Cum au ajuns patru români pasionați de sport și motivați să-și depășească limitele să se îmbarce în aventura celei mai dure competiții de vâslit oceanic din lume

În primăvara lui 2011, la un an de când alergase primul său maraton – North Pole Marathon – și-și schimbase radical stilul de viață, Andrei Roșu termina Maratonul Everestului și făcea cunoștință cu o echipă de britanici care tocmai coborâseră de pe cel mai înalt vârf al lumii. Andrei a filmat conversația în care, la întrebarea „cum v-ați antrenat?”, primește un răspuns surprinzător, pe care nu l-a luat în serios pe moment. Unul dintre britanici i-a răspuns că a traversat Atlanticul într-o ambarcațiune cu vâsle, de unul singur, într-o călătorie care a durat 110 zile.

„În acel moment nu mă tenta acest proiect, eram concentrat pe alergare, nu știam să înot, n-aveam permis de navigație. Probabil că o sămânță s-a plantat totuși, pentru că în momentul în care m-am întors de acolo, am început să iau lecții de înot, aparent fără un obiectiv.”

În ultimii 7 ani, stabilirea și atingerea obiectivelor a devenit un mod de viață pentru Andrei. A alergat 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente, a terminat cel mai greu ultratriatlon din lume, Arch 2 Arc, devenind primul român care a traversat Canalul Mânecii (50 km înot), a inițiat un maraton pe Transfăgărășan și a reușit să termine și un Deca Ultratriatlon (38 km înot, 1800 km pe bicicletă, 420 km alergare).

Plecarea în cursa Arch 2 Arc:

În zborul de întoarcere acasă după Arch 2 Arc, într-o conversație alimentată de entuziasmul succesului, curaj și un pic de inconștiență, Andrei i-a propus lui Vasile Oșean, cel care-i fusese „echipă de suport” în competiția de 3 zile și 3 nopți, să traverseze împreună Atlanticul într-o barcă cu vâsle. Vasile Oșean, coordonator al unei clinici de recuperare medicală, medic al loturilor naționale de atletism, canotaj și baschet, practicant de sporturi extreme și tatăl a doi copii, a zis „da”.

Atlantic Challenge este o cursă de traversare a Oceanului Atlantic din La Gomera (insulele Canare) până în Antigua (o insulă din Marea Caraibelor), o distanță de aproximativ 5.000 de kilometri pe care o parcurg anual până la 30 de echipe din întreaga lume în ambarcațiuni cu vâsle.

„Aveam de ales între a face proiectul în doi sau în patru, numărul maxim admis”, povestește Andrei. „Ne-am gândit că în varianta în care am fi plecat doi, am fi vâslit pe rând, prea mult nu ne-am fi întâlnit. Am zis că e păcat și la un astfel de proiect ar fi interesant să aducem și oameni noi, să ne dezvoltăm abilitatea de a forma o echipă. Noi avusesem rezultate în ariile noastre de activitate, dar la nivel individual. Suntem amândoi firi sociabile, am zis că e o oportunitate.”

Au pornit o campanie online pentru recrutarea celorlalți membri ai echipajului Atlantic4, cu teama că nu vor găsi doritori. S-au înscris însă peste 240 de oameni, dintre care i-au ales pe cei mai potriviți cu ajutorul unei companii de recrutare. Și-au dorit în primul rând parteneri care să aibă o motivație pozitivă pentru a se implica în proiect, nu să fugă de ceva negativ din viața lor. Apoi s-au uitat la istoricul candidaților în zona competițiilor de anduranță, la abilitățile de înot și, nu în ultimul rând, la modul în care le completau abilitățile și le suplineau lacunele. După luni de teste și antrenamente, au ajuns la formula finală.

Cel de-al treilea membru al echipajului este Ionuț Olteanu, fizioterapeut cu pasiuni în zona sporturilor extreme – cățărat, salturi cu parașuta -, dornic să învețe și să lucreze în echipă. Marius Alexe, al patrulea membru, lucrează într-o companie multinațională, e tatăl a doi copii, și-a dorit din copilărie să practice canotajul și a participat în trecut la proiecte sportive cu scop caritabil.
Foto: arhiva personală Andrei Roșu

Fiecare are un rol unic și la fel de important în echipă. „Eu m-am ocupat mai mult de partea de project management, am lucrat la filmul de ansamblu”, explică Andrei. „Vasi s-a concentrat mai mult pe detalii. Fiind și doctor, a reușit să vadă mult mai bine acele amănunte care dacă-ți scapă, s-ar putea să-ți saboteze proiectul. De exemplu, să nu iei la bord un antibiotic pe care, în ultimii cinci ani, poate nu l-ai luat niciodată. Dar dacă se întâmplă acolo să ai o rană, o infecție? Principala calitate a lui Marius e de pacificator. Aplanează conflictele, reușește să aducă calmul de care avem nevoie. Ionuț este forța brută. E mezinul echipei, are 23 de ani, noi ceilalți suntem în zona 40. Mi se pare fantastic ca la 23 de ani să-ți dorești să faci un astfel de proiect. La vârsta aia, eu nu prea știam ce vreau. E un tip foarte sincer, direct, avem de învățat foarte multe de la el în zona asta.”

După un an și jumătate de antrenamente, toți patru au ajuns la forma fizică pe care și-au propus-o: cu un corp pregătit pentru a vâsli 12 ore pe zi și cu o „rezervă” de 20 de kilograme pe care estimează că le vor pierde în cele aproximativ 2 luni petrecute în barcă.

