a simțit pe studiourile de filmare ale serialului românesc “Sacrificiul” de pe postul de televiziune cunoscut de către noi toți, Antena 1. Alexandru i-a dat viață lui Alin, un gen de personaj care i-a plăcut, în pofida faptului că a fost prima oară când a interpretat un astfel de rol, de băiat rău. Nu este la prima întâlnire cu platourile de filmare, de aceea s-a născut în el pofta de cunoaștere profundă a acestei lumi.

De profesie, om. Un spirit dinamic și energic în același timp, care pune într-o dulce armonie vorbele cu acțiunile, cultivă fapte bune și crește alături de oameni, Alexandru Ion a plecat să parcurgă călătoria prin viață la braț cu valori și considerații bine închegate, transmise de mama sa născute, după cum chiar el spune, din traiul omului simplu, lustruite cu o bunătate caldă, pe baza cărora, s-a dovedit până acum, că a luat decizii înțelepte de care se bucură. Recunoștința este direct proporțională cu iubirea pe care i-o poartă celei ce l-a susținut permanent.

Onestitatea, respectul, dorința de muncă, cuvintele pe care și le alege, principiile  sunt cele care au format temelia ce a ajutat la construirea lui Alexandru-omul.

În momentul prezent are proiecte puse pe modul hold din cauza situației actuale, dar este cu sufletul la ele. Când nu repetă roluri sau nu este în lumina blițurilor, citește, iar când nu citește, se uită la filme. Și când vrea ceva mai dinamic în viața sa, călătorește. Și când are mai mult timp, se lasă descoperit de cititorii revistei noastre. Drept urmare, sa-l cunoaștem mai bine pe Alexandru Ion.

În jurul căror cuvinte guvernezi în viață?

            Îmi plac foarte mult cuvintele și sunt extrem de atent cu ele, dar aș spune mai degrabă că guvernez în jurul unor principii și acțiuni, care sper să reiasă din răspunsurile la următoarele întrebări.

            Să facem un exercițiu: Cum e Alexandru-omul? Cum e Alexandru-actorul? Cum e Alexandru-copil al părinților săi?

            Unul și același. Cele trei “forme” descrise în întrebare sunt instanțe existențiale diferite și strâns legate de context, dar nu conțin diferențe fundamentale și cu siguranță nu prilejuiesc apariția a trei entități separate. Există probabil niște vagi trăsături distincte pentru fiecare dintre ele, dictate inevitabil de împrejurări, dar se subsumează aceluiași nucleu.

            Ce valori ți-au transmis ai tăi de-a lungul copilăriei sau adolescenței și le-ai luat cu tine pe oriunde ai trecut?

            Părinții mei sunt divorțați de când eram foarte mic, așa că „ai mei” înseamnă mama și de la ea am toate valorile asociate cu adolescența și copilăria. Fără să fi fost neapărat programatică în acest sens, mama mi-a transmis valori umaniste, născute din traiul omului simplu, lustruite cu o bunătate caldă și înțesate cu probitate. Vreau să cred că le-am integrat și luat cu mine pe unde am trecut.

            Ce i-ai spune lui Alexandru, cel de la 20 de ani?

            Să citească mai mult și să fie un pic mai mai atent la alegerile emoționale pe care urmează să le facă.

            Ce nu îți place la tine?

            Faptul că pun enorm de multă presiune pe mine și că asta mă face să fiu rigid uneori, atât cu mine însumi cât și cu cei din jurul meu. Dar nu am un conflict capital cu asta și nici nu privesc propriile-mi neajunsuri cu încrâncenarea omului care nu-i în confort cu sine însuși. Am făcut pace cu acele părți care nu-mi plac și conviețuim liniștiți, nerenunțând însă la aspirația șlefuirii lor.   

          Cum te descurci cu momentele tale dificile? Ai regrete?

            Folosit cu măsură, cred foarte tare în dictonul “mai bine regret ceva ce am făcut decât ceva ce n-am făcut”. Nu cred că pot identifica un lucru căruia să îi pot pune invariabil ștampila regretului. Ca toată lumea, am luat de-a lungul timpului decizii mai bune sau mai proaste, dar nu există întâmplări din a doua categorie pe care să le revizitez des sau pe care să le simt neintegrate în viața mea de acum.

            Momentele dificile le subsumez, ca atitudine generală care are fluctuații inerente, unei formule simple, care îmi place mult -“Now what?”. Indiferent de natura lucrurilor cu care mă confrunt, funcționează pentru mine un soi de “voluptate a greului” pentru că știu că, în absența aspectelor clinice respectiv a patologiilor, totul e dinamic și trăirile noastre se schimbă și se îmbunătățesc.

E un citat din Robert Frost care-mi place foarte mult – “In three words i can sum up what i learned about life: it goes on” . Trăim vremuri în care sănătatea mintală e în centrul multor cercetări și dezbateri și enorm de mulți oameni sunt afectați de diferite forme ale depresiei. Am norocul să mă fi așezat, cel puțin pentru moment, pe un modus operandi care are în centru faptul că momentele dificile fac imuabil parte din existența, ba chiar o potențează uneori și funcționează ca propulsoare pentru explorări atât interioare cât și exterioare. Trăiesc într-un confort rezonabil cu alternanța sus-jos și cu o înțelegere sănătoasă a faptului că momentele dificile trec.

