O altfel de educație. Claudia Chiru, învățătoarea în clasa căreia se cântă, se dansează și se învață în ritm de joacă

- - 17- 2695 vizualizari

Visul începe cu un profesor care crede în tine, trage de tine şi te împinge la un nivel superior, înțepându-te uneori cu un băț ascuţit numit „adevăr”, spunea jurnalistul american Dan Rather. Așa o putem descrie și pe Claudia Chiru. Claudia este învățătoare la Școala 195 din Sectorul 3 al Capitalei și este dascălul care îți rămâne viu în suflet indiferent câți ani se scurg. În clasa Claudiei se cântă, se dansează, se spun povești, se învață și se socotește cu ajutorul boabelor de fasole, iar personaje precum Marcel și Marcelina îi provoacă pe copii să descopere tainele din spatele cifrelor. Învățătoarea pune accentul pe învăţarea experientială şi mai puţin pe note, reuşind să aibă rezultate extraordinare.

– Care este povestea din spatele pasiunii pe care o aveți pentru educație?

Claudia Chiru: Asta mi-am dorit din totdeauna să fac, de când eram mică. Am crescut într-o familie de cadre didactice. Bunica mea a fost învățătoare toată viața la sat și eu am crescut în primii ani de viață împreună cu ea. Apoi, mătușa mea era educatoare. Bunica mea a fost o persoană pe care am iubit-o foarte mult, de la ea m-am inspirat, mi-am dorit să fiu așa cum este ea.

Claudia Chiru a terminat cursuri în domeniu și a predat pentru o scurtă perioadă de timp într-o școala din Cochirleni, în județul Constanța. A renunțat la școală pentru un trai mai bun și a ales domeniul aviației. A lucrat ani buni pentru compania aerienă Emirates și mărturisește că acolo s-a format Claudia Chiru din prezent. Nu a uitat niciodată școala și s-a întors în sistem după aproximativ 13 ani.

– Ce v-a determinat să plecați din învățământ și să renunțați la școală?

Claudia Chiru: Am renunțat pentru că eram foarte tânără și în acel moment pentru mine erau mai importanți banii pe care îi câștigam. Câștigam foarte puțini bani și nu voiam să cer bani de la părinții mei. Am plecat în Spania și am lucrat în aviație ca stewardesă. Timp de patru ani am zburat și pentru Emirates Airline și am locuit în Dubai. Timpul acesta a contat foarte mult pentru mine pentru că acolo s-a format Claudia Chiru de astăzi din învățământ.

– De ce spuneți asta? Ce s-a întâmplat în cei patru ani?

Claudia Chiru: Am avut trei luni de training, am învățat cum să sting incendii, să salvez vieți, să aterizez forțat în Alaska, în deșert. Am fost antrenată să supraviețuiesc cu 50 de naționalități. A fost o experiență care m-a schimbat profund, pentru că am cunoscut oameni din toată lumea și am conviețuit cu ei. Am învățat să mă port, să fiu plăcută, să fiu utilă, am învățat să mă pun în slujba oamenilor care îmi plăteau salariu, am învățat ce înseamnă relația cu clientul și cât de important era rolul meu. Am vorbit în engleză, am văzut jumătate din lumea asta și s-au slefuit caracterul și personalitatea în acest fel. Am avut și zile dure, m-am schimbat, așa am început să valorizez viața și bucuria de a fi de folos și de a lăsa ceva în urmă.

– La un moment dat v-ați întors în țara, iar apoi v-ați întors la catedră. Cum a fost întoarcerea în învățământ?

Claudia Chiru: În învățământ m-am întors pentru că a venit fiul meu și atunci mi-am pus întrebări privind traseul lui educațional. Am revenit în România după atâția ani, nu mai aveam nicio conexiune, nu mai aveam niciun prieten, nicio cunoștință și a trebuit să găsesc în mine o putere încât să decid viitorul fiului meu. Căutând în gândurile mele și în emoțiile mele, mi-am dat seama că eu sunt învățătoare și sunt și formată să fiu învățătoare. Așa am decis să revin în învățământ și am luat-o de la zero. Am intrat cu 1.000 de lei salariu și am luat-o de la zero. Mi-am dat definitivatul pe care la momentul respectiv când am absolvit nu l-am dat, mi-am dat titularizarea și am ajuns să fiu învățătoare la Școala 195 din București.

– Cum a fost când ați intrat într-o sală de clasă? Ce sentimente v-au încercat?

Claudia Chiru: Când am intrat într-o sală de clasă pentru mine a fost foarte frumos pentru că mi-am dorit, îmi doream să fiu acolo, dar în același timp nu reușeam să mă întâlnesc cu elevii, nu reușeam să ajung la ei cu modul în care voiam eu să le transmit informațiile. Ei așteptau altceva de la mine. Eu am venit cu tiparele învățate în pedagogic, cu metodele tradiționale care m-au ajutat într-adevăr, dar care nu erau suficiente. Atunci, a trebuit să aduc metode moderne astfel încât să îi atrag pe copii.

