Actrița Andreea Vasile (36 de ani) are principalul rol feminin din filmul „Fixeur”, de Adrian Sitaru, o revelație a acestui început de an pe marile ecrane. E posibil, însă, să o știți din “De ce eu?”, de Tudor Giurgiu sau, poate, din serialul TV “Umbre”.

 Aceia dintre dumneavoastră care mai știți televiziunea la începutul mileniului al III-lea vă puteți aminti de Andreea ca de finalista de la prima ediție a show-ului “Big Brother”

Astăzi, Andreea Vasile este de găsit mai ales la teatru. Freelancer fiind, joacă pe mai multe scene din orașul nostru, de la Teatrul Metropolis (într-un spectacol care îl are protagonist pe Ștefan Bănică – “Jake și femeile lui”) la Teatrul de Comedie.

Andreea Vasile e din Râmnicu Vâlcea așa că nu o să vi se pară incredibilă informația că în prima parte a vieții s-a ocupat cu handbalul și dacă nu ar fi fost o accidentare la genunchi ați fi auzit de ea ca de una dintre componentele naționalei. Înainte să facă Actoria la UNATC, Andreea Vasile a absolvit și Facultatea de Litere. Din timpul primei studenții i-a rămas un obicei însemnat: citește mult.

Când ai început să mergi la teatru, Andreea ?
Mergeam la teatru, cât eram la prima mea facultate, la Litere.

La Teatrul Foarte Mic, la Mic unde?
Ai zis așa că te gândeai să-mi fie aproape, nu? (râde). La Foarte Mic, dar și peste drum, aici, la Național.

Aveai bani, așadar, erai trăită bine.
Nu neapărat.

Cu carnetul de student ?
Da.. Descoperisem și că poți să intri împreună cu studenții de la Teatru.

Te pretindeai studentă la Teatru, în fals.
Nu întreba nimeni! Acum 10-15 ani era lumea mai relaxată… Am intrat la câteva spectacole așa.

Te-a marcat vreun spectacol în mod deosebit ? Ceva care să te îndrepte către meseria aceasta?
Sincer, nu prea. Nici nu mai știu ce am văzut, parcă Toca (n.r. – Alexandru Tocilescu) pusese „O scrisoare pierdută”…

Dar aveai o minimă cultură teatrală?
Nu.Eram praf!

Și cum ai decis că teatrul ți s-ar potrivi?
Când eram mică, îmi doream asta. Mă gândeam din când în când cum ar fi, dar îmi era foarte frică. Și cred că eram și al dracului de timidă. Și, la un moment dat, am zis: „Nu pot să continui cu facultatea asta de Litere, că o să mor!”. Și mi-am adus aminte că eu voiam să dau la Teatru. Și Imediat ce am terminat Literele, nu am spus nimănui și..

Te-ai pregătit singură?
Nu a știut nimeni. Am avut doar două săptămâni. E o poveste…

La a cui clasă ai fost?
La clasa Adrianei Popovici. Și-am învățat carte.

Andreea Vasile a debutat în teatru la Buzău

Ți-a plăcut la Teatru?
Foarte tare. A fost singurul lucru care mi-a plăcut cu adevărat în viața asta, în afară de handbal. A, și îmi mai place să citesc. Dar nu-mi plăcea să citesc pentru școală, ci, așa, de capul meu. Dar la teatru, domnule, pentru prima dată am găsit bucuria!

Trei ani?
Trei ani, plus doi de master. Stăteam până noaptea, la 4 dimineața, lucram… Brusc, aveam prieteni! La Litere n-aveam; eram numai fete…

Tocilare?
Cred că destul de. Și din anul II la Teatru am început să profesez. Prima dată m-am urcat pe scenă la Teatrul din Buzău.

Buzăul te-a debutat artistic, așadar.
Da, la Teatrul „George Ciprian”.

Și cum a decurs prima noapte de teatru și întâia noapte de viață? A fost bine? Te-ai făcut de râs? Ai uitat textul? Ai căzut de pe scenă?

Nu. N-am povești!

A venit cineva să te vadă, de la Vâlcea?
Nu. Cred că au venit la al treilea sau al patrulea spectacol. Sau mai degrabă când eram la București.