Plecare pe Marea Neagră

Cel mai dur dintre antrenamente, dar și cel din care au avut cel mai mult de învățat, a fost traversarea Mării Negre în luna iunie – o călătorie de 1.200 de kilometri de la Limanu la Batumi, în Georgia, într-un timp record: 11 zile și 6 ore. A fost un test și pentru echipă, aflată într-o formulă intermediară de cinci membri, dar și pentru barca botezată Maria, la fel ca cea mai mare dintre ambarcațiunile cu care Cristofor Columb a pornit în căutarea „Lumii Noi” în urmă cu mai bine de 500 de ani.

Au avut parte de furtuni chiar în primele trei zile ale călătoriei, rău de mare, privare de somn și defecțiuni tehnice „la tot ce se putea strica”: cârma, sistemul de navigație, autopilotul. Dar și-au descoperit capacitatea extraordinară de a se obișnui cu valurile și lipsa de intimitate, au constatat că orice defecțiune se poate repara cu o trusă de scule bine echipată și cu multă răbdare. Și, poate cel mai important, au descoperit că echipa funcționează și că membrii ei au plecat amici în călătoria pe mare și au ajuns la țărm prieteni.

Traversarea Atlanticului este cel mai costisitor dintre proiectele în care Andrei s-a implicat până acum. Bugetul ajunge la sute de mii de euro, bani direcționați în principal spre întreținerea și dotarea bărcii cu echipamentele necesare pentru a le asigura siguranța, dar și un minim de confort. „Am găsit pe ultima sută și parteneri suplimentari și suntem OK în momentul aceasta. Încă n-avem suma pentru a aduce barca înapoi din Antigua, dar până la urmă cred că o vom găsi”, spune Andrei.

Dacă la începutul proiectului, fricile lor erau legate de furtuni, întâlniri cu rechini, ciocniri cu alte ambarcațiuni, pe măsură ce au înaintat în pregătire și au discutat cu organizatorii și cu participanți la ediții anterioare ale competiției, au constatat că realitatea este alta. „Temerile lor erau mai mult legate de partea tehnică, de a gestiona propria persoană și de modul în care îți funcționează psihicul în această cursă. Și atunci, în aceaste 18 luni de când pregătim proiectul, ne-am axat mult mai mult pe relația dintre noi patru și pe ceea ce ține de noi în zona tehnică”, completează Andrei.

Și-au făcut o „matrice a riscurilor”, în care au gândit soluții pentru fiecare eveniment ce poate fi prevăzut. Au gândit trei scenarii de cursă: pesimist, optimist și realist. „Cel pesimist merge undeva pe la 90– 100 de zile. Cel realist merge între 60 și 75 de zile, și cel mega optimist, pe la 45 de zile. Dar am pregătit provizii astfel încât să avem suficiente pentru cel mai lung scenariu, chiar dacă asta va îngreuna foarte mult barca.”, explică Andrei.
Foto: arhiva personală Andrei Roșu

Chiar dacă principala sursă de calorii va fi hrana deshidratată, cei patru au umplut trei mașini și un bon de casă de 5 metri cu provizii de „gusturi de acasă”: compot, zacuscă, vinete, chiar și pufuleți, eugenii și panetone pe post de cozonac, printre multe altele.

Cursa echipajului Atlantic4 are o importantă componentă caritabilă. Membrii echipei strâng fonduri pentru a ajuta organizația HOSPICE Casa Speranţei să completeze suma necesară realizării unui Campus socio-medical pentru copii la Adunaţii Copăceni*. Atunci când Andrei, Vasile, Ionuț și Marius au venit în vizită la început de octombrie, copiii de la HOSPICE i-au întâmpinat cu tot felul de întrebări, inclusiv dacă vor primi cadouri de la Moș Crăciun acolo, în barcă. Le-au răspuns că dacă vor fi cuminți, îi va găsi Moșul chiar și în mijlocul Atlanticului. Dar pentru siguranță, au strecurat în bagaje și câte o căciuliță roșie cu moț alb.

Membrii echipei au plecat pe 27 noiembrie, spre punctul de start, urmând să facă ultimele pregătiri pentru momentul în care, pe 12 decembrie, vor porni în cursă.

Vor vâsli de peste un milion de ori, vor întâlni furtuni cu valuri de peste 10 metri, vor petrecere aproape 2 luni izolați de lume, într-un spațiu „de 3 ori mai mic decât cea mai mică garsonieră pe care ne-o putem imagina”. Vor avea la bord două telefoane cu conexiune prin satelit pentru a comunica cu organizatorii și familiile, și un race tracker prin care vor putea fi urmăriți direct pe site-ul cursei, din 12 decembrie. Vor avea chiar și internet, o conexiune limitată, dar suficientă pentru a posta o fotografie din când în când și a primi mesaje de încurajare care „sunt aur în momentele astea”. Vor scrie pe pereții cabinei numele celor care au donat pentru a susține proiectul Hospice, pentru a le reaminti de ce sunt acolo.

„La orice eveniment am participat, am observat că, în general, abandonezi când ești departe de zona de comfort, nu mai vezi motivație și nu ai grad de comparație pentru suferința ta. În momentul în care strângi fonduri pentru oameni aflați în suferință mult mai gravă decât a ta – dacă te doar un genunchi sau un mușchi, e ceva temporar – nu te mai poți plânge. În momentul în care susții o cauză, ai întotdeauna un motor în plus”, explică Andrei.

CITAT: „În aceaste 18 luni de când pregătim proiectul, ne-am axat mult mai mult pe relația dintre noi patru și pe ceea ce ține de noi în zona tehnică.” Andrei Roșu, Atlantic4

* Puteți dona pentru a contribui la proiectul Hospice prin SMS la numărul 8844 (cu textul OPTIMISM), sau direct, aici.