Are nume nemţesc. Este născută la Braşov din tată sas şi mamă româncă. La 35 de ani lumea văzută prin ochii lui Elise Wilk arată ca o mare scenă de teatru, în care actorii joacă în fiecare zi câte un rol diferit. Aceeaşi lume largă şi pestriţă constituie pentru ea o sursă inepuizabilă de inspiraţie, judecând totul în termeni teatrali şi în cele mai mici detalii. Practic, toate întâmplările semnificative din viaţa lui Elise devin potenţiale subiecte ce se transformă ulterior în opere dramatice valoroase. Dovadă în acest sens stă faptul că până acum i-au fost montate toate textele pe care le-a scris.

A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Univ. Babeş Bolyai din Cluj, apoi a urmat cursurile a două masterate, unul în Brașov și altul în Târgu Mureș, specializat în dramaturgie. În prezent se numără printre cei mai de succes dramaturgi români, iar piesele pe care le scrie au ajuns să fie puse în scenă atât în ţară, cât şi în străinătate. Din Rusia, până în Elveţia şi chiar în Statele Unite, multă lume a auzit de România datorită lui Elise Wilk.

Simultan cu elaborarea textelor dramatice, scrie la ziarul german Allgemeine Deutsche Zeitung şi este redactor şef la suplimentul „Karpatenrundschau”. Se împarte, astfel, între dramaturgie şi jurnalism: „30% pentru jurnalism şi 70% pentru dramaturgie, nu neapărat ca timp, dar ca preocupări.”

Elise Wilk a început să scrie poezii la 8 ani

Elise Wilk a avut o chemare naturală spre teatru, în ciuda faptului că părinţii ei sunt ambii profesori de matematică. Nu s-a simţit atrasă de ştiinţele exacte, iar despre matematică spune că niciodată nu i-a plăcut. A mers, oarecum, contra curentului, însă a găsit mereu un sprijin necondiţionat în familie. „Am terminat un liceu cu profil matematică-fizică şi aveam câte cinci ore de matematică pe săptămână. Însă eu am fost atrasă de ştiinţele umaniste, iar părinţii mei ştiau de la început acest lucru. Mi-au plăcut limbile străine, literatura. În liceu mergeam constant la olimpiada de limba germană maternă, unde am luat de mai multe ori locul I pe ţară. Am ştiut foarte devreme ce drum vreau să urmez, iar ai mei m-au susţinut. În acest moment sunt foarte mândri de mine şi de alegerile făcute”, povesteşte Elise.

La vârsta de opt ani a început să scrie poezii şi la acea vreme îşi dorea să devină scriitoare. Ceea ce s-a şi întâmplat peste ani, când, însă, a devenit scriitoare de piese de teatru, profitând din plin de imaginaţia bogată cu care a fost înzestrată. „Mi-a plăcut să scriu şi să citesc şi astfel mi-am dezvoltat imaginaţia. Aveam un fotoliu în camera mea şi după acel fotoliu înscenam un fel de teatru de păpuşi cu animale de pluş, făceam tot felul de scenete inventate. Mi-amintesc, însă, că atunci când eram mică mă mai duceau ai mei la teatru şi adormeam. Abia la liceu am început să merg mai des la teatru. Tot atunci, fiind în trupa de teatru a liceului,  mi-am dezvoltat această pasiune, când mi-am dat seama că cel mai bine mi se potriveşte să scriu texte dramatice. Înainte scrisesem doar proză şi poezie.”, isi aminteste dramaturgul. 

Dramaturgia şi jurnalismul fac casă bună împreună

Pasiunea pentru teatru a fost amplificată câţiva ani mai târziu, când Elise a fost admisă la Facultatea de Jurnalism din Cluj, motivată de ideea că jurnalistul este un scriitor în felul său. Iar această idee avea să i se confirme ulterior, când sursele de informaţie ale jurnalistului Elise Wilk au devenit surse de inspiraţie pentru dramaturgul cu acelaşi nume. Astfel, linia care iniţial separa simbolic cele două universuri s-a estompat definitiv în mintea ei. „Jurnalismul şi teatrul se împacă foarte bine. Partea preferată din jurnalism este când fac reportaje sau interviuri cu oameni interesanţi. În primii ani de presă, când am lucrat în jurnalismul de investigaţie, mi s-a întâmplat să cunosc oameni foarte interesanți și foarte diferiți, care m-au inspirat, poate fără să-mi dau seama. Practic, în teatru, ca în jurnalism, trebuie să fii foarte conectat la tot ceea ce se întâmplă în lume şi de aceea se îmbină foarte bine cele două domenii.”