În ce spectacol?
„Kathie și hipopotamul” al lui Llosa.

Și tu erai hipopotamul?

(Râde) Da. Eram un fel de accesoriu al hipopotamului. Era o poveste cu două cupluri. Jucam cu actori de la „Nottara”. Și mă luase un regizor care mă văzuse la noi, la UNATC, într-o regie din aia de anul I.

Și, ca accesoriu al hipopotamului, ai reușit să te impui încă de la Buzău.
Categoric, da. Și imediat după aia am început cu Cristi Juncu, cu „Niște fete”. L-am jucat opt ani. A fost un succes, l-am plimbat peste tot. După care, tot cu Juncu, am făcut „Cupluri”… După care am tot jucat și pe la Metropolis. Prin anul III am început cu filmele, am făcut
„Luna verde”. Tot felul de scurt-metraje, seriale…

Și la Cannes când ați ajuns?
Nu am ajuns la Cannes. Deocamdată.

Ați câștigat și parale ca tânără studentă și actriță?
N-am mai fost întreținută de familie din anul II de Teatru. Aveam reclame, spectacole. Eram bine.

Andreea Vasile se trezește în zori

Ce-ați făcut cu primii dumneavoastră bani ? Ați băut șampanie ?
Nu, că am probleme cu ficatul, nu pot să beau!

Ce probleme întâmpinați?
Nu pot să stau foarte mult să beau, că a doua zi îmi e rău.

Nu agreați alcoolul, n-ați trăit boem.
N-am trăit, nici nu știu cum e asta. Încerc să mă trezesc dimineața la șapte-jumate, fac fel de fel de lucruri.

De ce vă treziți la ora asta?
Ca să câștig bani, domnule Crăciun!

Păi așa, de la prima oră se câștigă banii?
Da, da, da.

Cine vă cheamă pe dumneavostră să câștigați bani atât de matinal?
Uitați, de exemplu, uneori facem cursuri de dezvoltare personală pentru corporații.

Și dezvoltați corporatiștii?
Și-i dezvoltăm.

Plângi des, Andreea?
Foarte.

De ce?
Pentru că sunt o actriță care e distribuită în asemenea roluri, și atunci sunt nevoită să.

La ce vă gândiți când plângeți?
La absolut nimic.

Ați cam urcat în meserie treaptă cu treaptă, nu ați ars etapele.
Nu, nu le-am ars.

Cu cine ai jucat dumneata și te-a impresionat ?
Mi-au plăcut oamenii cu care am lucrat și am rămas apropiată de ei. Am jucat și cu doamna Maia Morgenstern într-un scurt metraj. Eram fiica ei mută. Cu Luminița Gheorghiu am jucat în „Deschide ochii”.

O doamnă cumsecade.
O doamnă cumsecade, din punctul meu de vedere a mai mare doamnă a cinematografiei de la noi. Stătea și-mi spunea: „Băi, am făcut «Moromeții» și am o replică care sună fals!”. Atâția ani a stat și s-a gândit la asta! „Și l-am sunat pe Stere și i-am zis: Băi Stere, cum m-ai lăsat să o zic așa?!”. E un om foarte măcinat de ceea ce face.

Așa ești și dumneata, te macini?
O, foarte tare! Nu pare, nu? De exemplu, mă enervează foarte tare asta, că la teatru, după cum știi, ai posibilitatea să descoperi o nuanță pe o replică, ceea ce îți dă energie și gust pentru tot spectacolul! Și mă gândeam cât de mișto e. Pe când la film, l-ai făcut, l-ai livrat, ai dat ce-ai putut mai bun și, cumva, e presiunea asta că trebuie să fie cel mai bun din ce poți tu în momentul ăla și, când te uiți după un an – cu detașarea, cu obiectivitatea de atunci –, sentimentul e că puteai mai mult. Și asta mă frustrează foarte tare.

Teatrul sau filmul, Andreea Vasile?
Domnule Crăciun, nu știu să vă răspund la întrebarea asta!

Andreea Vasile și un șofer care nu apreciază filmele românești

V-am văzut la premiera filmului “Fixeur”. Cum ați ajuns pe marele ecran?
(râde) Stai să-ți zic altceva. La premieră am venit cu Uberul, și zic: „La cinema Pro!”. „Mergeți la film?”. „Da”. „La ce film mergeți?”. „Domnule, merg la o premieră, la film românesc!”. „Doamnă, dar cum puteți să vă uitați la filmele alea?!”.