            Cu ce te mândrești?

            Cu faptul că am o viață liniștită, eliberată într-o proporție dominantă de conflict, controversă și apăsări concrete, o viață populată cu oameni și rețele sociale în interiorul cărora mă simt foarte bine și care îmi creează oportunitatea de a explora orizonturi emoționale, intelectuale și profesionale.

            Care este cea mai mare mâhnire care își face apariția foarte des în gândurile tale?

            Am mai degrabă mâhniri punctuale și strâns legate de un anume context. Gânduri ce țin de aspecte pragmatice ale lumii în care trăim și sunt strâns legate de nedreptate, inechitate, ură, violență, ignoranță. Lucruri pe care le vedem atât în proximitate, cât și în locuri îndepărtate pe care nu le interpretăm ca fiind “problema noastră”. Dacă pășesc în zona existențială atunci aș vorbi de mâhniri legate de lipsa răspunsurilor la marile întrebări – de unde venim, unde ne ducem și de ce?  Dar ăsta e mai degrabă un răsfăț intelectual și pretențios și are puțină aplicabilitate în viața de zi cu zi.

            Ce te face să ieși din cotidian?

            Călătoriile și pășirea constantă în afara zonei de confort.

            Cum ți-ai descrie drumul pe care l-ai ales-actorie, film, scurt metraje?  

            Extrem de norocos. Pentru că mă revendic dintr-un spațiu (Alexandria) din care era improbabil să ajung în domeniul ăsta.

            Când te-ai îndrăgostit de scenă?

            La 15 ani, când am jucat pentru prima dată pe o scenă “adevărată” într-un teatru “adevărat”, care a fost de altfel și primul teatru în care am intrat vreodată. Mai exact, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în cadrul unui festival de teatru dedicat adolescenților.

Admit însă că nu asociez tema îndrăgostirii cu asta. Romanțează prea mult lucrurile și le dă un aer încărcat de poezie și patetism. Povestesc despre asta mai degrabă în termeni legați de fascinație și nașterea explozivă a unui interes limpede și a unei pasiuni exaltate care mi-a trasat tot restul vieții, până în momentul de față.

            Cum e să lucrezi alături de actori și regizori consacrați care cu siguranță te-au inspirat în traseul tău profesional?

            E întocmai cum spune întrebarea. Inspirațional. Nu a fost așa de fiecare dată, dar în cea mai mare parte am avut noroc de întâlniri fericite din care am învățat mult. Am învățat însă mult și din incompatibilități răsunătoare sau din colaborări eșuate.

            Ce alegi: teatru sau film? Dar, care ar fi alegerea ta între filmele românești și filmele străine?  

            Întrebarea alegerii între teatru și film e una foarte răspândită în interviuri, dar din punctul meu de vedere e ceva ce există mai degrabă în mintea oamenilor din afară meseriei și mult mai puțin sau deloc în mintea actorilor/actrițelor.

Să poți alege între cele două e mai degrabă un privilegiu și dacă îi scoatem din ecuație pe puținii artiști care au avut această posibilitate și, din rațiuni preponderent personale și/sau pragmatice, au făcut opțiuni profesionale clare către unul dintre cele două domenii, excluzându-l pe celălalt, tema alegerii între teatru și film e cvasi-inexistentă în mintea actorilor/actrițelor.

Fără îndoială că fiecare se poate simți mai în confort, mai atras sau mai chemat către unul dintre ele, dar nu de puține ori asta are legătură cu faptul că există un dezechilibru între volumul de practicare, activând mai mult în film și prea puțin în teatru sau invers. Existăm, artistic vorbind, într-un sistem mic, cu posibilități reduse și cu o capacitate limitată de absorbție pentru aspiranți care, în cele mai multe cazuri, anulează eventualitatea alegerii. Vorbim de o meserie vocațională care nu prinde contur pentru toți cei care își doresc să o practice și asta naște un soi de “foame” de a lucra și exclude, din nou, incidența alegerii. Ea există mai mult la nivel discursiv sau atunci când imaginezi formule profesionale ideale și foarte puțin la nivel de concretețe a comportamentului profesional.

            Același lucru e valabil și pentru filmele românești versus filmele străine. Sunt extrem de puțini cei care aleg și mai mult decât atât, unele nu le exclud pe celelalte, ci dimpotrivă coexistența lor e fructuoasă și face parte din ADN-ul dinamismului cu care e încărcată această meserie.

            Ești prieten cu actoria și în viața reală?

            “Toți oamenii joacă roluri, mai puțin unii actori”. Cu toții ne punem măști în funcție de situația în care ne aflăm și n-am știut niciodată să dezbat foarte mult pe tema eului. Când ești tu și când nu mai ești tu și care sunt criteriile care definesc tranziția între cele două. Așa cum un luptător s-ar autoapăra folosindu-se de îndemânarea acumulată ca practician sau cum un medic, la nevoie, știe să-și folosească abilitățile și în afara spitalului, cred că și actorii se folosesc, mai mult sau mai puțin și în funcție de personalitatea fiecăruia, de virtuozitatea deprinsă în câmpul profesiei pentru a naviga prin viața din afara scenei.

