În Brazilia, există peste 218 de bănci de lapte matern destinat nevoilor copiilor prematuri, abandonați sau ale căror mame nu le pot oferi propriul lapte. În Europa, sunt peste 200.  În Franța, sunt peste 30. La fel și în Italia. În România, nu există niciuna. Acest lucru se va schimba foarte curând. Secția de terapie intensivă pentru nou-născuți din Spitalul Marie Curie va avea prima bancă de lapte matern. Am stat de vorbă cu două dintre persoanele cărora li se datorează în mare parte acest proiect: Eugenia Dobrescu, consultant în lactație, format în nutriție și voluntar la terapie intensivă la Marie Curie, și Alexandru Popa, fizician, fondator “Inima Copiilor”, asociație creată pentru ajutorarea copiilor cu nevoi medicale grave.

Eu am auzit de proiectul vostru, al primei bănci de lapte din România, de mai bine de un an. Când a început să prindă formă?

Eugenia Dobrescu: Da, am început de la sfârșitul lui 2014, în decembrie, printr-o campanie de strângere de fonduri, și am continuat toată această campanie pe parcursul lui 2015.

Explicați-mi în ce constă conceptul. Bancă de lapte sună într-un fel, dar ea este un proiect social, destinat copiilor din terapie intensivă de la Marie Curie. Nu un loc unde orice mamă poate veni să cumpere lapte, așa cum s-ar putea înțelege.

E.D.: În străinătate, unde chestia asta este mai dezvoltată, se poate face și treaba asta. Adică sunt mame care au lapte în exces, donează, și copiii altor mame care nu au lactație suficientă pot beneficia de lapte matern. Conceptul e simplu: laptele matern este cel mai sănătos aliment pentru copiii nou-născuți.

Și cum exact va funcționa? Cine va dona lapte?

E.D.: Principalele donatoare sunt mame care au bebeluși sănătoși, bebeluși pe care îi alăptează, și care au surplus de lapte față de nevoile propriilor copii. Și, evident, își exprimă dorința de a dona și vor să facă lucrul acesta într-un mod altruist: pentru a ajuta alți copii. Principalii beneficiari sunt copiii internați în secția de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie, copii care fie sunt născuți prematur și au greutăți foarte mici, fie sunt copii foarte bolnavi, copii care urmează sau care au fost supuși unor intervenții chirurgicale și au nevoie de tratament aparte. Deci copii pentru care laptele matern devine un aliment vital.

Dă-mi niște exemple dintre cei care sunt acum internați.

E.D.: De exemplu, avem un bebeluș care urmează să fie operată de transpoziție de mari vase, care are nevoie de lapte. Are două săptămâni. A venit cu o malformație cardiacă, a fost transferată aici. Mama pompează, extrage lapte matern, dar nu este suficient. Mamele care au copii la terapie, a căror situație este nesigură, cu multe suprize, au o secreție lactată redusă sau care stagnează, din cauza stresului. Și atunci stăm de vorbă cu ele, le consiliem, și cu unele reușim să treacă hopul. Avem, de exemplu, un copil cu sindrom de intestin scurt, care nu are părinți, a fost părăsit. Are un an. Din cauza afecțiunii sale, ar fi un candidat foarte bun pentru banca de lapte.

În momentul de față, copiii care sunt abandonați sau ale căror mame nu le pot oferi propriul lapte, cu ce sunt hrăniți?

E.D.: Lapte praf. Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) sunt următoarele: prima opțiune este lapte matern oferit la sânul mamei, a doua opțiune este lapte matern extras cu pompa de sân de propria mamă, a treia opțiune este lapte matern donat provenit dintr-o bancă de lapte, a patra opțiune la ei mai este doica – denumită “wet nursing” – și abia a cincea este laptele praf. În momentul ăsta, în România, sunt oarecum primele două variante, și varianta numărul cinci. Banca de lapte este partea de mijloc care lipsește și pe care vrem să o acoperim, de acum încolo, și la noi.

Alexandru Popa: Mai mult decât atât, în România lipsește cultura în domeniu. A fost foarte, foarte promovat laptele praf. La nou-născuți, în maternități, li se dă lapte praf chiar dacă au mamă, chiar dacă e sănătos copilul, chiar dacă mama este acolo și i-ar putea da ea lapte matern. Se consideră că e mai comod decât să stai, să o duci pe mamă, care poate nu e în cea mai bună formă, să stai să o înveți, nu are lactație la început, până mănâncă, până nu știu ce, sunt tot felul de probleme. Asta știu de când s-a născut fiică-mea. Asta se întâmplă.