După studiile de la Cluj s-a întors la Brașov unde a urmat un masterat de Creative Writing în cadrul Facultăţii de Litere. „Acolo se făcea şi poezie, şi proză, şi scenaristică, iar dramaturgia însemna doar o parte. Atunci m-am reapucat de scris, după care am decis să mai fac un master în domeniul teatrului, iar în 2010 m-am înscris la Scriere Dramatică, la Universitatea de Arte din Târgu Mureș”.

Primul text dramatic elaborat a fost în limba germană şi datează din perioada liceului. Chiar dacă spune că n-a fost o piesă tocmai reuşită, Elise nu s-a descurajat şi a mers cu obstinaţie mai departe, convinsă că poate mai mult. „Piesa aceea a rămas în biblioteca şcolii, dar după câţiva ani un profesor a găsit-o şi a pregătit-o cu elevii. Au jucat piesa și la o școală din Elveția. Am văzut și eu reprezentația respectivă şi mi s-a părut groaznică, textul mi s-a părut foarte prost, dar acest lucru nu m-a făcut să renunţ.”

Totuşi, Elise are şi amintiri plăcute despre debutul său în dramaturgie, în 2008, când a scris piesa S-a întâmplat într-o joi. „Am trimis textul la concursul organizat de dramAcum. Pe atunci ei căutau tineri sub 26 de ani care își doreau să scrie teatru. Cele mai bune texte urmau să fie citite la Teatrul Foarte Mic din București de către actori profesioniști. Eram la Berlin cu o bursă când am aflat de pe internet că mă număram printre câştigători. În 2010 piesa a avut premiera la Teatrul Ariel din Târgu Mureș. S-a întâmplat într-o joi, primul meu text, se mai joacă și astăzi la Teatrul Fix din Iași. Până acum, dintre toate piesele scrise de mine, cel mai frumos parcurs l-a avut Pisica verde, care a fost montată de mai multe ori atât în țară, cât și în străinătate. În stagiunea aceasta, în România se joacă varianta de la Teatrul Luceafărul din Iași în regia lui Bobi Pricop. Este primul spectacol de teatru în sistem silent disco din țară și anul acesta a fost nominalizat la premiile UNITER pentru regie. De asemenea, la Schauspielhaus Zürich, în Elveția, va fi reluat pentru a treia stagiune. Nu am o piesă preferată, toate îmi sunt la fel de dragi, fiecare are propria ei poveste, iar de fiecare spectacol mă leagă multe amintiri”. 

Dramaturgul, „locomotiva care trage vagoanele după el”

Pentru ca un dramatug să aibă succes nu este suficient să scrie bine. El are nevoie ca textele să-i fie puse fidel în scenă de regizori, iar actorii să fie capabili să interiorizeze mesajul pieselor şi ulterior să-l trasmită publicului larg, cu care e musai să empatizeze. Elise susţine că fiecare entitate din acest trio are rolul ei bine determinat, deşi admite că succesul unui opere dramatice depinde în primul rând de dramaturg.

„Eu am avut norocul că cei mai mulți regizori cu care am lucrat să fie pe aceeași lungime de undă cu mine. Cu câțiva dintre ei am continuat colaborarea, mă întreabă mereu dacă am mai scris ceva sau vin cu propuneri. Cred că pentru un dramaturg e cel mai bine să lucreze cu regizori care știu să fie discreți, să se retragă și să pună în valoare jocul actorilor și textul, nu cu cei pentru care textul e doar un pretext pentru a-și exprima anumite viziuni. Se poate întâmpla ca regizorul să-ți schimbe replici, să se taie din text sau chiar să adauge el ceva, prin asta face un mare deserviciu textului, mai ales dacă e vorba de prima montare. Cel mai bine e când regizorul vine și pune niște cărămizi în plus peste ce-am construit eu. Teatrul este o muncă de echipă și reușita unui spectacol depinde de fiecare membru al echipei în parte – de la actori până la cei care se ocupă de promovare, dar totuși cred că textul funcționează pentru spectacol ca un fel de locomotivă care trage celelalte vagoane după el”.