Îmi place să cred că în afara scenei sunt “prieten cu actoria” într-o formulă eliberată de excese și că e un instrument pe care îl folosesc cu atenție.

            Ce înseamnă pentru tine Ideo Ideis?

            E imposibil să răspund la întrebarea asta fără să nu repet cel puțin frânturi din ce am spus pe parcursul celor 15 ani de existență ai festivalului. E proiectul și mediul care a jucat un rol crucial în devenirea mea ca om și ca artist și, până în prezent, cel mai important lucru pe care îl las în urma mea.

            Ce proiecte ticluiești pe viitor?

            E o întrebare al cărei răspuns e afectat în mod dramatic de actualul context al pandemiei. Nu cred că sunt alarmist și nici pesimist de fel, dar trăim o situație a cărei înțelegere îmi pare imposibil de cuprins. Orice noțiune a viitorului e zguduită din temelii, e foarte mult imprevizibil în jur și experimentăm din plin nonsensul creat de contradicția traiului în era informației pe de-o parte și imposibilitatea de a articula un enunț coerent, în ciuda volumului enorm de informație, pe de cealaltă parte.

            Concret, pentru mine asta înseamnă că sunt puse sub semnul incertitudinii trei premiere în teatru, ediția 15 a Ideo Ideis (pe care încercăm să o reconfigurăm), filmările pentru un serial, un proiect nou în televiziune și pre producția unui film de lung metraj.

            Cum vezi tu viitorul României? Cum este Alexandru Ion ca cetățean? Este implicat civic?

            Îmi place să cred că sunt un cetățean echilibrat, conștient de ce se întâmplă în jurul lui și capabil și dornic să intervină acolo unde simte că poate aduce o minimă contribuție înspre binele comun și eliminarea nedreptăților. Încerc să-mi fac meseria cu responsabilitate, să ajut atunci când mi se cere și să aleg cu atenție care-s lucrurile pe care le susțin.

            Cred că implicarea civică are mai multe forme decât cele care sunt ușor identificabile ca făcând parte din zona asta. Am de multe ori senzația că se produce o confuzie și o asociere imediată între a fi vocal și a fi implicat civic, iar pentru mine asta e prilej de circumspecție pentru că simt o ușoară incompatibilitate între cele două. Cred că e natural și sănătos să-ți comunici demersurile și rezultatele, în special din rațiuni de marketing, dar uneori apare în ecuație un tip de încrâncenare căreia n-aș putea spune că îi văd rostul. Cred că e crucială măsura și e dezirabil reglajul atent al “decibelilor”.

            Pe fondul confuziei generale îmi e dificil să articulez o viziune coerentă pentru viitorul României, dar mă plasez în zona optimistă, care privește lucrurile cu speranță, cu răbdarea de construi și cu conștiința faptului că lucrurile înrădăcinate istoric în fibra unei țări  au nevoie de timp și reziliență pentru a fi îndreptate.

            Dacă ar fi să mă trimiți către cineva să-i aflu povestea și să o afle toți cititorii acestei reviste, către cine ai face-o?

            Către Sorin Miron, prietenul și colegul meu și fără îndoială, unul dintre cei mai buni actori din România.

 

comments icon 0 comments
18 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Tanase Emma


Bookmark?Remove?

Despre fascinanta lume a ilustrațiilor cu Alexia Udriște: “Nu mi-a trecut nicio secundă prin minte că pot desena ilustrațiile cărților pe care le citeam.”

-

Poate cu un început nesigur, dar cu dorință de a crea o legătură între text și o imagine și de a reda dinamica dintre cele două, Alexia Udriște a pășit în lumea fascinantă a ilustrațiilor când nici măcar nu se aștepta. Natura întâmplărilor a făcut ca ea să îmb... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Valeria Răcilă Van Groningen, campioană olimpică la Los Angeles la canotaj și președinte București Running Club:„Pentru un sportiv, medalia olimpică reprezintă cea mai înaltă distincție.”

-

Invitata mea de azi este și sărbătorita lunii, Valeria Răcilă van Groningen, căreia îi venim înainte cu deplină recunoștință pentru că a pus România pe harta lumii sportivilor. Sănătate îi urăm si noi, dar sunt convinsă că se ocupă de ea, mai ales că este îi e... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Actorul Alin Calbău visa de mic să ajungă pe Lună. Dezvăluirile primului român care a pășit în spațiu jucând rolul astronautului american Neil Armstrong

-

Azi, facem cunoștință cu primul român care a pășit în spațiu, mai ales că de mic visa să ajungă pe Lună. Alin Calbău la 34 de ani își îndeplinește dorința la care aspira încă din copilărie, interpretând un rol care i-a adus cea mai mare satisfacție sufletească... Mai mult »