E.D.: Aici a fost o situație aparte. Domnul doctor Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției de terapie intensivă nou-născuți, și toată echipa medicală, sprijină foarte mult alăptarea. Lucru care este de notat din punctul meu de vedere, ținând cont că este o secție de terapie intensivă. Mamele, la internarea copiilor, sunt întrebate dacă alăptează și li se oferă toate informațiile necesare fie din partea cadrelor medicale, fie din partea noastră, a consultanților în lactație care venim în mod regulat la spital de doi ani și un pic, din noiembrie 2013.

Spuneți-mi câte ceva despre voi și despre asociațiile din care faceți parte.

A.P.: Asociația Inima Copiilor, ne-am înființat în 2006, aveam atunci ca scop ajutarea copiilor cu probleme cardiace, apoi ne-am diversificat, am adăugat și ajutarea copiilor cu probleme medicale grave, în esență. Am avut și cazuri sociale pe care le-am ajutat. Ca proiecte importante, am avut dotarea secției de cardiochirurgie pediatrică de la Institutul Inimii din Cluj, cu aparatură de vreo 500.000 de euro în 2006-2007, secția de cardiochirugie de aici, de la Marie Curie, pe care am făcut-o tot noi, secția de cardiologie de aici, secția de terapie nou-născuți unde ne aflăm acuma, și secția neurochirurgie, tot de la Marie Curie.

Cu ce fonduri?

A.P.: Parte din ele cu fonduri adunate de la donatori. Noi am avut cea mai de succes campanie de donație prin SMS, în 2009, am adunat 650.000 de euro, pentru cardiochirurgie. Prin SMS, de la oricine a vrut să doneze, de la poporul român, ca să spun așa. Tot așa, au fost donații prin modulul de pe site, donații în cont, mici sponsorizări. Și din 2%. Pentru cardiochirurgie, am investit în jur de 1,5 milioane de euro, care au fost aproape exclusiv strânși în felul ăsta. Iar Ministerul Sănătății a susținut financiar proiectul ăsta cu câteva milioane de euro. Deci a preluat ideea și a crescut-o. Aici, la terapie intensivă nou-născuți, în noiembrie 2013, când am dat în funcțiune noua secție, totul costase în jur de 2,1 milioane de euro, din care 1,4 milioane au fost de la Fundația Vodafone și restul de 700.000, adunați de noi. De atunci, s-au mai investit bani aici. Ministerul a adus aparatură de 3 milioane de euro, în secția asta. Am reușit să facem structurile responsabile din statul român să se implice, să facă ceva. La fel, proiectul de cardiochirurgie a însemnat în 2013 și începerea activității de cardiochirurgie pediatrică aici și, de atunci, minsterul susține toată misiunile medicale, pregătirea cadrelor medicale care lucrează acolo și așa mai departe. Drept urmare, până acum s-au operat 169 de copii bolnavi de inimă, care altfel ori mureau, ori erau operați în străinătate. Noi mai vrem să ajutăm pe aici, acum avem în plan această bancă de lapte.

E.D.: Eu am început ca voluntar „Inima Copiilor” pentru a ajuta mamele din secție să alăpteze, sunt și membru fondator al Asociației Consultanților în Lactație din România, celălalt partener în proiectul băncii de lapte. Asociația a fost înființată la sfârșitul anului 2013 și are ca principal scop instruirea cadrelor medicale pe tot ce înseamnă alăptare și lactație, organizarea de evenimente de conștientizare a importanței alăptării în rândul mamelor, deci către publicul larg, și acest proiect pe care îl avem acum, banca de lapte. Organizăm anual cel puțin un curs de educație în lactație, de 90 de ore, pentru cadrele medicale, în urma căruia, în urma unei experiențe de peste 1000 de ore și un examen dat și luat la nivel internațional, își obțin certificarea de consultant în lactație la nivel internațional.

Cadrele medicale care vin la curs sunt în principal asistente medicale?