Claudia a vrut să învețe mai mult și să îi înțeleagă pe copiii pe care îi avea la clasă. A simțit că poate să își facă mai bine meseria și poate să evolueze. Știa că va găsi răspunsurile la întrebările pe care le are, așa că a aplicat la mai multe programe de specialitate din Oxford.

– Ce a reprezentat pentru dvs experiența de la Oxford. Cum a început totul?

Claudia Chiru: La Oxford am trimis prima dată 30 de e-mailuri. Am primit 30 de răspunsuri negative și am zis că ceva nu este în regulă. Atunci am decis că trebuie să mă duc să mă vadă. Am o verișoară care a terminat studiile la Universitatea Oxford și am rugat-o să mă găzduiască o săptămână, astfel încât eu să merg pe la școli și să mă prezint. Până am ajuns acolo, verișoara mea și-a dat seama că știe o învățătoare și a rugat-o să vină și să mă cunoască. A doua zi, am mers la școala unde lucra, a vorbit cu directoarea unității, care a fost de acord să mă primească. M-am dus, m-au primit pentru că au văzut că am intenții bune, dar se uitau la mine ca la un gândac, nu îmi dădeau foarte mare importanță.


Ușor, ușor, Claudia a reușit să predea în școala respectivă, iar conducerea și profesorii erau încântați de ea. Împreună au pus bazele unui program de schimb de experiență între Școala din Oxford și Școala 195 din București. Profesorii români, dar și elevii au mers la Școala din Oxford, iar dascălii și copiii de acolo au venit în Capitală.

– Dacă ar fi să faceți o comparație între școlile din Oxford și cele de la noi, ce diferențe găsiți?

Claudia Chiru: Este diferit pentru că ei au o altă abordare, o abordare centrată pe nevoile copilului, pe ceea ce îi place lui să facă. Au reguli, iar la ei meseria de profesor este respectată. Și profesorul are un rol în societate și un loc în societate, deasupra celorlalte meserii. Atunci când profesorul deshide gura să vorbească, toată lumea îl ascultă. Acest lucru îi dă o putere incredibilă profesorului, iar profesorii știu să folosească în mod constructiv această putere. Nu abuzează de ea, o folosesc spre binele elevului și al comunității, spre binele superior.

– În procesul de predare folosiți foarte multe exemple din viața reală. Cum arată, de exemplu, ora de matematică?

Claudia Chiru: Matematica stă la baza vieții, totul are o logică și o descriere matematică. Este important să legăm cunoștințele pe care le oferim copiilor din viața reală pentru că ei le văd utilitatea și le înțeleg utilitatea. Și după ce înțeleg unilitatea, devin importante pentru ei. Dacă eu nu îi spun cum îl va ajuta în viață ceea ce eu îl învăț, copiii din ziua de astăzi, nativii digitali, nu mai sunt interesați să învețe. Ei vin cu o formă de inteligență superioară, e greu să îi înțelegem și să le dăm ceea ce ei vor, dar putem face asta ascultându-i. Exact ce nu facem la școala. Ar trebui să îi întrebăm: ce vrei să înveți? Ce te interesează? Și noi să facem în așa fel încât să livrăm ceea ce vor ei, dar cu ceea ce trebuie să livrăm noi.

– Clasa pe care o aveți este foarte colorată, vie, ce găsim pe băncile copiilor?

Claudia Chiru: Găsim boabe de fasole, găsim cuburi care se conectează între ele sunt bune la matematică sau la construit, găsim diferite bilețele, găsim postituri și găsim mult material de lucru: hârtie, creioane colorate, hârtie de toate felurile, carton, lipici, foarfecă. Obiecte pe care copilul tot timpul le poate folosi astfel încât să aibă un material concret cu care să lucreze.

– Cât de importante sunt temele?

Claudia Chiru: Sunt foarte importante și contează cantitatea. Cantitatea trebuie să fie cea corectă. Copilul din ziua de astăzi, ultimele generații pe care le avem, nu mai reacționează la clasicul repetitiv pe care îl știm. Ei vor o poveste, ei vor să știe pentru ce rezolvă temele. De altfel, temele sunt momentul în care copilul știe, află ce știe și ce nu știe, află ce poate îmbunătăți. Copilul trebuie sa-și facă singur temele și dacă nu poate să le facă singur, atunci să vină cu ele nefăcute și să spună ce nu a înțeles pentru a fi lămurit, iar profesorul să aibă șansa să îi explice din nou. Temele nu trebuie să fie o corvoadă pentru copil și în niciun caz o problemă de matematică nu ar trebuie să fie rezolvată de un cartier întreg. De clasicele telefoane: nu știu problema, nu știu problema….

– Ce vă motivează atunci când mergeți în sala de clasă?