Nu i-ai mai zis că și joci în el. Îi dădeai tristețe.
Nu i-am zis. Am început o discuție cu el: „Dar ce actori știți dumneavoastră?”. Îmi zice: „Ăla din «Las Fierbinți», ăla mai bătrân, cu ochelari. La un film cu ăla m-aș duce!”. „La care, domnule? Mălăele?”, „Ăla, doamnă! Aș merge la film, dar dacă am și eu trei ore libere, mă duc și mă uit la un film american. Cum să mă uit la ăștia, ai noștri?”. „Dar s-au mai făcut filme bune…”, am început să-i mai povestesc. Zice: „Nu, nu, nu!”. După care am ajuns în fața cinematografului. Se uită el așa și îmi spune: „E multă lume pentru un film românesc!”.

Atunci era momentul să-i spui că dumneata ești un star!
Domnule Crăciun, nici pe departe! Ne facem munca de toate zilele, nu sunt un star.

Nu apăreați dumneavoastră pe afiș, cu numele? Trebuia să îi prezentați buletinul. Nu sunteți Andreea Vasile?

Ba da, dar mă mai cheamă și Elena, ceea ce știe puțină lume.

Acum va afla mai multă lume. Cum a fost cu filmul acestea? Bateți străinătatea cu el?
A, mai mult Tudor Istodor. E un film destul de centrat pe personajul său. De curând a fost la Berlin, la “Shooting Stars”.

Care e ceva important.
Care e ceva important. Eu am fost acum vreo trei ani la cu totul altceva, mult mai mic – nu știu dacă sunteți familiarizat cu asta… Se numește “Berlinale Talents”.

Te-ai dus de bunăvoie sau te-au luat oamenii ăia forțat?

Nu, te duceai tu. Te înscriai, mergeai și era un fel de networking. Adică mai cunoșteai oameni care aveau aceleași pasiuni ca tine, aceleași obstacole. E un proiect din ăsta în care…

Și nu ți-a înflorit și dumitale cariera internațională?
Urmează.

Ai agent?
Nu, n-am agent. Îmi sunt propriul agent.

La viitor cum te uiți dumneata?
Cu ochii deschiși, domnule Crăciun!

Ești conștientă social, implicată civic?
Încerc, pe cât posibil.

Reziști?
Am încercat să rezist; am rezistat vreo săptămână jumate, după care…

După care ai clacat?
Nu. Am plecat într-un turneu cu teatrul. Cu Teatrul Metropolis, cu spectacolul „Jake și femeile lui”.

În ce spectacole joci dumneata în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
Joc în „Jake și femeile lui”, la Teatrul Metropolis, regizat de Claudiu Goga. E o comedie romantică, unde se râde și se plânge, două ore și jumătate.

Cine e Jake?
Jake e Ștefan Bănică.

Și femeile lui care sunt?
Carmen Tănase, Luminița Erga, Anca Dumitra, Diana Roman…

Are multe femei.
(Râde) Da, dar sunt intercalate, o să vedeți. Unele sunt fiicele, altele sunt psiholoagă, soție… Mai am „Reguli de viață” ; care a avut premiera săptămâna trecută, la Comedie, la Sala Nouă. Este tot așa, o comedie cap-coadă, de o oră și jumătate. O comedie de-asta neagră, povestea unei familii care se întâlnește la masa de Crăciun și de acolo se întâmplă toate nenorocirile. Apoi „Un bărbat pentru Sara”, spectacol pe care îl joc la Palatul Copiilor; vreo doi ani l-am jucat la Mall Băneasa. Mai joc în „Politik.on”, spectacolul lui Radu Iacoban de la Point. Acum începem repetițiile – de fapt, le-am început în noiembrie, dar am făcut o pauză – pentru spectacolul lui Juncu, tot la Metropolis, care se numește “Hysterical Blindness”, nu știu cum o să fie, cu Diana Cavallioti, care este prietena mea și… Și mai aveam spectacolele de la Godot, pe care nu le mai jucăm.