E.D.: Vin medici ginecologi, pediatri, neonatologi, de familie, asistente, moașe și orice alte persoane care au legătură cu copiii și cu nutriția lor. Până acum am avut trei cursuri, cel puțin 35 de oameni, dintre care nu toți au participat la examen, adică la punctul final. Problema este că ei fac toate aceste cheltuieli din buzunarul propriu, inclusiv cursul, inclusiv examenul, taxele. Vârsta este undeva între 25-35 de ani.

Există, încă din timpul facultății de Medicină, o percepție că alăptarea nu este importantă.

A.P.: În Facultatea de Medicină nu prea se studiază nutriția și impactul nutriției asupra metabolismului. Dacă te duci la medici, obții niște informații foarte contradictorii, bazate pe lecturi particulare sau din alte surse. În general, dincolo de povestea cu laptele matern, sunt informații care ar trebui să ajungă la pacienții cu diverse boli, și care nu ajung, pentru că medicii nu le știu. Îmi pare rău să spun asta. Îți dau un exemplu, pentru bolnavii de cancer. Cea mai bună analiză imagistică în momentul de față pentru detectarea tumorilor maligne este PCT. Cum funcționează? I se administrează pacientului, după o perioadă de post, niște glucoză pe care este montat un izotop radioactiv. Și glucoza aia este evidențiată, în timpul analizei, exact în zonele cu activitate metabolică intensă, zone tumorale. Activitatea asta metabolică intensă, la celule canceroase, este datorată faptului că celulele canceroase au un metabolism defect și au nevoie de mult, mult mai multă glucoză ca să funcționeze, ca să trăiască. În plus, au mult mai mulți receptori de insulină și devin permeabile mult mai rapid decât celulele celelalte, obișnuite, și când ingerezi alimente care stimulează secreția de insulină, ele sunt primele ceulele care consumă.

Ei, tu când mănânci dulce, și ai cancer, îți hrănești în primul rând celulele canceroase. Ăsta e un lucru pe care medicii nu-l spun. Că nu-l știu! Sau că nu și-au bătut capul. Când te duci la medic îți spune „mănâncă orice, simte-te bine”. Aici este o carență în educația în ceea ce privește nutriția pacientului, care nu se face în Facultatea de Medicină. La fel, nici despre laptele matern nu se spune. Despre faptul că s-a constatat, asta îți pot spune medicii cu experiență îndelungată în terapia intensivă a nou-născuților, că sunt mulți copii care se vindecă mult mai repede, mai ales de afecțiunile la nivelul tubului digestiv, le crește rata de vindecare și le scade durata de spitalizare în momentul în care ei consumă lapte matern. Asta e o chestie statistic constatată. Apoi, laptele praf este o chestie care se obține din zer de la nu știu ce fel de lapte, din nu știu ce lapte, încearcă să facă ceva care să semene.

E.D.: În străinătate există catedre de nutriție sau de alăptare, de exemplu. În România, informațiile despre alăptare la nivelul cadrelor medicale sunt puține și țin foarte mult de dorința fiecăruia de a afla ceva în plus și a se informa în mod permanent. Laptele matern a început să fie studiat mai abitir în ultimii ani la nivel internațional. Să îți dau un exemplu, s-a descoperit că în laptele matern exsistă cel puțin 250 de substanțe, de elemente, lucru care îi dă denumirea de aliment complet și complex. E, zona asta a alăptării n-a prea fost încurajată la nivel mondial. Rata alăptării este extrem de scăzută, OMS face eforturi, evident că ele pot fi implementate sau nu la nivel local. Pe de altă parte, ce zicea și Alex, companiile producătoare de lapte praf au acționat foarte mult cu un marketing agresiv. Lipsa de cunoștințe, marketingul agresiv, un sistem medical care nu sprijină rooming-in, contact piele pe piele mamă-copil la naștere și altele au dus spre o rată scăzută a alăptării. În România, este undeva la 12,6 la sută, o cifră oficială apărută în 2011, în urma unui studiu făcut de UNICEF.

Asta deși în România avem unul dintre cele mai lungi concedii de creștere a copilului din Europa.

E.D.: Da, exact.

Cum s-a născut ideea unei bănci de lapte?