Claudia Chiru: Cred că mi se trage disciplina pe care o am de la Emirates și de la educația pe care am primit-o acasă. La părinții mei am văzut o creștere organică, tatăl meu a învățat toată viața, s-a reinventat, dădea examen la 30 de ani, la 50 de ani și la 60 de ani a dat un examen. Cred că asta este din educația mea și din ce am văzut la Emirates, din rutina asta de zbor, militărească deja. Munca asta mă face să mă simt fericită și utilă. Am înțeles care este rostul meu și sunt conștientă că voi lăsa ceva în urmă. Adică, voi lăsa generații întregi de copii pe care îi vor forma într-o gândire sănătoasă.

– Ce le lipsește profesorilor din România? De ce nu îi apropie pe copii de școală?

Claudia Chiru: Sunt două categorii de profesori. Cei care vin la conferințe și vor să se documenteze, să se perfecționeze. Sunt însă și profesori cu care mă lovesc la firul ierbii, acelor profesori le lipsește imaginația, creativitatea, dorința, bucuria și știința.

– De ce le lipsesc lucrurile astea? Nu sunt motivați financiar sau oamenii nu mai vor să evolueze?

Claudia Chiru: Nu mai cred că este lipsa motivației financiare, cred că oamenii nu știu să evolueze și cred că sunt categorii de oameni care vin dintr-o educației slabă sau o educație prost înțeleasă, o democrație prost înțeleasă. Sunt genul acela de oameni care așteaptă să le dea cineva ceva și tot timpul caută un vinovat. Pentru ceea ce nu le merge în viață, e cineva vinovat, mai puțin ei.

– Ce îi lipsește școlii din România?

Claudia Chiru: Școlii din România îi lipsește învățători buni, oameni dedicați și pregătiți, conducere vivace. Cred că dacă am avea oameni dedicați și conducere vivace cred că ne-am putea salva. Cred că breasla mea, a profesorilor, e capabilă să salveze țara mea.

– Știu că aveți foarte multe activități cu elevii din clasa unde sunteți învățătoare, ieșiți cu ei în parcuri, la film. Lucruri mai puțini obișnuite printre dascălii din România.

Claudia Chiru: Mulți colegi de ai mei spun că mă plictisesc și vreau să mă dau în spectacol. Adevăratul motiv este acela că eu știu că am o influență imensă în viața elevilor mei, știu că mă ascultă, învață de la mine și sunt un exemplu pentru ei. Pentru mine este foarte important să ne cunoaștem și în alte medii, nu doar în clasă. Așa am ocazia să le arăt cum trebuie să se poate, ce trebuie să facă și cum trebuie să acționeze. Atunci când mergem la film sunt multe momente când pot corecta un comportament și suntem atenți unii la alții cum ne comportăm.

– Ce mesaj aveți pentru părinți?

Claudia Chiru: Mesajul meu pentru părinți este să își iubească copiii așa cum sunt și să nu mai încerce să îi schimbe. Este important să îi ia exact așa cum sunt ei. Ei vin buni, ei vin complecși, așa cum ar trebuie să vină. Noi îi schimbăm, îi încercăm să îi facem ceea ce ei nu sunt, în încercarea de a retrăi propria noastră copilărie și propriul nostru parcurs în care am eșuat.

17 recommended
comments icon 0 comments
2695 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

B. F.


Bookmark?Remove?

Preotul care își cântă slujba prin semne pentru a putea fi înțeles de cei fără auz: „Ei sunt oamenii care m-au învățat că dacă nu am ce vorbi, e mai bine să tac”

-

Cu o răbdare și o bunătate desprinse din basme, dar și cu o privire plină de iubire, Preotul Mirel este acolo și pentru cei care nu vorbesc și nu aud. Este preotul comunității surzilor din Capitală, preotul care își cântă slujba prin semne pentru a putea fi în... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Artiștii care pictează Bucureștiul în culori vii. Bianca Lascoi: „Arta stradala prin picturile murale e o formă de artă modernă care e clar diferită de ideea de vandalizare”

-

Bucureștiul prinde culoare, iar multe dintre clădirile gri capată viață. Mai mulți artiști ambițioși lucrează la patru picturi murale de dimensiuni impresionante, pe care le vom zări în oraș, în cadrul primului festival de artă stradală, numit ,,Outline”. Noi ... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Mia Scarlat, mămică pentru 170 de copii. Un vis devenit realitate: „Scopul asociației este să ajute copiii să crească departe de sărăcie, abuz, prostituție, abandon școlar, droguri”

-

Mia’s Children, asociația care are grijă de copiii din medii defavorizate  Mia’s Children este o organizaţie non-profit la baza căreia stă un Vis: Visul de a salva copiii și tinerii din Bucureşti și din zonele limitrofe care au resurse limitate, sunt neglijați... Mai mult »

Ne dorim să rămâneți alături de noi în continuare!

Echipa Viitorulromaniei are nevoie de acordul dumneavoastra in conformitate cu noile reglementari privind Protectia Datelor (GDPR).
Partenerii nostri folosesc tehnologii precum cookie-uri pe site-ul nostru pentru a ajunge mai usor la voi cu anunturi publicitare personalizate.
Prin acceptarea acestora va bucurați de continut, ne ajutati sa menținem site-ul gratuit si sa ne continuam demersul jurnalistic.

Iti multumim pentru acceptul tau !