Pentru un dramaturg nu este suficient ca munca lui să aibă o valoare intrinsecă, el are nevoie şi de şansă, mai ales la început de drum, ceea ce însăşi Elise Wilk a constatat pe propria piele: „Dacă un text este bun, mai devreme sau mai târziu va fi descoperit, dar este dureros să stai zece ani să aştepţi să se întâmple. E nevoie de noroc, iar până acum am fost norocoasă pentru că s-au montat toate textele pe care le-am scris, majoritatea de mai multe ori. Visul meu de a deveni scriitoare, pe care îl aveam de mică, s-a împlinit și sper să continui pe acest drum cât mai mult.”

În asemenea condiţii, nu e de mirare că piesele scrise de Elise s-au jucat şi în teatre aflate dincolo graniţele României şi chiar ale Bătrânului Continent. „Prima dată când un text de-al meu a fost prezentat în străinătate a fost în 2013, la Roma, în cadrul proiectului Fabulamundi Playwriting Europe. E vorba de piesa Pisica verde, care, între timp, a fost tradusă în șase limbi. Tot prin Fabulamundi a fost citită la Deutsches Theater din Berlin și a apărut într-o antologie de dramaturgie europeană. În această antologie a fost descoperită de cei de la Henschel Schauspiel, una dintre cele mai importante agenții din Germania. Ei reprezintă momentan o parte din textele mele în spațiul german. A fost surprinzător pentru mine, nu mă așteptam ca publicul din străinătate să rezoneze”. 

Textele lui Elise Wilk, apreciate şi peste Ocean

„De exemplu, când piesa Durata medie de viață a mașinilor de spălat a fost prezentată la New York, am avut inițial emoții, pentru că textul tratează situații tipic românești. Am participat la repetiţii la Teatrul Lark din New York şi actorii s-au scuzat prima dată pentru că nu ştiau absolut nimic despre România. De exemplu, la început nu înțelegeau de ce românii erau fascinați, la începutul anilor ‘90, de pungile de plastic colorate. Sau anumite lucruri despre conviețuirea la bloc. După ce s-au documentat pe Wikipedia, după ce au înţeles anumite detalii, au reuşit să joace foarte convingător. La fel s-a întâmplat și în Elveția, unde nu aș fi crezut niciodată că se va monta un text cu o acțiune care se petrece într-un cartier de blocuri dintr-un oraș de provincie românesc. Mi se părea că realitatea din text e foarte departe de cea pe care o trăiesc elvețienii. Până la urmă, chiar dacă anumite detalii sunt tipic românești, problemele majore pe care le ridică textele sunt universale.”

Deşi are avantajul de a cunoaşte limba germană, ceea ce ar ajuta-o să se acomodeze rapid într-o ţară care investeşte sume enorme în teatru, Elise susţine că niciodată nu şi-a dorit să plece definitiv în Germania. „Merg des în Germania, am stat și pentru perioade mai îndelungate când am fost plecată cu burse. Îmi place să merg în vizită, dar nu mi-ar plăcea să trăiesc acolo. În cazul meu particular, dacă aș pleca, minusurile ar fi mai mari decât plusurile. Acolo lipsește acel ceva special care există aici și pe care nu-l poți explica în cuvinte, poți doar să-l simți. Mereu mi-am dorit să rămân în România, să fac ceva aici. Experiențele din străinătate m-ar putea ajuta să import idei bune de acolo.”

În spatele dramaturgului şi jurnalistului Elise Wilk, regăsim o persoană pasionată de călătorii, drumeţii pe munte, înot, cinema şi sporturi extreme. Pe viitor are în plan să termine o trilogie cu texte care are ca tematică adolescenţa. Deja două texte au fost scrise şi urmează elaborarea celui de-al treilea. „Nu pot să spun cum mă văd peste zece ani, însă pot spune că faţă de acum câţiva ani am evoluat foarte mult. Momentan mă consider o persoană împlinită din acest punct de vedere”, concluzionează Elise Wilk.

Fotografii din arhiva personală Elise Wilk

CITAT: „În medie, scriu destul de puțin la un text, două sau trei săptămâni. Dar procesul în sine începe mult mai devreme şi durează mai mult. Pot să mă gândesc câteva luni la un text înainte să încep să scriu.” Elise Wilk, dramaturg & jurnalist