E.D.: Vinovate suntem eu și cu colega mea, Mihaela Niță, care este medic pediatru și consultant în lactație cu certificat internațional, de asemenea. Noi am venit aici, i-am spus domnului doctor Cîrstoveanu că vrem să ajutăm cu ce știm mamele care alăptează. I-am povestit ceea ce facem, i-am spus cum putem să ajutăm noi, am venit și cu echipamentele, respectiv pompe de sân la care acum au acces toate mamele. Domnul doctor ne-a dat cel mai minunat răspuns pe care l-am putut primi, ne-a invitat să venim să lucrăm cât de repede. Dânsul, văzând în străinătate, și mai ales în Statele Unite, cât de importantă este alăptarea pentru copiii din secția de terapie intensivă, a fost foarte deschis. Ne-a invitat să venim săptămânal să vorbim cu mamele și să le consiliem. Pot să-ți dau un exemplu care pe mine m-a marcat foarte tare. Am venit într-o miercuri, medicii ne-au spus că tocmai se internase o mămică de la Craiova cu unul dintre cei doi bebeluși ai ei. Domnul doctor fusese plecat în Italia cu un caz, abia se întorsese. Ne ducem, stăm de vorbă cu mama respectivă, aflăm că era născut de trei săptămâni, mama nu pusese mâna absolut deloc pe acest copil.

De ce?

E.D.: Pentru că nu se făcea așa ceva la Craiova, nu știu.

A.P.: Când te-ai plimbat prin secție, probabil ai văzut multe mame cu copiii lor în brațe. Ceea ce n-o să vezi în multe secții de terapie intensivă din România. Secția asta e altfel, și oamenii de aici sunt altfel. Au văzut că prezența mamelor le face bine copiilor. În plus, mamele le dau o mână de ajutor, mamele preiau o parte dintre sarcinile asistentelor. Regula, în alte secții, este să nu se intre. Dar aici nu există această regulă. Apropierea dintre mamă și copil este esențială. În plus, de aici pleacă niște copii cu niște afecțiuni care trebuie tratate un timp acasă. Dacă mamele stau aici și învață, le este mult mai ușor să facă treaba asta acasă. În plus, învață niște norme de igienă foarte stricte. Sunt copii care stau foarte mult în această secție. Avem un copil care stă de doi ani jumate, de când s-a născut este în secția asta. Mama ei stă pe aici, în dormitor pentru mame. Dormitor pentru mame nu o să găsești în nicio secție de terapie, cel puțin nu la stat.

De ce aici lumea e mult mai deschisă și în alte spitale, nu?

A.P.: E vorba de niște oameni care vor să facă, da? Unde există oameni care vor, se poate. Eu n-am pregătire medicală, eu sunt fizician. Dar am vrut să mă ocup de copiii cardiaci și uite că am reușit niște lucruri. La fel și Cătălin Cîrstoveanu și colegii lui, medici și asistente, sunt deschiși.

Dar cei de la alte spitale cum îi privesc pe cei de aici?

A.P.: Cu o invidie în sensul bun al cuvântului, sper. Dar, uite, la Constanța, vom deschide o secție la fel ca aici.

Revenind la mămica respectivă, de la Craiova…

E.D.: Copilul avea un ritm cardiac destul de mare și ne-am gândit să-l punem pe pieptul mamei. Copilul s-a liniștit imediat. În momentul acela, a intrat domnul doctor să preia copilul, să vadă care e cazul, care e povestea, ce are de făcut. Intră în salon, ne vede, n-o să uit niciodată, își ia dezinfectant, se uită la mine, se uită la Mihaela, se uită la mama cu copilul, și zice „Hai să ne întoarcem mai târziu, să termine fetele treaba”. Cam asta a fost abordarea, tot timpul personalul medical ne-a încurajat să stăm de vorbă cu mamele, au avut încredere în noi. Cum a venit ideea băncii de lapte? Simplu. În activitatea noastră pe secție, stând de vorbă cu o mămică, îi punem pompa pe sân, îi spunem ce are de făcut, și scoate în cinci minute 240 de ml de lapte, a scos peste 300 ml într-un sfert de oră. Moment în care și eu și Mihaela, ca și consultanți, căscăm ochii, nu ne vine să credem. Copilul mamei respective primea puțin lapte la acel moment și am zis:„Tu îți dai seama ce am putea să facem cu atâta lapte, că am putea să hrănim toată secția pe o zi întreagă?” Și atunci ne-am dus la domnul doctor. I-am zis: „Ce bine ar fi să putem să dăm laptele ăsta la copiii X și Y, care nu au mame, au venit abandonați.”„Păi și ce avem de făcut?”

