a

Sevda Memet, medic rezident, câștigătoarea celei mai importante burse MBA la Stanford: „Vreau să mă întorc în România și să creez un centru oncologic de top în Europa de Est”

- - 105- 348 vizualizari

Sevda Memet este medic rezident în Constanța, unde a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul  Universităţii Ovidius și a reușit să obțină o bursă MBA (Master of Business Administration) la Universitatea Staford din Statele Unite ale Americii.

 Visează să înființeze un centru oncologic extrem de performant  în România, este pasionată de cercetare și a ales să facă medicina în urma unui eveniment nefericit din viața ei.Vorbește cu pasiune despre meseria ei și când se raportează la viitor, nu vorbește despre „visuri”, ci despre țeluri, iar pentru a le atinge  știe exact ce pași să facă.Medicina pare ușoară, atunci când Sevda vorbește despre ea, iar una din inspirațiile ei cele mai mari o reprezintă chiar sora ei, Elif Memet, care a studiat la Universitatea Columbia din New York.Iată, un interviu despre Sconsecvență, determinare și disciplină.

Spune-ne puțin despre tine. Cine ești? De unde vii? Care este povestea ta?

Sevda Memet:Numele meu este Sevda Memet, actual sunt rezidență anul ÎI în specialitatea Hematologie, la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Am absolvit Facultatea de Medicină a Univ.Ovidius Constanța, în anul 2016. Anterior facultății, am absolvit Liceul Internațional de Informatică Constanța. În facultate, m- am axat pe 3 arii: academic, cercetare și extracurriculare. Am fost mereu atrasă de științele exacte, ariile mea de interes fiind chimia, fizică, încă din școală generală, pe care ulterior le-am tradus în pasiune pentru medicină. În parcursul meu până în punctul prezent, m-au ghidat mult oamenii pe care i-am întâlnit, și anume cei care mi-au devenit mentori, modele și de la care am primit ghidaj în a îmi dezvoltă calitățile. Persoană care m-a motivat și inspirat cel mai mult, este soră mea, Elif Memet, a cărei pasiune pentru cercetare, creativitate, integritate și consecvență, m-au făcut să îmi doresc să cresc că om, dar și că profesionist.  

Cum ai ajuns să faci medicină?

Sevda Memet: Deși am fost mereu atrasă de anatomia omului, fiziopatologie, fizică, chimie, evenimentul decisiv în alegerea carierei de medic, a fost pierderea tatălui meu la o vârstă destul de fragedă. Mi-am dorit să pot ajută cât mai mulți oameni, gândind la momentul respectiv, că aș vrea să evit că și alți copii să sufere pierderea celor dragi. A fost o decizie ce m-a condus pe un drum pe care am avut multe satisfacții, emoții dintre cele mai puternice și pe care am primit lecții de viață extrem de valoroase de la pacienții mei, pacienții oncologici fiind deosebiți, atât ca problematică medicală, cât și că interacțiunea medic- bolnav. Am învățat multe de la aceștia despre curaj, perseveranta, încredere, dorința de a lupta.

Care este cea mai grea parte a rezidențiatului? Cu ce obstacole te-ai confruntat?

Sevda Memet: Cea mai grea parte a rezidențiatului, din punctul meu de vedere, nu este partea științifică,cea medicală, pentru care o pregătire constanța în facultate, precum și continuarea studiului după această, asigură o bază solidă pentru a aborda orice caz. Eu consider că este partea umană, lucrul efectiv cu pacientul, partea psihologică, interacțiunea cu bolnavul, obținerea acelui „ fler”, care vine numai cu experiență. E ceva ce nu se învață pe băncile școlii, o perspectivă total diferită a profesiei de medic, pe care nu o realizăm că și studenți.

Ești laureată a concursurilor NASA. Povestește-ne parcursul tău educațional.

Sevda Memet: Am câștigat Marele Premiul la NASA în 2007, 2008, 2009, cel mai important premiu fiind Premiul Absolut al Societății Spațiale în 2009. Am ajuns să particip la concursurile NASA în liceu, pe când mă pregăteam pentru Olimpiadele Naționale de Fizică sub îndrumarea dl. profesor Ion Băraru. Am fost angrenata în acest proiect de dl. profesor, care a observat pasiunea mea pentru cercetare, creativitatea și spiritul de echipă, vitale pentru misiunea noastră de a crea o așezare umană viabilă în spațiu. Am fost la momentul respectiv, cea mai tânără membră a acestor echipe, iar experiență în șine, m-a ajutat să cresc științific, dar și să interacționez cu oameni din diverse culturi și cu variate interese și pregătiri. Au fost și primele mele călătorii în SUA și momentele în care am descoperit sistemul de învățământ american.

Cum este să participi la cel mai bun program MBA din lume și să studiezi la aceeași universitate la care a mers J.F. Kennedy?