Andreea Vasile n-ar putea trăi prin țări străine

Îți place să trăiești în țara noastră?
Nu cred că aș trăi în altă parte.

Ți s-a oferit vreodată această oportunitate inedită?
Nu. Acum câțiva ani – vreo doi ani, cred – mă gândeam să încerc să plec.

Și unde voiai să te duci?
La Londra, dar nu aveam bani.

Și ce să faci acolo?
Să merg la castinguri. Am renunțat la idee.

Știi engleză suficient de bine încât să?…
Fără probleme.

Dar vrei să rămâi aici?
Vreau să rămân în România. Nu știu dacă neapărat în Pantelimon, unde stau acum (râde). Mi-ar plăcea să am o casă, cum a avut Yourcenar (n.r.- Marguerite Yourcenar, scriitoare franceză) la final – și-a luat o căsuță a ei. Dar Yourcenar avea bani. Muncesc și eu să fac bani, dar să-mi cumpăr acum o casă…

Dormiți mult?
Nu.

Dormiți puțin, sunteți insomniacă?
Dorm exact cât trebuie pentru mine, n-aș putea să spun nici mult, nici puțin. Uneori dorm trei ore, alteori șase ore, maximum șapte. Am multă energie, domnule Crăciun!

Mergem spre bine, cu teatrul, cu țara, cu lumea?
Suntem în cea mai bună dintre lumile posibile!

Credeți?
Nu, dar era un răspuns bun.

În care epocă v-ar fi plăcut să trăiți?

Mi-ar fi plăcut să trăiesc doar acum, nu-mi imaginez în alt timp, pentru că ține de oamenii pe care i-am cunoscut. Și mi-e teamă că altă epocă ar fi schimbat fundamental ce sunt eu.

Ce ești tu?
Sunt un cumul de experiențe, de întâlniri, de cărți, de filme văzute, de alergări, de renunțări, de accidentări la genunchi care mi-au încheiat cariera de handbalistă (râde).

Ați renunțat vreodată? Renunțați ușor?
Renunț cu măsură.

Ce vă place dumneavoastră cel mai mult în viață?
Îmi place să-mi fac meseria, îmi place de mor. Sună prost asta?

Andreea Vasile îl adoră pe Mîșkin

Sunteți fericită?
Când lucrez, da, sunt bucuroasă.

Sunteți fericită?
Domnule Crăciun, nu aș putea să vă răspund la întrebarea asta, să știți!

Câți ani aveți?
36. Vedeți dumneavoastră, puneți o întrebare care îi duce pe oameni într-o eroare completă, când spuneți: „Sunteți fericită?”.

Vă târăsc în derizoriu?
Pentru că eu zic că fericirea e insulară.

Și nu se cumpără nici în rate.
Nu se cumpără nici în rate, și nici nu se întinde pe multă vreme. Și atunci, iei cât îți trebuie ca să-ți recapeți energia și mergi mai departe. Am trecut testul?

Dumneavoastră vă dați seama că aveți patalama la mână să fiți profesoară. Să le predați copiilor romanul „Ion”?
Asta m-a îngrozit și pe mine, domnule Crăciun, că puteam să fac asta!

Încă mai poți, dacă mai ai diploma pe-acasă.
Bunicul a venit la spectacol acum, am mers cu un spectacol la Râmnicu Vâlcea. Mama mea e educatoare. O educatoare care cânta la vioară. Cânta până să se mărite cu tatăl meu, care a fost de meserie boxer. Și bunicul a zis: „Uite, puteai și tu să fii ca maică-ta! Aveai un serviciu clar, stăteai, te duceai acolo, făceai… Ce înseamnă asta, ce meserie e asta, să râdă o sală întreagă de tine?”.

Care e personajul dumitale preferat din literatură.
Nu știu, n-am avut niciodată. Stai! Aș putea să spun că îl iubesc pe Mîșkin (n.r. – personaj dostoievskian în romanul „Idiotul”)!

Cochetați și cu scrisul?
Nu cochetez cu ceva la care nu am talent.

CITAT: „Sunt un cumul de experiențe, de întâlniri, de cărți, de filme văzute, de alergări, de renunțări, de accidentări la genunchi care mi-au încheiat cariera de handbalistă.” Andreea Vasile, actriță