„Păi ar trebui să avem bancă de lapte.”„Păi și ce e aia?” Și uite așa a început povestea. De la nevoia de a întâlni cererea și oferta. Pe de o parte, cererea copiilor care nu au mamele pe lângă ei sau mamele nu produc suficient lapte și, pe de altă parte, mame care au surplus de lapte. Chiar la sfârșitul anului trecut am avut o mamă care a născut tripleți și scotea cel puțin 300 ml pe pompare. Și copiii mâncau puțin, 30 ml toți, la început, și apoi și-au mărit canitatea. Dar a fost în permanență într-un exces de lapte față de nevoile copiilor. Și ne-a spus că ar dona laptele în exces. Dar trebuia să creăm și cadrul, să ne asigurăm că laptele este sigur.

Banca de ce investiție va avea nevoie, în total?

E.D.: Va avea nevoie de investiție permanentă pentru consumabile, pentru partea de analize ale mamelor, pentru promovarea alăptării și a conceptului.

A.P.: Costă în jur de 75-80.000 de euro pentru tot ce cumpărăm. Va funcționa în cadrul spitalului. În momentul în care vin mame și donează niște lapte, și ai o chestie funcțională care îți furnizează cel mai bun aliment pe care îl pot consuma copiii, va trebui ca spitalul să înțeleagă și să susțină financiar. Pentru că asta înseamnă că nu mai dăm bani pe lapte praf, pe prepararea laptelui praf, avem lapte matern și este mult mai bine, asta se traduce inclusiv într-o durată mai mică de spitalizare. Mai greu să dovedești treaba asta, dar asta este realitatea.

De când există proiecte similare în alte țări?

E.D.: Prima bancă de lapte matern a fost deschisă la Viena, în 1908. La nivel internațional sunt foarte multe bănci de lapte deschise, liderul este Brazilia, cu peste 270 de bănci de lapte matern și puncte de colectare a laptelui.

Pe sistemul ăsta social?

E.D.: Peste tot în lume, băncile au ca principal scop asigurarea laptelui matern copiilor care nu îl au, prematuri, cu probleme de sănătate sau internați în secții de terapie intensivă.

Știu că există și cealaltă variantă, comercială, o bancă de unde orice mamă poate lua lapte, dar pe bani.

E.D.: În Statele Unite. Dar în Europa nu. În Europa sunt peste 200 de bănci de lapte deschise. Liderii sunt Franța și Italia, cu peste 30 de bănci, țări care au și legislație în ceea ce privește alăptare și băncile de lapte. Avem de învățat de la ei. Și Bulgaria are o bancă de lapte, încă din 1989, am fost să o vedem, funcționează și acum.

Și acesta este sistemul peste tot, să fie alipite unui spital?

E.D.: În unele țări da, în unele nu. În țări ca Spania, Italia sau Franța, unde sunt mai multe bănci, unele au rol independent, de bancă regională, care deservește mai multe spitale. În Bulgaria, de exemplu, tot ce ține de laptele matern și de banca de lapte intră sub aripa industriei alimentare, nu are treabă cu Ministerul Sănătății, ci cu Minsterul Industriei Alimentare. Depinde de specificul fiecărei cadrul legislativ în care acționează.

Când estimați că se va deschide această bancă de lapte?

A.P.: Cam într-o lună, două.

Asta înseamnă că ați identificat și un profil al donatoarelor?

E.D.: Da. Chiar săptămâna trecută am postat pe pagina de Facebook a băncii de lapte două filmulețe de informare și am primit 12 solicitări, doar după primul film, de la mame care ar dori să doneze.  Dar procesul de recrutare este destul de amplu. Din momentul în care o mamă vrea să devină donatoare până în momentul în care este acceptată e un drum mai lung. Are loc un interviu, au loc niște analize, ele trebuie să fie de acord să facă acele analize, vom aștepta rezultatele. E o etapă care va necesita mai mult timp.

A.P.: Pentru că nu există așa ceva în România. Trebuie să faci niște reguli și un protocol, să iei exemple din alte țări, să vezi care sunt regulile lor, care este specificul lor, care este al tău, cum poți să adaptezi. Deci nu e vorba doar să amenajăm, punem echipamentele, îi dăm drumul și pornește. Nu. Ne vom da seama pe parcurs de unele lucruri, fiind o premieră.

CITAT: “Unde există oameni care vor, se poate.”, Alexandru Popa, fondator Inima Copiilor

Foto: Andreea Pocotilă