Sevda Memet: Este o bucurie și onoare să fiu studentă la Stanford Graduate School of Business, având în vedere instituția academică de top din care face parte, Stanford University, și cum ați menționat, alumni ce au absolvit aici. Am avut ocazia în ianuarie 2018, să vizitez campusul, să interacționez cu profesori, studenți, staff și pot spune că a fost o experiență transformativa, în sensul că este un loc incredibil pentru studiu, interacțiune, inovație, antreprenoriat, cercetare. Facilitățile, profesorii pe care îi are Stanford, comunitatea de studenți, fac din această universitate, unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru a fi motivat, a-ți dori să realizezi ceva măreț și de a avea o contribuție reală la problemele globale actuale.

Ai reușit lucruri pe care nu mulți le reușesc. Ce contribuție a avut sistemul românesc de învățământ la realizările tale?

Sevda Memet: Eu am ales să studiez acasă, pentru că mi-am dorit, că și medic, să lucrez pentru oamenii din țara mea. Mereu am considerat că școala românească are multe de oferit celui interesat de studiu. După experiențele și performanțele din școală generală și liceu, am ales să îmi continui studiile în România, fiind sigură că școală medicală românească mă va pregăti foarte bine pentru profesia mea. Sunt de părere că a fost o alegere foarte bună, deoarece am întâlnit mentori extraordinari în parcursul meu academic, am avut acces la proiecte de cercetare, am participat la evenimente științifice naționale și internaționale, în câteva cuvinte, pot afirmă că am avut o experiență similară colegilor din alte centre universitare europene. Cea mai mare contribuție a sistemului românesc de învățământ, în formă în care l-am prins eu, a fost studiul amplu, expunerea la o gamă largă de subiecte, adnacirea tematicilor abordate, ceea ce mi-a creat atât o cultură generală, cât și o bază solidă pentru orice drum aș fi ales în carieră.

Cum îți vezi viitorul? Ce planuri ai? Vrei să rămâi în România? 

Sevda Memet: Mi-aș dori să mă întorc în România și să implementez proiectul pentru care am și aplicat la MBA, și anume să creez un centru oncologic de top în Europa de Est, comparabil cu sistemele oncologice performanțe la nivel mondial. Lucrând în sistemul medical românesc, am întâlnit aspecte pozitive( aici mă refer la capitalul uman; avem oameni extrem de dedicați și pregătiți profesional în spitalele românești), precum și aspecte ce ar putea fi îmbunătățite ( infrastructura, tehnologie, testări genetice), elemente pe care aș vrea să le cuprind în sistemul oncologic din viziunea mea. În următorii 2 ani, la MBA, mă voi concentra pe dezvoltarea acestui plan de business, pe studiul impactului pe care îl va avea în abordarea pacienților afectați de cancer, iar mai apoi pe interacțiunea cu profesioniști din centrele oncologice de top din SUA pentru a învață cât mai multe din experiență acestora. În următorii 5 ani, după MBA, vreau să mă dedic complet implementării efective a acestui proiect, care sper că va oferi o altă perspectivă pacienților oncologici din România.

Care este cel mai mare vis al tău?

Sevda Memet: Cel mai mare vis al meu este ca prin cercetare, abordări noi în sistemul medical să reușim să tranformăm cancerul într-o boală cronică cu speranța de viață mai mare decât în prezent, cu o calitate a vieții care să permită continuarea activităților caracteristice pacientului anterior diagnosticului și să putem să avem acces și în România la terapii și testări genetice dintre cele mai avansate.

Ai timp liber? Cum ți-l petreci?

Sevda Memet: Îmi fac programul astfel încât să pot petrece timp cu prietenii și familia, să pot jucă tenis, să înot și să îmi diversific ariile de lectură. Vacanțele mi le petrec mereu în compania surorii mele, vizitând-o la New York, unde este studentă la Universitatea Columbia.

 

105 recommended
348 vizualizari
bookmark icon
Alte articole de

Lupescu Anca


Bookmark?Remove?

Românul cunoscut în toată lumea drept omul care alină durerile. “De fiecare dată când plecăm în ţară şi ne întoarcem aici e un sentiment de parcă ţi se rupe ceva “

-

Se numește Constantin Tuleașcă, dar oamenii îl știu drept românul care vindecă suferința. Are 35 de ani, este neurochirurg și a găsit leacul pentru nevralgia de trigemen, adică durerile atroce din zona feței, asemănătoare cu electroșocurile. Constantin a studi... Mai mult »

Bookmark?Remove?

Raluca Mureșan, omul care te face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. A ajuns la New York cu 100 de dolari în buzunar: ”Mi-am demonstrat că se poate”

-

Raluca Mureșan este omul care te-ar face să vizitezi România, chiar dacă locuiești aici. Atât de frumos vorbește despre țara ei și atât este de bună în meseria de ghid turistic. A studiat și a muncit la New York, și a ajuns în America pentru că, spune ea, uitâ... Mai mult »